ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 326/2005

Asupra recursului în anulare de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 950 din 14 februarie 2003, Judecătoria Baia Mare a admis excepția lipsei calității procesuale a reclamantei D.S. Maramureș.

A fost respinsă acțiunea formulată de D.S. Maramureș, în contradictoriu cu Comisia locală Băița de sub Codru și Comisia județeană Maramureș pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor și Primăria Băița de sub Codru, pentru anularea hotărârii nr. 624 din 18 iulie 2002 a Comisiei județene Maramureș.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că, potrivit art. 5 pct. 1 din Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 173 din 18 ianuarie 2001, R.N.P. are ca obiect de activitate aplicarea strategiei naționale în domeniul silviculturii, iar art. 6 alin. ultim prevede că interesele statului în justiție sunt reprezentante de R.N.P., în domeniile care constituie obiectul său de activitate.

Prin urmare, raportat și la prevederile art. 32 alin. (2) din Legea nr. 18/1991, în principiu, R.N.P. are calitate procesuală într-un proces în care se cere anularea hotărârii de reconstituire a dreptului de proprietate vizând terenuri cu vegetație forestieră.

Reține instanța de fond, că s-ar putea realiza o delegare a calității procesuale către direcția silvică, în condițiile art. 67 alin. (1) C. proc. civ. (aspect ce nu s-a probat în cauză), numai ignorând dispozițiile art. 6 alin. ultim din H.G. nr. 173/2001 sau dându-i o interpretare mai largă.

D.S. Maramureș nu are capacitate procesuală și neavând capacitate nu poate avea nici calitate de mandatar.

Prin decizia civilă nr. 524/R din 2 iunie 2003, Tribunalul Maramureș a respins recursul declarat de petenta D.S. Maramureș împotriva acestei hotărâri.

Tribunalul a reținut că, potrivit art. 51-55 din Legea nr. 18/1991, republicată, în plângerea întemeiată pe dispozițiile Legilor nr. 18/1991 și nr. 1/2000, calitatea de părți în proces o au persoanele fizice și juridice care au cerut reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor.

Or, în speță, cererea pentru reconstituirea dreptului a fost făcută de Comuna Băița de sub Codru, iar dreptul i-a fost reconstituit prin hotărârea nr. 624 din 18 iulie 2002.

Reține instanța de recurs, că D.S. Maramureș, care este administratorul terenului, poate introduce o acțiune de drept comun, întemeiată pe dispozițiile art. 60, art. 61 și art. 62 din Legea nr. 18/1991, pentru anularea titlului de proprietate și o acțiune în revendicare imobiliară dacă statul se consideră vătămat în dreptul său de proprietate asupra terenului în litigiu prin emiterea hotărârii Comisiei județene Maramureș nr. 624/2002.

Împotriva acestei hotărâri, Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a declarat recurs în anulare.

Se susține că instanța de fond a reținut că D.S. Maramureș nu are calitate procesuală, ignorând dispozițiile H.G. nr. 173/2001 și ale H.G. nr. 1105/2003 privind reorganizarea R.N.P. R..

Articolul 3 din H.G. nr. 173/2001 prevede că R.N.P. are ca obiect de activitate aplicarea strategiei naționale în domeniul silviculturii și acționează pentru apărarea, conservarea și dezvoltarea durabilă a fondului forestier proprietate publică a statului, pe care îl administrează, iar art. 6 din Regulamentul privind organizarea și funcționarea R.N.P. R. prevede printre atribuțiile regiei și pe aceea de a reprezenta în justiție interesele statului, în domeniile care constituie obiectul său de activitate. Aceste dispoziții au fost abrogate prin H.G. nr. 1105/2003, însă reglementarea de principiu a fost preluată în art. 7 lit. a) din această hotărâre și art.6 din Regulamentul privind organizarea și funcționarea R.N.P. R.

Prin art. 11 din Hotărârea nr. 3/1999 a Consiliului de Administrație al R.N.P. s–a prevăzut că „direcțiile silvice, Institutul de cercetări și amenajări silvice și Centrul de documentare și perfecționare a pregătirii personalului de specialitate reprezintă interesele și îndeplinesc atribuțiile R.N.P. în raza teritorială în care au fost organizate”, iar prin art. 8 s-a stabilit că directorul direcției silvice reprezintă și susține interesele regiei în fața organelor jurisdicționale și a altor organe.

Se arată că, potrivit acestor dispoziții, direcțiile silvice au calitate de parte în procesul care are ca obiect dreptul de proprietate publică al statului asupra terenurilor forestiere și fiind vorba de o formă de reprezentare legală, împrejurarea că D.S. nu are personalitate juridică este lipsită de relevanță, atât sub aspectul calității procesuale, cât și a capacității procesuale de folosință a persoanei juridice.

Se mai susține, că motivarea hotărârii instanței de recurs, în sensul inadmisibilității acțiunii, se datorează greșitei calificări a cauzei deduse judecății.

Datorită calificării greșite, calea de atac a fost soluționată ca recurs și s-a pronunțat o hotărâre irevocabilă. D.S. Maramureș a promovat o acțiune de drept comun, prin care a solicitat protecția juridică a dreptului de proprietate publică al statului asupra terenului forestier, prin anularea hotărârii comisiei județene, în baza art. 63 din Legea nr. 18/1991, care face trimitere la dreptul comun. De aceea, calea de atac trebuia soluționată ca apel.

De asemenea, greșit s-a reținut că reclamanta trebuia să formuleze acțiune în revendicare. Dispozițiile art. 63 din Legea nr. 18/1991, trebuiau raportate la dispozițiile referitoare la atribuțiile R.N.P. și direcțiilor silvice, în raport cu care reclamanta are calitate procesuală.

Prin declarația de recurs în anulare se solicită să se admită recursul, să fie casate hotărârile atacate și să se trimită cauza spre rejudecare la instanța de fond.

Recursul în anulare va fi respins, pentru următoarele considerente.

Raportat la actele depuse la dosar și la dispozițiile legale invocate în declarația de recurs, se constată că soluția respingerii acțiunii, pronunțată de instanța de fond, menținută de tribunal, este legală.

Este de principiu că persoana fizică sau juridică acționează în nume propriu, atunci când pornește o acțiune fără să arate că formulează cererea în numele altei persoane.

Reprezentantul, indiferent de natura reprezentării (legală sau convențională), este obligat să-și arate calitatea în cererea pe care o face, deoarece atunci când nu-și arată calitatea de reprezentant, este presupus că lucrează în nume propriu.

Atât la instanța de fond, cât și în fața instanței de recurs, reclamanta nu a precizat că acționează ca reprezentant.

În declarația de recurs în anulare se fac referiri la calitatea R.N.P. de reprezentant legal al statului și la dreptul directorului direcției silvice de a reprezenta interesele regiei, însă dispozițiile legale invocate nu au relevanță în cauză, deoarece reclamanta a formulat acțiunea în nume propriu și nu în numele regiei.

Or, faptul că, prin lege, se recunoaște expres calitatea R.N.P. de a reprezenta statul în domeniile care constituie obiectul său de activitate și dreptul directorului direcției silvice de a reprezenta și susține interesele regiei, nu conferă reclamantei legitimare procesuală pentru valorificarea dreptului statului asupra terenurilor forestiere, printr-o acțiune formulată în nume propriu.

De altfel, așa cum corect s-a reținut prin sentința instanței de fond, D.S. Maramureș, care este una din unitățile fără personalitate juridică din structura R.N.P., nu are nici capacitate civilă procesuală pentru a sta, ca parte, în proces.

Aceasta nu are capacitate civilă procesuală nici în raport cu art. 41 alin. (2) C. proc. civ., deoarece ipoteza reglementată prin acest text este distinctă de aceea a direcțiilor din structura unei regii, care fac parte din organizarea acesteia.

Deoarece reclamanta a formulat cererea fără să arate că acționează ca reprezentant, soluția respingerii acțiunii pronunțată de instanța de fond, menținută de tribunal, este legală.

Modul în care tribunalul a calificat acțiunea și calea de atac nu a determinat soluționarea greșită a cauzei. Soluția menținerii sentinței, pronunțată de instanța de control judiciar, este legală pentru considerentele expuse și nu pentru aspectele reținute de tribunal.

Instanța de fond era obligată să se pronunțe mai întâi asupra excepției, admiterea excepției este corectă, chiar dacă acțiunea are ca obiect anularea hotărârii comisiei județene pentru aplicarea Legii nr. 18/1991 (cerere întemeiată pe dispozițiile art. 60, art. 62 din lege), iar calificarea greșită a căii de atac de către instanța de control judiciar nu constituie o încălcare esențială a legii, pentru că părțile nu au fost împiedicate să folosească toate căile de atac, care sunt prevăzute de lege și nu stabilite de judecători.

Prin urmare, pentru considerentele expuse, recursul în anulare va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E :

Respinge recursul în anulare declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva deciziei civile nr. 524/R din 2 iunie 2003 a Tribunalului Maramureș și sentinței civile nr. 950 din 14 februarie 2003 a Judecătoriei Baia Mare.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică, astăzi 20 ianuarie 2005.