ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7286/2012

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița, reclamanții I.G., I.L. și I.E. au chemat în judecată pârâta SC C. SA Târgoviște, solicitând obligarea pârâtei la restituirea, în natură, conform art. 9 din Legea nr. 10/2001, a imobilului compus dintr-o construcție cu un singur nivel, din cărămidă, cu fundație de beton, acoperită cu țiglă, cu destinație atelier mecanic, construcție cu două nivele din cărămidă, acoperită cu plăci de azbociment, cu destinație „brutărie", magazie din lemn, pe fundație din piloni-beton și grinzi din lemn, acoperită cu tablă, situate pe suprafața de 6980 mp, în comuna G.O., județul Dâmbovița. În motivarea acțiunii, reclamanții au învederat că sunt moștenitorii legali ai autorului lor, I.D., care a dobândit imobilele în litigiu prin succesiune de la defunctul său tată, I.G.I., imobile ce au fost preluate abuziv de stat.

S-a mai arătat că, deși au formulat notificare, conform art. 21 și următoarele din Legea nr. 10/2001, pârâta SC C. SA a refuzat să le răspundă sau să le facă vreo ofertă, deși imobilul nu-i este necesar și nu îl folosește conform obiectului de activitate prevăzut în actul constitutiv, motiv pentru care l-a și închiriat unei alte societăți. Reclamanții au mai susținut că, prin expertiza tehnică efectuată în Dosarul nr. 11503/1991 al Judecătoriei Târgoviște, s-a stabilit că SC C. SA deține terenul în suprafață de 6.980 mp, din care 734 mp ocupați cu magazia de pâine-brutărie, construcție cu destinație „atelier mecanic" și o magazie din lemn, pe fundație de beton și grinzi de lemn. De asemenea, reclamanții au arătat că, prin adresa nr. A1.

din 16 septembrie 1998, Primăria comunei G.O. a atestat că nu deține vreun document cu privire la modalitatea de preluare în administrare a imobilelor în litigiu de către societatea pârâtă. După analizarea actelor și lucrărilor dosarului, Tribunalul Dâmbovița, prin sentința nr. 768 din 15 noiembrie 2004, a admis acțiunea în contradictoriu cu SC C. SA și A.V.A.S. și a respins excepția invocată de SC C. SA, privind prematuritatea acțiunii, dispunând restituirea, în natură, a următoarelor imobile: construcția cu un singur nivel, din cărămidă acoperită cu țiglă, cu destinația atelier mecanic, construcția cu două nivele, din cărămidă, acoperită cu plăci de azbociment, cu destinația „brutărie" și magazia din lemn, pe fundație din beton, acoperită cu tablă.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel SC C. SA și A.V.A.S., care au fost respinse de Curtea de Apel Ploiești, prin decizia nr. 516 din 15 aprilie 2005. Recursurile declarate de pârâtele SC C. SA și A.V.A.S. au fost admise de Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 7409 din 2 noiembrie 2007, care a casat decizia atacată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de apel. Instanța de casare a apreciat reclamanții au solicitat terenul în suprafață de 6.980 mp și au indicat drept proprietar pe I.E.I., și nu pe I.G.I., sau I.I., iar în cauză nu s-a probat că este vorba de una și aceeași persoană, că este autorul reclamanților și că terenul respectiv ar face parte din cei 980 mp solicitați.

Fată de cele reținute mai sus, Înalta Curte de Casație și Justiție a apreciat că reclamanții nu au produs titlul de proprietate al autorului lor, în legătură cu imobilul pentru care au formulat notificarea. De asemenea, nu s-a dovedit natura capitalului social al SC C. SA la data apariției Legii nr. 10/2001. Rejudecând după casare, Curtea de Apel Ploiești, prin decizia civilă nr. 24 din 14 martie 2012 a admis apelul declarat de pârâta A.V.A.S., a schimbat în parte sentința primei instanțe, a admis excepția lipsei calității procesual pasive și pe cale de consecință a respins cererea de chemare în judecată față de A.V.A.S. ca fiind formulată față de o persoană fără calitate procesual pasivă, a respins apelul declarat de pârâta SC C. SA și a menținut restul dispozițiilor sentinței primei instanțe.

Instanța de rejudecare, ținând cont de îndrumările primite, a încuviințat proba cu înscrisuri și expertiză tehnică de specialitate cu următoarele obiective: identificarea construcțiilor solicitate în acțiune și restituite în natură de instanța de fond respectiv: 1) imobil compus dintr-o construcție cu un singur nivel, din cărămidă, cu fundație de beton, acoperită cu țiglă, cu destinația de „atelier mecanic"; 2) imobil compus dintr-o construcție cu două nivele, din cărămidă, acoperită cu plăci de azbociment, cu destinația de „brutărie"; 3) magazie din lemn cu fundație din piloni și grinzi din lemn, acoperită cu tablă, toate situate pe suprafața de 6980 mp, în comuna G.O., ce au aparținut defunctului I.E.I.; verificarea istoricului de rol fiscal al imobilului în litigiu, cu verificarea planului cadastral aflat în evidențele O.C.P.I.; să se verifice cine a figurat la rol, în calitate de proprietar, la data preluării de către stat a imobilului ce face obiectul acțiunii, de cine este deținut în prezent acesta, dacă poate fi restituit în natură, potrivit Legii nr. 10/2001; să se menționeze dacă terenul aferent construcțiilor solicitate este liber, cui aparține în prezent, dacă este afectat de utilități sau alte amenajări de utilitate publică.

Concluziile raportului de expertiză efectuat au precizat că terenul pe care se află construcțiile ce au fost predate de către SC C. SA reclamanților a fost și este proprietatea moștenitorilor lui I.E.I. (tatăl reclamanților) neexistând niciun act din care să rezulte că el a fost expropriat. Referitor la apelul formulat de către A.V.A.S. București, Curtea a apreciat că, față de actele depuse la dosar, această apelantă nu deține bunurile revendicate și deci nu mai poate fi obligată la restituirea în natură a acestora, cât și la despăgubiri astfel cum prevăd dispozițiile legale și drept consecință cererea de apel prin care se reiterează excepția lipsei calității procesuale pasive este întemeiată.

Apelul formulat de SC C. SA a fost respins întrucât din înscrisurile depuse la dosar, respectiv contractele de cesiune arendare din 22 august 1929 în care figurează suprafața de 8041 mp, iar din 5 aprilie 1943 pentru suprafețele de 1700 mp + 1000 mp și din raportul de expertiză a rezultat că I.E.I. a fost proprietarul acestor terenuri la data naționalizării din 11 noiembrie 1948. De asemenea, din raportul de expertiză a rezultat că cei 3.000 mp constituie terenul delimitat cu gard, pe care se află construcțiile restituite și pe care nu se găsesc alte construcții și instalații, nefiind afectat de utilități publice. Suprafața de 3.000 mp a fost reconstituită definitiv și irevocabil autorilor reclamanților prin sentința civilă nr. 8842 din 14 octombrie 1996 a Judecătoriei Târgoviște în considerentele acestei hotărâri arătându-se că în suprafața reconstituită de 4,62 ha se regăsesc și cei 3.000 mp pe care se află construcțiile Secției 17 G.O.

apelantei. Pe parcursul rejudecării apelurilor a decedat reclamantul loniță Laurian, în cauză fiind introdus moștenitorul acestuia, I.B.C. Împotriva deciziei instanței de apel a declarat recurs pârâta SC C. SA, în temeiul art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., pentru următoarele motive: - au fost nesocotite îndrumările deciziei de casare, sens în care nu s-a completat probatoriul pentru a se dovedi că la data apariției Legii nr. 10/2001 SC C. SA era integral privatizată reclamanții nu au dovedit dreptul de proprietate asupra terenului de 6980 mp. - raportul de expertiză efectuat în cauză trebuia invalidat pentru că nu a răspuns obiectivelor stabilite de instanță și obiecțiunilor formulate. - există o contradicție între dispozitivul și considerentele deciziei, întrucât în dispozitiv se mențin dispozițiile sentinței în sensul restituirii suprafeței de 6980 mp, iar în considerente se face vorbire de suprafața de 3000 mp pe care se regăsesc construcțiile Secției 17 G.O.

și care au fost predate reclamanților în anul 2005. Recursul nu este fondat. Natura capitalului social al recurentei existent la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 a fost pe deplin probată prin sentința civilă nr. 2685/2005 a Tribunalului București prin care s-a dispus rezoluțiunea contractului de vânzare cumpărare acțiuni nr. V1. (prin care A.V.A.S. a înstrăinat Asociației SC C.P. SRL acțiuni reprezentând 70% din capitalul social al SC C. SA) și repunerea părților în situația anterioară. Cu actele de stare civilă depuse la dosar de reclamanți au dovedit că autorul lor, I.E.I., este una și aceeași persoană cu I.I. (E. fiind prenumele tatălui autorului reclamanților). S-a dovedit, de asemenea, că reclamanții sunt moștenitorii lui I.D., fiul lui I.E.I.

Tot cu înscrisuri, depuse cu ocazia rejudecării apelurilor, s-a probat că autorul reclamanților a fost proprietarului suprafeței de 6.980 mp. În, acest sens s-a depus adeverința eliberată de Direcția Arhivelor Statului Dâmbovița prin care se atestă că I.E.I. a concesionat în anii 1929 și 1943 către Societatea Industria Română de Petrol suprafețele de teren de 8.041 mp, 1.700 mp și 1.000 mp, terenuri care au fost preluate ulterior de stat prin naționalizare în baza Legii nr. 119/1948. De altfel și expertiza tehnică de specialitate efectuată în cauză, atestând planul cadastral în care sunt evidențiate terenurile în raport de contractele de concesiune, a concluzionat că autorul reclamanților era proprietarul acestor terenuri la data naționalizării.

Aceeași expertiză tehnică a concluzionat și că întreaga suprafață de teren de 7263 mp deținută de recurentă a aparținut autorului reclamanților, făcând parte din terenurile concesionate de acesta fostelor întreprinderi de petrol. Ca atare, nu se poate afirma că instanța de rejudecare nu a respectat îndrumările din decizia de casare. Critica referitoare la invalidarea raportului de expertiză nu poate fi încadrată în nici unul dintre motivele de recurs limitativ prevăzute de art. 304 C. proc. civ., astfel încât este de prisos a mai expune argumentele pentru care va fi respinsă. Contrarietatea dintre dispozitivul și considerentele unei hotărâri judecătorești există doar în situația admiterii acțiunii prin dispozitiv și justificarea, în considerente, a soluției de respingere a cererii de chemare în judecată.

În speță, nu se poate afirma că ar exista o astfel de neconcordanță. Prin dispozitivul deciziei atacate a fost menținută dispoziția primei instanțe privind restituirea construcțiilor, nu și a suprafeței de 6980 mp, cum eronat susține recurenta. Motivul pentru care instanța a făcut referire, în considerente, la suprafața de 3.000 mp a fost acela de a preciza că aceste construcții care se restituie se află pe suprafața de 3.000 mp ce a fost deja reconstituită autorului reclamanților printr-o hotărâre anterioară. Față de aceste considerente recursul se privește nefondat și va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC C. SA prin administrator judiciar S.P.I.D. SPRL împotriva deciziei nr. 24 din 14 martie 2012 a Curții de Apel Ploiești, secția I civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 noiembrie 2012.