ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3496/2012

Asupra cauzei civile de față, constată următoarele: Prin Decizia civilă nr. 223/A din 20 aprilie 2011, Curtea de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanții H.V., H.Ș., H.D.-M., S.M. și Ț.A. împotriva Sentinței civile nr. 1735 din 28 octombrie 2010 a Tribunalului Maramureș, pronunțată în Dosar nr. 3928110012007, obligând apelanții să îi plătească intimatei D.P.S. a Județului Maramureș suma de 4500 RON cheltuieli de judecată în apel. Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea a reținut următoarele: Prin Sentința civilă nr. 1735 din 28 octombrie 2010 pronunțată de Tribunalul Maramureș a fost admisă cererea de intervenție accesorie formulată de intervenienta D.S.

a județului Maramureș în interesul pârâtului Municipiul Baia Mare și a fost respinsă acțiunea civilă formulată de reclamanții C.M., Ț.A., H.Ș., H.I., H.V., H.D., S.M. împotriva pârâtului Municipiul Baia Mare reprezentat prin Primar; s-a constatat că pârâta Administrarea Patrimoniului Local și Utilități Publice nu are calitate procesuală pasivă și au fost obligați reclamanții să plătească intervenientei 2500 RON cheltuieli de judecată. Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că după apariția Legii nr. 10/2001 reclamanții au formulat în termenul legal prima notificare la data de 31 mai 2001 prin care au solicitat restituirea în natură a terenului în suprafață de 16.015 mp situat în Baia Mare și înscris în CF Baia Mare, nr. top x în suprafață de 6280 mp și top y în suprafață de 9015 mp, precum și din CF Baia Mare nr. top z în suprafață de 720 mp teren.

S-a emis Dispoziția nr. 65/2003 de către Primarul Municipiului Baia Mare și s-a aprobat restituirea în natură a terenului în suprafața totală de 8848 mp înscris în CF Baia Mare, nr. top A în suprafață de 5240 mp, nr. top nou B în suprafață de 2988 mp, CF Baia Mare nr. top nou C, în suprafață de 656 mp în favoarea moștenitorilor testamentari ai numitului H.I. Această dispoziție nr. 65/2003 a fost menținută de instanță în urma mai multor litigii. În anul 2005, la data de 11 octombrie, reclamanții au înregistrat la Primăria Municipiului Baia Mare o "precizare" la notificările anterioare, prin care au solicitat emiterea unei dispoziții motivate prin care să se dispună restituirea în natură a terenului în suprafață de 960 mp, parte din topograficul D (în suprafață de 1040 mp), iar pentru diferența de suprafață solicitată de 9892 mp să se dispună acordarea unor despăgubiri în condițiile legii.

Tribunalul a reținut că din suprafața de teren solicitată, respectiv de 16.015 mp, prin dispoziția 65/2003 li s-a acordat suprafața totală de 8.884 mp, iară ca pârâta să se pronunțe și cu privire la diferența de teren solicitată în vreun fel. Această diferență de teren, care constituie obiectul prezentului dosar, vizează restituirea în natură a terenului în suprafață de 960 mp, parte din nr. top E, tribunalul apreciind că acțiunea reclamanților a fost formulată în termen, respingând excepția de tardivitate. Față de raportul de expertiză și dispozițiile art. 10 și 11 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, tribunalul a apreciat că terenul de 960 mp nu se poate restitui în natură, întrucât este utilizat ca parcare auto de către intervenienta D.J.S.T.

Maramureș și face parte dintr-o parcare mai mare aferentă sălii de sport "L.P.", care-l deține în administrare. În ceea ce privește petitul doi al acțiunii, de a se acorda despăgubiri bănești reprezentând diferența de valoare dintre un teren și casa expropriată și terenul și casa primite în schimb, acesta a fost apreciat ca tardiv formulat.

Reclamanții au solicitat aceste despăgubiri, pentru prima dată, prin "precizarea" înregistrată la unitatea pârâtă la data de 11 octombrie 2005, încălcând termenul de depunere a notificării prevăzut de art. 22 alin. (1) și (5) din Legea nr. 10/2001 (modificat), despăgubirile putând fi solicitate până în 14 februarie 2001. Tribunalul a respins ca tardiv acest petit, apreciind că au fost respectate dispozițiile Legii nr. 10/2001, precum și dispozițiile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și 25 din Constituția României, întrucât dreptul cetățeanului de a se adresa liber unui tribunal implică respectarea procedurilor instituite de stat pentru a obține și recunoaște protecția dreptului material pretins.

În ce privește pe pârâta A.P.L.U.P. Baia Mare, instanța a apreciat că eronat a fost introdusă din oficiu parte în proces prin Încheierea din 28 ianuarie 2008, împotriva acesteia nefiind formulată nicio acțiune, nu are nicio legătură cu prezentul proces, instanța neputând din oficiu să introducă părți în proces, motiv pentru care a constatat că această pârâtă nu are calitate procesuală pasivă. În temeiul dispozițiilor art. 274 C. proc. civ. reclamanții au fost obligați să plătească intervenientei cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat. Împotriva sentinței au declarat apel reclamanții H.V., H.Ș.-I., H.I.-A., H.D.-M., Ț.A., S.M. și C.M., asupra căruia instanța a reținut a reținut următoarele.

1. Motivele de apel invocate de reclamanți au vizat faptul că Primarul Municipiului Baia Mare era obligat să emită o dispoziție pentru diferența de teren care a făcut obiectul notificării și nu se regăsește în dispoziția de restituire în natură nr. 65/2003. În mod corect intervenienta a arătat că această solicitare este formulată pentru prima dată în apel, ori, potrivit dispozițiilor art. 294 C. proc. civ., în apel nu se poate schimba calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată și nici nu se pot face alte cereri noi, față de cererile formulate în primă instanță.

Astfel, reclamanții au învestit tribunalul cu o cerere de restituire în natură a suprafeței de 960 mp, parte din nr. top F și au solicitat totodată despăgubiri bănești pentru diferența de valoare între terenul și casa expropriate și terenul și casa primite în schimbul operat în 1974. Prin urmare, solicitarea de a se emite o dispoziție pentru diferența de teren care nu a fost restituit prin dispoziția nr. 65/2003 este o cerere nouă formulată direct în apel, deci inadmisibilă. 2. Reclamanții sunt moștenitorii proprietarului tabular H.I., persoane îndreptățite la măsuri reparatorii pentru imobilele preluate de la antecesorul acestora, împrejurare necontestată în prezenta acțiune. După cum corect a reținut tribunalul, reclamanții au solicitat prin notificarea depusă în 31 mai 2001 restituirea în natură a terenului în suprafață de 16.015 mp, înscris în CF Baia Mare, respectiv parcela cu nr. top x în suprafață de 6280 mp și parcela cu nr. top y în suprafață de 9015 mp.

Dacă prin dispoziția nr. 65/2003 reclamanților li s-a restituit în natură numai terenul de 5240 mp, din parcela cu nr. top x, aceștia aveau posibilitatea, potrivit dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 10/2001, să conteste această dispoziție și să solicite restituirea în natură a întregii percele și a diferenței de 1040 mp, care în opinia reclamanților este liber din punct de vedere al aplicării Legii nr. 10/2001. Din raportul de expertiză efectuat în prezenta cauză rezultă că terenul solicitat de 960 mp parcela cu nr. top D este învecinat la nord cu terenul restituit reclamanților prin dispoziția nr. 65/2003. Acest teren are în prezent aceeași destinație pe care o avea și în 2003, când s-a soluționat parțial notificarea reclamanților.

Prin urmare, reclamanții nu pot susține în prezent că nu aveau cunoștință de regimul juridic al terenului de 960 mp și trebuia ca aceștia să conteste dispoziția nr. 65/2003, pentru simplul motiv că nu li s-a restituit în natură în totalitate parcela cu nr. top x. Împrejurarea că reclamanții nu au contestat dispoziția nr. 65/2003 emisă de Primarul Municipiului Baia Mare are semnificația că aceștia au achiesat tacit la modul în care a fost soluționată notificarea pentru terenul care se regăsește în parcela cu nr. top x, renunțând la posibilitatea contestării acesteia în instanță pentru diferența de teren nerestituită în natură, întrucât prin notificare aceștia au arătat separat suprafața fiecărei parcele solicitată a fi restituită în natură.

Tribunalul trebuia să analizeze acțiunea numai raportat la limita învestirii, respectiv cererea de restituire în natură a terenului de 960 mp, ori, această solicitare nu mai poate fi făcută prin prezenta acțiune, întrucât reclamanții nu au formulat plângere împotriva dispoziției de restituire nr. 65/2003. S-a constatat astfel că în mod greșit tribunalul a apreciat că acțiunea reclamanților este în termen și poate fi analizată solicitarea de a li se restitui în natură terenul de 960 mp. Soluția tribunalului de respingere a acțiunii reclamanților este corectă, însă pentru aceste considerente mai sus reținute și nu pentru considerentele menționate în sentință. 3. În ceea ce privește cel de al doilea petit al acțiunii, tribunalul corect a respins cererea de despăgubiri ca fiind tardiv formulată.

Reclamanții au solicitat prin notificarea formulată în baza Legii nr. 10/2001 restituirea în natură a suprafeței de 16.015 mp, însă prin notificarea depusă în 31 mai 2001 sau precizarea la notificare din 14 august 2001 (formulate în termen) aceștia nu au solicitat diferența de valoare dintre imobilul expropriat prin Decretul nr. 238/1974 și imobilul primit în schimb, situat în Baia Mare, str. N. Aceste despăgubiri pentru diferența de valoare între imobilele schimbate au fost solicitate numai prin notificarea formulată în anul 2005, după intrarea în vigoare a Legii nr. 247/2005. Legea nr. 10/2001 a fost modificată prin Titlul I din Legea nr. 247/2005, însă modificările aduse prin această lege nu au vizat și repunerea persoanelor îndreptățite în termenul de a formula notificare.

Prevederile art. 22 din Legea nr. 10/2001, care stipulează termenul pentru depunerea notificării, nu au fost modificate prin Legea nr. 247/2005, iar în aceste condiții se constată că termenul de depunere a notificării prevăzut în procedura administrativă a Legii nr. 10/2001 nu a fost respectat și în mod legal a fost respinsă cererea reclamanților ca fiind tardivă. Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanții, criticând-o pentru următoarele motive: 1. Cum autoritatea administrativă nu a dispus prin decizia emisă restituirea în natură a întregii suprafețe de teren și nici nu s-a pronunțat în vreun fel asupra restului de teren solicitat, au cerut prin precizarea din 10 noiembrie 2005 restituirea în natură a terenului în suprafață de 960 mp, parte din topograficul G în suprafață de 1040 mp, iar pentru diferența de suprafață de 9892 să se dispună acordarea unor despăgubiri în condițiile legii.

Notificarea a fost introdusă în termenul prevăzut de art. 22 din Legea nr. 10/2001, respectiv în luna mai 2001, iar celelalte precizări ulterioare nu reprezintă noi notificări, ci doar precizări ale celei inițiale, ale cărei solicitări s-au păstrat. Precizarea din anul 2005 a avut în vedere intrarea în vigoare a Legii 247/2005, care a reglementat prin Titlul VII o nouă procedură a acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent care privesc notificările formulate în condițiile Legii nr. 10/2001 și care nu au fost soluționate până la data intrării în vigoare a acestei legi. Legea nr. 10/2001 a prevăzut accesul la justiție numai pentru refuzul expres exprimat al entității notificate de a aproba acordarea măsurilor reparatorii obiect al notificării, omițând însă să reglementeze cazul tăcerii entității administrative notificate.

Lipsa de reglementare nu poate împiedica accesul la justiție al titularului dreptului subiectiv recunoscut de Legea nr. 10/2001, date fiind prev. art. 21 din Constituție precum și cele ale art. 6 și art. 13 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale. 2. Este greșită admiterea cererii de intervenție accesorie formulată de intervenienta D.S. a județului Maramureș, care nu a făcut dovada cu înscrisuri că terenul de 960 mp face parte din domeniul public al statului, așa încât acesta să nu poată face obiectul restituirii. 3. Argumentul instanței de apel cum că în această cale de atac au formulat o altă cerere decât cea inițială, cu încălcarea disp. art. 294 C. proc.

civ., nu corespunde realității, deoarece atât în fața primei instanțe prin precizarea aflată la dosar de fond cât și prin apelul declarat la data de 9 decembrie 2010 au cerut în mod constant restituirea în natură a suprafeței de 960 mp și despăgubiri, în acest sens solicitând ca autoritatea administrativă să se pronunțe cu privire la notificare cu completările ulterioare în condițiile Legii 10/2001. Intimata intervenientă D.J.S.T. Mureș a formulat întâmpinare prin care a susținut, în principal, că motivele invocate nu se încadrează în dispozițiile art. 304 C. proc. civ., iar în subsidiar legalitatea deciziei de apel. Analizând decizia în raport de criticile formulate ce se circumscriu motivelor de recurs prevăzute de art. 304 pct. 5 și 9 C. proc.

civ., ceea ce face să nu fie fondată excepția de nulitate a recursului invocată prin întâmpinare, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, în considerarea argumentelor ce succed: l. Art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 prevede că decizia sau, după caz, dispoziția motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură poate fi atacată de persoana care se pretinde îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul unității deținătoare sau, după caz, al entității învestite cu soluționarea notificării, în termen de 30 de zile de la comunicare. Aceste dispoziții legale nu trebuie înțelese în sensul că prin decizie/dispoziție trebuie să se dispună expres respingerea notificării pentru o anumită parte a pretențiilor formulate prin notificare, această soluție fiind reprezentată și de cea în care nu s-a soluționat integral notificarea.

În această ultimă ipoteză, persoana îndreptățită, care se consideră vătămată, trebuie să conteste decizia/dispoziția emisă, întrucât acest lucru echivalează cu o respingere nejustificată, nemotivată a pretențiilor sale. Aceste pretenții puteau și trebuiau să fie valorificate pe calea contestației formulate împotriva dispoziției nr. 65/2003. În aceste condiții, se constată că în mod corect s-a justificat de instanța de apel soluția de respingere a pretențiilor pentru suprafața de teren din nr. top. x nerestituită prin dispoziția emisă, confirmând sentința primei instanțe. Având în vedere că dispozițiile Convenției Europene a Drepturilor Omului au fost invocate pentru a justifica accesul la instanță în lipsa de reglementare din dreptul intern, iar acest drept este asigurat prin dispozițiile Legii nr. 10/2001, astfel cum s-a arătat mai sus, acestea nu vor mai fi analizate.

Recurenții-reclamanți au susținut critica referitoare la precizarea din anul 2005 pe faptul că au avut în vedere intrarea în vigoare a Legii nr. 247/2005, care a reglementat prin Titlul VII o nouă procedură a acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent care privesc notificările formulate în condițiile Legii nr. 10/2001 și care nu au fost soluționate. După cum în mod corect s-a reținut în cauză, modificările aduse prin Legea nr. 247/2005 nu au vizat art. 22 alin. (1) și art 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, care stipulează termenul pentru depunerea notificării, respectiv termenul de contestare în fața instanței, ceea ce înseamnă că s-au formulat tardiv ambele pretenții ale recurenților-reclamantă.

Pe de altă parte, orice precizare la o notificare, trebuie să respecte termenul prevăzut de art. 22 din Legea nr. 10/2001, în cazul în care vizează noi pretenții, care nu sunt cuprinse în notificarea formulată în cadrul termenului legal. Toate aceste argumente susțin legalitatea modului de soluționare a cauzei, prin reținerea tardivității sub ambele pretenții, din perspectiva art. 304 pct. 9 C. proc. civ. 2. Prin cererea de apel s-a susținut ilegalitatea intervenției pe ilegalitatea înscrierii în CF a unui drept de administrare în favoarea intervenientei. Critica de recurs, astfel cum este justificată, este formulată omisso medio, motiv pentru care nu va fi analizată de instanța de recurs, cu aplicarea art. 294 coroborat cu art. 316 C. proc.

civ. 3. Prin cererea de la dosarul primei instanțe, indicată de reclamanții recurenți, s-au formulat pretenții în legătură cu terenul în suprafață de 960 mp, parte din nr. top. H și pentru despăgubiri bănești reprezentând diferența de valoare între terenul și casa de locuit expropriate și terenul și casa de locuit primite în schimb. Prin cererea de apel s-a solicitat emiterea unei dispoziții prin care să se oblige Primăria Baia Mare "să răspundă integral la notificarea nr. 26501/2001, eventual, să accepte precizarea la notificare nr. 479/2005" arătându-se în motivare și că prin notificarea nr. 26501/2001 reclamanții au solicitat retrocedarea proprietății și în mod special s-au referit la cei 16015 mp teren liber de construcții și considerat retrocedabil, iar prin dispoziția nr. 65/2003 s-au retrocedat doar 8848 mp teren, fără să se facă nicio precizare cu privire la diferența notificată, dar neretrocedată.

În condițiile în care s-a reclamat în apel nesoluționarea notificării integrale, iar pretenția reclamanților în fața primei instanțe a fost în sensul sus-redat, se constată că și această critică este nefondată, din perspectiva art. 304 pct. 5 C. proc. civ. Constatând, pentru argumentele sus-menționate, că nu sunt fondate criticile formulate, Înalta Curte urmează să facă aplicarea art. 304 pct. 5, pct. 9 și art. 312 alin. (1) C. proc. civ. și să dispună respingerea recursului ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanții H.V., H.Ș.-I., H.D.-M., Ț.A. și S.M. împotriva Deciziei nr. 223/A din 20 aprilie 2011 a Curții de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 mai 2012. Procesat de GGC - AA