ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4092/2003

Asupra recursului în anulare de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin plângerea înregistrată la data de 14 august 2000 sub nr. 1828 pe rolul judecătoriei Sighetu Marmației, Direcția Silvică Baia Mare în contradictoriu cu Primăria Comunei Desești, Comisia Locală Desești pentru aplicarea Legii nr. 18/1991 și Comisia Județeană Maramureș pentru aplicarea Legii nr. 18/1991, a solicitat instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să anuleze în parte Hotărârea nr. 7 din 13 iulie 2000, emisă de către Comisia Județeanu Maramureș pentru aplicarea Legii nr. 18/1991 prin care s-a reconstituit Consiliul local al Comunei Desești, dreptul de proprietate asupra suprafeței de 1362,80 ha teren cu vegetație forestieră.

În motivarea plângerii, reclamanta a arătat că pârâtul nu a făcut dovada proprietății și nu s-a făcut o identificare a amplasamentelor cu privire la terenurile solicitate, iar terenurile cu vegetație forestieră au fost intabulate, figurând ca proprietar Statul Român. Judecătoria Sighetul Marmației, prin sentința civilă nr. 671 din 12 aprilie 2001 a admis în parte plângerea și, în consecință, a modificat hotărârea nr. 7 din 13 iulie 2000 a Comisiei Județene pentru aplicarea legii fondului funciar în sensul că se reconstituie dreptul de proprietate a Consiliului Local al Comunei Desești asupra suprafaței de 44 ha 6897 mp teren de natură pădure, în conformitate cu expertiza efectuată, în cauză.

În motivarea hotărârii, instanța a reținut că terenurile care sunt proprietatea comunei Desești au o suprafață totală de 44 ha și 6897 mp iar celelalte suprafețe cuprinse în anexa 56, reprezintă păduri proprietatea Bisericii Ortodoxe, proprietatea composesoratului și păduri aparținând persoanelor fizice. Apelul formulat împotriva acestei sentințe de către Consiliul local al Comunei Desești a fost admis prin decizia civilă nr. 1228/A din 2 noiembrie 2001 a Tribunalului Maramureș, care a schimbat în tot sentința și a respins ca nefondată plângerea. Instanța de apel a reținut că pârâtul Consiliul Local al Comunei Desești, prin actele depuse a făcut dovada că a fost proprietara suprafeței de 1362,80 ha terenuri cu vegetație forestieră pe care le-a deținut până în anul 1948 când au trecut în proprietatea statului.

Prin decizia nr. 915 din 18 aprilie 2002 a Curții de apel Cluj, a fost respins ca nefondat recursul declarat de către reclamantă împotriva deciziei pronunțate de către instanța de apel, reținându-se pentru aceleași considerente avute în vedere de către instanța de apel, că această hotărâre este legală și netemeinică. În conformitatea cu prevederile art. 27 lit. f) din Legea nr. 92/1992 și ale art. 330 pct. 2 C. proc. civ., Procurorul general de pe lângă Curtea Supremă de Justiție a declarat recurs în anulare împotriva deciziei civile nr. 915 din 18 aprilie 2002 a Curții de apel Cluj considerând că această hotărâre a fost pronunțată cu încălcarea esențială a legii, ceea ce a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond și totodată aceasta este și vădit netemeinică.

Se susține în esență că în conformitate cu prevederile art. 29 alin. (4) din Legea nr. 1/2000 comunele pot redobândi, la cerere, numai suprafețele de teren pe care le-a avut anterior în proprietate. Se arată în recursul în anulare că în regiunea Transilvania, dreptul de proprietate se posedă prin extrasul de Carte funciară. Se mai arată, de asemenea, că în cauză a fost efectuată și o expertiză tehnică din care rezultă că terenul cu vegetație forestieră la care este îndreptățit pârâtul, este de 44 ha 6897 mp; restul terenului ce i-a fost atribuit aparținând Statului Român precum și altor instituții sau persoane fizice care au vocație potrivit legii, să dobândească dreptul de proprietate asupra bunurilor respective.

Recursul în anulare este fondat. Este de reținut în primul rând că Direcția silvică Baia Mare are calitate procesual activă pentru următoarele considerente, conform prevederilor art. 7 din H.G. nr. 982/1998: Regia Națională a Pădurilor are în administrare fondul forestier, proprietatea publică a statului, iar conform art. 6 din Regulamentul privind organizarea Regiei, printre atribuțiile ce-i revin este și aceea de a reprezenta în justiție interesele statului. La rândul lor, Direcțiile silvice reprezintă interesele și îndeplinesc atribuțiile Regiei Naționale a Pădurilor în raza teritorială în care au fost organizate iar conform Regulamentului art. 8, directorul direcției reprezintă și susține interesele Regiei în fața organelor jurisdicționale.

În consecință – direcția silvică are calitatea procesual activă, deci excepția nu este fondată. În ceea ce privește recursul în anulare propriu-zis urmează a reține că într -adevăr conform prevederilor art. 29 alin. (4) din Legea nr. 1/2000 „Comunele, orașele și municipiile care au deținut în proprietate terenuri cu vegetație forestieră păduri, zăvoaie, tufărișuri, fânețe și pășuni împădurite redobândesc la cerere, proprietatea acestora”. Același text de lege precizează că redobândirea este „în limitele probate cu actele care atestă suprafețele solicitate în condițiile art. 9 alin. (3) din Legea nr. 18/1991. Din actele depuse la dosar rezultă că Primăria Comunei Desești nu a fost proprietara terenurilor a căror reconstituire a solicitat-o, pentru că nu a achitat prețul de expropriere Statului Român, astfel cum rezultă din sentința de expropriere nr. 146 din 12 august 1922, motiv pentru care nu s-a făcut intabularea.

În Transilvania dreptul de proprietate se probează prin extrasul de Carte Funciară. În atare situație Primăria Desești nu și-a intabulat dreptul în Cartea funciară, terenurile forestiere în litigiu au rămas în proprietatea statului pentru că și în prezent dreptul acestuia este intabulat. Expertiza tehnică efectuată în cauză arată de altfel în mod expres numărul CF nr topa, denumirea locului, suprafața tabulară și proprietarii tabulari, rezultând că proprietatea Comunei este de 44 ha 6897 mp, celelalte suprafețe de pădure aparținând bisericii, școli, composesaraților și persoane fizice. În consecință hotărârea instanței de apel a fost pronunțată cu încălcarea esențială a prevederilor legale mai înainte menționate și cu aprecierea greșită a probelor determinând o soluționare greșită a cauzei pe fond.

Având în vedere că prin decizia civilă nr. 915 din 18 aprilie 2002 Curtea de apel Cluj a respins ca nefondat recursul formulat de către reclamantă împotriva acestei decizii a instanței de apel în baza art. 314 C. proc. civ. urmează a admite recursul în anulare, a casa decizia criticată, admițând recursul formulat de către reclamantă în sensul respingerii apelului formulat împotriva sentinței civile nr. 671 din 12 aprilie 2001 a Judecătoriei Sighetu Marmației cu consecința menținerii acestuia.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul în anulare declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție. Casează decizia civilă nr. 915 din 18 aprilie 2002 a Curții de Apel Cluj, precum și decizia civilă nr. 1228/A din 2 noiembrie 2001 a Tribunalului Maramureș și, în consecință, menține sentința civilă nr. 671 din 12 aprilie 2001 a Judecătoriei Sighetu Marmației. Irevocabilă Pronunțată în ședința publică, astăzi 15 octombrie 2003.