ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2525/2011

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2525/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de

față, constată următoarele:

Prin decizia civilă nr. 639/ A din 30

septembrie 2005, Curtea de Apel București, secția a VII a civilă și pentru

cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, a admis apelul declarat

de reclamanți, a fost schimbată în tot sentința atacată, în sensul admiterii

contestației, s-a dispus anularea deciziei nr. 1392 din 27 februarie 2003 emisă

de SC H. SA, fiind obligată să emită o nouă decizie.

Pentru a pronunța

această hotărâre, Curtea a reținut că prin decizia contestată în prezenta cauză

s-a respins notificarea prin care reclamanții au solicitat restituirea

terenului în suprafață de cca. 54.881,48 mp situat la Capra Foii – Voineasa,

întrucât nu s-a făcut dovada dreptului de proprietate, terenul nefiind

identificat conform legii cadastrului și nici dovada calității de persoane

îndreptățite, nefiind astfel îndeplinite prevederile art. 21 pct. 2 din Legea nr.

10/2001.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța a reținut, în esență, că s-a făcut dovada dreptului

de proprietate asupra terenului în litigiu, acesta fiind identificat prin

raportul de expertiză întocmit în cauză de expert S.G.G., iar în ce privește

dovada calității de persoane îndreptățite a reclamanților, Curtea a constatat

că sunt îndreptățiți în temeiul dispozițiilor art. 4 din Legea nr. 10/2001,

făcându-se dovada calității acestora de moștenitori ai proprietarilor inițiali

ai terenului, din actele de vânzare - cumpărare depuse la dosar.

Împotriva acestei

decizii a formulat cerere de revizuire SC H. SA, invocând dispozițiile art. 322

pct. 5 C. proc. civ.

În motivarea cererii,

s-a arătat că în speță este îndeplinită cerința primului paragraf al art. 322 pct.

5 C. proc. civ., respectiv aceea de a fi vorba despre o hotărâre rămasă

definitivă în instanța de apel, precum și faptul că temeiul cererii de

revizuire îl constituie descoperirea unor înscrisuri ce sunt determinante în

soluționarea cauzei, în sensul că, dacă ar fi fost cunoscute de către instanța

de judecată acestea ar fi putut duce la pronunțarea unei alte soluții.

În acest sens s-a

arătat că, întrucât s-a contestat și în fața instanței ce a pronunțat hotărârea

a cărei revizuire se solicită certitudinea concluziilor la care s-a ajuns în

raportul de expertiză în specialitate topografie, cadastru și geodezie întocmit

de expertul tehnic judiciar S.G.G., revizuienta a solicitat opinia unui expert

în specialitatea topografie pentru identificarea exactă a terenului solicitat

prin notificare.

În ceea ce privește

susținerea privind împrejurarea că nu a fost identificat corect terenul cu

privire la care petenții pretind că sunt îndreptățiți la restituirea în natură

în temeiul actului de vânzare - cumpărare nr. 87 din 30 mai 1924, această

susținere este justificată pe acte de a-l căror cuprins am luat cunoștință din

expertiza tehnică extrajudiciară efectuată de către expertul F.O., ce a fost

depusă la subscrisa din 10 noiembrie 2009 și pe care o atașăm la prezenta.

Astfel, în cuprinsul

acestei expertize se face referire la actele pe care se întemeiază cererea de

revizuire, respectiv: titluri de proprietate ale unor vecini ai autorilor

petenților, adică Actul de vânzare - cumpărare din 151 din 24 noiembrie 1943,

prin care I.C., moștenitoarea lui A.S., a vândut lui Ș.I. (anexa 5 la raportul

de expertiză topo extrajudiciară) și Actul de dotă (anexa nr. 8 la raportul de

expertiză topo extrajudiciară); acte emanând de la autorități cu privire la

drepturile de proprietate ale vecinilor referitoare la terenurile deținute în

punctul „Capra Foii", precum Minuta încheiată la 4 martie 1966 prin care

proprietari de terenuri în punctul „Capra Foii", respectiv Ș.I., M.I.și I.V.

pun la dispoziția autorităților terenurile deținute în schimbul altor loturi de

teren (anexa 6 la raportul de expertiză topo extrajudiciară) și Adeverința din 7

august 1995 a Consiliului Local Voineasa (anexa 7 la raportul de expertiză topo

extrajudiciară); raport de expertiză topo efectuat în Dosarul nr. 10203/1991 al

Judecătoriei Rm. Vâlcea (anexa 4 la raportul de expertiză topo extrajudiciară)

la realizarea căruia s-au avut în vedere titlurile de proprietate ale vecinilor

autorilor petenților.

În raport de aceste

acte, s-a solicitat să se efectueze o nouă expertiză în specialitatea

topografie, pentru a se putea stabili cu exactitate suprafața ce a aparținut

autorilor petenților și care s-ar afla în patrimoniul revizuientei, această

solicitare fiind întemeiată și pe concluziile expertizei extrajudiciare F.O.,

care relevă faptul că expertiza S.G.G. a identificat în plus o suprafață de

3.553 mp (529 reprezentând fostul traseu al gârlei și 2.962 mp la sud de

aceasta) ce a nu a fost proprietatea autorilor reclamanților si pentru care, în

ipoteza dispunerii unor măsuri reparatorii, în natură sau prin echivalent,

apelanții - reclamanți (petenții) ar beneficia de o îmbogățire fără justă

cauza.

În realitate,

suprafața ce s-ar suprapune cu terenul proprietatea revizuientei în temeiul

Certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor din 12

iulie 1993 este de 14.570 mp în loc de 18.122,66 mp cât s-a reținut prin

expertiza S.G.G. efectuată în Dosarul nr. 1473/2004 al Curții de Apel

București, secția a VII a civilă.

S-a precizat expres

că cererea de revizuire nu se fundamentează pe expertiza extrajudiciară F.O.,

ci pe actele ce au fost avute în vedere de expert la realizarea lucrării, acte

de al căror conținut revizuienții au luat cunoștință odată cu raportul de

expertiză efectuat de către d-nul expert F.O.

Acest raport

constituie, însă, o probă atât în sprijinul susținerii admisibilității

revizuirii, cât și în ceea ce privește stabilirea întinderii reale a dreptului

de proprietate ce a aparținut autorilor petenților și, în final, chiar a

întinderii dreptului la măsuri reparatorii.

Cererea a fost

înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VII a civilă și pentru

cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale.

La termenul din 12

martie 2010, Curtea din oficiu, a invocat excepția lipsei capacității

procesuale de folosință a intimaților D.E., M.G., M.N., M.I. și C.D., excepție

ce a fost admisă, din următoarele considerente:

Astfel cum rezultă

din extrasele pentru uz oficial de pe actele de deces ale persoanelor mai sus

indicate, acestea erau decedate la data formulării cererii de revizuire, C.D.

fiind decedată la 22 aprilie 2008, M.I., fiind decedat la 01 februarie 2008, M.N.,

fiind decedat la 07 decembrie 2008, M.G., fiind decedat la 29 octombrie 2008,

iar D.E., fiind decedată la data de 27 iunie 2009, în condițiile în care

cererea de revizuire formulată împotriva deciziei civile nr. 639/ A din 30

septembrie 2005, a Curții de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru

cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, a fost formulată la data

de 08 decembrie 2009.

În aceste condiții,

reținând faptul că potrivit art. 41 alin. (1) C. proc. civ., orice persoană

care are folosința drepturilor civile poate fi parte în judecată, rezultă că în

cazul persoanelor fizice capacitatea de folosință începe la nașterea acestora

și încetează la moartea lor, în acest sens fiind și dispozițiile art. 7 alin.

(1) din Decretul nr. 31/1954.

Prin decizia nr. 3/A

din 19 martie 2010, Curtea de Apel București, secția a VII a civilă și pentru

cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, a respins ca

inadmisibilă cererea de revizuire.

În motivarea soluției

sale, Curtea a reținut următoarele considerente:

Potrivit art. 322 pct.

5 C. proc. civ., calea de atac extraordinară a revizuirii poate fi exercitată

împotriva hotărârilor rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare,

precum și hotărârilor date de o instanță de recurs, atunci când evocă fondul,

în situația în care, după darea hotărârii s-au descoperit înscrisuri

doveditoare, reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate

dintr-o împrejurare mai presus de voința părților, ori dacă s-a revizuit

hotărârea unei instanțe penale sau administrative pe care aceasta s-a

întemeiat.

Din motivarea cererii

de revizuire rezultă că revizuienta a avut în vedere prima ipoteză reglementată

de dispozițiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ.

Însă, pentru a se

putea invoca acest motiv și a se admite revizuirea trebuie îndeplinite

cumulativ următoarele condiții: partea interesată să se bazeze pe un înscris

nou, care nu a fost folosit în procesul în care s-a pronunțat hotărârea

atacată, înscrisul invocat să fi existat la data când a fost pronunțată

hotărârea ce se cere a fi revizuită, înscrisul să nu fi putut fi produs în

procesul în care s-a pronunțat hotărârea atacată, fie pentru că a fost reținut

de partea potrivnică, fie dintr-o împrejurare mai presus de voința părții,

înscrisul nou trebuie prezentat de partea care exercită revizuirea și nu se

poate pretinde instanței să-l administreze din oficiu.

Cerințele legale ce

determină admisibilitatea unei cereri de revizuire întemeiate pe dispozițiile art.

322 pct. 5 C. proc. civ., nu sunt îndeplinite în cauză, deoarece chiar dacă

înscrisurile noi pe care revizuienta le invocă respectiv: actele de vânzare - cumpărare

din 24 noiembrie 1943 și actul de dotă, acte emanând de la autorități respectiv

minuta din 4 martie 1966 și adeverința dinn 7 august 1995 a Consiliului Local

Voineasa și raportul de expertiză topo efectuat în Dosarul nr. 10203/1991 al

Judecătoriei Rm. Vâlcea, iar cu excepția raportului de expertiză tehnică

extrajudiciară, acestea existau la data când a fost pronunțată hotărârea ce se

cere a fi revizuită, acestea îndeplinesc cerința de a nu fi putut fi prezentate

în procesul în care s-a pronunțat hotărârea atacată, fie pentru că au fost

reținute de partea potrivnică, fie dintr-o împrejurare mai presus de voința

părții, deoarece astfel cum s-a decis în jurisprudență nu constituie motiv de

revizuire descoperirea oricăror acte, ci numai a acelora reținute de partea

potrivnică sau a celor ce nu au putut fi produce datorită forței majore.

Cu privire la

raportul de expertiză tehnică extrajudiciară s-a reținut faptul că acesta nu

îndeplinește condiția de admisibilitate constând în cerința existenței acestuia

la data când a fost pronunțată hotărârea ce se cere a fi revizuită.

În speță, nu este

îndeplinită nici condiția constând în faptul că înscrisurile invocate în susținerea

cererii de revizuire să fie determinante, în sensul că dacă ar fi fost

cunoscute de instanță cu ocazia judecării pricinii, soluția ar fi putut fi alta

decât cea pronunțată, în condițiile în care revizuienta în motivarea cererii de

revizuire face trimitere la un alt mijloc de probă, în sensul solicitării de a

i se încuviința efectuarea unui nou raport de expertiză, iar pe de altă parte

dosarul nr. 10203/1991 al Judecătoriei Râmnicu Vâlcea, nu privește părțile din

prezentul litigiu.

Împotriva acestei

hotărâri a declarat recurs revizuienta SC H. SA care, invocând motivele de

nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ., a formulat următoarele

critici:

instanța a admis excepția lipsei capacității procesuale de folosință a

numiților D.E., C.D., M.N.N., M.I.G., M.G.I., întrucât în cauză sunt aplicabile

dispozițiile art. 243 C. proc. civ.

Astfel, în ipoteza

decesului uneia dintre părțile cauzei, este aceea a introducerii în proces a

moștenitorilor persoanelor decedate.

Într-adevăr, pentru a

putea fi parte într-un proces civil, persoana chemată în judecată trebuie să

aibă capacitate procesuală de folosință, respectiv să aibă aptitudinea de a

dobândi drepturi și de a fi capabilă să își asume obligații în plan procesual.

Însă, în ipoteza în

care decesul uneia dintre părțile cauzei intervine pe parcursul desfășurării

procesului, indiferent că avem în vedere exercitarea căilor de atac ordinare

sau extraordinare, considerăm că instanța trebuie să dispună efectuarea

demersurilor necesare identificării moștenitorilor persoanelor decedate și

introducerii acestora în cadrul procesului, în considerarea calității lor de

succesori în drepturi ai autorilor lor.

Procesul civil începe

cu sesizarea organului jurisdicțional prin cererea de chemare în judecată și se

finalizează prin executarea hotărârii judecătorești pronunțate în cauză.

Prin urmare, condiția

intervenirii decesului uneia dintre părțile litigiului „pe parcursul

procesului" este îndeplinită în. speță, întrucât decesul intimaților nu a

intervenit înainte de formularea unei noi acțiuni împotriva acestora, ci pe

parcursul exercitării unei căi de atac în cadrul unui proces care a fost

inițiat și de aceștia din urmă.

În situația în care

nu s-ar proceda în sensul celor de mai sus, ci s-ar dispune admiterea

excepțiilor invocate, considerăm că s-ar aduce o gravă atingere dreptului

subscrisei de a uza de toate căile de atac pe care legea procesual civilă le

pune la dispoziția părților unui litigiu.

Astfel, nu poate fi

stabilită în sarcina acelor părți din proces, care înțeleg să formuleze o cale

de atac împotriva hotărârii pronunțate de o instanță inferioară, obligația de a

verifica dacă persoanele care au avut calitatea de parte în fața primei

instanțe mai au capacitate de folosință la momentul formulării căii de atac.

Obligația verificării

capacității de folosință și de exercițiu a persoanei împotriva cărei urmează a

fi introdusă o acțiune revine aceluia care are calitatea de reclamant în fața

primei instanțe, cel care efectuează demersurile inițierii unui litigiu nou, și

care, trebuie să pornească acțiunea împotriva unor persoane care să poată fi

capabile să aibă drepturi și să își asume obligații pe plan procesual civil.

Or, calea de atac

este doar una dintre formele de manifestare a acțiunii în cadrul procesului

civil ce a fost inițiat de către intimați.

Fiind o cale de atac,

revizuirea nu declanșează un litigiu nou, ci reprezintă numai o fază procesuală

a aceleiași cauze, ceea ce face ca judecata sa nu se poată desfășura decât în

cadrul procesual deja existent în etapele procesuale anterioare

Prin urmare, instanța

investită cu soluționarea cererii de revizuire ar fi trebuit să dispună

respingerea excepției lipsei capacității de folosința și aplicarea

dispozițiilor art. 243 C. proc. civ., în sensul introducerii în proces a

moștenitorilor persoanelor decedate înaintea exercitării căii extraordinare de

atac a revizuirii.

În aceste condiții,

se impune admiterea recursului si, față de prevederile art. 312 alin. (3) din

Codul de procedură civila, trimiterea cauzei la instanța de apel pentru

judecarea în fond a cererii de revizuire, prin introducerea in cauza a

moștenitorilor intimaților.

greșita soluționare de către instanță a excepției inadmisibilității cererii de

revizuire:

Prin hotărârea recurată,

Curtea de Apel a respins în mod greșit cererea de revizuire ca fiind

inadmisibilă, considerând în mod eronat că nu ar fi îndeplinite condițiile

prevăzute de art. 322 pct. 5 C. proc. civ.

Decizia civilă nr. 639/

A din 30 septembrie 2005, a cărei revizuire a fost respinsă, face parte din

categoria hotărârilor susceptibile de revizuire, fiind o hotărâre dată în apel,

prin care s-a soluționat fondul pricinii, în urma schimbării în totalitate a

hotărârii primei instanțe și a admiterii cererii de chemare în judecată.

Această hotărâre a

rămas definitivă în apel ca urmare a respingerii recursului declarat de

subscrisa prin Decizia nr. 4243 din 28 aprilie 2006 a Înaltei Curți de Casație

și Justiție.

Așa fiind, este

îndeplinită cerința primului paragraf al art. 322 C. proc. civ., respectiv

aceea de a fi vorba despre o hotărâre rămasă definitivă în instanța de apel.

De asemenea, sunt

îndeplinite condițiile cumulative cerute de ipoteza art. 322 pct. 5 din C. proc.

civ.

a) Referitor la

îndeplinirea condiției imposibilității prezentării înscrisurilor in fața

instanței de apel, instanța de revizuire a reținut eronat că nu este

îndeplinită cerința existenței unui înscris probator nou care să nu fi fost

înfățișat în procesul în care s-a pronunțat hotărârea atacată fie pentru că a

fost reținut de partea potrivnică, fie dintr-o împrejurarea mai presus de

voința părții.

Toate înscrisurile

invocate în susținerea cererii de revizuire, mai puțin expertiza topo

extrajudiciara, nu puteau fi prezentate, fie pentru că revizuienta nu a fost

parte în procesul în care s-a efectuat expertiza topo (Dosar nr. 10203/1991 al

Judecătoriei Râmnicu Vâlcea), fie, în ce privește celelalte acte, respectiv actul

de vânzare - cumpărare din 151 din 24 noiembrie 1943, prin care I.C.,

moștenitoarea lui A.S., a vândut lui Ș.I. (anexa 5 la raportul de expertiză

topo extrajudiciară) și actul de dotă (anexa nr. 8 la raportul de expertiză

topo extrajudiciară) – acestea sunt titluri de proprietate ale unor vecini ai

autorilor petenților. Or, în posesia acestor înscrisuri revizuienta nu putea

intra, dat fiind faptul că autoritățile competente (arhivele naționale) nu

eliberează astfel de acte unor terțe persoane.

Rezultă așadar că,

imposibilitatea de înfățișare a înscrisurilor pe care s-a întemeiat cererea de

revizuire se datorează unei împrejurări mai presus de voința revizuientei, care

nu a avut cunoștință de existența acestor înscrisuri la momentul soluționării

cauzei în apel.

În ce privește

susținerea instanței de revizuire, potrivit căreia raportul de expertiză

extrajudiciară nu îndeplinește condiția privind existența acestuia la momentul

la care a fost pronunțată hotărârea a cărei revizuire s-a solicitat, instanța

de apel s-a aflat în eroare atunci când a considerat că cererea de revizuire

s-a întemeiat pe acest înscris.

În realitate,

revizuirea a avut drept temei înscrisurile pe care expertul F.O. și-a întemeiat

expertiza extrajudiciară, înscrisuri care existau la data când a fost

pronunțată hotărârea a cărei revizuire s-a solicitat.

b) Referitor la

cerința ca înscrisul pe care se întemeiază revizuirea să fie determinant,

hotărârea instanței de revizuire este eronată în ceea ce privește argumentele

pentru care a reținut neîndeplinirea acestei condiții.

Cererea de revizuire

a avut drept temei descoperirea unor înscrisuri ce sunt determinante în

soluționarea cauzei, în sensul că, existând la data pronunțării hotărârii, dacă

ar fi fost cunoscute de către instanța de judecată, acestea ar fi putut duce la

pronunțarea unei alte soluții.

Astfel, titlurile de

proprietate ale vecinilor autorilor petenților, respectiv actul de vânzare - cumpărare

din 24 noiembrie 1943, prin care I.C., moștenitoarea lui A.S., a vândut lui Ș.I.

(anexa 5 la raportul de expertiză topo extrajudiciară) și actul de dotă (anexa nr.

8 la raportul de expertiză topo extrajudiciară) sunt acte determinante,

întrucât, daca ar fi fost cunoscute instanței de apel, soluția acesteia nu ar

fi fost fundamentata pe raportul de expertiza topo efectuat de expertul S.G.G.

cu referire la constatarea calității petenților de persoane îndreptățite la

masuri reparatorii conform Legii nr. 10/2001 pentru suprafața de 18.122,66 mp,

ci doar pentru suprafața de 14.570 mp.

Caracterul

determinant al înscrisurilor prezentate - în sensul că acestea ar fi putut

schimba soluția din hotărârea a cărei revizuire se solicită dacă ar fi fost

cunoscute - presupune necesitatea cercetării fondului revizuirii, pentru a se

verifica tocmai calitatea înscrisului nou de a schimba situația de fapt.

Astfel, în practica

judiciară s-a decis în sensul că „în ceea ce privește caracterul determinant al

actului nou, aceasta este o problema de fond pe care instanța trebuie să o

soluționeze la evocarea fondului”.

Ca atare, soluția

corectă ar fi fost admiterea in principiu a cererii de revizuire si pronunțarea

hotărârii finale asupra revizuirii după administrarea probelor.

Expertiza F.O. relevă

faptul că expertiza administrată în fața instanței de fond (efectuată de

expertul S.G.G.) a identificat în plus o suprafață de 3.553 m.p. (529 m.p.

reprezentând fostul traseu al gârlei și 2.962 m.p. la sud de aceasta) ce nu a

fost proprietatea autorilor reclamanților și pentru care, în ipoteza dispunerii

unor măsuri reparatorii, în natură sau prin echivalent, intimații ar beneficia

de o îmbogățire fără justă cauză.

În realitate,

suprafața ce s-ar suprapune cu terenul proprietatea subscrisei în temeiul

Certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor din 12

iulie 1993 este de 14.570 m.p. în loc de 18.122,66 mp cât s-a reținut prin

expertiza S.G.G. efectuată Dosarul nr. 1473/2004 al Curții de Apel București.

Prin urmare,

recurenta consideră că sunt îndeplinite toate condițiile de admisibilitate ale

cererii de revizuire fundamentate pe dispozițiile art. 322 pct. 5 din C. proc.

civ.

nesoluționarea cererii de suspendare, după cum reiese din hotărârea atacată,

instanța de revizuire a omis nu numai să se pronunțe cu privire la această

cerere, dar nici nu a examinat-o.

Recurenta solicită admiterea

recursului și, în principal, casarea hotărârii atacate cu trimiterea cauzei

pentru rejudecarea cererii de revizuire, iar, în subsidiar, modificarea

hotărârii pronunțate în cadrul revizuirii, în sensul admiterii cererii de

revizuire, modificării în parte a hotărârii instanței de apel și respingerii

contestației introduse de către reclamanți cu privire la suprafața de 3.553 mp.

teren situat în comuna Voineasa, punctul „Capra Foii", zonă cunoscută și

sub numele de „Platforma Tehnologică".

Solicită admiterea

recursului și, în principal, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei

spre rejudecarea cererii de revizuire, iar în subsidiar, modificarea deciziei,

în sensul admiterii cererii de revizuire, modificarea în parte a hotărârii

instanței de apel, iar pe fond, respingerea contestației, în ce privește

suprafața de 3.553 mp teren, situat în Comuna Voineasa, punctul „Capra Foii”,

cunoscută și sub numele „Platforma tehnologică”.

Examinând recursul

declarat în cauză, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, urmând a fi

respins ca atare, pentru următoarele considerente:

excepției lipsei capacității procesuale de folosință a numiților D.E., C.D., M.N.N.,

M.I.G., M.G.I. este legală.

Orice persoană se

poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a

intereselor sale legitime, însă formularea unei cereri în contradictoriu cu

persoane care au aptitudinea de a avea drepturi și de a-și asuma obligații pe

plan procesual constituie principala condiție pentru justificarea interesului

legitim al reclamantului de a sesiza instanța judecătorească.

Soluția admiterii

excepției lipsei capacității procesuale de folosință a numiților D.E., C.D., M.N.N.,

M.I.G., M.G.I. este corectă, în raport cu dispozițiile art. 41 alin. (1) C.

proc. civ., care prevede că poate fi parte în judecată orice persoană care are

folosința drepturilor civile și cu cele ale art. 7 din Decretul nr. 31/1954,

potrivit cărora capacitatea de folosință se pierde odată cu moartea persoanei.

Cererea fiind formulată

în contradictoriu cu persoane a căror capacitate de folosință încetase, prin

decesul acestora, nu exista pentru instanță obligația identificării

moștenitorilor acestora și citării lor în proces, astfel cum susține recurenta.

Numai atunci când

decesul survine după data înregistrării cererii, procesul este continuat prin

introducerea în cauză a moștenitorilor celui decedat, însă și în această

situație partea interesată trebuie să ia măsurile necesare pentru continuarea

procesului, prin introducerea în cauză a moștenitorilor părții decedate în

cursul procesului.

Nu poate fi reținută

critica recurentei potrivit căreia, întrucât decesul intimaților nu a

intervenit înainte de formularea unei noi acțiuni împotriva acestora, ci pe

parcursul exercitării unei căi de atac, în cadrul unui proces care a fost

inițiat, în mod greșit a fost admisă excepția lipsei capacității de folosință,

în speță fiind aplicabile dispozițiile art. 243 C. proc. civ.

Revizuienta a

investit instanța cu o cale extraordinară de atac, în care, trebuiau să

figureze ca părți, persoanele din dosarul în care s-a pronunțat decizia supusă

revizuirii. Numai că, raportul procesual nu se putea lega cu persoanele

decedate la data formulării cererii, întrucât aceștia nu îndeplineau una din

condițiile obligatorii pentru a putea deține calitatea de parte, anume aceea de

a exista, deci de a avea capacitate de folosință.

Așa fiind, prima

critică apare ca nefondată și nu poate fi primită.

o cale extraordinară de atac, dispozițiile legale care o reglementează sunt de

strictă interpretare, așa încât exercitarea ei nu poate avea loc decât în

cazurile și în condițiile expres prevăzute de lege.

Potrivit

dispozițiilor art. 322 pct. 5 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri date de o

instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere dacă, după darea

hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reținute de partea

potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de

voința părților.

Statuând că se poate

cere revizuirea pentru motivul mai sus arătat, legiuitorul s-a referit la acele

înscrisuri care, nefiind cunoscute, nu au putut fi verificate de instanța care

a judecat, fapt care a permis săvârșirea unei erori de fapt involuntare ce se

impune a fi corectată și care este de natură să conducă la schimbarea soluției

pronunțată.

În sensul textului

legal enunțat, poate fi invocat ca act nou pentru revizuirea hotărârii numai un

înscris care a existat la data când s-a pronunțat hotărârea a cărei revizuire

se cere și pe care partea nu l-a putut prezenta instanței pentru că a fost

reținut de partea adversă ori dintr-o împrejurare de forță majoră și care este

apt să conducă, prin el însuși, la anularea deciziei atacate, întrucât confirmă

o situație fundamental deosebită de aceea care a fost reținută de instanță ca

determinantă în darea soluției.

În analizarea

revizuirii întemeiate pe prevederile art. 322 pct. 5 C. proc. civ., instanța

sesizată este obligată să se limiteze, potrivit art. 326 alin. (3) C. proc.

civ., la analiza admisibilității cererii și a faptelor pe care se întemeiază,

fără a putea repune în discuție proba cu expertiză ori reaprecia înscrisurile

preexistente la dosar, așa cum susține recurenta, aceleași rigori fiind impuse

și instanței care soluționează recursul declarat împotriva deciziei prin care

s-a soluționat cererea de revizuire.

Admisibilitatea

cererii de revizuire este condiționată nu numai de descoperirea ulterior

judecății a unor acte noi și de imposibilitatea înfățișării lor în instanță

datorită unor împrejurări mai presus de voința părții, dar și de caracterul

determinant al acestor înscrisuri.

Pentru ca

înscrisurile să fie „înscrisuri determinante” în sensul dispozițiilor art. 322 pct.

5 C. proc. civ., este necesar ca ele, dacă ar fi fost cunoscute de instanță cu

ocazia judecării pricinii, să fi putut duce la altă soluție decât cea

pronunțată.

În speță,

înscrisurile noi pe care revizuienta le invocă sunt actele de vânzare - cumpărare

din 24 noiembrie 1943 și actul de dotă, minuta din 4 martie 1966 și adeverința din

7 august 1995 a Consiliului Local Voineasa, raportul de expertiză topo efectuat

în Dosarul nr. 10203/1991 al Judecătoriei Rm. Vâlcea, precum și raportul de

expertiză tehnică extrajudiciară întocmit de expert F.O.

În cadrul cererii de revizuire,

instanța are obligația să verifice impactul și efectele acestor acte asupra

soluției pronunțate în cauză și dacă au caracter determinant în retractarea

hotărârii atacate.

Recurenta susține că

înscrisurile prezentate constituie titlurile de proprietate ale vecinilor

autorilor petenților, respectiv actul de vânzare - cumpărare din 24 noiembrie 1943,

prin care I.C., moștenitoarea lui A.S., a vândut lui Ș.I. (anexa 5 la raportul

de expertiză topo extrajudiciară) și actul de dotă (anexa nr. 8 la raportul de

expertiză topo extrajudiciară) și că acestea au caracter determinant, în sensul

dispozițiilor art. 322 pct. 5 C. proc. civ. întrucât, dacă ar fi fost cunoscute

instanței de apel, soluția acesteia nu ar fi fost fundamentată pe raportul de

expertiza topo efectuat de expertul S.G.G., cu finalitatea constatării

calității petenților de persoane îndreptățite la măsuri reparatorii conform

Legii nr. 10/2001 pentru suprafața de 18.122,66 mp, ci doar pentru suprafața de

14.570 mp.

Susținerea este

eronată și nu poate fi primită, întrucât aceste acte ar fi putut eventual, cel

mult, dacă ar fi fost prezentate instanței care a soluționat pricina în fond,

să conducă la efectuarea unei expertize sau să schimbe concluzia expertizei

efectuate și nu, prin ele însele, fără administrarea vreunei alte probe, să

conducă la schimbarea soluției.

În acest sens trebuie

interpretată condiția caracterului determinant al înscrisurilor în cadrul

cererii de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ.,

deoarece nu constituie motiv de revizuire descoperirea oricăror acte, ci numai

a acelora care, dacă ar fi fost cunoscute, fără a fi necesar a se administra și

alte probe, ar fi putut duce la altă soluție decât cea pronunțată.

Ca urmare, simplul

fapt că partea a descoperit ulterior anumite înscrisuri probatorii, fără a

dovedi că o împrejurare mai presus de voința sa a împiedicat-o să le procure în

timpul procesului, nu este de natură să justifice admiterea cererii de

revizuire deoarece, în caz contrar, un proces definitiv câștigat ar putea fi

supus revizuirii pe bază de acte și dovezi posterior confecționate, iar

autoritatea de lucru judecat ar deveni iluzorie.

Întemeindu-și cererea

de revizuire pe aceste acte, revizuienta solicită de fapt o rejudecare a

recursului în baza acelorași probe, existente deja la dosar și care au fost

avute în vedere la pronunțarea soluției, situație inadmisibilă, care ar duce la

încălcarea puterii de lucru judecat a hotărârii instanței de recurs.

În aceste condiții,

în mod corect cererea de revizuire a fost respinsă, în cauză nefiind

îndeplinite cumulativ condițiile de admisibilitate ale acestei căi de atac,

anume aceea ca înscrisurile prezentate ca fiind înscrisuri noi, să fi avut

caracter determinant, prin ele însele, în sensul că dacă ar fi fost cunoscute

la soluționarea cauzei, ar fi determinat o altă soluție.

Odată constatată ca

nefiind îndeplinită această condiție, restul argumentelor pe baza cărora prima

instanță a respins cererea de revizuire nu mai prezintă importanță deoarece

toate condițiile trebuie îndeplinite în mod cumulativ.

susținerea privind nesoluționarea cererii de suspendare a executării, aceasta

este superfluă, întrucât dacă ar fi fost interesată în obținerea suspendării

executării, nimic nu o împiedica pe revizuientă să revină cu astfel de cerere

în faza recursului, ceea ce nu s-a întâmplat.

În orice caz, chiar

dacă acest motiv s-a găsi întemeiat, el nu are nicio influență asupra soluției

cu privire la revizuire și, în actualul stadiu al procesului, nicio finalitate

practică.

Pentru considerentele

expuse, în baza art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va menține decizia atacată

și va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de revizuienta SC H. SA împotriva deciziei nr. 3/ A

din 19 martie 2010 a Curții de Apel București, secția a VII a civilă și pentru

cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 18 martie 2011.