ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2576/2005

Asupra recursului civil de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată sub nr.

76/2003, reclamanta D.A. a chemat în judecată pe pârâții B.Ș. și B.E., pentru

ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligați a-i lăsa în deplină

proprietate și liniștită posesie un teren în suprafață de 1.600 mp situat în

comuna Zătreni, pct. „vatra satului Ciobănești”, precum și obligarea pârâților

să desființeze gardul cu care aceștia au împrejmuit terenul revendicat sau să

fie autorizată să execute lucrarea pe cheltuiala pârâților.

În motivarea acțiunii, reclamanta a

arătat că prin sentința civilă nr. 120 din 1 februarie 2002 a Judecătoriei

Bălcești, a devenit proprietară asupra unui teren în suprafață de 9281 mp

situat în pct. „vatra satului Ciobănești”, din care cei doi pârâți au ocupat o

suprafață de 1.600 mp, pe care refuză să o elibereze.

Prin sentința civilă nr.1055 din 3

octombrie 2003, Judecătoria Bălcești a respins ca nefondată acțiunea formulată

de reclamantă.

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța de fond a reținut că actul de vânzare cumpărare sub semnătură privată

nu îndeplinește cerințele prevăzute de lege pentru a fi considerat legal

întocmit, lipsindu-i forma autentică, formă prevăzută sub sancțiunea nulității

absolute.

S-a precizat că în anul 1998, G.I.

nu putea să vândă reclamantei o suprafață de 1 ha teren în pct. „vatra satului

Ciobănești” în condițiile în care acesta vânduse 3 ari pârâtului B.Ș. în anul

1991 și un ar lui I.V..

În consecință, s-a apreciat că

reclamanta nu a făcut dovada dreptului de proprietate asupra terenului revendicat

și nici al ocupării acestuia de către pârâți.

Împotriva acestei sentințe a

declarat apel reclamanta D.A., susținând că instanța de fond a apreciat eronat

probele administrate în cauză, în sensul dovedirii dreptului său de proprietate

asupra terenului în litigiu, încălcându-se dispozițiile art. 480 C. civ.

Prin decizia nr. 231/A din 10

februarie 2004, Curtea de Apel Pitești, secția civilă, a admis apelul formulat

de reclamantă, a schimbat sentința pronunțată de judecătorie, în sensul că a

admis acțiunea, obligându-i pe pârâți să respecte proprietatea și posesia

reclamantei pentru suprafața de 1581 mp și să ridice gardul, autorizând în caz

contrar pe reclamantă să efectueze această lucrare pe cheltuiala pârâților.

Pentru a decide astfel, instanța a

reținut că reclamanta a făcut dovada dreptului de proprietate asupra terenului

în litigiu cu sentința civilă nr. 120 din 1 februarie 2002 a Judecătoriei

Bălcești, prin care s-a admis acțiunea acesteia și s-a constatat că reclamanta

a cumpărat de la G.I. la data de 3 iunie 1993, printr-un act sub semnătură

privată, intitulat „Act de vânzare cumpărare” un teren în suprafață de 9281 mp,

precizându-se că hotărârea ține loc de act de vânzare cumpărare.

Instanța a avut în vedere că la

interogatoriul luat pârâtului acesta a recunoscut că terenul care formează

obiectul acțiunii este proprietatea reclamantei, că este ocupat de el și nu

este de acord să i-l lase liber, precizând că dorește să cumpere acest teren.

Curtea a avut în vedere completarea

la raportul de expertiză din care rezulta că în terenul împrejmuit de reclamant

este cuprins și terenul revendicat de reclamantă, precum și adresa Primăriei

Zătreni care atestă că potrivit cererii de reconstituire din 20 martie 1991 a

moștenitorilor B., a fost validată suprafața de 0,38 ha în pct. „vatra satului

Ciobănești” acestora, iar suprafața de 0,10 ha a fost validată numitului B.Ș.

conform Legii nr. 1/2000. În cuprinsul adresei s-a precizat că suprafața de

0,10 ha din acest punct este inclusă în suprafața de 0,38 ha și de asemenea că

terenul în cauză aparține numitei D.A. în urma actului de vânzare cumpărare

încheiat între aceasta și G.I. și hotărârii judecătorești rămasă definitivă.

Împotriva acestei decizii au

declarat recurs pârâții, invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 9 C.

proc. civ.

Pârâții arată că instanța a

interpretat sentința civilă nr. 120 din 1 februarie 2002 a Judecătoriei

Bălcești ca având valoare de titlu de proprietate, deși, atâta vreme cât ei nu

au fost părți în cauza în care s-a pronunțat hotărârea, aceasta nu are valoare

de titlu de proprietate, nefiindu-le opozabilă.

Susțin pârâții că instanța investită

cu cererea reclamantei privind constatarea vânzării și pronunțarea unei

hotărâri care să țină loc de act de vânzare cumpărare, avea obligația să

constate că vânzătorul G.I. a prezentat doar un proces verbal de punere în

posesie, care nu constituia titlu de proprietate, context în care apreciază că

această hotărâre nu poate avea valoare de titlu de proprietate.

Mai arată pârâții că hotărârea a

fost dată cu încălcarea dispozițiilor art. 480 C. civ., susținând că deși nici

ei, ca și reclamanta, nu dețin titlu de proprietate pentru terenul în litigiu,

acesta constituie proprietatea lor.

Recursul va fi respins pentru

considerentele ce urmează.

Instanța de apel a reținut o corectă

situație de fapt, pe baza probelor existente la dosar.

Astfel, în considerentele deciziei

s-a reținut că reclamanta a făcut dovada dreptului de proprietate asupra

terenului în litigiu cu sentința civilă nr.120 din 1 februarie 2002 pronunțată

de Judecătoria Bălcești, prin care s-a admis acțiunea acesteia și s-a constatat

că a cumpărat de la G.I. la data de 3 iunie 1993, printr-un act sub semnătură

privată, un teren de 9281 mp situat în pct. „vatra satului Ciobănești”,

precizându-se că hotărârea ține loc de act de vânzare cumpărare.

Contrar susținerilor pârâților,

această hotărâre constituie titlu de proprietate, în condițiile în care are

caracter constitutiv de drepturi, iar pârâții nu aveau cum să fie părți într-o

cauză care se purta între reclamantă și vânzătorul G.I. și care privea

constituirea unui drept de proprietate în favoarea reclamantei.

Pe de altă parte, hotărârea nr. 120

din 1 februarie 2002 este definitivă și irevocabilă, fiind de altfel transcrisă

în registrul de carte funciară.

Referitor la criticile aduse de

pârâți sentinței civile mai sus menționate, este evident că instanța de apel,

investită cu judecarea unei acțiuni în revendicare, nu putea cenzura

legalitatea și temeinicia unei hotărâri definitive și irevocabile.

Nici susținerea potrivit căreia

pârâții ar fi în realitate proprietarii terenului în litigiu, nu poate fi

primită.

În cadrul acțiunii în revendicare,

pârâtul poate opune reclamantului care a făcut dovada dreptului său de

proprietate, propriul său titlu de proprietate, lucru pe care pârâții din cauză

nu l-au făcut.

Numai în ipoteza în care pârâții ar

fi prezentat un titlu de proprietate, s-ar fi putut proceda la compararea

titlurilor de proprietate pentru a stabili care din ele este preferabil.

În speță, chiar pârâții, în

cuprinsul motivelor de recurs, au arătat în mod explicit că nu au prezentat un

titlu de proprietate asupra terenului în litigiu.

Pentru considerentele ce preced, se

va respinge recursul declarat de pârâți.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de pârâți

B.Ș. și B.E. împotriva deciziei civile nr. 231/A din 10 februarie 2004 a Curții

de Apel Pitești.

Irevocabilă.

Pronunțata în ședință publică,

astăzi 31 martie 2005.