ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4092/2003

Asupra recursului

în anulare de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

plângerea înregistrată la data de 14 august 2000 sub nr. 1828 pe rolul

judecătoriei Sighetu Marmației, Direcția Silvică Baia Mare în contradictoriu cu

Primăria Comunei Desești, Comisia Locală Desești pentru aplicarea Legii nr. 18/1991

și Comisia Județeană Maramureș pentru aplicarea Legii nr. 18/1991, a solicitat

instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să anuleze în parte Hotărârea

nr. 7 din 13 iulie 2000, emisă de către Comisia Județeanu Maramureș pentru

aplicarea Legii nr. 18/1991 prin care s-a reconstituit Consiliul local al

Comunei Desești, dreptul de proprietate asupra suprafeței de 1362,80 ha teren

cu vegetație forestieră.

În motivarea plângerii, reclamanta a arătat că

pârâtul nu a făcut dovada proprietății și nu s-a făcut o identificare a

amplasamentelor cu privire la terenurile solicitate, iar terenurile cu

vegetație forestieră au fost intabulate, figurând ca proprietar Statul Român.

Judecătoria Sighetul Marmației, prin sentința

civilă nr. 671 din 12 aprilie 2001 a admis în parte plângerea și, în

consecință, a modificat hotărârea nr. 7 din 13 iulie 2000 a Comisiei Județene

pentru aplicarea legii fondului funciar în sensul că se reconstituie dreptul de

proprietate a Consiliului Local al Comunei Desești asupra suprafaței de 44 ha

6897 mp teren de natură pădure, în conformitate cu expertiza efectuată, în

cauză.

În motivarea hotărârii, instanța a reținut că

terenurile care sunt proprietatea comunei Desești au o suprafață totală de 44

ha și 6897 mp iar celelalte suprafețe cuprinse în anexa 56, reprezintă păduri

proprietatea Bisericii Ortodoxe, proprietatea composesoratului și păduri

aparținând persoanelor fizice.

Apelul formulat împotriva acestei sentințe de

către Consiliul local al Comunei Desești a fost admis prin decizia civilă nr.

1228/A din 2 noiembrie 2001 a Tribunalului Maramureș, care a schimbat în tot

sentința și a respins ca nefondată plângerea.

Instanța de apel a reținut că pârâtul Consiliul

Local al Comunei Desești, prin actele depuse a făcut dovada că a fost

proprietara suprafeței de 1362,80 ha terenuri cu vegetație forestieră pe care

le-a deținut până în anul 1948 când au trecut în proprietatea statului.

Prin decizia nr. 915 din 18 aprilie 2002 a

Curții de apel Cluj, a fost respins ca nefondat recursul declarat de către

reclamantă împotriva deciziei pronunțate de către instanța de apel,

reținându-se pentru aceleași considerente avute în vedere de către instanța de

apel, că această hotărâre este legală și netemeinică.

În conformitatea cu prevederile art. 27 lit. f)

din Legea nr. 92/1992 și ale art. 330 pct. 2 C. proc. civ., Procurorul general

de pe lângă Curtea Supremă de Justiție a declarat recurs în anulare împotriva

deciziei civile nr. 915 din 18 aprilie 2002 a Curții de apel Cluj considerând

că această hotărâre a fost pronunțată cu încălcarea esențială a legii, ceea ce

a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond și totodată aceasta este și

vădit netemeinică.

Se susține în esență că în conformitate cu

prevederile art. 29 alin. (4) din Legea nr. 1/2000 comunele pot redobândi, la

cerere, numai suprafețele de teren pe care le-a avut anterior în proprietate.

Se arată în recursul în anulare că în regiunea

Transilvania, dreptul de proprietate se posedă prin extrasul de Carte funciară.

Se mai arată, de asemenea, că în cauză a fost

efectuată și o expertiză tehnică din care rezultă că terenul cu vegetație

forestieră la care este îndreptățit pârâtul, este de  44 ha 6897 mp; restul

terenului ce i-a fost atribuit aparținând Statului Român precum și altor

instituții sau persoane fizice care au vocație potrivit legii, să dobândească

dreptul de proprietate asupra bunurilor respective.

Recursul în anulare este fondat.

Este de reținut în primul rând că Direcția

silvică Baia Mare are calitate procesual activă pentru următoarele

considerente, conform prevederilor art. 7 din H.G. nr. 982/1998: Regia

Națională a Pădurilor are în administrare fondul forestier, proprietatea

publică a statului, iar conform art. 6 din Regulamentul privind organizarea

Regiei, printre atribuțiile ce-i revin este și aceea de a reprezenta în

justiție interesele statului.

La rândul lor, Direcțiile silvice reprezintă

interesele și îndeplinesc atribuțiile Regiei Naționale a Pădurilor în raza

teritorială în care au fost organizate iar conform Regulamentului art. 8,

directorul direcției reprezintă și susține interesele Regiei în fața organelor

jurisdicționale.

În consecință – direcția silvică are calitatea

procesual activă, deci excepția nu este fondată.

În ceea ce privește recursul în anulare

propriu-zis urmează a reține că într -adevăr conform prevederilor art. 29 alin.

(4) din Legea nr. 1/2000 „Comunele, orașele și municipiile care au deținut în

proprietate terenuri cu vegetație forestieră păduri, zăvoaie, tufărișuri,

fânețe și pășuni împădurite redobândesc la cerere, proprietatea acestora”.

Același text de lege precizează că redobândirea

este „în limitele probate cu actele care atestă suprafețele solicitate în condițiile

art. 9 alin. (3) din Legea nr. 18/1991.

Din actele depuse la dosar rezultă că Primăria

Comunei Desești nu a fost proprietara terenurilor a căror reconstituire a

solicitat-o, pentru că nu a achitat prețul de expropriere Statului Român,

astfel cum rezultă din sentința de expropriere nr. 146 din 12 august 1922,

motiv pentru care nu s-a făcut intabularea.

În Transilvania dreptul de proprietate se

probează prin extrasul de Carte Funciară.

În atare situație Primăria Desești nu și-a

intabulat dreptul în Cartea funciară, terenurile forestiere în litigiu au rămas

în proprietatea statului pentru că și în prezent dreptul acestuia este

intabulat.

Expertiza tehnică efectuată în cauză arată de

altfel în mod expres numărul CF nr topa, denumirea locului, suprafața tabulară

și proprietarii tabulari, rezultând că proprietatea Comunei este de 44 ha 6897

mp, celelalte suprafețe de pădure aparținând bisericii, școli, composesaraților

și persoane fizice.

În consecință hotărârea instanței de apel a fost

pronunțată cu încălcarea esențială a prevederilor legale mai înainte menționate

și cu aprecierea  greșită a probelor determinând o soluționare greșită a cauzei

pe fond.

Având în vedere că prin decizia civilă nr. 915

din 18 aprilie 2002 Curtea de apel Cluj a respins ca nefondat recursul formulat

de către reclamantă împotriva acestei decizii a instanței de apel în baza art.

314 C. proc. civ. urmează a admite recursul în anulare, a casa decizia

criticată, admițând recursul formulat de către reclamantă în sensul respingerii

apelului formulat împotriva sentinței civile nr. 671 din 12 aprilie 2001 a

Judecătoriei Sighetu Marmației cu consecința menținerii acestuia.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite

recursul în anulare declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă

Curtea Supremă de Justiție.

Casează

decizia civilă nr. 915 din 18 aprilie 2002 a Curții de Apel Cluj, precum și

decizia civilă nr. 1228/A din 2 noiembrie 2001 a Tribunalului Maramureș și, în

consecință, menține sentința civilă nr. 671 din 12 aprilie 2001 a Judecătoriei

Sighetu Marmației.

Irevocabilă

Pronunțată în ședința publică,

astăzi 15 octombrie 2003.