ÎCCJ, Decizia nr. 2/2011

ÎCCJ, Decizia nr. 2/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de

față,

Din actele dosarului

constată următoarele:

Prin încheierea din 16 decembrie 2010

pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a fost

respinsă cererea formulată de recurentul inculpat G.M.Ș., de sesizare a Curții

Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 148 lit.

f) C. proc. pen., constatându-se că excepția este inadmisibilă.

Potrivit

dispozițiilor art. 300

2

cu referire la art. 160

b

alin. (1)

și (3) C. proc. pen. a fost menținută măsura arestării preventive a

inculpaților R.F. și G.M.Ș.

Pentru a pronunța

această soluție prima instanță a reținut cu privire la cererea de sesizare a

Curții Constituționale că simpla invocare a neconstituționalității

dispozițiilor art. 148 lit. f) C. proc. pen. nu este adecvată în raport cu

prevederile art. 23 alin. (15), art. 24 alin. (1), art. 124 alin. (2) din

Constituție și art. 6 din CEDO nu argumentează în ce constă legătura textului

în discuție cu prevederile constituționale și care este neconcordanța între

acest text și cel al legii fundamentale.

Totodată, s-a reținut

că dispozițiile art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. stabilesc un caz de

arestare, fiind concordante cu dispozițiile art. 131 din Convenție, noțiunile

de ordine publică și ordine de drept nefiind contradictorii ci într-o relație

de interdependență, ordinea de drept concretizându-se în ordinea publică prin

asigurarea respectării legii penale, articolul de lege invocat privind temeiul

arestării inculpatului și nefiind incident în faza în care se află judecarea

cauzei.

Împotriva acestei

încheieri a declarat recurs, în termen legal, inculpatul criticând-o, astfel

după cum rezultă din precizările personale și ale apărătorului desemnat din

oficiu, prezentate în partea introductivă a prezentei decizii și prin memoriul

depus la dosar (fila 12 dosar recurs) pentru încălcarea, prin dispozițiile art.

148 lit. f) C. proc. pen. a prezumției de nevinovăție, încălcarea dispozițiilor

art. 23 din Constituție, art. 5 C. proc. pen. și art. 66 C. proc. pen. și art. 6 C. proc. pen., instanța de apel, anterior, nerespectând dispozițiile art. 292

alin. (2) și (3) C. proc. pen., solicitându-se aplicarea art. 385

9

alin.

(3) C. proc. pen. și punerea inculpatului în libertate potrivit art. 145 C. proc. pen. și art. 145

1

C. proc. pen.

Analizând recursul

prin prisma criticilor invocate și sub toate aspectele, potrivit dispozițiilor art.

385

6

alin. (3) C. proc. pen. se constată că este nefondat și va fi

respins, pentru considerentele ce urmează.

După cum rezultă din

analiza dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 47/1992, modificată și republicată,

„Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor

judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei

legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în

vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și

oricare ar fi obiectul acestuia”.

Rezultă așadar că alin.

(1) al art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, prevede condiții privind

atât obiectul excepției de neconstituționalitate – respectiv legi sau ordonanțe

în vigoare sau dispoziții în vigoare ori asemenea acte normative – cât și o

condiție relativă la existența unei legături între norma atacată sub aspectul

constituționalității și obiectul cauzei cu soluționarea căreia a fost investită

instanța în fața căreia s-a invocat excepția de neconstituționalitate.

Se va constata

totodată că alin. (2) și (3) ale art. 29 din Legea nr. 47/1992 cuprind alte

două condiții de admisibilitate ale excepțiilor de neconstituționalitate,

vizând titularul dreptului de a invoca o asemenea excepție (părțile, procurorul

sau instanța din oficiu) și nepronunțarea anterioară a unei decizii privind

neconstituționalitatea acelorași reglementări de către Curtea Constituțională.

Cu privire la modul

de soluționare a cererii de sesizare a Curții Constituționale art. 29 din Legea

nr. 47/1992 prevede că aceasta se realizează printr-o încheiere motivată, art. 29

alin. (6) prevăzând sancțiunea aplicabilă în situațiile în care excepția

invocată nu îndeplinește condițiile prevăzute de alin. (1), (2) sau (3) din

articolul indicat, respectiv inadmisibilitatea excepției.

În cauza dedusă

judecății prima instanță a fost investită cu soluționarea recursurilor declarate

de inculpații R.F. și G.M.Ș. împotriva Deciziei penale nr. 189/ A din 6

septembrie 2010 a Curții de Apel București, secția penală.

De asemenea se

constată că, astfel după cum reiese din încheierea recurată, inculpatul a fost

arestat la data de 15 mai 2009, prin încheierea Judecătoriei Cornetu, în

temeiul dispozițiilor art. 149

1

C. proc. pen. raportat la art. 143 C. proc. pen. și art. 148 lit. f) C. proc. pen., fiind judecat în stare de arest și condamnat

pentru comiterea infracțiunilor prevăzute de art. 26 C. pen. raportat la art. 211 alin. (1), (2) lit. b) C. pen., art. 2

1

lit. a), b), c) C.

pen. și art. 26 C. pen. raportat la art. 20 alin. (1) C. pen. raportat la art. 174

alin. (1) C. pen. și art. 176 alin. (1) lit. d) și e) C. pen., cu aplicarea art.

37 lit. b) C. pen.

Așa fiind, se

constată că în mod întemeiat prima instanță a apreciat că prevederile criticate

sub aspectul neconstituționalității nu au legătură cu soluționarea cauzei cu

care instanța a fost investită, deoarece obiectul cauzei este reprezentat de

recursul declarat, între alții, de inculpat, împotriva hotărârii instanței de

apel, pronunțată în cauza în care, față de inculpat, s-a dispus condamnarea la

o pedeapsă privativă de libertate.

Așa fiind, față de

etapa procesuală în care se află cauza (recurs) dispozițiile art. 148 lit. f) C.

proc. pen. nu au legătură cu soluționarea cauzei, detenția inculpatului în

prezent având ca temei nu doar încheierea Judecătoriei Cornetu (menționată de

instanța de recurs), dar și condamnarea inculpatului dispusă prin hotărârea

primei instanțe și menținută în apel.

Astfel, se constată

că, în speță nu au fost cumulativ îndeplinite condițiile prevăzute de lege

pentru a se constata admisibilitatea excepției de neconstituționalitate

invocată, soluția instanței de recurs fiind legală, temeinică și riguros

motivată.

Criticile invocate în

recurs nu pot fi primite deoarece, independent de aspectele învederate și

aprecierile relative la conținutul dispozițiilor art. 148 lit. f) C. proc. pen.,

acestea nu au legătură cu soluționarea cauzei prin raportare și la etapa în

care se află, în prezent, procesul penal.

Pentru considerentele

ce preced, în temeiul dispozițiilor art. 385

15

pct. 1 lit. b) C.

proc. pen. recursul declarat va fi respins ca nefondat.

În temeiul dispozițiilor

art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va fi obligat recurentul inculpat la plata

cheltuielilor judiciare statului, din care, onorariul apărătorului din oficiu

se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de inculpatul G.M.Ș. împotriva Încheierii din 16

decembrie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

penală, în Dosarul nr. 40908/3/2009.

Obligă recurentul

inculpat la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat

din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 10 ianuarie 2011.