ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2/2011

Deliberând, în

condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului de față, reține

următoarele:

Prin sentința

civilă nr. 1454/D din 30 septembrie 2008, Tribunalul Satu Mare a respins

excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților S.T.E., S.A. și S.I.;

a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților K.E.I. și S.J.;

a respins excepția puterii lucrului judecat invocată de pârâtul Ministerul

Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale prin Institutul de Stat pentru

Testarea și Înregistrarea Soiurilor; a admis în parte plângerea la Legea nr. 10/2001 a reclamanților și, în consecință:

A obligat

pârâtul la soluționarea notificării din 25 mai 2001 emisă de biroul

executorului judecătoresc V.A., privind imobilul, căruia în natură îi

corespunde casa șl teren aferent; a respins restul pretențiilor; a respins

plângerea la Legea nr. 10/2001 formulată de reclamanții S.J. și K.E.I., în

contradictoriu cu același pârât și a obligat pârâtul să plătească reclamanților

S.T.E., S.A., S.I. suma de 500 lei cheltuieli de judecată.

Curtea de Apel

Oradea, secția civilă mixtă, prin decizia civilă nr. 19 din 11 martie 2010, a admis apelul declarat de reclamanții S.T.E., S.I. și S.A. împotriva sentinței, pe care a

schimbat-o în parte în sensul că a admis în întregime plângerea, și în

consecință, obligația stabilită în sarcina pârâtului vizează întregul imobil,

care în natură reprezintă casă și teren în suprafață de 7118 m.p.; a obligat pârâtul Institutul de Stat pentru Testarea și Înregistrarea Soiurilor București

să plătească părții reclamante S.T.E., S.I. și S.A. suma de 1.000 lei, cu titlu

de cheltuieli de judecată; a păstrat celelalte dispoziții ale sentinței; a

respins ca nefondat apelul declarat de apelantul pârât Institutul de Stat

pentru Testarea și Înregistrarea Soiurilor București împotriva aceleași

sentințe, pentru motivele ce urmează:

La data de 29

mai 2001, sub nr. 37/2001, a fost înregistrată la Biroul executorului judecătoresc V.A., notificarea reclamanților ce viza casa și terenul

aferent.

Prin actul nr. 2141

din 2 noiembrie 2001, Primăria comunei Odoreu a comunicat reclamanților că

notificarea acestora a fost transmisă Centrului de Încercare a Soiurilor

Mărtinești - comuna Odoreu.

Institutul de

Stat pentru Testarea și Înregistrarea Soiurilor a arătat că terenul solicitat

aparține domeniului public, având regimul juridic reglementat de Legea nr. 18/1991

(art. 35), iar conform art. 8 din Legea nr. 10/2001 nu face obiectul acestei

legi, cu precizarea că imobilul urmează a fi trecut pe lista imobilelor pentru

care se vor acorda despăgubiri.

Ulterior

comunicării, a fost declanșat litigiul, acesta vizând doar parcela, celelalte

parcele menționate în notificarea reclamanților nefăcând obiectul prezentului

proces.

Parcela are o

suprafață de 7118 m.p., pe aceasta găsindu-se inclusiv casa ce a aparținut

antecesorului reclamanților în perioada anterioară regimului comunist, dreptul

de proprietate al acestuia fiind intabulat sub nr. B.1, el vizând atât

construcția notată sub A I 4, cât și terenul în suprafața mai sus indicată.

Acest imobil

apare menționat în Planul cadastral depus în dosarul de apel la fila 42,

alături de alte imobile aflate în administrarea Centrului de Testare a

Soiurilor. Corespondența apare menționată și în raportul de expertiză tehnică

judiciară întocmită în dosarul nr. 7457/1995 (fila 49).

În procesul

soluționat prin sentința civilă nr. 3775 din 28 mai 1998 a Judecătoriei Satu Mare, au fost declarate nule absolut certificatele de moștenitor din 10

aprilie 1995 și 10 aprilie 1995, reținându-se că parcela nu se găsea în

patrimoniul celor doi defuncți la data decesului acestora, prin urmare dreptul

asupra acesteia nu putea fi transmis mortis causa, însă faptul că respectivele

certificate de moștenitor au fost desființate prin hotărârea judecătorească

menționată nu face ca reclamanților din prezentul proces să le lipsească

calitatea procesuală activă, astfel cum fără temei susține apelantul pârât.

Aceștia, prin actele de stare civilă existente la dosar, au justificat

calitatea de succesori ai proprietarului tabular al imobilului din litigiu,

respectivele certificate de moștenitor fiind anulate nu pentru că reclamanții

nu ar fi moștenitorii defuncților menționați în acel act, ci pentru că imobilul

se afla în proprietatea statului și nu în patrimoniul lor.

Terenul în

suprafață de 7118 m.p. a constituit proprietatea numiților S.T. și A. până în

anul 1946 când a fost preluat de Statul Român în baza Decretului de expropriere

nr. 83 din 2 martie 1946, tot atunci fiind trecut în patrimoniul G.A.S. O.,

ulterior, respectiv în anul 1954, a ajuns în administrarea Centrului teritorial

de încercare a soiurilor de plate, în prezent reorganizat în baza deciziei nr. 66/31

din 18 septembrie 1997 a Ministerului Agriculturii și Alimentației în Centrul

pentru Testarea Soiurilor Satu Mare.

Întregul teren

a fost preluat de stat, fiind vorba de o măsură abuzivă, din adresa nr. 76558

din 15 martie 1991 emisă de Ministerul de Interne din care a rezultat că S.T. a

fost dislocată în baza Decretului de expropriere nr. 83 din 2 martie 1946 și i

s-a stabilit domiciliu obligatoriu în Turda, județul Cluj, măsură aplicată

întregii familii, restricțiile domiciliare fiind ridicate abia în anul 1954

când însă imobilul se afla deja în administrarea G.A.S. - ului, mai apoi a

Centrului teritorial de încercare a soiurilor de plante.

Soluția

instanței de fond apare ca fiind parțial eronată atunci când impune pârâtei

obligația de a soluționa notificarea reclamanților cu privire la casa și

terenul aferent, fără a-i preciza întinderea în dispozitivul sentinței, mai

mult, în considerentele hotărârii instanța face vorbire despre faptul că o

parte din teren cade sub incidența dispozițiilor art. 35 din Legea nr. 18/1991,

dar acest lucru nu echivalează cu neînrudirea reclamanților la măsuri

reparatorii în, condițiile Legii nr. 10/2001.

Împotriva

acestei decizii a declarat recurs pârâtul Institutul de Stat pentru Testarea și

Înregistrarea Soiurilor, criticând-o din perspectiva dispozițiilor art. 304 pct.

9 C. proc. civ.

În dezvoltarea

motivelor de recurs se arată că instanța de apel a apreciat greșit probele din

dosar, pronunțând o hotărâre prin care a obligat Institutul de Stat pentru

Testarea și înregistrarea Soiurilor la soluționarea notificării nr. 25 mai 2001

emisă de Biroul executorului judecătoresc V.A., al cărei obiect este

restituirea în natură a imobilului înscris, căruia în natură îi corespund casa

și terenul în suprafață de 7.118 mp.

Prin sentința

civilă nr. 3775/1998 pronunțată de Judecătoria Satu Mare în dosar nr. 7457/1995,

rămasă definitivă și irevocabilă prin respingerea recursului, instanța a

constatat nulitatea absolută totală a celor două certificate de moștenitor,

respectiv 340 din 10 aprilie 1995 și 341 din 10 aprilie 1995, și a dispus

Serviciului de carte funciară de pe lângă Judecătoria Satu Mare, anularea

încheierii nr. 3642/1995 și a încheierii nr. 3643/1995 prin care s-a intabulat

dreptul de proprietate al numiților S.T.E., S.I. și S.A. asupra imobilului.

În condițiile

în care există o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă de anulare a

intabulării dreptului de proprietate al reclamantelor pentru imobilul în cauză,

nu există temei pentru Oficiul de Cadastru si Publicitate Imobiliară de emitere

a celor două extrase de Carte Funciară pentru informare nr. 431 și 432.

Instanța de

apel a depășit atribuțiile puterii judecătorești, pronunțând o hotărâre prin

care recunoaște dreptul de proprietate al intimaților pentru imobilul asupra

căruia, printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă (sentința

civilă nr. 3775 din 28 mai 1998 pronunțată de Judecătoria Satu Mare în dosar nr.

7457/1995) s-a constatat dreptul de proprietate al Statului Român.

Totodată, chiar

dacă intimații au vocație succesorală dovedită cu actele de stare civilă, au

folosit ca probe certificatele de moștenitor din 10 aprilie 1995, anulate tot

prin aceeași hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă.

Intimații, deși

legal citați, nu au formulat întâmpinare conform dispozițiilor art. 308 alin.

(2) C. proc. civ.

Înalta Curte,

analizând decizia prin prisma criticilor formulate, a probatoriilor

administrate și a temeiurilor de drept aplicabile cauzei, reține caracterul

nefondat al recursului pentru argumentele ce succed.

În alin. (1) al

art. 304 C. proc. civ., se stipulează că modificarea sau casarea unor hotărâri

în calea extraordinară de atac a recursului se poate cere doar pentru aspecte

de nelegalitate.

Așadar,

motivele referitoare la aprecierea greșită a probatoriului, ce se constituie în

motive de netemeinicie, nu pot face obiect al recursului.

Recurentul

invocă drept motive de nelegalitate lipsa calității de persoane îndreptățite a

reclamantelor la acordarea măsurilor reparatorii stabilite prin Legea nr. 10/2001,

privind regimul juridic al unor imobile preluate abuziv de stat în perioada 6

martie 1945-22 decembrie 1989 precum și excepția puterii de lucru judecat.

Prin sentința

civilă nr. 3775 din 28 mai 1998 a Judecătoriei Satu-Mare confirmată prin

decizia civilă nr. 1006/R din 1 septembrie 1999, invocă drept temei al

criticilor formulate, s-a constatat nulitatea absolută a certificatului de

moștenitor referitoare la succesiunile defuncților S.T.E. și S.A. întrucât

terenul în suprafață de 7118 m.p., ce a fost într-adevăr proprietate

antecesorilor pârâților S.T.E., S.A. și S.I., a fost trecut în proprietatea

Statului român în 1946 în baza unui decret de expropriere, că datorită

destinației sale nu mai poate intra în proprietatea privată a persoanelor

fizice, fiind folosit pentru cercetare de interes public și că nu a făcut

obiectul Legii nr. 18/1991.

Instanța

conchide că imobilul nefiind în patrimoniul defuncților la data decesului

acestora, în mod nelegal a fost cuprins în masa succesorală, la fel de nelegale

fiind înscrierile virtualilor moștenitori.

Cele stabilite

în sentința arătată nu afectează vocația succesorală a moștenitorilor

defuncților S. la acordarea măsurilor reparatorii în baza Legii nr. 10/2001

conform art. 4 din lege, care la art. 11 menționează modalitatea de acordare a

acestora pentru imobilele expropriate.

Excepția

puterii de lucru judecat invocată de recurentă și indicată drept izvor al

depășirii puterii judecătorești este nefondată, câtă vreme cele două pricini au

obiect și cauză diferită. Tot ceea ce s-ar putea reține sub acest aspect ar fi

că imobilul a fost preluat de stat prin expropriere în 1946, și că imobilul

expropriat a fost proprietatea autorilor intimaților, împrejurări de altfel

necontestate în prezenta cauză.

Așadar,

instanța, față de dispozițiile art. 25 și 26 din Legea nr. 10/2001, a

soluționat cererea de chemare în judecată cu respectarea principiului

separației puterilor în stat și în temeiul dispozițiilor legii de reparație.

Înalta Curte,

reținând că nu sunt incidente dispozițiile art. 304 pct. 4 și 9 C. proc. civ.,

în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va respinge recursul

ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca

nefondat recursul declarat de pârâtul Institutul de Stat pentru Testarea și

înregistrarea Soiurilor împotriva deciziei nr. 19/A din 11 martie 2010 a Curții de Apel Oradea - secția civilă mixtă.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 11 ianuarie 2011.