ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 327/2005

Asupra recursului în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1312 din 28 februarie 2003, Judecătoria Baia Mare a admis excepția lipsei calității procesuale a reclamantei Direcția Silvică Maramureș. A fost respinsă acțiunea formulată de Direcția Silvică Maramureș, în contradictoriu cu Comisia locală Asuaju de Sus și Comisia județeană Maramureș pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor agricole și cu vegetație forestieră și Primăria Asuaju de Sus, pentru anularea hotărârii nr. 653 din 23 iulie 2002 a Comisiei județene Maramureș.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că, potrivit art. 5 pct. 1 din Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 173 din 18 ianuarie 2001, Regia Națională a Pădurilor are ca obiect de activitate aplicarea strategiei naționale în domeniul silviculturii, iar art. 6 alin. ultim prevede că interesele statului în justiție sunt reprezentate de Regia Națională a Pădurilor, în domeniile care constituie obiectul său de activitate. Prin urmare, raportat și la prevederile art. 32 alin. (2) din Legea nr. 18/1991, în principiu, Regia Națională a Pădurilor are calitate procesuală într-un proces în care se cere anularea hotărârii de reconstituire a dreptului de proprietate vizând terenuri cu vegetație forestieră.

Reține instanța de fond, că s-ar putea realiza o delegare a calității procesuale către direcția silvică, în condițiile art. 67 alin. (1) C. proc. civ., (aspect ce nu s-a probat în cauză), numai ignorând dispozițiile art. 6 alin. ultim din H.G. nr. 173/2001, sau dându-i o interpretare mai largă. Direcția Silvică Maramureș nu are capacitate procesuală și neavând capacitate nu poate avea nici calitate de mandatar. Prin decizia civilă nr. 696/R din 4 iulie 2003, Tribunalul Maramureș a respins recursul declarat de petenta Direcția Silvică Maramureș împotriva acestei hotărâri. Tribunalul a reținut că, potrivit art. 52 și art. 53 din Legea nr. 18/1991, republicată, în plângerea întemeiată pe dispozițiile Legilor nr. 18/1991 și nr. 1/2000 părți în proces sunt persoanele fizice și juridice care au cerut reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor.

Or, în speță, cererea pentru reconstituirea dreptului a fost făcută de Comuna Asuaju de Sus, iar dreptul i-a fost reconstituit prin hotărârea nr. 693 din 23 iulie 2002. Împotriva acestei hotărâri putea formula plângere Comuna Asuaju de Sus, căreia i s-a reconstituit dreptul pentru o suprafață de teren mai mică decât cea solicitată sau Comisia județeană Maramureș, conform art. 53 și art. 55 alin. (1) din Legea nr. 18/1991. Reține instanța de recurs, că terții, în categoria cărora poate intra și statul prin administratorul terenului, pot introduce o acțiune de drept comun, întemeiată pe ar. 60 – 62 din lege, pentru anularea titlului de proprietate emis în beneficiul persoanei juridice care nu era îndreptățită, potrivit legii, la reconstituirea dreptului asupra pădurii sau acțiune în revendicare.

De aceea, plângerea trebuia respinsă ca inadmisibilă, pentru că Direcția Silvică Maramureș dacă este împuternicită de Statul Român, ca titulară a dreptului de administrare, poate formula acțiune în justiție. Împotriva acestei hotărâri, Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a declarat recurs în anulare. Se susține, că instanța de fond a reținut că Direcția Silvică Maramureș nu are calitate procesuală, ignorând dispozițiile H.G. nr. 173/2001 și ale H.G. nr. 1105/2003 privind reorganizarea Regiei Naționale a Pădurilor Romsilva. Art. 3 din H.G.

nr. 173/2001 prevede că Regia Națională a Pădurilor are ca obiect de activitate aplicarea strategiei naționale în domeniul silviculturii și acționează pentru apărarea, conservarea și dezvoltarea durabilă a fondului forestier proprietate publică a statului, pe care îl administrează, iar art. 6 din Regulamentul privind organizarea și funcționarea Regiei Naționale a Pădurilor prevede printre atribuțiile regiei și pe aceea de a reprezenta în justiție interesele statului, în domeniile care constituie obiectul său de activitate. Aceste dispoziții au fost abrogate prin H.G. nr. 1105/2003, însă reglementarea de principiu a fost preluată în art. 7 lit. a) din această hotărâre și art. 6 din Regulamentul privind organizarea și funcționarea Regiei Naționale a Pădurilor Romsilva.

Prin art. 11 din Hotărârea nr. 3/1999 a Consiliului de Administrație al Regiei Naționale a Pădurilor s-a prevăzut că „direcțiile silvice, Institutul de cercetări și amenajări silvice și Centrul de documentare și perfecționare a pregătirii personalului de specialitate reprezintă interesele și îndeplinesc atribuțiile Regiei Naționale a Pădurilor în raza teritorială în care au fost organizate”, iar prin art. 8 s-a stabilit că directorul direcției silvice reprezintă și susține interesele regiei în fața organelor jurisdicționale și a altor organe.

Se arată că, potrivit acestor dispoziții, direcțiile silvice au calitate de parte în procesul care are ca obiect dreptul de proprietate publică al statului asupra terenurilor forestiere și fiind vorba de o formă de reprezentare legală, împrejurarea că direcția silvică nu are personalitate juridică este lipsită de relevanță, atât sub aspectul calității procesuale, cât și a capacității procesuale de folosință a persoanei juridice. Se mai susține, că motivarea hotărârii instanței de recurs, în sensul inadmisibilității acțiunii, se datorează greșitei calificări a cauzei deduse judecății. Datorită calificării greșite, calea de atac a fost soluționată ca recurs și s-a pronunțat o hotărâre irevocabilă.

Direcția Silvică Maramureș a promovat o acțiune de drept comun, prin care a solicitat protecția juridică a dreptului de proprietate publică al statului asupra terenului forestier, prin anularea hotărârii comisiei județene, în baza art. 63 din Legea nr. 18/1991, care face trimitere la dreptul comun. De aceea, calea de atac trebuia soluționată ca apel. De asemenea, greșit s-a reținut că reclamanta trebuia să formuleze acțiune în revendicare. Dispozițiile art. 63 din Legea nr. 18/1991, trebuiau raportate la dispozițiile referitoare la atribuțiile Regiei Naționale a Pădurilor și direcțiilor silvice, în raport cu care reclamanta are calitate procesuală. Prin declarația de recurs în anulare se solicită să se admită recursul, să fie casate hotărârile atacate și să se trimită cauza spre rejudecare la instanța de fond.

Recursul în anulare va fi respins, pentru următoarele considerente. Raportat la actele depuse la dosar și la dispozițiile legale invocate în declarația de recurs, se constată că soluția respingerii acțiunii, pronunțată de instanța de fond, menținută de tribunal, este legală. Este, de principiu, că persoana fizică sau juridică acționează în nume propriu, atunci când pornește o acțiune fără să arate că formulează cererea în numele altei persoane. Reprezentantul, indiferent de natura reprezentării (legală sau convențională), este obligat să-și arate calitatea în cererea pe care o face, deoarece atunci când nu-și arată calitatea de reprezentant, este presupus că lucrează în nume propriu.

De aceea, în prezenta cauză, corect s-a reținut prin sentința instanței de fond că Direcția Silvică Maramureș a formulat cererea intitulată „plângere”, semnată de avocatul ales, în nume propriu, pentru că nu există nici o mențiune că a înțeles să acționeze în numele titularului dreptului, Statul Român, sau a Regiei Naționale a Pădurilor, abilitată să reprezintă în justiție interesele statului, în domeniile care constituie obiectul său de activitate. Nici în cursul procesului, la instanța de fond, reclamanta nu a precizat că acționează ca reprezentant. În declarația de recurs în anulare se fac referiri la calitatea Regiei Naționale a Pădurilor de reprezentant legal al statului și la dreptul directorului direcției silvice de a reprezenta interesele regiei, însă dispozițiile legale invocate nu au relevanță în cauză, deoarece reclamanta a formulat acțiunea în nume propriu și nu în numele regiei.

Or, faptul că, prin lege, se recunoaște expres calitatea Regiei Naționale a Pădurilor de a reprezenta statul în domeniile care constituie obiectul său de activitate și dreptul directorului direcției silvice de a reprezenta și susține interesele regiei, nu conferă reclamantei legitimare procesuală pentru valorificarea dreptului statului asupra terenurilor forestiere, printr-o acțiune formulată în nume propriu. De altfel, așa cum corect s-a reținut prin sentința instanței de fond, Direcția Silvică Maramureș, care este una din unitățile fără personalitate juridică din structura Regiei Naționale a Pădurilor, nu are nici capacitate civilă procesuală pentru a sta, ca parte, în proces. Aceasta nu are capacitate civilă procesuală nici în raport cu art. 41 alin. (2) C. proc.

civ., deoarece ipoteza reglementată prin acest text este distinctă de aceea a direcțiilor din structura unei regii, care fac parte din organizarea acesteia. Deoarece reclamanta a formulat cererea fără să arate că acționează ca reprezentant, soluția respingerii acțiunii pronunțată de instanța de fond, menținută de tribunal, este legală. Modul în care tribunalul a calificat acțiunea și calea de atac nu a determinat soluționarea greșită a cauzei. Soluția menținerii sentinței, pronunțată de instanța de control judiciar, este legală pentru considerentele expuse și nu pentru aspectele reținute de tribunal.

Instanța de fond era obligată să se pronunțe mai întâi asupra excepției, admiterea excepției este corectă, chiar dacă acțiunea are ca obiect anularea hotărârii comisiei județene pentru aplicarea Legii nr. 18/1991, (cerere întemeiată pe art. 60, art. 62 din lege), iar calificarea greșită a căii de atac de către instanța de control judiciar nu constituie o încălcare esențială a legii, pentru că părțile nu au fost împiedicate să folosească toate căile de atac, care sunt prevăzute de lege și nu stabilite de judecători. Prin urmare, pentru considerentele expuse, recursul în anulare va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge recursul în anulare declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva deciziei civile nr. 696/R din 4 iulie 2003 a Tribunalului Maramureș și sentinței civile nr. 1312 din 28 februarie 2003 a Judecătoriei Baia Mare. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 ianuarie 2005.