ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6242/2004

Asupra recursului civil de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele : Prin sentința civilă nr. 1995 din 2 septembrie 2003, Judecătoria Drăgășani a admis acțiunea formulată de reclamantul F.I., în contradictoriu cu pârâtul U.G.F. și a constatat existența convenției părților privind vânzarea-cumpărarea suprafeței de 0,20 ha teren, situată pe raza Comunei Ștefănești, pct. „Vatră Sat”, cu vecinii: E – B.E.; V – N.T.; S – Tarla; N – Drum comunal. S-a stabilit că hotărârea ține loc de act autentic de vânzare-cumpărare.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că între părți s-a încheiat, la data de 16 martie 1996, o convenție, consemnată în înscrisul sub semnătură privată, intitulat „chitanță”, prin care pârâtul s-a obligat să-i transmită reclamantului dreptul de proprietate pentru suprafața de 0,20 ha teren, pentru care pârâtului i-a fost reconstituit dreptul de proprietate, alături de coproprietara B.I., conform titlului de proprietate nr. 202/50680 din 15 aprilie 1996. Pârâtul nu și-a îndeplinit obligația stabilită prin actul juridic menționat, refuzând să accepte autentificarea contractului așa cum dispune art. 2 din Legea nr. 54/1998. Prin decizia civilă nr. 183/A din 12 noiembrie 2003, Curtea de Apel Pitești a admis apelul declarat de pârâtul U.G.F., a schimbat sentința apelată și a respins acțiunea formulată de reclamant.

Instanța de apel a reținut, că prin actul sub semnătură privată, încheiat la data de 16 martie 1996, s-a stabilit termenul de 14 zile în care părțile urmau să încheie actul autentic de vânzare-cumpărare, însă în același act s-a înscris o clauză de răzgândire, conform căreia cel păgubit are dreptul să fie despăgubit cu dublul prețului achitat în baza convenției. Reține instanța, că nu sunt îndeplinite cerințele art. 1073 și art. 1077 C. civ., pentru pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare. Creditorul are doar dreptul la dezdăunări, conform clauzei înscrise în contract. Se mai reține, că vecinătățile înscrise în actul sub semnătură privată nu coincid cu cele înscrise în titlul de proprietate și că pârâtul nu putea să înstrăineze terenul asupra căruia nu avea drept exclusiv de proprietate.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul care, fără să invoce vreun motiv de recurs, susține că hotărârea atacată este nelegală și netemeinică, deoarece instanța de apel a interpretat greșit actul sub semnătură privată. Arată recurentul, că părțile urmau să încheie actul în formă autentică, în termen de 14 zile și se plăteau despăgubiri numai dacă ambele părți se răzgândeau. Or, recurentul nu s-a răzgândit, așa cum se reține prin hotărârea atacată. Acesta stăpânește terenul pentru care a plătit prețul integral, iar pârâtul-intimat urmărește să rămână și cu terenul și cu suma încasată cu titlu de preț. Mai susține recurentul, că pârâtul este de rea-credință, pentru că terenul care face obiectul convenției este situat în intravilan, vecinii sunt cei înscriși în titlul de proprietate, iar sora acestuia nu a pretins că nu ar fi de acord cu întocmirea actului.

Recursul va fi respins, pentru următoarele considerente: Criticile formulate de recurent fac posibilă încadrarea în art. 304 pct. 8 și 9. C. proc. civ., însă aceste dispoziții nu sunt incidente în cauză. Corect instanța de apel a reținut că nu sunt îndeplinite cerințele prevăzute de lege pentru pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act de vânzare-cumpărare, datorită clauzei înscrise în contract, precum și pentru faptul că dreptul de proprietate asupra terenului nu aparține pârâtului în exclusivitate. Convenția încheiată de părți este o promisiune bilaterală de vânzare-cumpărare (antecontract) prin care acestea s-au obligat să încheie contractul în formă autentică, în termen de 14 zile, iar în antecontract s-a înserat clauza, potrivit cu care - dacă una din părți se răzgândește, cel păgubit să fie despăgubit cu suma dublă.

Conform acestei clauze, oricare din părți era în drept să se răzgândească, adică să își revoce consimțământul, fără ca pentru desființarea convenției să fie necesar să se răzgândească ambele părți, așa cum susține recurentul. Hotărârea care ține loc de contract de vânzare-cumpărare, având caracter constitutiv de drepturi, condiția esențială pentru a putea fi pronunțată este ca, la momentul judecății, partea din patrimoniul căreia urmează a fi transmis dreptul de proprietate (promitentul- vânzător) să aibă calitatea de proprietar exclusiv al lucrului vândut, așa cum s-a reținut prin hotărârea atacată.

Deoarece una din condițiile obiectului contractului prin care se stabilește obligația de a da este ca lucrul să aparțină celui care se obligă la transmiterea dreptului real, nu este posibil a se pronunța o hotărâre care ține loc de contract de vânzare-cumpărare pentru întregul bun, cum s-a solicitat în prezenta cauză, dacă promitentul vânzător are doar o cotă ideală din dreptul de proprietate. De aceea, în speță, suprafața de teren făcând obiectul proprietății comune pe cote părți, transmiterea dreptului de proprietate era posibilă, numai cu acordul unanim al coproprietarilor, iar acordul coproprietarei B.I., care nu este parte în antecontract și nici în proces, nu poate fi dedus din faptul că aceasta nu a făcut opoziție la vânzare, așa cum susține recurentul.

Prin urmare, pentru considerentele expuse, recursul declarat de reclamant va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge recursul declarat de reclamantul F.I. împotriva deciziei civile nr. 183/A din 12 noiembrie 2003 a Curții de Apel Pitești, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 noiembrie 2004.