ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2525/2011

Asupra recursului de față, constată următoarele: Prin decizia civilă nr. 639/ A din 30 septembrie 2005, Curtea de Apel București, secția a VII a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, a admis apelul declarat de reclamanți, a fost schimbată în tot sentința atacată, în sensul admiterii contestației, s-a dispus anularea deciziei nr. 1392 din 27 februarie 2003 emisă de SC H. SA, fiind obligată să emită o nouă decizie. Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea a reținut că prin decizia contestată în prezenta cauză s-a respins notificarea prin care reclamanții au solicitat restituirea terenului în suprafață de cca. 54.881,48 mp situat la Capra Foii – Voineasa, întrucât nu s-a făcut dovada dreptului de proprietate, terenul nefiind identificat conform legii cadastrului și nici dovada calității de persoane îndreptățite, nefiind astfel îndeplinite prevederile art. 21 pct. 2 din Legea nr. 10/2001.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut, în esență, că s-a făcut dovada dreptului de proprietate asupra terenului în litigiu, acesta fiind identificat prin raportul de expertiză întocmit în cauză de expert S.G.G., iar în ce privește dovada calității de persoane îndreptățite a reclamanților, Curtea a constatat că sunt îndreptățiți în temeiul dispozițiilor art. 4 din Legea nr. 10/2001, făcându-se dovada calității acestora de moștenitori ai proprietarilor inițiali ai terenului, din actele de vânzare - cumpărare depuse la dosar. Împotriva acestei decizii a formulat cerere de revizuire SC H. SA, invocând dispozițiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ. În motivarea cererii, s-a arătat că în speță este îndeplinită cerința primului paragraf al art. 322 pct. 5 C. proc.

civ., respectiv aceea de a fi vorba despre o hotărâre rămasă definitivă în instanța de apel, precum și faptul că temeiul cererii de revizuire îl constituie descoperirea unor înscrisuri ce sunt determinante în soluționarea cauzei, în sensul că, dacă ar fi fost cunoscute de către instanța de judecată acestea ar fi putut duce la pronunțarea unei alte soluții. În acest sens s-a arătat că, întrucât s-a contestat și în fața instanței ce a pronunțat hotărârea a cărei revizuire se solicită certitudinea concluziilor la care s-a ajuns în raportul de expertiză în specialitate topografie, cadastru și geodezie întocmit de expertul tehnic judiciar S.G.G., revizuienta a solicitat opinia unui expert în specialitatea topografie pentru identificarea exactă a terenului solicitat prin notificare.

În ceea ce privește susținerea privind împrejurarea că nu a fost identificat corect terenul cu privire la care petenții pretind că sunt îndreptățiți la restituirea în natură în temeiul actului de vânzare - cumpărare nr. 87 din 30 mai 1924, această susținere este justificată pe acte de a-l căror cuprins am luat cunoștință din expertiza tehnică extrajudiciară efectuată de către expertul F.O., ce a fost depusă la subscrisa din 10 noiembrie 2009 și pe care o atașăm la prezenta. Astfel, în cuprinsul acestei expertize se face referire la actele pe care se întemeiază cererea de revizuire, respectiv: titluri de proprietate ale unor vecini ai autorilor petenților, adică Actul de vânzare - cumpărare din 151 din 24 noiembrie 1943, prin care I.C., moștenitoarea lui A.S., a vândut lui Ș.I.

(anexa 5 la raportul de expertiză topo extrajudiciară) și Actul de dotă (anexa nr. 8 la raportul de expertiză topo extrajudiciară); acte emanând de la autorități cu privire la drepturile de proprietate ale vecinilor referitoare la terenurile deținute în punctul „Capra Foii", precum Minuta încheiată la 4 martie 1966 prin care proprietari de terenuri în punctul „Capra Foii", respectiv Ș.I., M.I.și I.V. pun la dispoziția autorităților terenurile deținute în schimbul altor loturi de teren (anexa 6 la raportul de expertiză topo extrajudiciară) și Adeverința din 7 august 1995 a Consiliului Local Voineasa (anexa 7 la raportul de expertiză topo extrajudiciară); raport de expertiză topo efectuat în Dosarul nr. 10203/1991 al Judecătoriei Rm.

Vâlcea (anexa 4 la raportul de expertiză topo extrajudiciară) la realizarea căruia s-au avut în vedere titlurile de proprietate ale vecinilor autorilor petenților. În raport de aceste acte, s-a solicitat să se efectueze o nouă expertiză în specialitatea topografie, pentru a se putea stabili cu exactitate suprafața ce a aparținut autorilor petenților și care s-ar afla în patrimoniul revizuientei, această solicitare fiind întemeiată și pe concluziile expertizei extrajudiciare F.O., care relevă faptul că expertiza S.G.G. a identificat în plus o suprafață de 3.553 mp (529 reprezentând fostul traseu al gârlei și 2.962 mp la sud de aceasta) ce a nu a fost proprietatea autorilor reclamanților si pentru care, în ipoteza dispunerii unor măsuri reparatorii, în natură sau prin echivalent, apelanții - reclamanți (petenții) ar beneficia de o îmbogățire fără justă cauza.

În realitate, suprafața ce s-ar suprapune cu terenul proprietatea revizuientei în temeiul Certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor din 12 iulie 1993 este de 14.570 mp în loc de 18.122,66 mp cât s-a reținut prin expertiza S.G.G. efectuată în Dosarul nr. 1473/2004 al Curții de Apel București, secția a VII a civilă. S-a precizat expres că cererea de revizuire nu se fundamentează pe expertiza extrajudiciară F.O., ci pe actele ce au fost avute în vedere de expert la realizarea lucrării, acte de al căror conținut revizuienții au luat cunoștință odată cu raportul de expertiză efectuat de către d-nul expert F.O. Acest raport constituie, însă, o probă atât în sprijinul susținerii admisibilității revizuirii, cât și în ceea ce privește stabilirea întinderii reale a dreptului de proprietate ce a aparținut autorilor petenților și, în final, chiar a întinderii dreptului la măsuri reparatorii.

Cererea a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VII a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale. La termenul din 12 martie 2010, Curtea din oficiu, a invocat excepția lipsei capacității procesuale de folosință a intimaților D.E., M.G., M.N., M.I. și C.D., excepție ce a fost admisă, din următoarele considerente: Astfel cum rezultă din extrasele pentru uz oficial de pe actele de deces ale persoanelor mai sus indicate, acestea erau decedate la data formulării cererii de revizuire, C.D.

fiind decedată la 22 aprilie 2008, M.I., fiind decedat la 01 februarie 2008, M.N., fiind decedat la 07 decembrie 2008, M.G., fiind decedat la 29 octombrie 2008, iar D.E., fiind decedată la data de 27 iunie 2009, în condițiile în care cererea de revizuire formulată împotriva deciziei civile nr. 639/ A din 30 septembrie 2005, a Curții de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, a fost formulată la data de 08 decembrie 2009. În aceste condiții, reținând faptul că potrivit art. 41 alin. (1) C. proc. civ., orice persoană care are folosința drepturilor civile poate fi parte în judecată, rezultă că în cazul persoanelor fizice capacitatea de folosință începe la nașterea acestora și încetează la moartea lor, în acest sens fiind și dispozițiile art. 7 alin. (1) din Decretul nr. 31/1954.

Prin decizia nr. 3/A din 19 martie 2010, Curtea de Apel București, secția a VII a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire. În motivarea soluției sale, Curtea a reținut următoarele considerente: Potrivit art. 322 pct. 5 C. proc. civ., calea de atac extraordinară a revizuirii poate fi exercitată împotriva hotărârilor rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare, precum și hotărârilor date de o instanță de recurs, atunci când evocă fondul, în situația în care, după darea hotărârii s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților, ori dacă s-a revizuit hotărârea unei instanțe penale sau administrative pe care aceasta s-a întemeiat.

Din motivarea cererii de revizuire rezultă că revizuienta a avut în vedere prima ipoteză reglementată de dispozițiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ. Însă, pentru a se putea invoca acest motiv și a se admite revizuirea trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiții: partea interesată să se bazeze pe un înscris nou, care nu a fost folosit în procesul în care s-a pronunțat hotărârea atacată, înscrisul invocat să fi existat la data când a fost pronunțată hotărârea ce se cere a fi revizuită, înscrisul să nu fi putut fi produs în procesul în care s-a pronunțat hotărârea atacată, fie pentru că a fost reținut de partea potrivnică, fie dintr-o împrejurare mai presus de voința părții, înscrisul nou trebuie prezentat de partea care exercită revizuirea și nu se poate pretinde instanței să-l administreze din oficiu.

Cerințele legale ce determină admisibilitatea unei cereri de revizuire întemeiate pe dispozițiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ., nu sunt îndeplinite în cauză, deoarece chiar dacă înscrisurile noi pe care revizuienta le invocă respectiv: actele de vânzare - cumpărare din 24 noiembrie 1943 și actul de dotă, acte emanând de la autorități respectiv minuta din 4 martie 1966 și adeverința dinn 7 august 1995 a Consiliului Local Voineasa și raportul de expertiză topo efectuat în Dosarul nr. 10203/1991 al Judecătoriei Rm.

Vâlcea, iar cu excepția raportului de expertiză tehnică extrajudiciară, acestea existau la data când a fost pronunțată hotărârea ce se cere a fi revizuită, acestea îndeplinesc cerința de a nu fi putut fi prezentate în procesul în care s-a pronunțat hotărârea atacată, fie pentru că au fost reținute de partea potrivnică, fie dintr-o împrejurare mai presus de voința părții, deoarece astfel cum s-a decis în jurisprudență nu constituie motiv de revizuire descoperirea oricăror acte, ci numai a acelora reținute de partea potrivnică sau a celor ce nu au putut fi produce datorită forței majore. Cu privire la raportul de expertiză tehnică extrajudiciară s-a reținut faptul că acesta nu îndeplinește condiția de admisibilitate constând în cerința existenței acestuia la data când a fost pronunțată hotărârea ce se cere a fi revizuită.

În speță, nu este îndeplinită nici condiția constând în faptul că înscrisurile invocate în susținerea cererii de revizuire să fie determinante, în sensul că dacă ar fi fost cunoscute de instanță cu ocazia judecării pricinii, soluția ar fi putut fi alta decât cea pronunțată, în condițiile în care revizuienta în motivarea cererii de revizuire face trimitere la un alt mijloc de probă, în sensul solicitării de a i se încuviința efectuarea unui nou raport de expertiză, iar pe de altă parte dosarul nr. 10203/1991 al Judecătoriei Râmnicu Vâlcea, nu privește părțile din prezentul litigiu. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs revizuienta SC H. SA care, invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc.

civ., a formulat următoarele critici: 1. În mod greșit instanța a admis excepția lipsei capacității procesuale de folosință a numiților D.E., C.D., M.N.N., M.I.G., M.G.I., întrucât în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 243 C. proc. civ. Astfel, în ipoteza decesului uneia dintre părțile cauzei, este aceea a introducerii în proces a moștenitorilor persoanelor decedate. Într-adevăr, pentru a putea fi parte într-un proces civil, persoana chemată în judecată trebuie să aibă capacitate procesuală de folosință, respectiv să aibă aptitudinea de a dobândi drepturi și de a fi capabilă să își asume obligații în plan procesual.

Însă, în ipoteza în care decesul uneia dintre părțile cauzei intervine pe parcursul desfășurării procesului, indiferent că avem în vedere exercitarea căilor de atac ordinare sau extraordinare, considerăm că instanța trebuie să dispună efectuarea demersurilor necesare identificării moștenitorilor persoanelor decedate și introducerii acestora în cadrul procesului, în considerarea calității lor de succesori în drepturi ai autorilor lor. Procesul civil începe cu sesizarea organului jurisdicțional prin cererea de chemare în judecată și se finalizează prin executarea hotărârii judecătorești pronunțate în cauză. Prin urmare, condiția intervenirii decesului uneia dintre părțile litigiului „pe parcursul procesului" este îndeplinită în.

speță, întrucât decesul intimaților nu a intervenit înainte de formularea unei noi acțiuni împotriva acestora, ci pe parcursul exercitării unei căi de atac în cadrul unui proces care a fost inițiat și de aceștia din urmă. În situația în care nu s-ar proceda în sensul celor de mai sus, ci s-ar dispune admiterea excepțiilor invocate, considerăm că s-ar aduce o gravă atingere dreptului subscrisei de a uza de toate căile de atac pe care legea procesual civilă le pune la dispoziția părților unui litigiu. Astfel, nu poate fi stabilită în sarcina acelor părți din proces, care înțeleg să formuleze o cale de atac împotriva hotărârii pronunțate de o instanță inferioară, obligația de a verifica dacă persoanele care au avut calitatea de parte în fața primei instanțe mai au capacitate de folosință la momentul formulării căii de atac.

Obligația verificării capacității de folosință și de exercițiu a persoanei împotriva cărei urmează a fi introdusă o acțiune revine aceluia care are calitatea de reclamant în fața primei instanțe, cel care efectuează demersurile inițierii unui litigiu nou, și care, trebuie să pornească acțiunea împotriva unor persoane care să poată fi capabile să aibă drepturi și să își asume obligații pe plan procesual civil. Or, calea de atac este doar una dintre formele de manifestare a acțiunii în cadrul procesului civil ce a fost inițiat de către intimați.

Fiind o cale de atac, revizuirea nu declanșează un litigiu nou, ci reprezintă numai o fază procesuală a aceleiași cauze, ceea ce face ca judecata sa nu se poată desfășura decât în cadrul procesual deja existent în etapele procesuale anterioare Prin urmare, instanța investită cu soluționarea cererii de revizuire ar fi trebuit să dispună respingerea excepției lipsei capacității de folosința și aplicarea dispozițiilor art. 243 C. proc. civ., în sensul introducerii în proces a moștenitorilor persoanelor decedate înaintea exercitării căii extraordinare de atac a revizuirii. În aceste condiții, se impune admiterea recursului si, față de prevederile art. 312 alin. (3) din Codul de procedură civila, trimiterea cauzei la instanța de apel pentru judecarea în fond a cererii de revizuire, prin introducerea in cauza a moștenitorilor intimaților.

2. În ce privește greșita soluționare de către instanță a excepției inadmisibilității cererii de revizuire: Prin hotărârea recurată, Curtea de Apel a respins în mod greșit cererea de revizuire ca fiind inadmisibilă, considerând în mod eronat că nu ar fi îndeplinite condițiile prevăzute de art. 322 pct. 5 C. proc. civ. Decizia civilă nr. 639/ A din 30 septembrie 2005, a cărei revizuire a fost respinsă, face parte din categoria hotărârilor susceptibile de revizuire, fiind o hotărâre dată în apel, prin care s-a soluționat fondul pricinii, în urma schimbării în totalitate a hotărârii primei instanțe și a admiterii cererii de chemare în judecată. Această hotărâre a rămas definitivă în apel ca urmare a respingerii recursului declarat de subscrisa prin Decizia nr. 4243 din 28 aprilie 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Așa fiind, este îndeplinită cerința primului paragraf al art. 322 C. proc. civ., respectiv aceea de a fi vorba despre o hotărâre rămasă definitivă în instanța de apel. De asemenea, sunt îndeplinite condițiile cumulative cerute de ipoteza art. 322 pct. 5 din C. proc. civ. a) Referitor la îndeplinirea condiției imposibilității prezentării înscrisurilor in fața instanței de apel, instanța de revizuire a reținut eronat că nu este îndeplinită cerința existenței unui înscris probator nou care să nu fi fost înfățișat în procesul în care s-a pronunțat hotărârea atacată fie pentru că a fost reținut de partea potrivnică, fie dintr-o împrejurarea mai presus de voința părții.

Toate înscrisurile invocate în susținerea cererii de revizuire, mai puțin expertiza topo extrajudiciara, nu puteau fi prezentate, fie pentru că revizuienta nu a fost parte în procesul în care s-a efectuat expertiza topo (Dosar nr. 10203/1991 al Judecătoriei Râmnicu Vâlcea), fie, în ce privește celelalte acte, respectiv actul de vânzare - cumpărare din 151 din 24 noiembrie 1943, prin care I.C., moștenitoarea lui A.S., a vândut lui Ș.I. (anexa 5 la raportul de expertiză topo extrajudiciară) și actul de dotă (anexa nr. 8 la raportul de expertiză topo extrajudiciară) – acestea sunt titluri de proprietate ale unor vecini ai autorilor petenților. Or, în posesia acestor înscrisuri revizuienta nu putea intra, dat fiind faptul că autoritățile competente (arhivele naționale) nu eliberează astfel de acte unor terțe persoane.

Rezultă așadar că, imposibilitatea de înfățișare a înscrisurilor pe care s-a întemeiat cererea de revizuire se datorează unei împrejurări mai presus de voința revizuientei, care nu a avut cunoștință de existența acestor înscrisuri la momentul soluționării cauzei în apel. În ce privește susținerea instanței de revizuire, potrivit căreia raportul de expertiză extrajudiciară nu îndeplinește condiția privind existența acestuia la momentul la care a fost pronunțată hotărârea a cărei revizuire s-a solicitat, instanța de apel s-a aflat în eroare atunci când a considerat că cererea de revizuire s-a întemeiat pe acest înscris. În realitate, revizuirea a avut drept temei înscrisurile pe care expertul F.O.

și-a întemeiat expertiza extrajudiciară, înscrisuri care existau la data când a fost pronunțată hotărârea a cărei revizuire s-a solicitat. b) Referitor la cerința ca înscrisul pe care se întemeiază revizuirea să fie determinant, hotărârea instanței de revizuire este eronată în ceea ce privește argumentele pentru care a reținut neîndeplinirea acestei condiții. Cererea de revizuire a avut drept temei descoperirea unor înscrisuri ce sunt determinante în soluționarea cauzei, în sensul că, existând la data pronunțării hotărârii, dacă ar fi fost cunoscute de către instanța de judecată, acestea ar fi putut duce la pronunțarea unei alte soluții. Astfel, titlurile de proprietate ale vecinilor autorilor petenților, respectiv actul de vânzare - cumpărare din 24 noiembrie 1943, prin care I.C., moștenitoarea lui A.S., a vândut lui Ș.I.

(anexa 5 la raportul de expertiză topo extrajudiciară) și actul de dotă (anexa nr. 8 la raportul de expertiză topo extrajudiciară) sunt acte determinante, întrucât, daca ar fi fost cunoscute instanței de apel, soluția acesteia nu ar fi fost fundamentata pe raportul de expertiza topo efectuat de expertul S.G.G. cu referire la constatarea calității petenților de persoane îndreptățite la masuri reparatorii conform Legii nr. 10/2001 pentru suprafața de 18.122,66 mp, ci doar pentru suprafața de 14.570 mp. Caracterul determinant al înscrisurilor prezentate - în sensul că acestea ar fi putut schimba soluția din hotărârea a cărei revizuire se solicită dacă ar fi fost cunoscute - presupune necesitatea cercetării fondului revizuirii, pentru a se verifica tocmai calitatea înscrisului nou de a schimba situația de fapt.

Astfel, în practica judiciară s-a decis în sensul că „în ceea ce privește caracterul determinant al actului nou, aceasta este o problema de fond pe care instanța trebuie să o soluționeze la evocarea fondului”. Ca atare, soluția corectă ar fi fost admiterea in principiu a cererii de revizuire si pronunțarea hotărârii finale asupra revizuirii după administrarea probelor. Expertiza F.O. relevă faptul că expertiza administrată în fața instanței de fond (efectuată de expertul S.G.G.) a identificat în plus o suprafață de 3.553 m.p. (529 m.p. reprezentând fostul traseu al gârlei și 2.962 m.p. la sud de aceasta) ce nu a fost proprietatea autorilor reclamanților și pentru care, în ipoteza dispunerii unor măsuri reparatorii, în natură sau prin echivalent, intimații ar beneficia de o îmbogățire fără justă cauză.

În realitate, suprafața ce s-ar suprapune cu terenul proprietatea subscrisei în temeiul Certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor din 12 iulie 1993 este de 14.570 m.p. în loc de 18.122,66 mp cât s-a reținut prin expertiza S.G.G. efectuată Dosarul nr. 1473/2004 al Curții de Apel București. Prin urmare, recurenta consideră că sunt îndeplinite toate condițiile de admisibilitate ale cererii de revizuire fundamentate pe dispozițiile art. 322 pct. 5 din C. proc. civ. 3. În ce privește nesoluționarea cererii de suspendare, după cum reiese din hotărârea atacată, instanța de revizuire a omis nu numai să se pronunțe cu privire la această cerere, dar nici nu a examinat-o.

Recurenta solicită admiterea recursului și, în principal, casarea hotărârii atacate cu trimiterea cauzei pentru rejudecarea cererii de revizuire, iar, în subsidiar, modificarea hotărârii pronunțate în cadrul revizuirii, în sensul admiterii cererii de revizuire, modificării în parte a hotărârii instanței de apel și respingerii contestației introduse de către reclamanți cu privire la suprafața de 3.553 mp. teren situat în comuna Voineasa, punctul „Capra Foii", zonă cunoscută și sub numele de „Platforma Tehnologică". Solicită admiterea recursului și, în principal, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecarea cererii de revizuire, iar în subsidiar, modificarea deciziei, în sensul admiterii cererii de revizuire, modificarea în parte a hotărârii instanței de apel, iar pe fond, respingerea contestației, în ce privește suprafața de 3.553 mp teren, situat în Comuna Voineasa, punctul „Capra Foii”, cunoscută și sub numele „Platforma tehnologică”.

Examinând recursul declarat în cauză, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, urmând a fi respins ca atare, pentru următoarele considerente: 1. Soluția admiterii excepției lipsei capacității procesuale de folosință a numiților D.E., C.D., M.N.N., M.I.G., M.G.I. este legală. Orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime, însă formularea unei cereri în contradictoriu cu persoane care au aptitudinea de a avea drepturi și de a-și asuma obligații pe plan procesual constituie principala condiție pentru justificarea interesului legitim al reclamantului de a sesiza instanța judecătorească. Soluția admiterii excepției lipsei capacității procesuale de folosință a numiților D.E., C.D., M.N.N., M.I.G., M.G.I.

este corectă, în raport cu dispozițiile art. 41 alin. (1) C. proc. civ., care prevede că poate fi parte în judecată orice persoană care are folosința drepturilor civile și cu cele ale art. 7 din Decretul nr. 31/1954, potrivit cărora capacitatea de folosință se pierde odată cu moartea persoanei. Cererea fiind formulată în contradictoriu cu persoane a căror capacitate de folosință încetase, prin decesul acestora, nu exista pentru instanță obligația identificării moștenitorilor acestora și citării lor în proces, astfel cum susține recurenta. Numai atunci când decesul survine după data înregistrării cererii, procesul este continuat prin introducerea în cauză a moștenitorilor celui decedat, însă și în această situație partea interesată trebuie să ia măsurile necesare pentru continuarea procesului, prin introducerea în cauză a moștenitorilor părții decedate în cursul procesului.

Nu poate fi reținută critica recurentei potrivit căreia, întrucât decesul intimaților nu a intervenit înainte de formularea unei noi acțiuni împotriva acestora, ci pe parcursul exercitării unei căi de atac, în cadrul unui proces care a fost inițiat, în mod greșit a fost admisă excepția lipsei capacității de folosință, în speță fiind aplicabile dispozițiile art. 243 C. proc. civ. Revizuienta a investit instanța cu o cale extraordinară de atac, în care, trebuiau să figureze ca părți, persoanele din dosarul în care s-a pronunțat decizia supusă revizuirii. Numai că, raportul procesual nu se putea lega cu persoanele decedate la data formulării cererii, întrucât aceștia nu îndeplineau una din condițiile obligatorii pentru a putea deține calitatea de parte, anume aceea de a exista, deci de a avea capacitate de folosință.

Așa fiind, prima critică apare ca nefondată și nu poate fi primită. 2. Revizuirea, fiind o cale extraordinară de atac, dispozițiile legale care o reglementează sunt de strictă interpretare, așa încât exercitarea ei nu poate avea loc decât în cazurile și în condițiile expres prevăzute de lege. Potrivit dispozițiilor art. 322 pct. 5 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri date de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere dacă, după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților. Statuând că se poate cere revizuirea pentru motivul mai sus arătat, legiuitorul s-a referit la acele înscrisuri care, nefiind cunoscute, nu au putut fi verificate de instanța care a judecat, fapt care a permis săvârșirea unei erori de fapt involuntare ce se impune a fi corectată și care este de natură să conducă la schimbarea soluției pronunțată.

În sensul textului legal enunțat, poate fi invocat ca act nou pentru revizuirea hotărârii numai un înscris care a existat la data când s-a pronunțat hotărârea a cărei revizuire se cere și pe care partea nu l-a putut prezenta instanței pentru că a fost reținut de partea adversă ori dintr-o împrejurare de forță majoră și care este apt să conducă, prin el însuși, la anularea deciziei atacate, întrucât confirmă o situație fundamental deosebită de aceea care a fost reținută de instanță ca determinantă în darea soluției. În analizarea revizuirii întemeiate pe prevederile art. 322 pct. 5 C. proc. civ., instanța sesizată este obligată să se limiteze, potrivit art. 326 alin. (3) C. proc.

civ., la analiza admisibilității cererii și a faptelor pe care se întemeiază, fără a putea repune în discuție proba cu expertiză ori reaprecia înscrisurile preexistente la dosar, așa cum susține recurenta, aceleași rigori fiind impuse și instanței care soluționează recursul declarat împotriva deciziei prin care s-a soluționat cererea de revizuire. Admisibilitatea cererii de revizuire este condiționată nu numai de descoperirea ulterior judecății a unor acte noi și de imposibilitatea înfățișării lor în instanță datorită unor împrejurări mai presus de voința părții, dar și de caracterul determinant al acestor înscrisuri. Pentru ca înscrisurile să fie „înscrisuri determinante” în sensul dispozițiilor art. 322 pct. 5 C. proc.

civ., este necesar ca ele, dacă ar fi fost cunoscute de instanță cu ocazia judecării pricinii, să fi putut duce la altă soluție decât cea pronunțată. În speță, înscrisurile noi pe care revizuienta le invocă sunt actele de vânzare - cumpărare din 24 noiembrie 1943 și actul de dotă, minuta din 4 martie 1966 și adeverința din 7 august 1995 a Consiliului Local Voineasa, raportul de expertiză topo efectuat în Dosarul nr. 10203/1991 al Judecătoriei Rm. Vâlcea, precum și raportul de expertiză tehnică extrajudiciară întocmit de expert F.O. În cadrul cererii de revizuire, instanța are obligația să verifice impactul și efectele acestor acte asupra soluției pronunțate în cauză și dacă au caracter determinant în retractarea hotărârii atacate.

Recurenta susține că înscrisurile prezentate constituie titlurile de proprietate ale vecinilor autorilor petenților, respectiv actul de vânzare - cumpărare din 24 noiembrie 1943, prin care I.C., moștenitoarea lui A.S., a vândut lui Ș.I. (anexa 5 la raportul de expertiză topo extrajudiciară) și actul de dotă (anexa nr. 8 la raportul de expertiză topo extrajudiciară) și că acestea au caracter determinant, în sensul dispozițiilor art. 322 pct. 5 C. proc. civ. întrucât, dacă ar fi fost cunoscute instanței de apel, soluția acesteia nu ar fi fost fundamentată pe raportul de expertiza topo efectuat de expertul S.G.G., cu finalitatea constatării calității petenților de persoane îndreptățite la măsuri reparatorii conform Legii nr. 10/2001 pentru suprafața de 18.122,66 mp, ci doar pentru suprafața de 14.570 mp.

Susținerea este eronată și nu poate fi primită, întrucât aceste acte ar fi putut eventual, cel mult, dacă ar fi fost prezentate instanței care a soluționat pricina în fond, să conducă la efectuarea unei expertize sau să schimbe concluzia expertizei efectuate și nu, prin ele însele, fără administrarea vreunei alte probe, să conducă la schimbarea soluției. În acest sens trebuie interpretată condiția caracterului determinant al înscrisurilor în cadrul cererii de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ., deoarece nu constituie motiv de revizuire descoperirea oricăror acte, ci numai a acelora care, dacă ar fi fost cunoscute, fără a fi necesar a se administra și alte probe, ar fi putut duce la altă soluție decât cea pronunțată.

Ca urmare, simplul fapt că partea a descoperit ulterior anumite înscrisuri probatorii, fără a dovedi că o împrejurare mai presus de voința sa a împiedicat-o să le procure în timpul procesului, nu este de natură să justifice admiterea cererii de revizuire deoarece, în caz contrar, un proces definitiv câștigat ar putea fi supus revizuirii pe bază de acte și dovezi posterior confecționate, iar autoritatea de lucru judecat ar deveni iluzorie. Întemeindu-și cererea de revizuire pe aceste acte, revizuienta solicită de fapt o rejudecare a recursului în baza acelorași probe, existente deja la dosar și care au fost avute în vedere la pronunțarea soluției, situație inadmisibilă, care ar duce la încălcarea puterii de lucru judecat a hotărârii instanței de recurs.

În aceste condiții, în mod corect cererea de revizuire a fost respinsă, în cauză nefiind îndeplinite cumulativ condițiile de admisibilitate ale acestei căi de atac, anume aceea ca înscrisurile prezentate ca fiind înscrisuri noi, să fi avut caracter determinant, prin ele însele, în sensul că dacă ar fi fost cunoscute la soluționarea cauzei, ar fi determinat o altă soluție. Odată constatată ca nefiind îndeplinită această condiție, restul argumentelor pe baza cărora prima instanță a respins cererea de revizuire nu mai prezintă importanță deoarece toate condițiile trebuie îndeplinite în mod cumulativ. 3. În ce privește susținerea privind nesoluționarea cererii de suspendare a executării, aceasta este superfluă, întrucât dacă ar fi fost interesată în obținerea suspendării executării, nimic nu o împiedica pe revizuientă să revină cu astfel de cerere în faza recursului, ceea ce nu s-a întâmplat.

În orice caz, chiar dacă acest motiv s-a găsi întemeiat, el nu are nicio influență asupra soluției cu privire la revizuire și, în actualul stadiu al procesului, nicio finalitate practică. Pentru considerentele expuse, în baza art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va menține decizia atacată și va respinge recursul ca nefondat. PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII, D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuienta SC H. SA împotriva deciziei nr. 3/ A din 19 martie 2010 a Curții de Apel București, secția a VII a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 martie 2011.