ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 408/2011

Asupra cauzei civile de față, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Bistrița-Năsăud la data de 23 septembrie 2009, sub nr. 2145/112/2009, reclamanta G.E. a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate caracterul politic al măsurilor administrative de încadrare a sa și a familiei sale în categoria chiaburilor între anii 1951-1956 și să se dispună obligarea pârâtului la plata de daune morale în cuantum de 500.000 lei și daune materiale în cuantum de 10.000 lei pentru prejudiciile suferite din această cauză pe perioada celor cinci ani. Prin sentința civilă nr. 386/F din 05 noiembrie 2009, Tribunalul Bistrița-Năsăud, secția civilă, a respins acțiunea, ca neîntemeiată.

În motivarea soluției, tribunalul a reținut următoarele: Reclamanta a solicitat să se constate că ea, părinții și bunicul său au făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic abuziv, urmare a includerii lor în clasa burgheză a satelor, apreciată în perioada de referință a Legii nr. 221/2009 ca exploatatoare întrucât își asigura veniturile și profiturile proprii din munca altora, din arendări de pământuri, din speculă și camătă, cu consecința acordării unor despăgubiri morale și materiale.

Situația pe care o susține reclamanta se încadrează, în drept, la art. 4 alin. (2) din Legea nr. 221/2009, care stabilește că persoanele care au făcut obiectul unor măsuri administrative, altele decât cele prevăzute la art. 3 (text unde se enunță limitativ actele normative și măsurile administrative pe care le-au edictat, considerate ex lege ca având caracter politic), pot solicita instanței de judecată să constate caracterul politic al acestora, prevederile art. 1 alin. (3) urmând a se aplica în mod corespunzător. Art. 1 alin. (3) impune cerința săvârșirii unor fapte într-unul din scopurile prevăzute la art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 214/1999.

Din cuprinsul acțiunii introductive reiese că reclamanta susține doar că ea și familia ei au fost supuși unor măsuri discriminatorii pe criteriu de avere, fără să invoce comiterea unei fapte pentru înlăturarea acestora, constând în acțiuni sau inacțiuni de oponență, de rezistență la regimul politic al vremii și pentru care i s-a aplicat o sancțiune administrativă abuzivă, după cum se statuează în art. 2 lit. e) din O.U.G. nr. 214/1999, la care face trimitere art. 1 alin. (3) din lege.

Din dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) și b) ale Legii nr. 221/2009 rezultă că daunele morale se acordă numai pentru prejudiciul suferit prin condamnare penală, deci textul primește aplicare exclusiv situațiilor de la art. 1, fără posibilitatea extinderii la cazul persoanelor persecutate prin măsuri administrative, iar prejudiciul material ce poate fi reparat, de această dată atât pentru condamnare, cât și pentru sancționare administrativă, reprezintă strict echivalentul valorii bunurilor confiscate cu aceeași ocazie, dacă nu au fost restituite prin efectul altor legi reparatorii (Legea nr. 10/2001, Legea nr. 247/2005), or reclamanta nu cere o atare despăgubire. Prin decizia civilă nr. 82/A din 19 martie 2010, Curtea de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței susmenționate.

Pentru a decide astfel, curtea a reținut că pentru a se constata, în temeiul Legii nr. 221/2009, caracterul politic al măsurilor administrative , reclamanta ar fi trebuit să facă dovada că a fost supusă, ea sau rudele sale, dislocării și stabilirii de domiciliu obligatoriu, internării în unități și colonii de muncă, stabilirii de loc de muncă obligatoriu, dacă aceste măsuri au fost întemeiate pe unul sau multe dintre actele normative indicate în art. 3 din lege. Or, reclamanta a susținut că a fost supusă, ea și rudele sale, unor măsuri administrative politice ilegale, dar nu a făcut dovada acestor susțineri. La fond, singurele probe administrate au fost acte din care reieșea că bunicul reclamantei ar fi fost înscris pe o listă ce cuprindea gospodăriile chiabure.

Reclamanta a mai depus o declarație extrajudiciară a unei persoane, dar aceasta nu poate fi luată în considerare cât timp probele trebuie administrate nemijlocit. Nici în apel reclamanta nu a solicitat administrarea unor probe care să ducă la stabilirea unei stări de fapt care să creeze posibilitatea acordării unor despăgubiri urmare a faptului că, din catalogarea ca și chiaburi, reclamanta și rudele sale ar fi suferit unele măsuri administrative dintre cele indicate art. 3 alin. (1) din Legea nr. 221/2009. Decizia curții de apel a fost atacată cu recurs de către reclamantă, care a invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În dezvoltarea acestui motiv, recurenta a arătat că instanța de apel a pronunțat o hotărâre cu interpretarea greșită a dispozițiilor legale aplicabile în cauză.

Astfel, pe de o parte, instanța nu s-a pronunțat cu privire la caracterul abuziv al măsurilor administrative luate împotriva familiei sale, iar, pe de altă parte, a dat o interpretare greșită dispozițiilor art. 5 din Legea nr. 221/2009. Potrivit art. 3 alin. (1) din lege, „constituie măsură administrativă cu caracter politic orice măsură luată de organele fostei miliții sau securități, având ca obiect dislocarea și stabilirea de domiciliu obligatoriu, internarea în unități și colonii de muncă, stabilirea de loc de muncă obligatoriu, dacă au fost întemeiate pe unul sau mai multe dintre următoarele acte normative (...)”.

Potrivit art. 4 alin. (2), „persoanele care au făcut obiectul unor măsuri administrative, altele decât cele prevăzute la art. 3, pot, de asemenea, solicita instanței de judecată să constate caracterul politic al acestora.” Întrucât primul capăt de cerere se referă la constatarea caracterului politic al măsurilor administrative, iar instanța nu s-a pronunțat cu privire la acest aspect, hotărârea recurată este nelegală. Cu privire la interpretarea dispozițiilor art. 5 din lege, trebuie observat alin. (1) al acestui articol, în care se arată expres că pot solicita instanței de judecată acordarea unor despăgubiri și persoanele care au făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic.

Prin urmare, expresia "prejudiciul moral suferit prin condamnare" se referă atât la condamnările penale propriu-zise, cât și la măsurile administrative cu caracter politic. Considerentele deciziei, în sensul că nu s-a făcut proba celor susținute nu are nici un temei, deoarece declarațiile depuse la dosar sunt declarații autentice, fiind imposibil de a prezenta martorii în instanță, atât datorită vârstei lor înaintate, cât și distanței la care au domiciliile. Intimatul-pârât a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului, ca nefondat. Examinând decizia atacată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., Înalta Curte reține următoarele: Contrar susținerilor din recurs, instanța de apel s-a pronunțat asupra caracterului politic al măsurilor administrative luate împotriva reclamantei și familiei sale, soluția de respingere a apelului reclamantei fiind rezultatul interpretării corecte a dispozițiilor legale incidente pe acest aspect - art. 3 alin. (1) și art. 4 alin. (2) din Legea nr. 221/2009. Astfel, art. 3 alin. (1) din Legea nr. 221/2009 definește măsura administrativă cu caracter politic ca fiind „orice măsură luată de organele fostei miliții sau securități, având ca obiect dislocarea și stabilirea de domiciliu obligatoriu, internarea în unități și colonii de muncă, stabilirea de loc de muncă obligatoriu, dacă au fost întemeiate pe unul sau mai multe dintre următoarele acte normative (...)”.

După cum corect a reținut și instanța de apel, în speță, aceste dispoziții legale sunt inaplicabile, în condițiile în care reclamanta nu a dovedit că ea și membrii familiei ei au fost supuși unor măsuri având ca obiect dislocarea și stabilirea de domiciliu obligatoriu, internarea în unități și colonii de muncă, stabilirea de loc de muncă obligatoriu, întemeiate pe unul dintre actele normative expres prevăzute în cuprinsul art. 3. Art. 4 alin. (2) din Legea nr. 221/2009, permite, într-adevăr, persoanelor care au făcut obiectul unor măsuri administrative, altele decât cele prevăzute la art. 3, să solicite, de asemenea, instanței de judecată constatarea caracterului politic al acestora, sens în care prevede că art. 1 alin. (3) se aplică în mod corespunzător.

Conform art. 1 alin. (3), „constituie condamnare cu caracter politic și condamnarea pronunțată în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 pentru orice alte fapte prevăzute de legea penală, dacă prin săvârșirea acestora s-a urmărit unul dintre scopurile prevăzute la art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 214/1999.” Scopurile prevăzute la art. 2 alin. (1) din O.U.G.

nr. 214/1999 sunt: „a) exprimarea protestului împotriva dictaturii, cultului personalității, terorii comuniste, precum și abuzului de putere din partea celor care au deținut puterea politică; b) militarea pentru democrație și pluralism politic; c) propaganda pentru răsturnarea ordinii sociale existente până la 22 decembrie 1989 sau manifestarea împotrivirii față de aceasta; d) respectarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, recunoașterea și respectarea drepturilor civile și politice, economice, sociale și culturale; e) înlăturarea măsurilor discriminatorii pe motive de naționalitate sau de origine etnică, de limbă ori de religie, de apartenență sau de opinie politică, de avere ori de origine socială.” Rezultă că, în interpretarea corectă a dispozițiilor art. 4 alin. (2) din Legea nr. 221/2009, constituie măsură administrativă cu caracter politic măsura aplicată în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 pentru fapte prin a căror săvârșire s-a urmărit unul dintre scopurile prevăzute la art. 2 alin. (1) din O.U.G.

nr. 214/1999. Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a pretins că ea și membrii familiei ei au fost supuși unor măsuri discriminatorii pe criterii de avere, urmare a încadrării lor, în perioada anilor 1951-1956, în categoria chiaburilor, fără a invoca și săvârșirea unor fapte pentru înlăturarea acestora, constând în acțiuni sau inacțiuni de oponență la regimul politic al vremii, și pentru care i s-a aplicat o sancțiune administrativă, așa cum impune art. 2 lit. e) din O.U.G. nr. 214/1999 la care face trimitere art. 1 alin. (3) din Legea nr. 221/2009. În aceste condiții, nefiind întrunite exigențele art. 4 alin. (2) din Legea nr. 221/2009, în mod legal instanța de apel a concluzionat că reclamanta nu a fost supusă unor măsuri administrative cu caracter politic, cu consecința confirmării soluției fondului de respingere a acțiunii, ca neîntemeiată.

Deoarece s-a reținut că reclamanta nu a fost supusă unor măsuri administrative cu caracter politic în sensul Legii nr. 221/2009, apare ca inutilă analizarea condițiilor de acordare de despăgubiri pentru prejudiciile create prin astfel de măsuri, reglementate de art. 5 din lege și, implicit, a criticilor formulate pe acest aspect cu referire la interpretarea dispozițiilor art. 5 din Legea nr. 221/2009. Față de considerentele expuse, urmează a se reține că hotărârea atacată a fost dată cu interpretarea și aplicarea corectă a legii, astfel că nefiind întrunite cerințele art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul reclamantei ca nefondat, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta G.E. împotriva deciziei civile nr. 82/A din 19 martie 2010 a Curții de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 ianuarie 2011.