ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5524/2010

Asupra cauzei de față, constată

următoarele:

Prin

sentința civilă nr. 195/2005 a Tribunalului București, secția a III-a civilă,

s-a admis contestația formulată de contestatorii L.A., L.L., L.V. și L.I.

împotriva deciziei nr. 42/2004 emisă de intimata A.V.A.S., fiind obligată

intimata să soluționeze notificările nr. X/2001, Y/2001 și Z/2001 formulată de

către contestatori.

S-a reținut că reclamanții

contestatori au făcut dovada prin actele depuse, a calității lor de persoane

îndreptățite în sensul Legii nr. 10/2001 de a primi masuri reparatorii pentru

terenul în suprafață de 500 m.p. situat în municipiul Iași, expropriat în baza

Decretului nr. 30/1963.

Într-un prim ciclu procesual apelul

pârâtei a fost admis prin decizia civilă nr. 1560/2005 a Curții de Apel

București, secția a IV-a civilă, decizie casată prin decizia civilă nr. 9918/2006

a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă. Prin decizia de casare

s-a dispus rejudecarea apelului și administrarea de probe prin care să se

identifice terenul din litigiu și regimul juridic al acestuia.

Astfel, în rejudecare după casare,

prin decizia civilă nr. 78 din 01 februarie 2010 a Curții de Apel București

secția a IV-a civilă, s-a respins ca nefondat apelul declarat de A.V.A.S.,

reținându-se următoarele considerente:

Potrivit adreselor emise de Comisia de

aplicare a Legii nr. 18/1991 din cadrul Primăriei Iași, reclamanților nu le-a

fost eliberat titlu de proprietate și nici nu au fost puși în posesie asupra

terenului în cauză, menționându-se chiar că notificarea formulată de reclamantă

a fost trimisă spre soluționare Întreprinderii C. Iași.

În acest context, instanța de apel a

respins critica apelanților privind inadmisibilitatea acțiunii, constatându-se

că reclamanții nu au beneficiat de prevederile Legii nr. 18/1991.

Cu privire la dovedirea dreptului de proprietate

de către contestatori instanța de apel a constatat că prin actele depuse la

dosar fond, aceștia au probat că terenul în litigiu a fost expropriat prin

Decretul nr. 30/1063 din proprietatea autorilor lor.

Coroborat cu certificatul de

moștenitor, instanța de apel a apreciat că, în cauză, contestatorii au făcut

dovada necesară și suficientă a dreptului lor prin prisma prevederilor art. 24

din Legea nr. 10/2001. De asemenea, instanța de apel a respins și ultima

critică a apelantului vizând necompetența sa, în raport de adresa emisă de SC I.C.

SA din care rezultă că societatea comercială este privatizată integral. Așa

fiind și în baza art. 29 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 s-a reținut că pârâta

are competența soluționării notificărilor pentru imobilul în litigiu,

identificat prin raportul tehnic de expertiză efectuat în cauză.

Împotriva acestei hotărâri a declarat

recurs pârâta A.V.A.S. solicitând modificarea ei în sensul admiterii apelului

astfel cum a fost formulat.

Criticile aduse hotărârii instanței de

apel vizează nelegalitatea ei sub următoarele aspecte:

Astfel, se susține că instanța de apel

a făcut o greșită interpretare și aplicare a legii în raport cu starea de fapt

existentă și de dispozițiile Legii nr. 10/2001.

Se susține că terenul de 500 m.p. nu

intră sub incidența Legii nr. 10/2001 întrucât intimaților-reclamanți le-a fost

reconstituit dreptul de proprietate prin hotărârea Casei județene pentru

stabilirea dreptului de proprietate Iași din 19 august 2002 în condițiile art.

11 din Legea nr. 18/1991.

Ca atare, susține recurenta sunt

incidente dispozițiile art. 8 din Legea nr. 10/2001.

O altă critică vizează necompetența pârâtei

A.V.A.S. de soluționare a notificărilor nr. X/2001, Y/2001 și Z/2001 ce au ca

obiect restituirea în natură,fiind invocate in acest sens dispozițiile art 23

din Legea nr. 10/2001.

Recurenta a solicitat judecarea cauzei

în lipsă.

Examinând hotărârea atacată prin

prisma motivelor de recurs invocate, a dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., Înalta Curte reține că recursul este nefondat.

Astfel, instanța de apel în rejudecare

a examinat cauza atât prin prisma principiului tantum devolutum quantum

apellatum, dar și a dispozițiilor și recomandărilor obligatorii date de

instanța de recurs prin decizia de casare nr. 9918 din 04 decembrie 2006 a

Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă, Dosarul nr. 14207/2/2005.

Prin urmare, instanța de apel în

rejudecare, a dat eficiență dispozițiilor art. 315 C. proc. civ., potrivit

cărora hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate,

precum și asupra necesității administrării unor probe sunt obligatorii pentru

judecătorii fondului.

Din perspectiva textului legal sus-evocat

este de reținut că prin decizia de casare nr. 9918 din 04 decembrie 2006 a

Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă, s-a statuat (cu putere

obligatorie pentru instanțade apel în rejudecare), că la dosarul cauzei a fost

depusă hotărârea Comisiei județene Iași pentru stabilirea dreptului de

proprietate privată, dar nu a fost depus și titlul de proprietate emis în

conformitate cu dispozițiile art. 8 alin. (3) din Legea nr. 18/1991, în forma

în vigoare la data emiterii dispoziției.

Din neemiterea titlului de proprietate

și din emiterea ordinului din 04 iulie 1994 rezultă prezumția că reclamanții nu

au beneficiat de reconstituirea dreptului de proprietate în baza Legii nr.

18/1991.

Instanța de apel în rejudecare a

dispus completarea probatoriului prin efectuarea expertizei tehnice topometrice

(astfel cum s-a recomandat prin decizia de casare), iar din acte rezultă că

reclamantelor nu li s-a emis titlul de proprietate și nici nu au fost puși în

posesie pentru imobilele din litigiu în condițiile Legii nr. 18/1991.

Ca atare, este nefondată critica

legată de incidența dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 10/2001, cum, de altfel,

este nefondată și critica legată de necompetența recurentei de soluționare a

notificărilor față de actul din care rezultă că SC I.C. SA este privatizată

integral, fiind astfel incidente dispozițiile art. 29 (fost art. 27) din Legea

nr. 10/2001.

Din perspectiva celor expuse,

criticile recurentei nu se circumscriu dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., motiv pentru care recursul piritei urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat

de pârâta A.V.A.S. împotriva deciziei civile nr. 78A din 01 februarie 2010 a

Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

25 octombrie

2010

.