ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5269/2005

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

Dispoziția nr. 1280 din 21 octombrie 2002 Primarul municipiului Târgu-Mureș a

respins cererea formulată prin notificare de către F.I. având ca obiect

restituirea în natură a terenului situat în Târgu-Mureș, înscris în C.F. nr.

10469, nr. top 2835/1/2 cu motivarea că petenta nu a făcut dovadă că a fost

proprietara tabulară a imobilului sau că este moștenitoarea fostului

proprietar, iar terenul nu face obiectul Legii nr. 10/2001, fiind incidente

dispozițiile art. 8 din acest act normativ.

Prin contestația din 28 ianuarie

2003, precizată la 3 februarie 2003, F.I. a solicitat anularea dispoziției de

mai sus și obligarea SC A. SA Târgu-Mureș la acordarea de măsuri reparatorii

prin echivalent pentru terenul în suprafață de 349 mp.

Contestația a fost respinsă prin sentința

civilă nr. 168 din 7 martie 2003 pronunțată de Tribunalul Mureș, secția civilă.

Prin decizia nr. 104/A din 9

septembrie 2003 Curtea de Apel Târgu-Mureș, secția civilă, a admis apelul

declarat de contestatoarea F.I. a schimbat integral sentința primei instanțe în

sensul că a admis contestația, a anulat dispoziția emisă de primar și a

stabilit dreptul contestatoarei la măsuri reparatorii prin echivalent.

Ca situație de fapt, instanța de

apel a stabilit că terenul în litigiu a constituit proprietatea antecesoarei

contestatoarei, că prin decizia nr. 835 din 28 iunie 2000 pronunțată de

Tribunalul Mureș s-a statuat asupra calității contestatoarei de moștenitoare a

fostei proprietare tabulare și că terenul a avut destinație agricolă și a fost

trecut în proprietatea statului, fiind predat în administrarea RA A.

Târgu-Mureș, care a construit pe teren un rezervor de apă cu capacitatea de

1.000 mc.

În drept, curtea de apel a hotărât

că legea aplicabilă situației juridice a terenului este Legea nr. 10/2001 în

raport cu destinația actuală a terenului, iar nu cele referitoare la terenurile

agricole din categoria cărora a făcut parte terenul în cauză anterior preluării

de către stat, anume Legea nr. 18/1991, Legea nr. 169/1997 și Legea nr. 1/2000.

În raport de arătata situație de

fapt și de drept, instanța de apel a constatat îndreptățirea contestatoarei de

a beneficia de măsuri reparatorii prin echivalent.

Primăria municipiului Târgu-Mureș,

prin primar, a declarat recurs solicitând casarea deciziei din apel și

păstrarea sentinței prime instanțe.

Încadrând recursul în cazul de

casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., intimata a susținut că

instanța de apel a încălcat prevederile art. 8 din Legea nr. 10/2001, prin

aceea că pentru terenul în litigiu, care este intravilan și pe care este

amplasată o construcție de utilitate publică locală, contestatoarea avea numai

posibilitățile reparatorii prevăzute prin Legea nr. 18/1991 și Legea nr.

1/2000, iar nu beneficiul Legii nr. 10/2001.

De asemenea, intimata a mai susținut

că dispozitivul deciziei atacate este incomplet, întrucât nu precizează că

acordarea măsurilor reparatorii constituie obligația RA A. Târgu-Mureș.

Recursul nu este întemeiat.

Potrivit art. 36 alin. (1) din Legea

nr. 18/1991 terenurile aflate în proprietatea statului și în administrarea

primăriilor la data intrării legii în vigoare, situate în intravilanul

localităților, trec în proprietatea comunelor, orașelor sau municipiilor, iar

conform art. 42 alin. (3) din aceeași lege terenurile pe care s-au efectuat

investiții, altele decât îmbunătățiri funciare, nu pot fi atribuite foștilor

proprietari sau moștenitorilor acestora.

Se constată astfel că terenul

preluat de stat de la antecesoarea contestatoarei, deși era agricol la data

preluării, a dobândit ulterior o altă situație juridică în raport de care a

excedat măsurilor reparatorii reglementate prin legile fondului funciar, astfel

că pe deplin legal instanța de apel a statuat în sensul aplicării Legii nr.

10/2001, nefiind încălcate dispozițiile art. 8 alin. (1) din această lege, cum

greșit se susține prin recurs.

Nefondată este și secunda critică

din recurs, dat fiind că recurenta nu este prejudiciată prin conținutul

dispozitivului deciziei atacate din moment ce nu s-a stabilit o obligație

expresă în sarcina sa, ci doar îndreptățirea contestatoarei la măsuri

reparatorii prin echivalent.

Eventual contestatoarea ar fi avut

interesul de a cere pe calea recursului, pe care însă nu l-a exercitat,

stabilirea tipului de măsuri reparatorii prin echivalent din cele prevăzute de

lege, întinderea acesteia sau acestora și unitatea obligată a le acorda.

Pentru toate cele ce preced,

recursul va fi respins ca nefondat în temeiul prevederilor art. 312 alin. (1) C.

proc. civ.

Căzând astfel în pretențiile deduse

judecății recursului, Primăria municipiului Târgu-Mureș va fi obligată la plata

cheltuielilor de judecată făcute în recurs, constând în onorariu de avocat,

potrivit dovezii depuse la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul

declarat de

Primăria municipiului Târgu-Mureș, prin Primar împotriva deciziei nr. 104/A din

9 septembrie 2003 a Curții de Apel Târgu-Mureș, secția civilă.

Obligă pe recurenta

Primăria municipiului Târgu-Mureș

la 10.000.000 lei cheltuieli de

judecată către intimata F.I.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 iunie 2005.