ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 10230/2005

Asupra recursului civil de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului,

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1001 din 17

februarie 2003, Judecătoria Baia Mare a admis plângerea introdusă de orașul

Covnic prin primar împotriva Hotărârii nr. 57 B din 26 aprilie 2001 a Comisiei

județene Maramureș pentru aplicarea Legii fondului funciar, a respins cererea

de intervenție în interes propriu formulată de Direcția Silvică Maramureș și,

în contradictoriu cu Comisia județeană Maramureș și Comisia locală Șișești

pentru aplicarea Legii fondului funciar, a anulat hotărârea atacată și a dispus

reconstituirea dreptului de proprietate al orașului Covnic asupra unor terenuri

pădure în suprafață totală de 292,0034 ha situate în comuna Șișești, județul

Maramureș înscrise în C.F. Șișești nr. top 1871, 1872, 1873, 1875, 1876, 1878,

1881, 1883, 1885, 1886, 1889, 1891, 1892, 1895, 1898, 1903 și asupra

terenurilor pășune în suprafață de 18,54 ha înscrise în C.F. 921 nr. top

1867/2, 1867/4, 1867/6, 1867/166.

Intervenienta și intimatele au fost

obligate în solidar la plata către orașul Covnic a sumei de 5 milioane lei cu

titlu de cheltuieli de judecată.

Recursul declarat de Comisia

județeană Maramureș a fost admis în parte prin decizia civilă nr. 558/R din 9

iunie 2003 pronunțată de Tribunalul Maramureș, secția civilă, hotărârea primei

instanțe fiind modificată în sensul înlăturării obligației privind cheltuielile

de judecată.

Prin aceeași decizie a fost respins

ca nefondat recursul declarat de intervenienta Direcția Silvică Maramureș.

La 21 mai 2004 Procurorul General al

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a declarat recurs

în anulare susținând că hotărârile de mai sus au fost pronunțate cu încălcarea

esențială a legii, ceea ce a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond,

fiind concomitent și vădit netemeinice.

Dezvoltând recursul în anulare,

Procurorul General a criticat în primul rând statuarea din hotărârile atacate

potrivit căreia Direcția Silvică Maramureș nu poate avea calitate procesuală de

parte în proces ca intervenient, întrucât nu are deschisă calea specială prevăzută

prin art. 53-57 din Legea nr. 18/1991 republicată.

Contrar acestei rețineri a

instanțelor, Procurorul General a susținut că, potrivit legislației în vigoare

la data judecării pricinii, Regia Națională a Pădurilor era administratorul

fondului silvic și avea ca atribuții, între altele, reprezentarea în justiție a

intereselor statului în domeniile care constituie obiectul său de activitate,

iar direcțiile silvice reprezintă interesele și îndeplinesc atribuțiile Regiei

Naționale a Pădurilor în raza teritorială în care au fost organizate.

Mai mult, în opinia Procurorului

General, cererea de intervenție formulată în cauză constituie o veritabilă

acțiune de drept comun fundamentată pe dispozițiile art. 63 din Legea nr. 18/1991

republicată, iar pentru o mai bună administrare a justiției și pentru lămurirea

deplină a raporturilor juridice și drepturilor pretinse era necesar ca arătata

cerere de intervenție să fi fost soluționată împreună cu cererea principală,

independent de împrejurarea că aceasta din urmă a fost exercitată în cadrul

procedurii speciale prevăzute de art. 53-57 din Legea nr. 18/1991 republicată.

În al doilea rând Procurorul General

a susținut că soluțiile date cauzei asupra fondului sunt criticabile, întrucât

s-a hotărât că terenurile în litigiu au fost proprietatea orașului Covnic fără

ca în realitate asemenea dovadă să fi fost făcută prin probele administrate,

care sunt insuficiente, ceea ce necesită casarea hotărârilor atacate și

trimiterea cauzei spre rejudecare în scopul completării probatoriului.

Examinând recursul în anulare astfel

motivat, Înalta Curte constată cele ce succed.

Suprafețele de teren forestier

pentru care s-a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate de către

orașul Covnic sunt înscrise în C.F. Surdești, titular al dreptului de

proprietate figurând Statul Român, menționându-se că dreptul a fost dobândit cu

titlu de expropriere în anul 1921.

Prin plângere însă, Primarul orașului

Covnic a pretins că aceleași terenuri au intrat în proprietatea orașului prin

efectul reformei agrare din 1921, dar din neglijență, dreptul de proprietate nu

a fost înscris în cartea funciară.

Instanțele au confirmat susținerile,

constatând că dovada dreptului de proprietate a fost făcută cu copia hărții

cadastrale din 1933, aflată în original la OCAOTA Baia mare (fila 74 dosar

fond), și dând eficiență raportului de expertiză tehnică aflat la filele 68-73

în care se arată că terenurile în litigiu, deși au statul ca proprietar

tabular, au fost atribuite orașului Covnic prin reforma agrară di 1921,

concluzie formulată de expert în urma comparării hărții cadastrale menționate

cu un plan de situație (fila 106 dosar fond) intitulat „Planul Pădurei și

Pășunei Comunale Covnic primită prin Legea de reformă agrară”.

Asemenea probatoriu nu face prin el

însuși dovada dreptului de proprietate pretins de orașul Covnic și este în mod

vădit insuficient pentru a se constata un atare drept, astfel că statuările

instanțelor sunt consecința unei minime preocupări pentru lămurirea deplină a

situației de fapt.

În exercitarea rolului activ cerut

prin art. 129 alin. (5) C. proc. civ., judecătorii ar fi trebuit să stăruie în

administrarea și a altor probe, anume înscrisuri care să ateste dacă dreptul de

proprietate a fost sau nu dobândit prin parcurgerea etapelor și procedurilor

prevăzute prin Legea reformei agrare din 1921 și prin Decretul nr. 3610 din 23

iulie 1921 (publicat în M. Of. nr. 93 din 30 iulie 1921, conform cărora împroprietărirea

celor îndreptățiți s-a făcut cu plata prețului de vânzare-cumpărare al

imobilelor, determinat în conformitate cu prevederile art.48-54 din lege.

Apoi, prin art. 52 și art. 135 alin.

(2) s-a prevăzut modul de stabilire a prețurilor pădurilor, contribuția

statului din prețul loturi și exceptarea contribuției statului în cazul

terenurilor folosite la înființarea și completarea pășunilor și pădurilor

comunale.

Din punct de vedere procedural, în

capitolul 8 s-au prevăzut regulile și etapele lucrărilor de expropriere, iar în

capitolele 13 și 14 s-au stabilit etapele împroprietăririi prin întocmirea

planurilor de parcelare (art. 108), distribuția loturilor, punerea în stăpânire

și întocmirea procesului verbal prin care se constată îndeplinirea acestor

operațiuni (art. 109 și art. 110), depunerea originalului de cadastru și a

copiei acestui plan împreună cu întregul dosar la instanța judecătorească

pentru înscrierea parcelelor în cartea funciară și întabularea dreptului de

proprietate în favoarea celor împroprietărite (art. 112).

Așadar, numai prin coroborarea

probatoriului administrat cu cel necesar potrivit celor mai sus arătate se

poate stabili cu temei asupra existenței sau inexistenței dreptului pretins,

ceea ce impune admiterea recursului în anulare, casarea hotărârilor și

trimiterea cauzei spre rejudecare în primă instanță, urmând ca instanța de

trimitere să se conformeze îndrumărilor din prezenta decizie referitoare la

completarea probatoriului.

Ca efect al casării, cu prilejul

rejudecării cauzei instanța de trimitere va repune în discuție admisibilitatea

cererii de intervenție, examinând capacitatea procesuală a intervenientei

Direcția silvică Maramureș în raport cu actele normative în vigoare la data

cercetării, observând că, între timp, au fost abrogate unele acte normative

care reglementau organizarea și atribuțiile Regiei Naționale a Pădurilor și,

implicit, ale direcțiilor silvice teritoriale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul în anulare declarat

de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție împotriva sentinței civile nr. 1001 din 17 februarie 2003 pronunțată

de Judecătoria Baia Mare și împotriva deciziei civile nr. 558 din 9 iunie 2003

pronunțată atacate și trimite cauza spre rejudecare în primă instanță la

Judecătoria Baia Mare.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi 8 decembrie 2005.