ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3496/2012

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3496/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra cauzei civile

de față, constată următoarele:

Prin Decizia civilă nr. 223/A din 20 aprilie

2011, Curtea de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru

minori și familie, a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanții H.V.,

H.Ș., H.D.-M., S.M. și Ț.A. împotriva Sentinței civile nr. 1735 din 28

octombrie 2010 a Tribunalului Maramureș, pronunțată în Dosar nr. 3928110012007,

obligând apelanții să îi plătească intimatei D.P.S. a Județului Maramureș suma

de 4500 RON cheltuieli de judecată în apel.

Pentru a pronunța

această hotărâre, Curtea a reținut următoarele:

Prin Sentința civilă

nr. 1735 din 28 octombrie 2010 pronunțată de Tribunalul Maramureș a fost admisă

cererea de intervenție accesorie formulată de intervenienta D.S. a județului

Maramureș în interesul pârâtului Municipiul Baia Mare și a fost respinsă

acțiunea civilă formulată de reclamanții C.M., Ț.A., H.Ș., H.I., H.V., H.D.,

S.M. împotriva pârâtului Municipiul Baia Mare reprezentat prin Primar; s-a

constatat că pârâta Administrarea Patrimoniului Local și Utilități Publice nu

are calitate procesuală pasivă și au fost obligați reclamanții să plătească

intervenientei 2500 RON cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța

această sentință, tribunalul a reținut că după apariția Legii nr. 10/2001

reclamanții au formulat în termenul legal prima notificare la data de 31 mai

2001 prin care au solicitat restituirea în natură a terenului în suprafață de

16.015 mp situat în Baia Mare și înscris în CF Baia Mare, nr. top x în

suprafață de 6280 mp și top y în suprafață de 9015 mp, precum și din CF Baia

Mare nr. top z în suprafață de 720 mp teren.

S-a emis Dispoziția

nr. 65/2003 de către Primarul Municipiului Baia Mare și s-a aprobat restituirea

în natură a terenului în suprafața totală de 8848 mp înscris în CF Baia Mare,

nr. top A în suprafață de 5240 mp, nr. top nou B în suprafață de 2988 mp, CF Baia

Mare nr. top nou C, în suprafață de 656 mp în favoarea moștenitorilor

testamentari ai numitului H.I. Această dispoziție nr. 65/2003 a fost menținută

de instanță în urma mai multor litigii.

În anul 2005, la data

de 11 octombrie, reclamanții au înregistrat la Primăria Municipiului Baia Mare

o "precizare" la notificările anterioare, prin care au solicitat

emiterea unei dispoziții motivate prin care să se dispună restituirea în natură

a terenului în suprafață de 960 mp, parte din topograficul D (în suprafață de

1040 mp), iar pentru diferența de suprafață solicitată de 9892 mp să se dispună

acordarea unor despăgubiri în condițiile legii.

Tribunalul a reținut

că din suprafața de teren solicitată, respectiv de 16.015 mp, prin dispoziția

65/2003 li s-a acordat suprafața totală de 8.884 mp, iară ca pârâta să se

pronunțe și cu privire la diferența de teren solicitată în vreun fel.

Această diferență de

teren, care constituie obiectul prezentului dosar, vizează restituirea în

natură a terenului în suprafață de 960 mp, parte din nr. top E, tribunalul

apreciind că acțiunea reclamanților a fost formulată în termen, respingând

excepția de tardivitate.

Față de raportul de

expertiză și dispozițiile art. 10 și 11 alin. (2) din Legea nr. 10/2001,

tribunalul a apreciat că terenul de 960 mp nu se poate restitui în natură,

întrucât este utilizat ca parcare auto de către intervenienta D.J.S.T.

Maramureș și face parte dintr-o parcare mai mare aferentă sălii de sport

"L.P.", care-l deține în administrare.

În ceea ce privește

petitul doi al acțiunii, de a se acorda despăgubiri bănești reprezentând

diferența de valoare dintre un teren și casa expropriată și terenul și casa

primite în schimb, acesta a fost apreciat ca tardiv formulat.

Reclamanții au

solicitat aceste despăgubiri, pentru prima dată, prin "precizarea"

înregistrată la unitatea pârâtă la data de 11 octombrie 2005, încălcând

termenul de depunere a notificării prevăzut de art. 22 alin. (1) și (5) din

Legea nr. 10/2001 (modificat), despăgubirile putând fi solicitate până în 14 februarie

2001.

Tribunalul a respins

ca tardiv acest petit, apreciind că au fost respectate dispozițiile Legii nr.

10/2001, precum și dispozițiile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor

Omului și 25 din Constituția României, întrucât dreptul cetățeanului de a se

adresa liber unui tribunal implică respectarea procedurilor instituite de stat

pentru a obține și recunoaște protecția dreptului material pretins.

În ce privește pe

pârâta A.P.L.U.P. Baia Mare, instanța a apreciat că eronat a fost introdusă din

oficiu parte în proces prin Încheierea din 28 ianuarie 2008, împotriva acesteia

nefiind formulată nicio acțiune, nu are nicio legătură cu prezentul proces,

instanța neputând din oficiu să introducă părți în proces, motiv pentru care a

constatat că această pârâtă nu are calitate procesuală pasivă.

În temeiul

dispozițiilor art. 274 C. proc. civ. reclamanții au fost obligați să plătească

intervenientei cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat.

Împotriva sentinței

au declarat apel reclamanții H.V., H.Ș.-I., H.I.-A., H.D.-M., Ț.A., S.M. și

C.M., asupra căruia instanța a reținut a reținut următoarele.

invocate de reclamanți au vizat faptul că Primarul Municipiului Baia Mare era

obligat să emită o dispoziție pentru diferența de teren care a făcut obiectul

notificării și nu se regăsește în dispoziția de restituire în natură nr.

65/2003.

În mod corect

intervenienta a arătat că această solicitare este formulată pentru prima dată

în apel, ori, potrivit dispozițiilor art. 294 C. proc. civ., în apel nu se

poate schimba calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în

judecată și nici nu se pot face alte cereri noi, față de cererile formulate în

primă instanță.

Astfel, reclamanții

au învestit tribunalul cu o cerere de restituire în natură a suprafeței de 960

mp, parte din nr. top F și au solicitat totodată despăgubiri bănești pentru

diferența de valoare între terenul și casa expropriate și terenul și casa

primite în schimbul operat în 1974. Prin urmare, solicitarea de a se emite o

dispoziție pentru diferența de teren care nu a fost restituit prin dispoziția

nr. 65/2003 este o cerere nouă formulată direct în apel, deci inadmisibilă.

moștenitorii proprietarului tabular H.I., persoane îndreptățite la măsuri reparatorii

pentru imobilele preluate de la antecesorul acestora, împrejurare necontestată

în prezenta acțiune.

După cum corect a

reținut tribunalul, reclamanții au solicitat prin notificarea depusă în 31 mai

2001 restituirea în natură a terenului în suprafață de 16.015 mp, înscris în CF

Baia Mare, respectiv parcela cu nr. top x în suprafață de 6280 mp și parcela cu

nr. top y în suprafață de 9015 mp.

Dacă prin dispoziția

nr. 65/2003 reclamanților li s-a restituit în natură numai terenul de 5240 mp,

din parcela cu nr. top x, aceștia aveau posibilitatea, potrivit dispozițiilor

art. 26 din Legea nr. 10/2001, să conteste această dispoziție și să solicite

restituirea în natură a întregii percele și a diferenței de 1040 mp, care în

opinia reclamanților este liber din punct de vedere al aplicării Legii nr.

10/2001.

Din raportul de

expertiză efectuat în prezenta cauză rezultă că terenul solicitat de 960 mp

parcela cu nr. top D este învecinat la nord cu terenul restituit reclamanților

prin dispoziția nr. 65/2003. Acest teren are în prezent aceeași destinație pe

care o avea și în 2003, când s-a soluționat parțial notificarea reclamanților.

Prin urmare,

reclamanții nu pot susține în prezent că nu aveau cunoștință de regimul juridic

al terenului de 960 mp și trebuia ca aceștia să conteste dispoziția nr.

65/2003, pentru simplul motiv că nu li s-a restituit în natură în totalitate

parcela cu nr. top x.

Împrejurarea că

reclamanții nu au contestat dispoziția nr. 65/2003 emisă de Primarul

Municipiului Baia Mare are semnificația că aceștia au achiesat tacit la modul

în care a fost soluționată notificarea pentru terenul care se regăsește în

parcela cu nr. top x, renunțând la posibilitatea contestării acesteia în

instanță pentru diferența de teren nerestituită în natură, întrucât prin notificare

aceștia au arătat separat suprafața fiecărei parcele solicitată a fi restituită

în natură.

Tribunalul trebuia să

analizeze acțiunea numai raportat la limita învestirii, respectiv cererea de

restituire în natură a terenului de 960 mp, ori, această solicitare nu mai

poate fi făcută prin prezenta acțiune, întrucât reclamanții nu au formulat

plângere împotriva dispoziției de restituire nr. 65/2003.

S-a constatat astfel

că în mod greșit tribunalul a apreciat că acțiunea reclamanților este în termen

și poate fi analizată solicitarea de a li se restitui în natură terenul de 960

mp. Soluția tribunalului de respingere a acțiunii reclamanților este corectă,

însă pentru aceste considerente mai sus reținute și nu pentru considerentele

menționate în sentință.

privește cel de al doilea petit al acțiunii, tribunalul corect a respins

cererea de despăgubiri ca fiind tardiv formulată.

Reclamanții au

solicitat prin notificarea formulată în baza Legii nr. 10/2001 restituirea în

natură a suprafeței de 16.015 mp, însă prin notificarea depusă în 31 mai 2001

sau precizarea la notificare din 14 august 2001 (formulate în termen) aceștia

nu au solicitat diferența de valoare dintre imobilul expropriat prin Decretul

nr. 238/1974 și imobilul primit în schimb, situat în Baia Mare, str. N.

Aceste despăgubiri

pentru diferența de valoare între imobilele schimbate au fost solicitate numai

prin notificarea formulată în anul 2005, după intrarea în vigoare a Legii nr.

247/2005.

Legea nr. 10/2001 a

fost modificată prin Titlul I din Legea nr. 247/2005, însă modificările aduse

prin această lege nu au vizat și repunerea persoanelor îndreptățite în termenul

de a formula notificare. Prevederile art. 22 din Legea nr. 10/2001, care

stipulează termenul pentru depunerea notificării, nu au fost modificate prin

Legea nr. 247/2005, iar în aceste condiții se constată că termenul de depunere

a notificării prevăzut în procedura administrativă a Legii nr. 10/2001 nu a

fost respectat și în mod legal a fost respinsă cererea reclamanților ca fiind

tardivă.

Împotriva acestei

decizii au declarat recurs reclamanții, criticând-o pentru următoarele motive:

administrativă nu a dispus prin decizia emisă restituirea în natură a întregii

suprafețe de teren și nici nu s-a pronunțat în vreun fel asupra restului de

teren solicitat, au cerut prin precizarea din 10 noiembrie 2005 restituirea în

natură a terenului în suprafață de 960 mp, parte din topograficul G în

suprafață de 1040 mp, iar pentru diferența de suprafață de 9892 să se dispună acordarea

unor despăgubiri în condițiile legii.

Notificarea a fost

introdusă în termenul prevăzut de art. 22 din Legea nr. 10/2001, respectiv în

luna mai 2001, iar celelalte precizări ulterioare nu reprezintă noi notificări,

ci doar precizări ale celei inițiale, ale cărei solicitări s-au păstrat.

Precizarea din anul

2005 a avut în vedere intrarea în vigoare a Legii 247/2005, care a reglementat

prin Titlul VII o nouă procedură a acordare a măsurilor reparatorii prin

echivalent care privesc notificările formulate în condițiile Legii nr. 10/2001

și care nu au fost soluționate până la data intrării în vigoare a acestei legi.

Legea nr. 10/2001 a

prevăzut accesul la justiție numai pentru refuzul expres exprimat al entității

notificate de a aproba acordarea măsurilor reparatorii obiect al notificării,

omițând însă să reglementeze cazul tăcerii entității administrative notificate.

Lipsa de reglementare

nu poate împiedica accesul la justiție al titularului dreptului subiectiv

recunoscut de Legea nr. 10/2001, date fiind prev. art. 21 din Constituție

precum și cele ale art. 6 și art. 13 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor

Omului și Libertăților Fundamentale.

admiterea cererii de intervenție accesorie formulată de intervenienta D.S. a

județului Maramureș, care nu a făcut dovada cu înscrisuri că terenul de 960 mp

face parte din domeniul public al statului, așa încât acesta să nu poată face

obiectul restituirii.

instanței de apel cum că în această cale de atac au formulat o altă cerere decât

cea inițială, cu încălcarea disp. art.  294 C. proc. civ., nu corespunde

realității, deoarece atât în fața primei instanțe prin precizarea aflată la

dosar de fond cât și prin apelul declarat la data de 9 decembrie 2010 au cerut

în mod constant restituirea în natură a suprafeței de 960 mp și despăgubiri, în

acest sens solicitând ca autoritatea administrativă să se pronunțe cu privire

la notificare cu completările ulterioare în condițiile Legii 10/2001.

Intimata

intervenientă D.J.S.T. Mureș a formulat întâmpinare prin care a susținut, în

principal, că motivele invocate nu se încadrează în dispozițiile art. 304 C.

proc. civ., iar în subsidiar legalitatea deciziei de apel.

Analizând decizia în

raport de criticile formulate ce se circumscriu motivelor de recurs prevăzute

de art. 304 pct. 5 și 9 C. proc. civ., ceea ce face să nu fie fondată excepția

de nulitate a recursului invocată prin întâmpinare, Înalta Curte constată că

recursul este nefondat, în considerarea argumentelor ce succed:

l. Art. 26 alin. (3)

din Legea nr. 10/2001 prevede că decizia sau, după caz, dispoziția motivată de

respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură poate fi atacată

de persoana care se pretinde îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a

cărui circumscripție se află sediul unității deținătoare sau, după caz, al

entității învestite cu soluționarea notificării, în termen de 30 de zile de la

comunicare.

Aceste dispoziții

legale nu trebuie înțelese în sensul că prin decizie/dispoziție trebuie să se

dispună expres respingerea notificării pentru o anumită parte a pretențiilor

formulate prin notificare, această soluție fiind reprezentată și de cea în care

nu s-a soluționat integral notificarea.

În această ultimă

ipoteză, persoana îndreptățită, care se consideră vătămată, trebuie să conteste

decizia/dispoziția emisă, întrucât acest lucru echivalează cu o respingere

nejustificată, nemotivată a pretențiilor sale.

Aceste pretenții

puteau și trebuiau să fie valorificate pe calea contestației formulate

împotriva dispoziției nr. 65/2003.

În aceste condiții,

se constată că în mod corect s-a justificat de instanța de apel soluția de

respingere a pretențiilor pentru suprafața de teren din nr. top. x nerestituită

prin dispoziția emisă, confirmând sentința primei instanțe.

Având în vedere că

dispozițiile Convenției Europene a Drepturilor Omului au fost invocate pentru a

justifica accesul la instanță în lipsa de reglementare din dreptul intern, iar

acest drept este asigurat prin dispozițiile Legii nr. 10/2001, astfel cum s-a

arătat mai sus, acestea nu vor mai fi analizate.

Recurenții-reclamanți

au susținut critica referitoare la precizarea din anul 2005 pe faptul că au

avut în vedere intrarea în vigoare a Legii nr. 247/2005, care a reglementat

prin Titlul VII o nouă procedură a acordare a măsurilor reparatorii prin

echivalent care privesc notificările formulate în condițiile Legii nr. 10/2001

și care nu au fost soluționate.

După cum în mod

corect s-a reținut în cauză, modificările aduse prin Legea nr. 247/2005 nu au

vizat art. 22 alin. (1) și art 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, care

stipulează termenul pentru depunerea notificării, respectiv termenul de

contestare în fața instanței, ceea ce înseamnă că s-au formulat tardiv ambele

pretenții ale recurenților-reclamantă.

Pe de altă parte,

orice precizare la o notificare, trebuie să respecte termenul prevăzut de art.

22 din Legea nr. 10/2001, în cazul în care vizează noi pretenții, care nu sunt

cuprinse în notificarea formulată în cadrul termenului legal.

Toate aceste

argumente susțin legalitatea modului de soluționare a cauzei, prin reținerea

tardivității sub ambele pretenții, din perspectiva art. 304 pct. 9 C. proc.

civ.

apel s-a susținut ilegalitatea intervenției pe ilegalitatea înscrierii în CF a

unui drept de administrare în favoarea intervenientei.

Critica de recurs,

astfel cum este justificată, este formulată omisso medio, motiv pentru care nu

va fi analizată de instanța de recurs, cu aplicarea art. 294 coroborat cu art.

316 C. proc. civ.

dosarul primei instanțe, indicată de reclamanții recurenți, s-au formulat

pretenții în legătură cu terenul în suprafață de 960 mp, parte din nr. top. H

și pentru despăgubiri bănești reprezentând diferența de valoare între terenul

și casa de locuit expropriate și terenul și casa de locuit primite în schimb.

Prin cererea de apel

s-a solicitat emiterea unei dispoziții prin care să se oblige Primăria Baia

Mare "să răspundă integral la notificarea nr. 26501/2001, eventual, să

accepte precizarea la notificare nr. 479/2005" arătându-se în motivare și

că prin notificarea nr. 26501/2001 reclamanții au solicitat retrocedarea

proprietății și în mod special s-au referit la cei 16015 mp teren liber de

construcții și considerat retrocedabil, iar prin dispoziția nr. 65/2003 s-au

retrocedat doar 8848 mp teren, fără să se facă nicio precizare cu privire la

diferența notificată, dar neretrocedată.

În condițiile în care

s-a reclamat în apel nesoluționarea notificării integrale, iar pretenția

reclamanților în fața primei instanțe a fost în sensul sus-redat, se constată

că și această critică este nefondată, din perspectiva art. 304 pct. 5 C. proc.

civ.

Constatând, pentru

argumentele sus-menționate, că nu sunt fondate criticile formulate, Înalta

Curte urmează să facă aplicarea art. 304 pct. 5, pct. 9 și art. 312 alin. (1)

C. proc. civ. și să dispună respingerea recursului ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de

reclamanții H.V., H.Ș.-I., H.D.-M., Ț.A. și S.M. împotriva Deciziei nr. 223/A

din 20 aprilie 2011 a Curții de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări

sociale, pentru minori și familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 18 mai 2012.

Procesat de GGC - AA