ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6147/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin încheierea din 4 ianuarie 2010 pronunțată de Tribunalul Prahova s-a dispus respingerea cererii de îndreptare a erorii materiale formulată de contestatoarea T.T.L.A. privind sentința civilă nr. 87 din 14 ianuarie 2001 pronunțată de Tribunalul Prahova, ca neîntemeiată. Pentru a se pronunța astfel instanța a reținut următoarele: Din conținutul acțiunii, contestatorii au arătat textual că solicită ca pârâta să emită dispoziții pentru plata de despăgubiri conform Legii nr. 10/2001, astfel că în sentință nu s-a strecurat nicio eroare în acest sens.

Este adevărat că aceasta reprezintă solicitarea inițială, ulterior acțiunea fiind completată și precizată astfel cum precizează chiar contestatoarea în cererea de îndreptare a erorii materiale, în sensul investirii instanței și cu cenzurarea dispoziției, sens în care s-a menționat în sentință completarea petitului cererii la data de 16 octombrie 2007 cu constatarea nulității absolute a dispoziției nr. 18907 din 13 octombrie 2008 emisă de recurentă. Prin urmare, nu s-a reținut nicio eroare materială, situație în care nu sunt incidente dispozițiile art. 281 C. proc. civ., sens în care s-a dispus respingerea cererii de îndreptare a erorilor materiale din sentința nr. 87 din 14 ianuarie 2009 a Tribunalului Prahova, ca neîntemeiată.

Prin decizia civilă nr. 43 din 3 martie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, s-a dispus respingerea apelului formulat de reclamanta T.L.A., împotriva încheierii pronunțată la 4 ianuarie 2010 de Tribunalul Prahova. Pentru a se pronunța astfel instanța reține următoarele: Instanța de fond a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 281 C. proc. civ. potrivit cu care erorile sau omisiunile cu privire la numele, calitatea și susținerile părților sau cele de calcul, precum și orice alte erori materiale din hotărâri sau încheieri pot fi îndreptate din oficiu sau la cerere.

În speță, deși prin acțiunea inițială reclamanta a solicitat instanței să se emită o dispoziție pentru plata de despăgubiri bănești conform Legii nr. 10/2001 pentru imobilul în litigiu, completată ulterior cu solicitarea ca instanța să se pronunțe asupra dispoziției propunând plata de despăgubiri bănești, precum și constatarea nulității absolute a dispoziției nr. 18967 din 13 octombrie 2008. Aceste cereri au fost preluate de către Tribunalul Prahova în cadrul sentinței civile nr. 87 din 14 ianuarie 2009, din considerentele sentinței rezultând că instanța a preluat competent petitul acțiunii incluzând în structura sa toate capetele de cerere, completate și modificate de parte, consecință a principiului disponibilității.

Susținerile privind reținerea dată de instanța de fond a cererii de emitere a dispoziției, vizează soluționarea pe fond a cauzei, putând eventual a se constitui într-o eroare de judecată și nu într-o eroare materială în sensul dispozițiilor art. 281 C. proc. civ. Denumirea de contestație dată de Tribunalul Prahova acțiunii reclamantei, se datorează completării acesteia prin cererea depusă la dosar (f. 278 – 281 – prin care s-a solicitat constatarea nulității dispoziției emise în baza Legii nr. 10/2001, astfel încât nici această susținere nu se încadrează în prevederile dispozițiilor art. 281 C. proc. civ. în sensul că nu reprezintă o eroare materială în sensul legii. Prin încheierea din 5 mai 2010 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești s-a dispus respingerea cererii de îndreptare a erorii materiale formulată de petenta T.L.A.

strecurate în decizia nr. 43/2010 cu motivarea că vizează aspecte de fond ale cauzei exclus a fi discutate pe calea unei cereri de îndreptare, eventualele nemulțumiri ale părții putând fi rezolvate prin intermediul altor căi legale. Împotriva deciziei nr. 43 din 3 martie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești cât și a încheierii de îndreptare a erorii materiale strecurate în cuprinsul acestora din 5 mai 2010 pronunțată de aceeași curte, a formulat recurs reclamanta criticându-le pentru următoarele aspecte: Nelegal nu s-a făcut aplicarea în speță a Deciziei XX din 19 martie 2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție obligatorie pentru instanță. Cererea de îndreptare a erorii materiale a fost formulată de către reclamantă împotriva Primăriei Municipiului Ploiești, însă a fost comunicată și defunctului T.T.T.D.A.

Împrejurările cauzei au fost denaturate. În cauză sunt incidente motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 6, 7, 8, 9, și art. 329 C. proc. civ. Instanța a acordat ceea ce nu s-a cerut. Astfel s-a reținut greșit că reclamanta ar fi solicitat să emită dispoziții pentru plata de despăgubiri bănești. Or, instanța trebuia să emită dispoziția cu respectarea Deciziei nr. XX din 19 martie 2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție adică să soluționeze în fond acțiunea persoanei îndreptățite în cadrul refuzului nejustificat al entității deținătoare de a emite dispoziție în termenul de 60 de zile prevăzute de lege. Prin urmare, în mod greșit s-a reținut că s-ar fi solicitat ca instanța să dispună emiterea unei dispoziții motivate.

De aceea și încheierea de îndreptare a acestora încalcă dispozițiile legii (motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.) fiind contradictorii. Or, reținerea cu privire la emiterea de către pârâtă a unei dispoziții s-a făcut după închiderea dezbaterilor asupra fondului, în absența reclamantei, prin încălcarea dreptului la apărare a principiului contradictorialității, al egalității armelor. Curtea a interpretat greșit actul dedus judecății, schimbându-i natura și înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia. Astfel, reclamanta a investit tribunalul cu o acțiune, procesuală și competentă și nu cu o contestație, reclamanta solicitând constatarea nulității absolute a dispoziției nr. 18967 emisă de intimată fiind irelevant faptul că pe parcursul judecării cauzei pârâta a emis o dispoziție identică.

Încheierea recurată cuprinde motive contradictorii din moment ce nu a solicitat niciodată emiterea de către pârâtă a unei dispoziții. Solicită examinarea recursurilor, modificarea deciziei și a încheierii și îndreptarea erorilor materiale strecurate în sentința civilă nr. 87 din 14 ianuarie 2009 în sensul evocării pe fond a cauzei, constatând caracterul întemeiat al notificării. Recurenta a formulat concluzii scrise.

Examinând recursul declarat de parte instanța reține următoarele: În esență, recursul îndreptat împotriva deciziei civile nr. 43 din 3 martie 2010 și a încheierii din 5 mai 2010 pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, vizează greșita stabilire a petitului acțiunii formulate de reclamantă, împreună cu celelalte persoane îndreptățite în sensul că, deși aceasta a solicitat constatarea nulității absolute a dispoziției nr. 18907 din 13 octombrie 2008 emisă de intimată și evocarea fondului de către instanță în sensul stabilirii despăgubirilor bănești cuvenite pentru imobilul supus măsurilor reparatorii, instanța printr-o eroare materială a schimbat petitul cererii pronunțându-se asupra unui alt petit, nesolicitat de parte care constă în obligarea intimatei de a dispune emiterea unei dispoziții motivate completat cu solicitarea de constatare a nulității absolute a dispoziției nr. 18967 din 13 octombrie 2008 emisă pe parcursul judecății cauzei săvârșind astfel o eroare materială care reclamă incidența art. 281 C. proc.

civ. Instanța reține că motivele de recurs invocate de recurenți sunt neîntemeiate. Astfel, conform art. 281 C. proc. civ. erorile sau omisiunile cu privire la numele, calitatea și susținerile părților sau cele de calcul precum și orice alte erori materiale din hotărâri sau încheieri pot fi îndreptate din oficiu sau la cerere. Textul citat vizează erori sau omisiuni, și nu calificarea juridică a petitului cererii ori stabilirea limitelor investirii sub aspectul capetelor de cerere formulate de parte, aspecte care exced posibilității juridice de a fi îndreptate prin intermediul instituției stabilite de art. 281 C. proc. civ., ci prin intermediul căilor de atac, deoarece vizează însăși substanța judecății.

Prin urmare, în mod corect atât decizia nr. 43 din 3 martie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești prin care s-a respins cererea de îndreptare a erorii materiale săvârșite prin sentința civilă nr. 87 din 14 ianuarie 2009 a Tribunalului Prahova, cât și încheierea din data de 5 mai 2010 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești din data de 5 mai 2010 prin care s-a respins cererea de îndreptare a erorii materiale strecurate în Decizia nr. 43 din 3 martie 2010, au reținut că eroarea materială invocată de recurentă constând în schimbarea obiectului cauzei de către instanță, nu reprezintă o eroare materială susceptibilă de a fi îndreptată prin intermediul art. 281 C. proc. civ., ci aspecte de fond ale cauzei posibil a fi invocate prin intermediul căilor de atac.

Față de cele reținute, instanța urmează a respinge recursul reclamantei întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 6, 7, 8, 9 C. proc. civ. din moment ce criticile corespunzătoare acestor motive de recurs vizează modalitatea de stabilire a petitului cererii de către instanța a cărei hotărâre se cere a fi îndreptată, în sensul pronunțării asupra unui alt petit decât solicitat de parte, acordând ceea ce nu s-a cerut, cu o motivare contradictorie prin schimbarea naturii și înțelesului lămurit al actului dedus judecății și prin încălcarea și aplicarea greșită a legii și a Deciziei nr. XX din 19 martie 2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.

Or, pe calea îndreptării erorii materiale este exclusă examinarea cauzei sub aspectele invocate de recurentă, nefiind posibilă reexaminarea cauzei de către instanța care a pronunțat-o ori prin intermediul căilor de atac formulate împotriva hotărârii date ori a încheierii date în cererea de îndreptare materială, ci prin intermediul căilor de atac formulate împotriva sentinței care include criticile formulate de parte, care în substanța lor reprezintă greșeli de judecată și nu simple erori materiale. În consecință, recursul formulat de reclamantă urmează a fi respins în temeiul art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta T.L.A. împotriva deciziei nr. 43 din 03 martie 2010 a Curții de Apel Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, și a încheierii din 5 mai 2010 pronunțată de aceeași instanță. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 noiembrie 2010.