ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2502/2012
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2502/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Asupra conflictului
negativ de competență de față,
Din examinarea
lucrărilor din dosar a constatat următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
Cadrul procesual
Prin cererea de chemare în judecată formulată
de reclamantul B.C. în contradictoriu cu pârâta Universitatea Titu Maiorescu
s-a solicitat suspendarea Hotărârii Senatului Universității Titu Maiorescu nr.
29 din 12 septembrie 2011, prin care s-a dispus anularea Diplomei Seria nr. BI
nr. 0023932 din 2009, până la soluționarea definitivă a acțiunii privind
anularea acestui act administrativ.
Hotărârile care au
generat conflictul negativ de competență
Prin Sentința nr.
4408 din data de 21 decembrie 2011, Tribunalul București a admis excepția de
necompetență materială și a declinat competența de soluționare a cauzei privind
pe reclamantul B.C. în contradictoriu cu pârâta Universitatea Titu Maiorescu,
în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ
și fiscal.
Pentru a pronunța
această sentință tribunalul, având în vedere că pârâta a fost înființată
conform art. 1 din Legea nr. 239/2002 ca instituție de învățământ superior,
persoană juridică de drept privat și de utilitate publică, a apreciat că
Universitatea Titu Maiorescu poate fi asimilată unei autorități publice
centrale.
Prin urmare,
Tribunalul București a constatat că în cauză, potrivit art. 10 alin. (1) din
Legea nr. 554/2004, competența de soluționare aparține Curții de Apel
București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.
Prin Sentința nr.
1594 din 6 martie 2011, Curtea de Apel București a declinat competența de
soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a IX-a
contencios administrativ și fiscal și, constatând ivit un conflict negativ de
competență, a trimis cauza la ICCJ pentru soluționarea acestui conflict.
Pentru a pronunța
această hotărâre, instanța a reținut că Universitatea Titu Maiorescu nu este o
autoritate publică centrală întrucât ea nu ocupă o poziție la vârful ierarhie
sistemului autorităților publice și nici nu este învestită cu competențe de
conducere și coordonare a celorlalte autorități din sistem.
Conchizând, Curtea de
Apel a apreciat că împrejurarea potrivit căreia pârâta nu se regăsește între
autoritățile publice locale și județene la care referă art. 120 - 123 din
Constituția României, nu poate conduce la concluzia că Universitatea Titu
Maiorescu poate fi încadrată în categoria autorităților centrale.
II. Considerentele
Înaltei Curți asupra conflictului negativ de competență
Argumente de fapt
și de drept relevante
În baza art. 20 alin.
(1) pct. 2, art. 22 alin. (3) și alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte constată
că soluționarea prezentului conflict negativ de competență se face în favoarea
Tribunalului București, secția contencios administrativ și fiscal, în raport de
considerentele care vor fi expuse în continuare.
Potrivit art. 1 alin.
(1) din Legea nr. 554/2004, orice persoană care se consideră vătămată într-un
drept al său ori într-un interes legitim de către o autoritate publică,
printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei
cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente,
pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului
legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată, iar interesul legitim poate
fi atât privat, cât și public.
Așa cum s-a prezentat
anterior, obiectul prezentului litigiu de contencios administrativ se referă la
suspendarea unui act administrativ emis de Universitatea Titu Maiorescu.
Nu se poate ignora
faptul că pârâta este încadrată în noțiunea de autoritate publică, în sensul
art. 2 alin. (1) lit. b) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, care include în
această definiție persoanele juridice de drept privat care, potrivit legii, au
obținut statut de utilitate publică sau sunt autorizate să presteze un serviciu
public, în regim de putere publică.
Universitatea „Titu
Maiorescu" a fost înființată prin Legea nr. 239/2002, ca instituție de
învățământ superior, fiind persoană juridică de drept privat și de utilitate
publică, parte a sistemului național de învățământ.
Pe de altă parte,
potrivit art. 1 din H.G. nr. 81/2010, Ministerul Educației, Cercetării,
Tineretului și Sportului este organ de specialitate al administrației publice
centrale, cu personalitate juridică în subordinea Guvernului și are rol de
sinteză și coordonare în aplicarea strategiei și Programului de guvernare în
domeniul educației, învățământului, cercetării științifice, dezvoltării
tehnologice, tineretului și sportului.
Așadar, Universitatea
Titu Maiorescu nu îndeplinește cerințele impuse de legiuitor pentru a fi
calificată drept organ al autorității publice centrale.
De altfel, nici un
act normativ nu conține o asemenea reglementare pentru pârâta aflată în
discuție, în cauza de față, universitatea pârâtă neputând fi considerată decât
autoritate publică locală.
Art. 10 alin. (1) din
Legea nr. 554/2004, modificată prevede următoarele:
„Litigiile privind
actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și
județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii
vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 RON se soluționează
în fond de către tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele
administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și
cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și
accesorii ale acestora mai mari de 500.000 RON, se soluționează în fond de
secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin
lege organică specială nu se prevede altfel".
Prin urmare,
specificul litigiilor care se desfășoară între persoanele fizice sau juridice
și administrația publică determină, în mod necesar, existența unor reguli
imperative în privința competenței instanțelor de contencios administrativ.
Pentru stabilirea
competenței materiale, articolul aflat în discuție instituie două criterii: cel
al rangului autorității care emite sau, după caz, încheie actul administrativ
dedus judecății, în sistemul organelor administrației publice, respectiv
criteriul valoric.
În cauza de față, este aplicabil primul criteriu
enunțat anterior, așa încât în temeiul art. 10 alin. (1) Legea 554/2004 și art.
2 pct. l lit. d) C. proc. civ., se constată că tribunalul este competent să
soluționeze acest litigiu de contencios administrativ, față de împrejurarea că
Universitatea Titu Maiorescu este o autoritate publică locală.
Temeiul legal al
regulatorului de competență
Având în vedere
considerentele expuse, în temeiul art. 22 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte
va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului
București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Stabilește competența
de soluționare a cauzei privind pe privind pe reclamantul B.C. și pe pârâta
Universitatea Titu Maiorescu, în favoarea Tribunalului București, secția a IX-a
contencios administrativ și fiscal.
Irevocabilă.
Pronunțată, în
ședință publică, astăzi 18 mai 2012.