ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6086/2005

Deliberând asupra recursului civil de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 2767 din 18 septembrie 2003,

Judecătoria Teleorman a respins ca inadmisibilă acțiunea formulată de

reclamanta Primăria Municipiului Alexandria în contradictoriu cu pârâții

Cooperativa P. Țigănești, G.F., S.A., S.G. și I.E.G.C., prin care reclamanta a

cerut să se constate nulitatea absolută a ordonanței de adjudecare nr. 3973 din

13 noiembrie 2000 pronunțată de Judecătoria Alexandria în dosarul civil nr. 4008/2000.

Pentru a pronunța această sentință, instanța a

reținut că la data de 13 noiembrie 2000, Judecătoria Alexandria a pronunțat în

dosarul nr. 4008/2000, ordonanța de adjudecare definitivă nr. 3973 prin care a

admis cererea de vânzare imobiliară formulată de creditoarea Cooperativa de

Credit S. (devenită prin reorganizare Cooperativa P. Țigănești) împotriva debitoarei

G.F. și a adjudecat definitiv imobilul situat în Alexandria, proprietatea

debitoarei, pentru suma de 27.000.000 lei către adjudecatarul I.E.G.C., prețul

fiind depus de adjudecatar conform recipiselor nr. 5/2533601 din 10 noiembrie 2000

și 30/2533601 din 19 decembrie 2000, consemnate la CEC Alexandria iar prin

decizia civilă nr. 73 R din 1 februarie 2001 a Tribunalului Teleorman,

irevocabilă, s-a anulat ca netimbrat recursul declarat în termen legal

debitoarea G.F.       Ca urmare, prin adjudecarea definitivă și depunerea

prețului de către adjudecatar, s-a desăvârșit procedura execuțională și s-a

realizat executarea silită imobiliară a debitoarei G.C.

A mai reținut instanța de fond că debitoarea G.F. nu

a uzat de dispozițiile art. 552 C. proc. civ. (în vigoare la acea dată,

abrogate ulterior prin O.U.G. nr. 138/2000) care permiteau celor vătămați prin

executare să atace cu recurs ordonanța de adjudecare și față de caracterul de

hotărâre judecătorească al ordonanței de adjudecare, acțiunea în constatarea

nulității absolute a actului de adjudecare , formulată în cadrul contestației

la executare apare ca inadmisibilă.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal a

formulat apel reclamanta Primăria Municipiului Alexandria, criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie. In dezvoltarea motivelor de apel reclamanta a

susținut că instanța de fond a interpretat greșit actul juridic dedus

judecății, denaturând sensul cererii, calificând-o contestație la executare

deși acțiunea cu soluționarea căreia a investit instanța era una în constatarea

nulității absolute a ordonanței de adjudecare nr. 3973 din 13 noiembrie 2000

emisă de Judecătoria Alexandria, în frauda legii. A mai susținut reclamanta că

instanța de fond trebuia să facă aplicarea dispozițiilor art. 15 din Legea nr. 85/1992

și să constate că până la achitarea prețului de către cumpărătoarea G.F. apartamentul

era insesizabil și fără acordul Primăriei municipiului Alexandria nu se putea

dispune de acesta.

Prin decizia civilă nr. 793 din 21 aprilie 2004,

Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, a admis apelul declarat de

reclamanta Primăria municipiului Alexandria, a anulat sentința apelată și a

reținut cauza pentru evocarea fondului, având în vedere dispozițiile art. 541

raportat la art. 520 C. proc. civ.

Prin decizia civilă nr. 2554 A din 2 decembrie 2004,

Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și familie,

a respins ca neîntemeiată excepția lipsei de interes în promovarea acțiunii

invocată de intimații–pârâți și ca nefondată acțiunea reclamantei.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a

reținut că excepția lipsei de interes că nu este întemeiată întrucât reclamanta

este creditoarea pârâtei G.F. pentru prețul apartamentului rămas neachitat,

având interesul ca apartamentul să se întoarcă în patrimoniul debitoarei sale.

Pe fondul cauzei, a reținut că apartamentul care a fost proprietatea debitoarea

G.F. a ieșit din patrimoniul său ca urmare a executării silite, în speță

nefiind vorba de o acțiune voită a acesteia de a înstrăina imobilul, în sensul Legii

nr. 85/1992.

Împotriva acestei din urmă decizii a declarat recurs

reclamanta Primăria Municipiului Alexandria, solicitând admiterea acestei căi

de atac, casarea deciziei atacate iar pe fond, constatarea nulității ordonanței

de adjudecare. S-a susținut că în mod greșit a apreciat instanța de apel sensul

dispozițiilor art.15 alin. (4) din Legea nr. 85/1992 întrucât o locuință

dobândită în temeiul acestei legi nu poate fi înstrăinată decât cu acordul

vânzătorului, că imobilul supus executării silite nu a garantat împrumutul

proprietarei G.F. și că ordonanța de adjudecarea imobilului s-a pronunțat fără

citarea Primăriei Alexandria, care era proprietara de drept a apartamentului,

până la achitarea integrală a prețului său.

La termenul din 7 iulie 2005, apărătorul

intimatului-pârât I.E.-G. a invocat, oral, mai multe excepții care vor fi

respinse ca neîntemeiate pentru următoarele motive:

Dispozițiile art. 3021

C. proc. civ. potrivit cărora

„Cererea de

recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, următoarele mențiuni:

numele, domiciliul

sau reședința părților (…)”, invocate de apărătorul intimatului-pârât au fost

declarate ca neconstituționale prin decizia Curții Constituționale nr. 176/2005

din 24 martie 2005 publicată în M. Of. Partea I nr. 356 din 27 aprilie 2005,

decizie definitivă și general obligatorie

și, drept urmare, acest text de lege și-a încetat efectele

juridice, astfel cum prevede art. 31 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind

organizarea și funcționarea Curții Constituționale.

Chiar dacă recurenta-reclamantă nu și-a

motivat în drept recursul, dezvoltarea motivelor face posibilă încadrarea lor

în motivele prevăzute de dispozițiile art. 304 pct. 5 și pct. 9 C. proc. civ.,

așa încât nici sub acest aspect critica nu este fondată, cum nu este fondată

nici susținerea că reclamanta nu ar avea calitate procesuală în cauză, aceasta

întrunind toate condițiile pentru a fi parte în proces: capacitate procesuală,

calitate procesuală, dreptul și interesul de a formula o cerere de natura celei

deduse judecății, fiind creditoarea pârâtei-cumpărătoare G.F. pentru restul din

prețul apartamentului ce nu a fost achitat, având astfel interesul ca

apartamentul să se întoarcă în patrimoniul debitoarei sale.

Nici susținerea în sensul că recursul ar

fi inadmisibil întrucât instanțele au judecat acțiunea reclamantei ca pe o

contestație la executare și nu ca pe o acțiune în constatarea nulității

ordonanței de adjudecare nu este fondată, în raport cu decizia nr. 793 A din 21

aprilie 2004 a

Curții de Apel București,

secția a III-a civilă. P

rin această hotărâre,

instanța de apel a anulat sentința instanței de fond, care judecase acțiunea ca

pe o contestație la executare și o respinsese ca inadmisibilă, și a reținut

cauza pentru evocarea fondului, constatând că, potrivit dispozițiilor art. 541 C.

proc. civ. în vigoare la data pronunțări ordonanței de adjudecare dar și

dispozițiilor art. 520 C. proc. civ. în vigoare în prezent, orice terță persoană

poate să revendice dreptul de proprietate asupra imobilului adjudecat sau să

invoce un alt drept real cu privire la acesta.

Recursul nu este fondat.

Potrivit dispozițiilor art. 15 alin. (4)

din Legea nr. 85/1992

privind vânzarea de locuințe și spații cu altă destinație

construite din fondurile statului și din fondurile unităților economice sau

bugetare de stat, „p

ână la

achitarea integrală a prețului, locuința dobândită în condițiile prezentei legi

nu poate fi înstrăinată sau restructurată fără autorizarea prealabilă a

unității vânzătoare. Unitatea vânzătoare își garantează încasarea prețului prin

înscrierea ipotecii asupra locuinței, operațiune care este scutită de taxa de

timbru”.

Prin acest text de lege s-a stabilit o

interdicție de înstrăinare a apartamentului cumpărat în temeiul acestui act

normativ și neachitat integral, în situația în care nu există acordul prealabil

al vânzătorului în acest sens.

În sensul Legii nr. 85/1992, termenul de

„înstrăinare” are înțelesul acelei operațiuni juridice ce are ca finalitate

ieșirea din patrimoniul celui ce a cumpărat un imobil ce face obiectul acestui

act normativ, ca urmare, exclusiv, a manifestării de voință, liber consimțită a

cumpărătorului, interdicția menționată nefiind incidentă în ipoteza vânzării

imobilului la licitație, în cadrul procedurii executării silite.

Că acesta este sensul pe care legiuitorul

l-a dat în cuprinsul Legii nr. 85/1992 termenului de „înstrăinare”, rezultă cu

evidență și din faptul că, atunci când a dorit să instituie interdicția ca un

imobil să poată fi executat silit, a prevăzut expres aceasta, în actul normativ

edictat, astfel cum s-a întâmplat în cazul Legii nr. 18/1991

din 19 februarie 1991 publicată în M. Of.

Partea I nr. 37 din 20 februarie 1991, care, la

art. 50 statuează că „terenurile agricole din extravilan nu

pot face obiectul unei executări silite sau voluntare decât în cazurile

prevăzute de lege.”

În speță, prin ordonanța de adjudecare

nr. 3973 din 13 noiembrie 2000 a Judecătoriei Alexandria, apartamentul în

litigiu a ieșit din patrimoniul debitoarei G.F. ca urmare a executării silite

și nu urmare a exercitării voinței acesteia în sensul înstrăinării lui.

Ca atare, neexistând o operațiune

juridică de înstrăinare, așa cum este definită acesta prin textul art. 15 din Legea

nr. 85/1992, executarea silită a apartamentului în litigiu, nu impunea

obligația luării consimțământului unității vânzătoare care, de altfel, are

garantată încasarea restului din prețul neachitat al apartamentului, prin valorificarea

dreptului de ipotecă înscris asupra acestuia, în temeiul art. 15 alin. final

din Legea nr. 85/1992 și al art.

1790 C.

civ. potrivit căruia c

reditorii care au privilegiul

sau ipoteca înscrisă asupra unui imobil, îl urmăresc in orice mană ar trece.

Susținerea reclamantei, invocată în

recurs, în sensul că apartamentul în litigiu nu putea face obiectul executării

silite, nefiind constituit ca și garanție pentru împrumutul contractat de G.F.

este nefondată, în raport cu dispozițiile art. 371

2

și art. 371

3

C. proc. civ. și ale art. 1718 C. civ. care prevede că oricine este

obligat personal, este ținut de a îndeplini îndatoririle sale cu toate bunurile

sale, mobile și imobile, prezente și viitoare.

Din examinarea contractului de

vânzare-cumpărare încheiat la 8 februarie 1993,

între RA E. ALEXANDRIA, în calitate de vânzător (în ale cărui drepturi

și obligații s-a subrogat ulterior reclamanta, prin protocolul de preluare a

fondului locativ) și G.F., în calitate de cumpărătoare a apartamentului nr. 20

situat în Alexandria, se constată că în cuprinsul acestuia nu există nici o

clauză potrivit căreia reclamanta rămâne proprietara apartamentului până la

data achitării integrale a prețului, dată când dreptul de proprietate s-ar

transmite cumpărătoarei, clauză care să înlăture incidența dispozițiilor art. 1295

C. civ. Așa fiind, nu se poate reține că reclamanta s-ar putea prevala de

calitatea de proprietar asupra apartamentului în litigiu pentru a invoca

nelegala sa citare în cauza ce a avut ca obiect cererea de executare silită

imobiliară formulată de creditoarea Cooperativa de Credit S. împotriva debitoarei

G.F. și a solicita astfel constatarea nulității ordonanței de adjudecare a

apartamentului, pentru acest motiv, Legea nr. 85/1992 conferindu-i numai

posibilitatea ca, în temeiul art.15 alin. (3), în caz de neplată a 6 rate

scadente de către cumpărătorul locuinței, să ceară executarea silită asupra

locuinței și evacuarea lui, în condițiile legii.

Față de temeiurile mai înainte arătate, se constată

că decizia instanței de apel este legală iar recursul urmează a fi respins ca

nefondat.

În conformitate cu dispozițiile art. 274 alin. (1) și (3) C.

proc. civ., partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să

plătească cheltuielile de judecată

și

cum, în speță, intimatul-pârât I.E.G.C. a solicitat cheltuieli de judecată

reprezentând onorariu de avocat, care au fost justificate cu chitanța depusă la

dosar, recurenta-reclamantă va fi obligată la plata acestora.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul

declarat de reclamanta Primăria Municipiului Alexandria împotriva deciziei

civile nr. 2554 A din 2 decembrie 2004 a Curții de Apel București, secția a III-a

civilă și pentru cauze cu minori și familie, ca nefondat.

Obligă pe

recurenta-reclamantă Primăria Municipiului Alexandria la cheltuieli de judecată

în cuantum de 4 milioane lei către intimatul-pârât I.E.G.C.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 7 iulie 2005.