ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2576/2005

Asupra recursului civil de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată sub nr. 76/2003, reclamanta D.A. a chemat în judecată pe pârâții B.Ș. și B.E., pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligați a-i lăsa în deplină proprietate și liniștită posesie un teren în suprafață de 1.600 mp situat în comuna Zătreni, pct. „vatra satului Ciobănești”, precum și obligarea pârâților să desființeze gardul cu care aceștia au împrejmuit terenul revendicat sau să fie autorizată să execute lucrarea pe cheltuiala pârâților. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că prin sentința civilă nr. 120 din 1 februarie 2002 a Judecătoriei Bălcești, a devenit proprietară asupra unui teren în suprafață de 9281 mp situat în pct. „vatra satului Ciobănești”, din care cei doi pârâți au ocupat o suprafață de 1.600 mp, pe care refuză să o elibereze.

Prin sentința civilă nr.1055 din 3 octombrie 2003, Judecătoria Bălcești a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamantă. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că actul de vânzare cumpărare sub semnătură privată nu îndeplinește cerințele prevăzute de lege pentru a fi considerat legal întocmit, lipsindu-i forma autentică, formă prevăzută sub sancțiunea nulității absolute. S-a precizat că în anul 1998, G.I. nu putea să vândă reclamantei o suprafață de 1 ha teren în pct. „vatra satului Ciobănești” în condițiile în care acesta vânduse 3 ari pârâtului B.Ș. în anul 1991 și un ar lui I.V.. În consecință, s-a apreciat că reclamanta nu a făcut dovada dreptului de proprietate asupra terenului revendicat și nici al ocupării acestuia de către pârâți.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta D.A., susținând că instanța de fond a apreciat eronat probele administrate în cauză, în sensul dovedirii dreptului său de proprietate asupra terenului în litigiu, încălcându-se dispozițiile art. 480 C. civ. Prin decizia nr. 231/A din 10 februarie 2004, Curtea de Apel Pitești, secția civilă, a admis apelul formulat de reclamantă, a schimbat sentința pronunțată de judecătorie, în sensul că a admis acțiunea, obligându-i pe pârâți să respecte proprietatea și posesia reclamantei pentru suprafața de 1581 mp și să ridice gardul, autorizând în caz contrar pe reclamantă să efectueze această lucrare pe cheltuiala pârâților. Pentru a decide astfel, instanța a reținut că reclamanta a făcut dovada dreptului de proprietate asupra terenului în litigiu cu sentința civilă nr. 120 din 1 februarie 2002 a Judecătoriei Bălcești, prin care s-a admis acțiunea acesteia și s-a constatat că reclamanta a cumpărat de la G.I.

la data de 3 iunie 1993, printr-un act sub semnătură privată, intitulat „Act de vânzare cumpărare” un teren în suprafață de 9281 mp, precizându-se că hotărârea ține loc de act de vânzare cumpărare. Instanța a avut în vedere că la interogatoriul luat pârâtului acesta a recunoscut că terenul care formează obiectul acțiunii este proprietatea reclamantei, că este ocupat de el și nu este de acord să i-l lase liber, precizând că dorește să cumpere acest teren. Curtea a avut în vedere completarea la raportul de expertiză din care rezulta că în terenul împrejmuit de reclamant este cuprins și terenul revendicat de reclamantă, precum și adresa Primăriei Zătreni care atestă că potrivit cererii de reconstituire din 20 martie 1991 a moștenitorilor B., a fost validată suprafața de 0,38 ha în pct. „vatra satului Ciobănești” acestora, iar suprafața de 0,10 ha a fost validată numitului B.Ș.

conform Legii nr. 1/2000. În cuprinsul adresei s-a precizat că suprafața de 0,10 ha din acest punct este inclusă în suprafața de 0,38 ha și de asemenea că terenul în cauză aparține numitei D.A. în urma actului de vânzare cumpărare încheiat între aceasta și G.I. și hotărârii judecătorești rămasă definitivă. Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâții, invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Pârâții arată că instanța a interpretat sentința civilă nr. 120 din 1 februarie 2002 a Judecătoriei Bălcești ca având valoare de titlu de proprietate, deși, atâta vreme cât ei nu au fost părți în cauza în care s-a pronunțat hotărârea, aceasta nu are valoare de titlu de proprietate, nefiindu-le opozabilă.

Susțin pârâții că instanța investită cu cererea reclamantei privind constatarea vânzării și pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act de vânzare cumpărare, avea obligația să constate că vânzătorul G.I. a prezentat doar un proces verbal de punere în posesie, care nu constituia titlu de proprietate, context în care apreciază că această hotărâre nu poate avea valoare de titlu de proprietate. Mai arată pârâții că hotărârea a fost dată cu încălcarea dispozițiilor art. 480 C. civ., susținând că deși nici ei, ca și reclamanta, nu dețin titlu de proprietate pentru terenul în litigiu, acesta constituie proprietatea lor. Recursul va fi respins pentru considerentele ce urmează. Instanța de apel a reținut o corectă situație de fapt, pe baza probelor existente la dosar.

Astfel, în considerentele deciziei s-a reținut că reclamanta a făcut dovada dreptului de proprietate asupra terenului în litigiu cu sentința civilă nr.120 din 1 februarie 2002 pronunțată de Judecătoria Bălcești, prin care s-a admis acțiunea acesteia și s-a constatat că a cumpărat de la G.I. la data de 3 iunie 1993, printr-un act sub semnătură privată, un teren de 9281 mp situat în pct. „vatra satului Ciobănești”, precizându-se că hotărârea ține loc de act de vânzare cumpărare. Contrar susținerilor pârâților, această hotărâre constituie titlu de proprietate, în condițiile în care are caracter constitutiv de drepturi, iar pârâții nu aveau cum să fie părți într-o cauză care se purta între reclamantă și vânzătorul G.I.

și care privea constituirea unui drept de proprietate în favoarea reclamantei. Pe de altă parte, hotărârea nr. 120 din 1 februarie 2002 este definitivă și irevocabilă, fiind de altfel transcrisă în registrul de carte funciară. Referitor la criticile aduse de pârâți sentinței civile mai sus menționate, este evident că instanța de apel, investită cu judecarea unei acțiuni în revendicare, nu putea cenzura legalitatea și temeinicia unei hotărâri definitive și irevocabile. Nici susținerea potrivit căreia pârâții ar fi în realitate proprietarii terenului în litigiu, nu poate fi primită. În cadrul acțiunii în revendicare, pârâtul poate opune reclamantului care a făcut dovada dreptului său de proprietate, propriul său titlu de proprietate, lucru pe care pârâții din cauză nu l-au făcut.

Numai în ipoteza în care pârâții ar fi prezentat un titlu de proprietate, s-ar fi putut proceda la compararea titlurilor de proprietate pentru a stabili care din ele este preferabil. În speță, chiar pârâții, în cuprinsul motivelor de recurs, au arătat în mod explicit că nu au prezentat un titlu de proprietate asupra terenului în litigiu. Pentru considerentele ce preced, se va respinge recursul declarat de pârâți.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge recursul declarat de pârâți B.Ș. și B.E. împotriva deciziei civile nr. 231/A din 10 februarie 2004 a Curții de Apel Pitești. Irevocabilă. Pronunțata în ședință publică, astăzi 31 martie 2005.