ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5966/2012

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5966/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 263 din 23 februarie

2010, pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă, în Dosarul nr.

34254/3/2006, a fost respinsă excepția de inadmisibilitate a celui de al doilea

capăt al cererii de chemare în judecată formulată de reclamantul M.N.N. în

contradictoriu cu pârâții Consiliul Local al comunei G., prin Primar, Consiliul

Județean Ilfov, Prefectura Județului Ilfov, Cooperativa de Consum G., ca

neîntemeiată; a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a

pârâtului Consiliul Județean Ilfov și a fost respinsă cererea, astfel cum a

fost precizată, îndreptată împotriva acestui pârât, ca fiind formulată

împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, și a fost respinsă

cererea precizată ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî în

acest sens, s-a reținut că prin cererea sa inițială, reclamantul a chemat în

judecată pârâții pentru a fi obligați să îi restituie în deplină proprietate și

liniștită posesie imobilul - clădire din sat G., comuna G., județul Ilfov,

constând în brutărie, să fie obligată Primăria G. să îl pună în posesie cu

restul de teren de la capitolul „Livezi” pe care se află această clădire, să se

anuleze actul de cedare a folosinței imobilului și să fie obligată pârâta la

plata unei sulte cu titlu de lipsă de folosință a imobilului, de la data

notificării și până la momentul punerii în posesie.

La 13 februarie 2007,

reclamantul a depus o precizare a cererii sale, cu referire concretă la

pretențiile legate de restituirea suprafeței de teren, despre care a arătat că

este în suprafață de 3.100 m.p., întrucât autorul său a deținut în total o

suprafață de teren intravilan de 15.000 m.p. în baza actului de schimb din 15

februarie 1948 (o suprafață de 12.500 m.p.) și a actului de vânzare-cumpărare

înregistrat în 1946 (o suprafață de 2.500 m.p.), iar prin titlul de proprietate

din 05 martie 1997 i-a fost reconstituit dreptul de proprietate doar asupra

unei suprafețe totale de teren intravilan de 11.900 m.p.

În soluționarea excepției

de inadmisibilitate a capătului de cerere privitor la teren, excepția întemeiată

pe faptul nesolicitării restituirii terenului prin notificarea formulată în baza

Legii nr. 10/2001, prima instanță a reținut că aspectul semnalat nu ridică problema

admisibilității solicitării, ci pe aceea a temeiniciei cererii.

În privința excepției

lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Consiliul Județean Ilfov, s-a apreciat

că aceasta este întemeiată întrucât în raport cu prevederile Legii nr. 10/2001,

unitatea deținătoare în cauză este Consiliul Local al comunei G.

Pe fondul cauzei s-a reținut

că reclamantul, în calitate de succesor al numitului M.N. (unchiul său) a formulat

o notificare în baza Legii nr. 10/2001 prin care a solicitat restituirea clădirii

- brutărie din comuna G., județul Ilfov, construcție ce a aparținut autorului său,

conform autorizației din 10 septembrie 1947.

S-a reținut, însă, că

prin probele administrate, reclamantul nu a reușit să dovedească faptul că autorul

său este cel care a ridicat această construcție cu destinația de brutărie, autorizația

de construcție prezentată nefiind suficientă pentru a dovedi faptul că s-a și finalizat

lucrarea pentru care aceasta a fost eliberată.

Referitor la diferența

de teren de 3.100 m.p.. aferent brutăriei, s-a reținut că notificarea trimisă în

baza Legii nr. 10/2001 nu conține nicio referire în privința restituirii vreunei

suprafețe de teren, astfel că nefiind formulată o solicitare cu acest conținut în

cadrul procedurii administrative prevăzută de Legea nr. 10/2001, instanța nu poate

analiza în mod direct o astfel de solicitare.

Pentru solicitarea de

atribuire în echivalent a unui alt teren, pe o altă locație, s-a reținut, de asemenea,

ideea inexistenței unei notificări prin care să se fi solicitat restituirea de teren.

Împotriva acestei sentințe,

în termen legal, a declarat apel reclamantul, pe care l-a motivat printr-un memoriu

separat depus la dosar la 26 septembrie 2010.

În motivarea apelului

declarat, apelantul a criticat hotărârea primei instanțe arătând că aceasta nu a

soluționat cererea sa în contradictoriu cu pârâții Consiliul Local al comunei G.,

prin Primar, și Cooperativa de Consum G., motiv pentru care se impune trimiterea

cauzei spre rejudecare la Tribunal.

Apelantul a solicitat

și refacerea probei cu expertiză în construcții și atașarea la această cauză a dosarului

său de notificare.

Întrucât Tribunalul nu

a intrat decât în parte în cercetarea fondului, s-a solicitat aplicarea în cauză

a prevederilor art. 297 pct. 1 C. proc. civ., în sensul desființării sentinței cu

trimitere cauzei la aceeași instanță.

În ceea ce privește imobilul

brutărie, acesta a fost edificat de intimată în anul 1982, așa cum rezultă din procesul-verbal

de predare-primire și a proiectului depus la dosar. Acest bun se regăsește în scris

în evidențele contabile ale societății și în cele fiscale de la primărie, titular

de rol fiscal fiind intimata.

Analizând actele și lucrările

dosarului în raport de criticile formulate și prin raportare la probatoriul nou

administrat în această etapă procesuală, Curtea a apreciat că apelul declarat este

întemeiat în limitele ce se vor arăta în cele ce urmează:

Astfel, ipoteza prezentei

cauze este cea la care se referă decizia nr. 20/2007 a Înaltei Curți de Casație

și Justiție pronunțată în soluționarea unui recurs în interesul legii, respectiv

când unitatea sesizată în temeiul Legii nr. 10/2001 cu soluționarea unei notificări

nu respectă obligația sa legală instituită prin dispozițiile art. 25, 26 și 27 din

lege, de a se pronunța asupra cererii de restituire în natură și, în general de

a da un răspuns în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după

caz, de la data depunerii actelor doveditoare, persoanei notificatoare.

Curtea a reținut că pretențiile

reclamantului vizează imobilul – construcție cu destinația actuală de „brutărie”

pentru ridicarea căruia autorul său, numitul M.N. a primit autorizarea edificării

sale din 10 septembrie 1947 emisă de Primăria comunei G., județ Ilfov. Potrivit

acestei autorizații, autorul reclamantului avea să edifice o magazie din zid („zisă

magazie”).

Apelantul-reclamant a

dovedit în condițiile art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 că are calitatea de

succesor în drepturi al foștilor proprietari ai terenului și construcției menționate,

numiții M.N. și M.E. cu certificatele de moștenitor din 30 octombrie 2006 și din

23 aprilie 1999, testamentul autentificat în 24 iunie 1992, acte de stare civilă.

Cât privește situația

actuală a bunului solicitat la restituire, se reține că toate expertizele administrate

în cauză (expertiza construcții de la fond întocmită de expert B.G., expertizele

topo întocmite de experții B.D. și I.S., ca și expertiza construcții administrată

în apel) au identificat și determinat bunul ca fiind situat în cvartalul 21, parcela

585, intravilan, sat G., comuna G., județul Ilfov, potrivit schițelor aflate la

dosar fond, având o suprafață construită de 1.000 m.p. și învecinându-se pe laturile

de Sud și Vest cu restul proprietății reclamantului, dobândită de la autorul său

în temeiul contractului de vânzare-cumpărare autentificat în 12 septembrie 1997,

proprietate ce i-a fost reconstituită acestuia din urmă în baza Legii nr. 18/1991

pe calea titlului de proprietate din 05 martie 1997 al Comisiei Județene Ilfov.

În privința regimului

juridic al bunului litigios, Curtea a reținut că încă din faza judecății de primă

instanță, poziția exprimată în cauză de Primarul comunei G. a fost în sensul că

autorului reclamantului i-au fost preluate în mod abuziv în anul 1950 o casă cu

3 camere, o anexă destinată pentru moară plus alte dependințe și teren. Casa împreună

cu terenul aferent de 11.900 m.p. (intravilan), dar și terenul extravilan, ambele

totalizând 3 ha, i-au fost reconstituite fostului proprietar M.N. prin titlul de

proprietate din 05 martie 1997 emis de Comisia Județeană Ilfov în baza Legii

nr. 18/1991, în timp ce anexa destinată pentru moară a fost demolată, iar în locul

acesteia a fost construită o brutărie care este în proprietatea Cooperativei de

Consum G.

De asemenea, în privința

terenului, s-a arătat că a fost dat în folosința gratuită și nelimitată a societății

de către fostul Consiliu Popular al comunei G.

Expertul a arătat că,

practic, construcția existentă din zidărie a fost păstrată numai din punct de vedere

al pereților perimetrali, a șarpantei și a învelitorii din tablă zincată în proporție

de 50%. În interiorul acestei construcții s-au efectuat ample lucrări de reconstruire

și modernizare a finisajelor: refacere pardoseli, planșeu, refacere învelitoare

din tablă zincată în proporție de 50%, lucrări pentru asigurarea utilităților (apă,

curent, forta, fosă septică), aplicarea de faianță, refacere tencuieli.

Se mai reține că intimata

nu a dovedit că ar fi realizat „conform legii” niciuna din celelalte patru corpuri

de construcție – anexe ale clădirii principale C1, adică în temeiul unor autorizații

de construcții emise de autoritatea administrației publice locale.

Față de conținutul

art. 10 alin. (2) și (3) coroborate cu cele ale art. 19 alin. (2) din Legea nr.

10/2001, republicată, și de situația de fapt a bunului în litigiu prezentată în

cele de mai sus, Curtea nu a găsit niciun argument de a nu dispune restituirea acestuia

în natură în favoarea apelantului-reclamant.

De asemenea, nu s-a demonstrat

în cauză că societatea intimată ar fi adus modificări ori transformări construcției

inițiale de felul celor la care se referă art. 19 din Legea nr. 10/2001.

Cât privește obligația

de restituire a bunului notificat, Curtea apreciază că aceasta revine deținătorilor

săi actuali, în acord cu prevederile art. 21 din Legea nr. 10/2001, respectiv atât

intimatei Cooperativa de Consum G. în privința construcției – brutărie, dar și intimatului

Consiliul Local G., în privința terenului de 1.000 m.p. pe care se află această

construcție, dat fiind că, așa cum s-a reținut anterior nu s-a probat în cauză atribuirea

acestui teren în folosința primei intimate pe perioadă nedeterminată.

În privința celorlalte

solicitări ale apelantului-reclamant conținute de cererea sa de chemare în judecată,

astfel cum a fost precizată, Curtea a apreciat că soluționarea lor favorabilă nu

este posibilă.

În privința solicitării

reclamantului de anulare a actului de cedare a folosinței terenului pe care se află

construcția – brutărie, Curtea a reținut că nu s-a probat existența de raporturi

juridice între cele două intimate-pârâte cu un asemenea conținut.

Curtea de apel a admis

apelul declarat, a schimbat în parte sentința primei instanțe, în sensul că a admis

cererea de chemare în judecată precizată, formulată în contradictoriu cu Consiliul

Local G., prin Primar, și Cooperativa de Consum G.; a obligat pe pârâți să restituie

în natură, în deplină proprietate și posesie a reclamantului imobilul brutărie împreună

cu suprafața de 1.000 m.p. teren pe care se află construcția situată în cvartalul

21, parcela 585 din intravilanul comunei G.; a respins ca neîntemeiate celelalte

capete de cerere și a menținut celelalte dispoziții ale sentinței apelate.

În temeiul art. 274

alin. (1) C. proc. civ., Curtea a respins solicitarea intimatei-pârâte Cooperativa

de Consum G. de acordare a cheltuielilor de judecată făcute în cauză, ca parte ce

a căzut în pretenții în litigiul de față și a luat act, totodată, că apelantul-reclamant,

îndreptățit la acordarea acestora, nu solicită restituirea lor.

Împotriva deciziei civile

nr. 658 din 05 iulie 2011 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru

minori și familie, a declarat recurs pârâta

Comisia Locală

G. pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor care a

invocat următoarele motive de nelegalitate a hotărârii recurate

:

Reclamantul a fost pus

în posesie cu întreaga suprafață (6 pogoane) cu care a fost înregistrat în registrul

agricol autorul său, astfel că, acordarea în plus a unei suprafețe de 1.000 m.p.

de către instanța de judecată este nelegală.

Recurenta-pârâtă

Cooperativa de Consum G.

a susținut următoarele critici de nelegalitate

a hotărârii recurate:

Din conținutul expertizei

tehnice imobiliare efectuate în cauză a rezultat pe de o parte, faptul că construcția

revendicată de către apelantul-reclamant identificată în schița anexă ca fiind corpul

C1 a fost păstrată practic numai din punct de vedere a pereților perimetrali, a

șarpantei și a învelitorii din tablă zincată în proporție de 50%; interiorul corpului

C1 este în întregime reamenajat având pardoseli din gresie, zone cu pereți din faianță,

rigips la pereți, tâmplărie termopan, lucrări realizate de-a lungul timpului de

către cooperativă.

Se mai consideră că, pe

toată durata administrării probatoriului în fața instanței de apel, intimatul-reclamant

a fost favorizat fără a se ține seama de faptul că la data formulării notificării

acesta avea cunoștința cine este persoana deținătoare, întrucât proprietatea sa

se învecinează cu construcția revendicată în condițiile Legii nr. 10/2001.

În realitate, construcția

revendicată nu mai există în totalitatea sa, ci numai pereții perimetrali care se

află în stare avansată de degradare potrivit constatărilor expertului în construcții.

În speță, imobilul identificat

ca fiind corpurile C2, C3, C4 și C5 cu destinația de „brutărie” situat la adresa

din comuna G., sat G., județul Ilfov, a fost edificat de către societatea recurată

în anul 1982, astfel cum rezultă din procesul-verbal de predare-primire.

Față de această situație,

se apreciază că intimatul-reclamant este îndreptățit să beneficieze numai de măsuri

reparatorii prin echivalent, cu condiția ca acesta să facă dovada existenței exproprierii

abuzive a autorului său și a edificării construcției revendicate în totalitatea

sa.

În ceea ce privește terenul

aferent construcțiilor, din înscrisurile comunicate de către Primăria comunei G.

rezultă fără putință de tăgadă faptul că apelantului-reclamant i-a fost reconstituit

dreptul de proprietate în condițiile Legii nr. 18/1991 pentru suprafața cu care

autorul acestuia a figurat înregistrat în registrul agricol.

În ceea ce privește terenul

aferent construcției edificată de către societatea recurentă cu destinația de brutărie,

se arătă că acesta a fost dat în folosință cu titlu gratuit și nelimitat de către

fostul Consiliul Popular al comunei G.

Analizând decizia recurată

prin prisma dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte de Casație și Justiție

constată că recursurile sunt fondate pentru următoarele considerente:

Criticile formulate de

ambele recurente-pârâte,

Comisia Locală G. pentru Stabilirea

Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor și

Cooperativa de Consum G.

vizează, în esență, măsura dispusă de instanța de apel în privința restituirii în

natură a imobilului „brutărie” împreună cu suprafața de 1.000 m.p., critici ce sunt

întemeiate, fiind în cauză incident motivul de modificare reglementat de art. 304

pct. 9 C. proc. civ.

Potrivit acestor

dispoziții legale, hotărârea recurată poate fi modificată dacă instanța a interpretat

sau aplicat greșit legea sau hotărârea este lipsită de temei legal.

Prin restituirea în natură

a imobilului în litigiu, instanța de apel a dat o interpretare neconformă cu dispozițiile

legale incidente, și anume art. 10 alin. (2) și (3) și art. 19 din Legea nr. 10/2001.

Pentru a se dispune restituirea

în natură a imobilului „brutărie” solicitat de reclamant, acesta trebuia să facă

dovada în sensul art. 23 din Legea nr. 10/2001 că autorul său a ridicat construcția

numită „brutărie” și că a avut în proprietate acest imobil. Așa cum a reținut instanța

de fond, din autorizația de construire din 10 septembrie 1947 s-a reținut că autorului

reclamantului M.N. i s-a eliberat autorizație de a construi o magazie în comuna

G., însă nu s-au produs dovezi în sensul că s-a ridicat efectiv această construcție

cu destinația de „brutărie”.

Referitor la suprafața

de teren de 3.100 m.p., în mod corect s-a reținut că, prin cererea formulată reclamantul

a solicitat restituirea numai a construcției cu destinația „brutărie”, fără a se

menționa cu privire la terenul aferent acestei construcții. Cererea reclamantului

cu privire la acest teren nu a fost formulată practic în cadrul procedurii administrative

prevăzute de Legea nr. 10/2001 astfel că nu se putea dispune restituirea terenului

ce nu a fost solicitat de către reclamant prin notificarea din 13 august 2001. Din

cuprinsul acestei notificări rezultă fără echivoc că reclamantul solicită a i se

restitui imobilul situat în comuna G., constând în brutărie, construit de tatăl

său cu intenția de a face o „moară așa-zisă magazie”.

Pentru aceste considerente,

se vor admite recursurile, în baza art. 312 C. proc. civ., se va casa decizia atacată

și se va menține sentința nr. 263 din 23 februarie 2010 a Tribunalului București,

secția a III-a civilă.

Având în vedere dispozițiile

art. 274 C. proc. civ., va fi obligat intimatul-reclamant la plata cheltuielilor

de judecată către recurenta Cooperativa de Consum G. dovedite conform înscrisurilor

depuse la dosarul cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate

de pârâtele

Comisia Locală G. pentru Stabilirea Dreptului

de Proprietate Privată asupra Terenurilor și

Cooperativa de Consum G.

împotriva deciziei civile nr. 658 din 05 iulie 2011

a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru minori și familie, casează

decizia atacată și menține sentința civilă nr. 263 din 23 februarie 2010 a Tribunalului

București, secția a III-a civilă.

Obligă pe intimatul-reclamant

M.N.N. să plătească intimatei-reclamante Cooperativa de Consum G. suma de 1.500

RON cheltuieli de judecată în recurs.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 04 octombrie

2012.