ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 408/2011

Asupra cauzei civile de față, constată

următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului

Bistrița-Năsăud la data de 23 septembrie 2009, sub nr. 2145/112/2009, reclamanta

G.E. a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor

Publice, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate

caracterul politic al măsurilor administrative de încadrare a sa și a familiei

sale în categoria chiaburilor între anii 1951-1956 și să se dispună obligarea

pârâtului la plata de daune morale în cuantum de 500.000 lei și daune materiale

în cuantum de 10.000 lei pentru prejudiciile suferite din această cauză pe

perioada celor cinci ani.

Prin sentința civilă nr. 386/F din 05

noiembrie 2009, Tribunalul Bistrița-Năsăud, secția civilă, a respins acțiunea,

ca neîntemeiată.

În motivarea soluției, tribunalul a

reținut următoarele:

Reclamanta a solicitat să se

constate că ea, părinții și bunicul său au făcut obiectul unor măsuri

administrative cu caracter politic abuziv, urmare a includerii lor în clasa

burgheză a satelor, apreciată în perioada de referință a Legii nr. 221/2009 ca

exploatatoare întrucât își asigura veniturile și profiturile proprii din munca

altora, din arendări de pământuri, din speculă și camătă, cu consecința

acordării unor despăgubiri morale și materiale.

Situația pe care o susține reclamanta

se încadrează, în drept, la art. 4 alin. (2) din Legea nr. 221/2009, care stabilește

că persoanele care au făcut obiectul unor măsuri administrative, altele decât

cele prevăzute la art. 3 (text unde se enunță limitativ actele normative și

măsurile administrative pe care le-au edictat, considerate ex lege ca având

caracter politic), pot solicita instanței de judecată să constate caracterul

politic al acestora, prevederile art. 1 alin. (3) urmând a se aplica în mod

corespunzător.

Art. 1 alin. (3) impune cerința

săvârșirii unor fapte într-unul din scopurile prevăzute la art. 2 alin. (1) din

O.U.G. nr. 214/1999. Din cuprinsul acțiunii introductive reiese că reclamanta

susține doar că ea și familia ei au fost supuși unor măsuri discriminatorii pe

criteriu de avere, fără să invoce comiterea unei fapte pentru înlăturarea

acestora, constând în acțiuni sau inacțiuni de oponență, de rezistență la

regimul politic al vremii și pentru care i s-a aplicat o sancțiune

administrativă abuzivă, după cum se statuează în art. 2 lit. e) din O.U.G. nr.

214/1999, la care face trimitere art. 1 alin. (3) din lege.

Din dispozițiile art. 5 alin. (1) lit.

a) și b) ale Legii nr. 221/2009 rezultă că daunele morale se acordă numai

pentru prejudiciul suferit prin condamnare penală, deci textul primește

aplicare exclusiv situațiilor de la art. 1, fără posibilitatea extinderii la

cazul persoanelor persecutate prin măsuri administrative, iar prejudiciul

material ce poate fi reparat, de această dată atât pentru condamnare, cât și

pentru sancționare administrativă, reprezintă strict echivalentul valorii

bunurilor confiscate cu aceeași ocazie, dacă nu au fost restituite prin efectul

altor legi reparatorii (Legea nr. 10/2001, Legea nr. 247/2005), or reclamanta

nu cere o atare despăgubire.

Prin decizia civilă nr. 82/A din 19

martie 2010, Curtea de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale,

pentru minori și familie, a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantă

împotriva sentinței susmenționate.

Pentru a decide astfel, curtea a

reținut că pentru a se constata, în temeiul Legii nr. 221/2009, caracterul

politic al măsurilor administrative

, reclamanta ar fi trebuit să facă dovada că a fost supusă,

ea sau rudele sale, dislocării și stabilirii de domiciliu obligatoriu,

internării în unități și colonii de muncă, stabilirii de loc de muncă

obligatoriu, dacă aceste măsuri au fost întemeiate pe unul sau multe dintre

actele normative indicate în art. 3 din lege.

Or, reclamanta a susținut că a fost

supusă, ea și rudele sale, unor măsuri administrative politice ilegale, dar nu

a făcut dovada acestor susțineri.

La fond, singurele probe

administrate au fost acte din care reieșea că bunicul reclamantei ar fi fost

înscris pe o listă ce cuprindea gospodăriile chiabure.

Reclamanta a mai depus o declarație

extrajudiciară a unei persoane, dar aceasta nu poate fi luată în considerare

cât timp probele trebuie administrate nemijlocit.

Nici în apel reclamanta nu a

solicitat administrarea unor probe care să ducă la stabilirea unei stări de

fapt care să creeze posibilitatea acordării unor despăgubiri urmare a faptului

că, din catalogarea ca și chiaburi, reclamanta și rudele sale ar fi suferit

unele măsuri administrative dintre cele indicate art. 3 alin. (1) din Legea nr.

221/2009.

Decizia curții de apel a fost

atacată cu recurs de către reclamantă, care a invocat motivul de nelegalitate prevăzut

de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea acestui motiv,

recurenta a arătat că instanța de apel a pronunțat o hotărâre cu interpretarea

greșită a dispozițiilor legale aplicabile în cauză.

Astfel, pe de o parte, instanța nu s-a

pronunțat cu privire la caracterul abuziv al măsurilor administrative luate

împotriva familiei sale, iar, pe de altă parte, a dat o interpretare greșită

dispozițiilor art. 5 din Legea nr. 221/2009.

Potrivit art. 3 alin. (1) din lege,

„constituie măsură administrativă cu caracter politic orice măsură luată de

organele fostei miliții sau securități, având ca obiect dislocarea și

stabilirea de domiciliu obligatoriu, internarea în unități și colonii de muncă,

stabilirea de loc de muncă obligatoriu, dacă au fost întemeiate pe unul sau mai

multe dintre următoarele acte normative (...)”.

Potrivit art. 4 alin. (2),

„persoanele care au făcut obiectul unor măsuri administrative, altele decât

cele prevăzute la art. 3, pot, de asemenea, solicita instanței de judecată să

constate caracterul politic al acestora.”

Întrucât primul capăt de cerere se

referă la constatarea caracterului politic al măsurilor administrative, iar instanța

nu s-a pronunțat cu privire la acest aspect, hotărârea recurată este nelegală.

Cu privire la interpretarea

dispozițiilor art. 5 din lege, trebuie observat alin. (1) al acestui articol, în

care se arată expres că pot solicita instanței de judecată acordarea unor

despăgubiri și persoanele care au făcut obiectul unor măsuri administrative cu

caracter politic.

Prin urmare, expresia

"prejudiciul moral suferit prin condamnare" se referă atât la

condamnările penale propriu-zise, cât și la măsurile administrative cu caracter

politic.

Considerentele deciziei, în sensul

că nu s-a făcut proba celor susținute nu are nici un temei, deoarece

declarațiile depuse la dosar sunt declarații autentice, fiind imposibil de a

prezenta martorii în instanță, atât datorită vârstei lor înaintate, cât și

distanței la care au domiciliile.

Intimatul-pârât a depus întâmpinare,

solicitând respingerea recursului, ca nefondat.

Examinând decizia atacată prin

prisma criticilor formulate și a dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

Înalta Curte reține următoarele:

Contrar susținerilor din recurs,

instanța de apel s-a pronunțat asupra caracterului politic al măsurilor

administrative luate împotriva reclamantei și familiei sale, soluția de

respingere a apelului reclamantei fiind rezultatul interpretării corecte a

dispozițiilor legale incidente pe acest aspect - art. 3 alin. (1) și art. 4

alin. (2) din Legea nr. 221/2009.

Astfel, art. 3 alin. (1) din Legea

nr. 221/2009 definește măsura administrativă cu caracter politic ca fiind

„orice măsură luată de organele fostei miliții sau securități, având ca obiect

dislocarea și stabilirea de domiciliu obligatoriu, internarea în unități și

colonii de muncă, stabilirea de loc de muncă obligatoriu, dacă au fost

întemeiate pe unul sau mai multe dintre următoarele acte normative (...)”.

După cum corect a reținut și

instanța de apel, în speță, aceste dispoziții legale sunt inaplicabile, în

condițiile în care reclamanta nu a dovedit că ea și membrii familiei ei au fost

supuși unor măsuri având ca obiect dislocarea și stabilirea de domiciliu

obligatoriu, internarea în unități și colonii de muncă, stabilirea de loc de

muncă obligatoriu, întemeiate pe unul dintre actele normative expres prevăzute în

cuprinsul art. 3.

Art. 4 alin. (2) din Legea nr.

221/2009, permite, într-adevăr, persoanelor care au făcut obiectul unor măsuri

administrative, altele decât cele prevăzute la art. 3, să solicite, de

asemenea, instanței de judecată constatarea caracterului politic al acestora,

sens în care prevede că art. 1 alin. (3) se aplică în mod corespunzător.

Conform art. 1 alin. (3),

„constituie condamnare cu caracter politic și condamnarea pronunțată în

perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 pentru orice alte fapte prevăzute de

legea penală, dacă prin săvârșirea acestora s-a urmărit unul dintre scopurile

prevăzute la art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 214/1999.”

Scopurile prevăzute la art. 2 alin.

(1) din O.U.G. nr. 214/1999 sunt:

„a) exprimarea protestului împotriva

dictaturii, cultului personalității, terorii comuniste, precum și abuzului de

putere din partea celor care au deținut puterea politică;

b) militarea pentru democrație și

pluralism politic;

c) propaganda pentru răsturnarea ordinii

sociale existente până la 22 decembrie 1989 sau manifestarea împotrivirii față

de aceasta;

d) respectarea drepturilor și

libertăților fundamentale ale omului, recunoașterea și respectarea drepturilor

civile și politice, economice, sociale și culturale;

e) înlăturarea măsurilor

discriminatorii pe motive de naționalitate sau de origine etnică, de limbă ori

de religie, de apartenență sau de opinie politică, de avere ori de origine

socială.”

Rezultă că, în interpretarea corectă

a dispozițiilor art. 4 alin. (2) din Legea nr. 221/2009, constituie măsură

administrativă cu caracter politic măsura aplicată în perioada 6 martie 1945-22

decembrie 1989 pentru fapte prin a căror săvârșire s-a urmărit unul dintre

scopurile prevăzute la art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 214/1999.

Prin cererea de chemare în judecată,

reclamanta a pretins că ea și membrii familiei ei au fost supuși unor măsuri

discriminatorii pe criterii de avere, urmare a încadrării lor, în perioada

anilor 1951-1956, în categoria chiaburilor, fără a invoca și săvârșirea unor

fapte pentru înlăturarea acestora, constând în acțiuni sau inacțiuni de oponență

la regimul politic al vremii, și pentru care i s-a aplicat o sancțiune

administrativă, așa cum impune art. 2 lit. e) din O.U.G. nr. 214/1999 la care

face trimitere art. 1 alin. (3) din Legea nr. 221/2009.

În aceste condiții, nefiind

întrunite exigențele art. 4 alin. (2) din Legea nr. 221/2009, în mod legal

instanța de apel a concluzionat că reclamanta nu a fost supusă unor măsuri

administrative cu caracter politic, cu consecința confirmării soluției fondului

de respingere a acțiunii, ca neîntemeiată.

Deoarece s-a reținut că reclamanta

nu a fost supusă unor măsuri administrative cu caracter politic în sensul Legii

nr. 221/2009, apare ca inutilă analizarea condițiilor de acordare de

despăgubiri pentru prejudiciile create prin astfel de măsuri, reglementate de

art. 5 din lege și, implicit, a criticilor formulate pe acest aspect cu

referire la interpretarea dispozițiilor art. 5 din Legea nr. 221/2009.

Față de considerentele expuse,

urmează a se reține că hotărârea atacată a fost dată cu interpretarea și aplicarea

corectă a legii, astfel că nefiind întrunite cerințele art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., Înalta Curte va respinge recursul reclamantei ca nefondat, conform art.

312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de

reclamanta G.E. împotriva deciziei civile nr. 82/A din 19 martie 2010 a Curții de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 ianuarie 2011.