ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6971/2005

Asupra

recursurilor

de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Reclamanta M.M.

prin cererea de chemare în judecată,

astfel cum a fost ulterior precizată, a solicitat în contradictoriu cu Ț.A.,

Ț.G. și Ț.I., să se constată nulitatea absolută a actelor de vânzare-cumpărare

nr. 31596, 31531 și 31594, toate din 20 decembrie 1994, obligarea pârâților

să-i lase în deplină proprietate și liniștită posesie terenul de 1200 mp situat

în comuna Ștefănești, pct.” Ștefănești Centru” să demoleze construcțiile

edificate abuziv pe terenul în litigiu pe cheltuiala pârâților, iar în caz de

refuz, operațiunea să fie îndeplinită de reclamantă pe cheltuiala părților

adverse.

Judecătoria Pitești prin sentința

civilă nr. 3201 din 15 septembrie 2003 a admis în parte acțiunea formulată de

reclamanta

M.M., a

obligat pârâtul Ț.G. să lase reclamantei în deplină proprietate și liniștită

posesie, terenul în suprafață de 262,9 mp situat în comuna Ștefănești, pct.

„Centru” jud. Argeș cu vecinătățile indicate în dispozitiv, să ridice gardul

din ulucă de lemn ce împrejmuiește terenul arătat mai sus, a constatat

nulitatea absolută a actului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 31596

din 20 decembrie 1994 și respins celelalte capete de cerere.

Împotriva acestei sentințe au

declarat apel

reclamanta

M.M. și pârâtul Ț.G.

Curtea de apel Pitești, secția

civilă, prin decizia civilă nr. 706/A din 16 aprilie 2004 a respins ca nefondat

apelul declarat în cauză.

Hotărârea Curții de Apel a fost

recurată de către

reclamanta

M.M. și pârâtul Ț.G.

La termenul de judecată din 21

septembrie 2005 Curtea, din oficiu, a pus în discuția părților excepția

necompetenței sale materiale în soluționarea recursurilor, având în vedere

dispozițiile Legii nr. 219/2005.

Din interpretarea dispozițiilor art.

2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin art. I din

O.U.G. nr. 138/2000, la rândul său modificat prin art. I pct. 1 din Legea nr.

219/2005, raportat la art. I pct. 1 C. proc. civ., judecătoriile judecă în

primă instanță toate procesele și cererile, în afară de cele date prin lege în

competența altor instanțe, al căror obiect are o valoare sub 5 miliarde lei.

Dispozițiile art. II alin. (3) din

Legea nr. 219/2005 prevăd că recursurile aflate pe rolul Înaltei Curți de

Casație și Justiție la data intrării în vigoare a legii și care, potrivit

acesteia, sunt de competența curții de apel, se trimit la curțile de apel.

Având în vedere că valoarea bunului,

astfel cum a fost stabilită prin expertiza dispusă la soluționarea în fond a

cauzei (fila 203 dosar fond), este sub 5 miliarde lei.

Dat fiind că normele de procedură

menționate sunt de imediată aplicare, competența în soluționarea recursului

revine Curții de Apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

În baza art. II alin. (3) din Legea

nr. 219/2005 trimite recursurile declarate de reclamanta M.M. și pârâtul Ț.G.

împotriva deciziei nr. 706 /A din 6 aprilie 2004 a Curții de Apel Pitești spre

competentă soluționare la Curtea de Apel Pitești.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

21 septembrie

2005.