ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7286/2012

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin

cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița, reclamanții I.G., I.L. și

I.E. au chemat în judecată pârâta SC C. SA Târgoviște, solicitând obligarea pârâtei

la restituirea, în natură, conform art. 9 din Legea nr. 10/2001, a imobilului compus

dintr-o construcție cu un singur nivel, din cărămidă, cu fundație de beton, acoperită

cu țiglă, cu destinație atelier mecanic, construcție cu două nivele din cărămidă,

acoperită cu plăci de azbociment, cu destinație „brutărie", magazie din lemn,

pe fundație din piloni-beton și grinzi din lemn, acoperită cu tablă, situate pe

suprafața de 6980 mp, în comuna G.O., județul Dâmbovița.

În motivarea acțiunii, reclamanții au învederat

că sunt moștenitorii legali ai autorului lor, I.D., care a dobândit imobilele în

litigiu prin succesiune de la defunctul său tată, I.G.I., imobile ce au fost preluate

abuziv de stat.

S-a mai arătat că, deși au formulat notificare,

conform art. 21 și următoarele din Legea nr. 10/2001, pârâta SC C. SA a refuzat

să le răspundă sau să le facă vreo ofertă, deși imobilul nu-i este necesar și nu

îl folosește conform obiectului de activitate prevăzut în actul constitutiv, motiv

pentru care l-a și închiriat unei alte societăți.

Reclamanții au mai susținut că, prin expertiza

tehnică efectuată în Dosarul nr. 11503/1991 al Judecătoriei Târgoviște, s-a stabilit

că SC C. SA deține terenul în suprafață de 6.980 mp, din care 734 mp ocupați cu

magazia de pâine-brutărie, construcție cu destinație „atelier mecanic" și o

magazie din lemn, pe fundație de beton și grinzi de lemn.

De asemenea, reclamanții au arătat că,

prin adresa nr. A1. din 16 septembrie 1998, Primăria comunei G.O. a atestat că nu

deține vreun document cu privire la modalitatea de preluare în administrare a imobilelor

în litigiu de către societatea pârâtă.

După analizarea actelor și lucrărilor dosarului,

Tribunalul Dâmbovița, prin sentința nr. 768 din 15 noiembrie 2004, a admis acțiunea

în contradictoriu cu SC C. SA și A.V.A.S. și a respins excepția invocată de SC

C. SA, privind prematuritatea acțiunii, dispunând restituirea, în natură, a următoarelor

imobile: construcția cu un singur nivel, din cărămidă acoperită cu țiglă, cu destinația

atelier mecanic, construcția cu două nivele, din cărămidă, acoperită cu plăci de

azbociment, cu destinația „brutărie" și magazia din lemn, pe fundație din beton,

acoperită cu tablă.

Împotriva acestei sentințe au declarat

apel SC C. SA și A.V.A.S., care au fost respinse de Curtea de Apel Ploiești, prin

decizia nr. 516 din 15 aprilie 2005.

Recursurile declarate de pârâtele SC

C. SA și A.V.A.S. au fost admise de Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia

nr. 7409 din 2 noiembrie 2007, care a casat decizia atacată și a trimis cauza spre

rejudecare aceleiași instanțe de apel.

Instanța de casare a apreciat reclamanții

au solicitat terenul în suprafață de 6.980 mp și au indicat drept proprietar pe

I.E.I., și nu pe I.G.I., sau I.I., iar în cauză nu s-a probat că este vorba de una

și aceeași persoană, că este autorul reclamanților și că terenul respectiv ar face

parte din cei 980 mp solicitați.

Fată de cele reținute mai sus, Înalta

Curte de Casație și Justiție a apreciat că reclamanții nu au produs titlul de proprietate

al autorului lor, în legătură cu imobilul pentru care au formulat notificarea.

De asemenea, nu s-a dovedit natura capitalului

social al SC C. SA la data apariției Legii nr. 10/2001.

Rejudecând după casare, Curtea de Apel

Ploiești, prin decizia civilă nr. 24 din 14 martie 2012 a admis apelul declarat

de pârâta A.V.A.S., a schimbat în parte sentința primei instanțe, a admis excepția

lipsei calității procesual pasive și pe cale de consecință a respins cererea de

chemare în judecată față de A.V.A.S. ca fiind formulată față de o persoană fără

calitate procesual pasivă, a respins apelul declarat de pârâta SC C. SA și a menținut

restul dispozițiilor sentinței primei instanțe.

Instanța de rejudecare, ținând cont de

îndrumările primite, a încuviințat proba cu înscrisuri și expertiză tehnică de specialitate

cu următoarele obiective: identificarea construcțiilor solicitate în acțiune și

restituite în natură de instanța de fond respectiv: 1) imobil compus dintr-o construcție

cu un singur nivel, din cărămidă, cu fundație de beton, acoperită cu țiglă, cu destinația

de „atelier mecanic"; 2) imobil compus dintr-o construcție cu două nivele,

din cărămidă, acoperită cu plăci de azbociment, cu destinația de „brutărie";

3) magazie din lemn cu fundație din piloni și grinzi din lemn, acoperită cu tablă,

toate situate pe suprafața de 6980 mp, în comuna G.O., ce au aparținut defunctului

I.E.I.; verificarea istoricului de rol fiscal al imobilului în litigiu, cu verificarea

planului cadastral aflat în evidențele O.C.P.I.; să se verifice cine a figurat la

rol, în calitate de proprietar, la data preluării de către stat a imobilului ce

face obiectul acțiunii, de cine este deținut în prezent acesta, dacă poate fi restituit

în natură, potrivit Legii nr. 10/2001; să se menționeze dacă terenul aferent construcțiilor

solicitate este liber, cui aparține în prezent, dacă este afectat de utilități sau

alte amenajări de utilitate publică.

Concluziile raportului de expertiză efectuat

au precizat că terenul pe care se află construcțiile ce au fost predate de către

SC C. SA reclamanților a fost și este proprietatea moștenitorilor lui I.E.I. (tatăl

reclamanților) neexistând niciun act din care să rezulte că el a fost expropriat.

Referitor la apelul formulat de către A.V.A.S.

București, Curtea a apreciat că, față de actele depuse la dosar, această apelantă

nu deține bunurile revendicate și deci nu mai poate fi obligată la restituirea în

natură a acestora, cât și la despăgubiri astfel cum prevăd dispozițiile legale și

drept consecință cererea de apel prin care se reiterează excepția lipsei calității

procesuale pasive este întemeiată.

Apelul formulat de SC C. SA a fost respins

întrucât din înscrisurile depuse la dosar, respectiv contractele de cesiune arendare

din 22 august 1929 în care figurează suprafața de 8041 mp, iar din 5 aprilie 1943

pentru suprafețele de 1700 mp + 1000 mp și din raportul de expertiză a rezultat

că I.E.I. a fost proprietarul acestor terenuri la data naționalizării din 11

noiembrie 1948.

De asemenea, din raportul de expertiză

a rezultat că cei 3.000 mp constituie terenul delimitat cu gard, pe care se află

construcțiile restituite și pe care nu se găsesc alte construcții și instalații,

nefiind afectat de utilități publice.

Suprafața de 3.000 mp a fost reconstituită

definitiv și irevocabil autorilor reclamanților prin sentința civilă nr. 8842

din 14 octombrie 1996 a Judecătoriei Târgoviște în considerentele acestei hotărâri

arătându-se că în suprafața reconstituită de 4,62 ha se regăsesc și cei 3.000 mp

pe care se află construcțiile Secției 17 G.O. apelantei.

Pe parcursul rejudecării apelurilor a decedat

reclamantul loniță Laurian, în cauză fiind introdus moștenitorul acestuia, I.B.C.

Împotriva deciziei instanței de apel a

declarat recurs pârâta SC C. SA, în temeiul art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.,

pentru următoarele motive:

- au fost nesocotite îndrumările deciziei

de casare, sens în care nu s-a completat probatoriul pentru a se dovedi că la data

apariției Legii nr. 10/2001 SC C. SA era integral privatizată reclamanții nu au

dovedit dreptul de proprietate asupra terenului de 6980 mp.

- raportul de expertiză efectuat în cauză

trebuia invalidat pentru că nu a răspuns obiectivelor stabilite de instanță și obiecțiunilor

formulate.

- există o contradicție între dispozitivul

și considerentele deciziei, întrucât în dispozitiv se mențin dispozițiile sentinței

în sensul restituirii suprafeței de 6980 mp, iar în considerente se face vorbire

de suprafața de 3000 mp pe care se regăsesc construcțiile Secției 17 G.O. și care

au fost predate reclamanților în anul 2005.

Recursul nu este fondat.

Natura capitalului social al recurentei

existent la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 a fost pe deplin probată

prin sentința civilă nr. 2685/2005 a Tribunalului București prin care s-a dispus

rezoluțiunea contractului de vânzare cumpărare acțiuni nr. V1. (prin care A.V.A.S.

a înstrăinat Asociației SC C.P. SRL acțiuni reprezentând 70% din capitalul social

al SC C. SA) și repunerea părților în situația anterioară.

Cu actele de stare civilă depuse la dosar

de reclamanți au dovedit că autorul lor, I.E.I., este una și aceeași persoană cu

I.I. (E. fiind prenumele tatălui autorului reclamanților). S-a dovedit, de asemenea,

că reclamanții sunt moștenitorii lui I.D., fiul lui I.E.I.

Tot cu înscrisuri, depuse cu ocazia rejudecării

apelurilor, s-a probat că autorul reclamanților a fost proprietarului suprafeței

de 6.980 mp. În, acest sens s-a depus adeverința eliberată de Direcția Arhivelor

Statului Dâmbovița prin care se atestă că I.E.I. a concesionat în anii 1929 și 1943

către Societatea Industria Română de Petrol suprafețele de teren de 8.041 mp, 1.700

mp și 1.000 mp, terenuri care au fost preluate ulterior de stat prin naționalizare

în baza Legii nr. 119/1948.

De altfel și expertiza tehnică de specialitate

efectuată în cauză, atestând planul cadastral în care sunt evidențiate terenurile

în raport de contractele de concesiune, a concluzionat că autorul reclamanților

era proprietarul acestor terenuri la data naționalizării.

Aceeași expertiză tehnică a concluzionat

și că întreaga suprafață de teren de 7263 mp deținută de recurentă a aparținut autorului

reclamanților, făcând parte din terenurile concesionate de acesta fostelor întreprinderi

de petrol.

Ca atare, nu se poate afirma că instanța

de rejudecare nu a respectat îndrumările din decizia de casare.

Critica referitoare la invalidarea raportului

de expertiză nu poate fi încadrată în nici unul dintre motivele de recurs limitativ

prevăzute de art. 304 C. proc. civ., astfel încât este de prisos a mai expune argumentele

pentru care va fi respinsă.

Contrarietatea dintre dispozitivul și considerentele

unei hotărâri judecătorești există doar în situația admiterii acțiunii prin dispozitiv

și justificarea, în considerente, a soluției de respingere a cererii de chemare

în judecată.

În speță, nu se poate afirma că ar exista

o astfel de neconcordanță.

Prin dispozitivul deciziei atacate a fost

menținută dispoziția primei instanțe privind restituirea construcțiilor, nu și a

suprafeței de 6980 mp, cum eronat susține recurenta. Motivul pentru care instanța

a făcut referire, în considerente, la suprafața de 3.000 mp a fost acela de a preciza

că aceste construcții care se restituie se află pe suprafața de 3.000 mp ce a fost

deja reconstituită autorului reclamanților printr-o hotărâre anterioară.

Față de aceste considerente recursul se

privește nefondat și va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat

de pârâta SC C. SA prin administrator judiciar S.P.I.D. SPRL împotriva deciziei

nr. 24 din 14 martie 2012 a Curții de Apel Ploiești, secția I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 28 noiembrie 2012.