ÎCCJ, Secția I civilă
ÎCCJ, Secția I civilă (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Procedura legal îndeplinită. Se referă de magistratul asistent asupra faptului că potrivit programului de evidență informatizată a instanțelor, pricina a cărei strămutare se solicită a fost suspendată la data de 18 ianuarie 2012, în temeiul dispozițiilor art. 40 alin. (2) C. proc. civ. Avocat V.M.C.C. depune întâmpinare și un certificat de grefa de la Tribunalul Ialomița. Înalta Curte constată că întâmpinarea este tardiv depusă, cu încălcarea termenului procedural de 5 zile. Avocat V.M.C.C. solicită ca întâmpinarea să fie considerată drept concluzii scrise. Avocat L.A. solicită admiterea probei cu înscrisuri în completare, pentru susținerea cererii de strămutare. Avocat V.M.C.C. solicită ca apărătorul petentei să arate care este utilitatea și pertinența înscrisurilor în soluționarea prezentei cauze.
Avocat L.A. arată că înscrisurile au legătură cu intimata SC V. SRL, o parte dovedesc situația litigiilor aflate pe rolul instanțelor din Ialomița, iar altele se referă la contractul încheiat cu Agenția Domeniilor Statului privind suprafața de 9.000 ha teren și privind începerea urmăririi penale împotriva funcționarilor Agenției Domeniilor Statului înscrisurile sunt relevante pentru soluționarea cererii de strămutare, deoarece dovedesc influența pe care administratorul societății V. o are în zonă. Avocat V.M.C.C. solicită respingerea cererii de probatorii, față de obiectul prezentei cauze, ce vizează o anumită bănuială privind imparțialitatea judecătorilor. Înscrisurile invocate nu au legătură cu cererea de strămutare și vizează fondul problemei.
Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu admiterea cererii de probe. Deliberând, Înalta Curte încuviințează proba cu înscrisuri solicitată de petentă și dispune comunicarea acestora părții prezente și procurorului. Avocat L.A. depune înscrisurile la dosar și înmânează copii de pe acestea, părților prezente. Având pe rând cuvântul, avocat V.M.C.C. și reprezentantul Ministerului Public nu solicită amânarea judecării cauzei pentru a lua cunoștință de conținutul înscrisurilor. Nemaifiind chestiuni prealabile, înalta Curte acordă cuvântul cu privire la cererea de strămutare. Avocat L.A. solicită admiterea cererii de strămutare pentru motivele invocate în scris și susținute oral. Avocat D.M.
solicită admiterea cererii de strămutare pentru motivele susținute de colegul său și în baza înscrisurilor de la dosar. Avocat V.M.C.C. solicită respingerea cererii de strămutare pentru motivele prezentate verbal. Procurorul pune concluzii de admitere a cererii de strămutare. Analizând cererea,
ÎNALTA CURTE
ÎN NUMELE LEGII
D I S P U N E Admite cererea formulată de petenta SC A&S I. 2000 SRL privind strămutarea pricinii care face obiectul Dosarului nr. 4096/229/2011 al Judecătoriei Fetești. Strămută judecarea cauzei de la Judecătoria Fetești la Judecătoria Târgu Mureș. Păstrează actele de procedură îndeplinite. Fără cale de atac. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 februarie 2012. Procesat de GGC - AS
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.