ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4118/2005
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4118/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)
Asupra recursului în anulare de
față;
Din examinarea lucrărilor din dosar,
constată următoarele:
Reclamanta C.C.F.B.P., cu sediul în
București, a chemat în judecată pe pârâta SC A.N.R. SA cu sediul în București,
solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 12.314.492.103 lei,
reprezentând valoarea depozitelor asigurate conform contractului de asigurare din
28 mai 1999.
Prin sentința civilă nr. 10732 din
21 decembrie 2001, Tribunalul București, a admis acțiunea precizată și a
obligat pe pârâtă la plata sumei de 3.000.000.000 lei sumă asigurată și la
6.948.262.521 lei daune interese.
Instanța de fond a reținut în esență
că, pe lângă contractul de asigurare, părțile au încheiat actul de ”Asigurare
de risc financiar” prin care asigurătorul se obliga să plătească valoarea
nominală a depozitului titularului în cazul refuzului de plată al reclamantei.
Curtea de Apel București, prin
decizia civilă nr. 978 din 21 iunie 2002, a respins ca nefondat recursul
pârâtei, considerând că prin „asigurarea de risc financiar” era asigurat în
proporție de 100 % depozitul iar asigurarea în sume mult mai mari decât soldul
depozitelor nu este de natură să exonereze pe asigurător de obligațiile
asumate.
Împotriva deciziei astfel
pronunțate, procurorul general a declarat recurs în anulare, considerând-o
esențial nelegală și vădit netemeinică întrucât prin art. 27 din Legea nr. 136/1995
despăgubirea nu poate depăși valoarea bunului asigurat și nici suma la care s-a
făcut asigurarea, dacă nu s-a prevăzut altfel în contract, iar asigurătorul s-a
obligat să asigure depozitul în limita sumei acestuia, pentru care a fost
plătită prima de asigurare, consemnată în pct. 4 al contractului.
Totodată în pct. 6 al contractului
părțile au stipulat expres că limita maximă a răspunderii asigurătorului este
valoarea de depozit pentru care s-a plătit prima de asigurare.
În privința înscrisurilor, „asigurarea
de risc financiar”, procurorul general consideră că acestea au valoarea
aducerii la cunoștință a deponenților de existența contractului de asigurare,
iar în temeiul acestora numai deponenți puteau solicita obligarea
asigurătorului la plata despăgubirilor.
Recursul în anulare este întemeiat
și va fi admis, pentru considerentele ce se vor expune:
Prin contractul de asigurare, una
dintre părți, asiguratul, se obligă să plătească o sumă de bani celeilalte
părți, asigurătorul, în schimbul căreia, în cursul survenirii evenimentului
asigurat, să plătească indemnizația de asigurare.
Contractul de asigurare din 28 mai
1999 prevedea că indemnizația de asigurare se plătește în limita sumei
asigurate iar aceasta este aceea înscrisă în polița de asigurare și pentru care
s-a plătit prima de asigurare (pct. 4).
Obiectul asigurării, îl constituie
așa dar riscul de neplată al depozitelor bancare pentru care asiguratul a
încheiat polița de asigurare și a plătit prima de asigurare (pct. 1 al
contractului).
Prin „asigurarea de risc financiar”,
asigurătorul s-a obligat în limitele contractului de asigurare să despăgubească
pe titularul contractului de depozit cu valoarea nominală a contractului de
depozit. În același act părțile au stipulat, însă, plata primei de asigurare în
condițiile stipulate în contract.
Astfel, obiectul asigurării este
limitat la polița de asigurare pentru care s-a plătit prima de asigurare.
Referirea la depozitul unei persoane
fizice sau juridice prin care se asigură depozitul în proporție de 100 % în
condițiile stipulării primei de asigurare plătită și a condițiilor
contractului, astfel cum au fost încheiate actele de „asigurare de risc
financiar”, nu depășește cadrul acordului de voință materializat în contractul
de asigurare.
Plata primei de asigurare este aceea
care îndreptățește pe asigurat la obținerea despăgubirilor, iar aceasta este
înscrisă în contract și nu în „asigurarea de risc financiar”.
Pe de altă parte, instanțele
judiciare au sesizat că actele încheiate au reprezentat un mod de atragere a
încrederii deponenților, care însă pot atrage responsabilități de altă natură,
ale asigurătorului în raporturile cu asigurătorul și titularii depozitelor.
Așa fiind în temeiul dispozițiilor art.
314 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție, va admite recursul în
anulare, va casa decizia civilă nr. 978 din 21 iunie 2002, pronunțată de Curtea
de Apel București, va admite recursul declarat împotriva sentinței civile nr. 10732
din 21 decembrie 2001, pronunțată de Tribunalul București schimbând sentința în
sensul că va înlătura obligarea pârâtei la plata sumei de 6.948.262.521 lei
daune-interese și menținând restul dispozițiilor acesteia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul în anulare declarat
de P.G.P. de pe lângă Î.C.C.J., împotriva deciziei nr. 978 din 21 iunie 2002 a
Curții de Apel București, secția a VI-a comercială.
Modifică decizia atacată, admite și
apelul pârâtei, schimbă în parte sentința nr. 10732 din 21 decembrie 2001 a
Tribunalului București, în sensul că înlătură obligarea pârâtei la plata sumei
de 6.948.262.521 lei daune-interese.
Menține restul dispozițiilor
sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică,
astăzi 20 septembrie 2005.