ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4531/2011

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4531/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra cauzei de față, constată

următoarele:

Tribunalului

Harghita, prin sentința civilă nr. 298 din 09 februarie 2010 a admis  în parte

acțiunea formulată de reclamanta F.E., în contradictoriu cu pârâtul Statul

Român reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice, prin mandatar D.G.F.P.

Harghita, constatând caracterul politic al măsurilor administrative luate de

organele vremii împotriva reclamantei în perioada 21 august 1951-28 septembrie 1956,

ca urmare a stabilirii calității de chiabur a socrului reclamantei, defunctul F.M.

Prin aceeași

hotărâre  s-au respins capetele de cerere formulate de reclamantă privind

acordarea despăgubirilor morale și materiale, obligând pârâtul la plata

cheltuielilor de judecată în sumă de 300 lei în favoarea reclamantei.

Pentru a pronunța

această hotărâre prima instanță a reținut că din probele administrate a

rezultat faptul că socrul reclamantei, F.M. a fost declarat chiabur în anul

1951, întrucât deținea o instalație agricolă și a avut un angajat, astfel că

întreaga familie a suferit persecutări din partea organelor de ordine.

Instanța de fond a reținut

că membrilor familiei, inclusiv reclamantei, le-a fost stabilit domiciliu

obligatoriu în comună și aveau obligația de a preda produsele agricole

provenite din munca agricolă pe care o desfășurau, către stat.

S-a constatat că sunt

întrunite condițiile art. 4 din Legea nr. 221/2009, în vederea constatării

caracterului politic al măsurilor administrative luate de organele represive

împotriva reclamantei în perioada 21 august 1951 – 28 septembrie 1956, însă s-a

reținut că potrivit art. 5 alin. (1) lit. a) din același act normativ

despăgubiri se pot acorda numai pentru prejudiciul moral suferit prin

condamnări cu caracter politic.

Referitor la

despăgubirile materiale, instanța de fond a reținut că nu s-a făcut dovada

acestora.

Împotriva acestei

hotărâri au formulat apel ambele părți.

Reclamanta a

solicitat schimbarea în parte a sentinței atacate și admiterea cererii de

chemare în judecată, inclusiv a petitelor vizând acordarea despăgubirilor.

În motivarea apelului

a arătat că prima instanță a dat o interpretare restrictivă eronată

prevederilor art. 5 din Legea nr. 221/2009, întrucât rezultă fără dubiu că au

dreptul la despăgubiri și persoanele care au făcut obiectul unor măsuri

administrative cu caracter politic.

Pârâtul Statul Român,

prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de D.G.F.P. Harghita, a

solicitat schimbarea în parte a sentinței atacate, în sensul exonerării

acestuia de la plata cheltuielilor de judecată, în cuantum de 300 lei.

În motivarea

apelului, pârâtul a arătat că acordarea cheltuielilor de judecată s-a făcut cu

încălcarea prevederilor legale, întrucât instituția nu s-a opus în mod

categoric admiterii acțiunii, ci doar a arătat în apărare că, raportat la

obiectul cauzei, probele administrate nu erau suficiente.

Curtea de Apel Târgu

Mureș, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie,

prin decizia civilă nr. 52/A din 28 aprilie 2010 a respins, ca nefondate,

apelurile declarate de reclamanta F.E. și pârâtul Statul Român, prin Ministerul

Finanțelor.

Curtea de apel a

reținut următoarea situație de fapt:

Socrul reclamantei, F.M.

a fost declarat chiabur, apreciindu-se că ar fi aparținut clasei exploatatoare,

întrucât a deținut o instalație agricolă (batoză) și a avut un angajat care

lucra cu acest utilaj.

Martorii audiați D.D.

și N.I. au arătat că întreaga familie a lui F.M., inclusiv reclamanta au

suferit persecutări din partea organelor de ordine, stabilindu-li-se

domiciliul obligatoriu în comuna Șoimușu Mare și nu puteau să părăsească

localitatea fără acordul organelor de ordine, fiind obligați să se prezinte

periodic la sediul acestora.

Potrivit art.4 alin.2

din Legea nr.221/2009, persoanele care au făcut obiectul unor măsuri

administrative, altele decât cele prevăzute la art. 3, pot solicita instanței

de judecată să constate caracterul politic al acestora, textul legal făcând

trimitere la art. 1 alin. (3) din același act normativ, care la rândul său,

face trimitere la unul din scopurile prevăzute la art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr.

214/1999.

Curtea a apreciat că

față de această stare de fapt, prima instanță a reținut corect că măsurile

administrative luate față de reclamantă de organele represive, în perioada 21

august 1951 – 28 septembrie 1956, ca urmare a declarării socrului acesteia ca

fiind chiabur, au avut un caracter politic, fiind incidente dispozițiile art. 4

alin. (3) din Legea nr. 221/2009.

De altfel, acest

aspect nici nu a făcut  obiectul criticilor pârâtului.

Referitor la

despăgubirile solicitate de reclamantă, Curtea a reținut că, potrivit art. 5

din Legea nr. 221/2009, orice persoană care a suferit condamnări cu caracter

politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul

unor măsuri administrative cu caracter politic poate solicita instanței de

judecată, în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi,

obligarea statului la acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral

suferit prin condamnare [lit. a)], respectiv, acordarea de despăgubiri

reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărâre de

condamnare sau ca efect al măsurii administrative, dacă bunurile respective nu

i-au fost restituite sau nu a obținut despăgubiri prin echivalent în condițiile

Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod

abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, cu

modificările și completările ulterioare, sau ale Legii nr. 247/2005 privind

reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri

adiacente, cu modificările și completările ulterioare [lit. b)].

Curtea a apreciat că față de

prevederile legale menționate, în mod legal prima instanță a constatat că

despăgubiri morale se pot acorda numai pentru prejudiciul moral suferit ca

urmare a unor condamnări cu caracter politic, ceea ce nu este cazul în speță.

În ceea ce privește

despăgubirile materiale, reclamanta nu a făcut dovada acestora, în sensul că nu

a administrat probe în privința valorii utilajului agricol deținut de socrul

său și nici nu a probat faptul că utilajul respectiv ar fi fost confiscat, ca

efect al unei măsuri administrative.

Față de aceste

considerente, instanța de apel a constatat că apelul reclamantei este nefondat.

Referitor la apelul

pârâtului, s-a constatat că acesta vizează exclusiv obligarea acestuia la plata

cheltuielilor de judecată.

Analizând sentința

atacată din perspectiva motivelor invocate de apelant, instanța a constatat că

prin întâmpinarea formulată la cererea de chemare în judecată, pârâtul a

solicitat respingerea acțiunii ca nefondată, arătând că reclamanta nu a probat

pretențiile formulate.

Față de acest aspect,

în mod legal instanța de apel a reținut că nu sunt aplicabile dispozițiile art.

275 C. proc. civ., potrivit cărora pârâtul care a recunoscut la prima zi de

înfățișare pretențiile reclamantului nu poate fi obligat la plata cheltuielilor

de judecată, afară de situația în care a fost pus în întârziere înainte de

chemarea în judecată.

Cum pârâtul a căzut

în pretenții, sunt incidente în cauză dispozițiile art. 274 C. proc. civ.,

prima instanță obligându-l în mod legal la plata cheltuielilor de judecată,

astfel că nici apelul pârâtului nu este fondat.

Împotriva deciziei

menționate mai sus a declarat recurs, în termen legal, reclamanta F.E. pentru

motive de nelegalitate întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de

recurs formulate, reclamanta a arătat că a solicit instanței de judecată să se

constate că socrul său F.M., a fost declarat chiabur și datorită acestui statut

social nedrept, atât acesta cât și familia, inclusiv reclamanta, au suferit

persecuții din partea organelor de ordine de atunci, între care stabilirea

domiciliului obligatoriu în localitate, etc.

In această situație,

a solicitat și despăgubiri materiale - constând în valoarea unui utilaj agricol

(tocmai datorită deținerii acestui utilaj fiind declarat chiabur), cât și daune

morale pentru suferințele îndurate în plan psihic.

Prima instanță a

admis în parte acțiunea, constatând că aceste măsuri abuzive au avut caracter

politic, potrivit art. 1 alin. (3), art. 3 și art. 4 alin. (3) din Legea

221/1999, însă a respins capetele de cerere privitoare la despăgubiri, cu

motivarea că daunele materiale n-au fost dovedite, iar cele morale nu i se

cuvin deoarece situația socrului său nu se încadrează în prevederile art. 5 din

aceeași lege, respectiv nu a suferit o condamnare cu caracter politic.

Instanța de apel a

respins apelul reclamantei, preluând motivarea instanței de fond.

Recurenta-reclamantă

a susținut că ambele instanțe au interpretat greșit prevederile legale menționate,

adică art. 5, deoarece, situația socrului și a familiei sale se încadrează

perfect în alin. (1) al acestei legi, care prevede că, pe lângă persoanele care

au suferit o condamnare cu caracter politic, pot solicita despăgubiri și acele

persoane care au făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic.

Adoptând acest punct

de vedere ambele instanțe au făcut o aplicare mai mult decât restrictivă a

acestor prevederi legale, interpretând greșit prevederile legale menționate,

adică art. 5, deoarece, situația socrului și a familiei sale se încadrează

perfect în alin. (1) al acestei legi, care prevede că, pe lângă persoanele care

au suferit o condamnare cu caracter politic, pot solicita despăgubiri și acele

persoane care au făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic.

Prin întâmpinarea

formulată, pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice a susținut

că reclamanta nu a probat existenta unui prejudiciu material sau moral astfel

încât să se poată reține că măsurile luate împotriva familiei reclamantei au

avut un caracter politic. Totodată a solicitat ca instanța să aibă în vedere

prevederile O.U.G. nr. 62 din 30 iunie 2010 cu privire la cuantumul daunelor

suferite ca urmare a măsurilor abuzive.

Analizând recursul

reclamantei, Înalta Curte constată că este fondat, în limitele și pentru următoarele

considerente:

În speță, reclamanta

a formulat acțiunea la data de 15 octombrie 2009, în termenul de trei ani de la

data intrării în vigoare a Legii nr. 221/2009, îndeplinind astfel cerința

impusă de dispoz. art. 5 alin. (1) din acest act normativ privind termenul de

sesizare a instanței.

Cu privire la

despăgubirile materiale soluția instanței de apel este la adăpost de critică

atât timp cât reclamanta nu a probat, în condițiile art. 1169 C. civ., potrivit

căruia cel ce face o propunere înaintea judecății trebuie să o dovedească,

faptul că utilajul agricol aparținând subiectului principal al măsurii abuzive

a fost confiscat și nici valoarea acestuia.

În ceea

ce privește neacordarea daunelor morale, contrar celor reținute de instanțele

de fond,  Legea nr. 221/2009 conferă dreptul la despăgubiri pentru prejudiciul

moral nu doar în cazul condamnărilor cu caracter politic, ci și în cazul

măsurilor administrative cu caracter politic, critica în acest sens fiind

întemeiată.

Astfel,

faptul că la lit. a) din alin. (1) al art. 5 din Legea nr. 221/2009 se prevede

acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare nu

infirmă dreptul la despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin măsuri

administrative cu caracter politic.

Aceasta

deoarece, alin. (1) al art. 5 deschide calea acțiunii în justiție pentru

repararea prejudiciului suferit atât ca urmare a unor condamnări cu caracter

politic, cât și ca urmare a unor măsuri administrative cu caracter politic:

„Orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6

martie 1945-22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri

administrative cu caracter politic, precum și, după decesul acestei persoane, soțul

sau descendenții acesteia până la gradul al II-lea inclusiv pot solicita

instanței prevăzute la art. 4 alin. (4), în termen de 3 ani de la data intrării

în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la: …”.

Așa

fiind, categoriile de despăgubiri – morale și materiale - enumerate în

continuare, la lit. a)  și b), nu pot fi înțelese decât ca vizând persoanele

care au suferit oricare dintre măsurile cu caracter politic menționate la alin.

(1), adică fie condamnări, fie măsuri administrative.

Interpretarea

potrivit căreia pot fi acordate despăgubiri numai pentru prejudiciul moral

suferit printr-o condamnare cu caracter politic, nu și pentru prejudiciul moral

suferit printr-o măsură administrativă cu caracter politic, nu poate fi

acceptată, deoarece ea ignoră sensul dispozițiilor de la alin. (1) al art. 5

și  însăși rațiunea pentru care a fost adoptată Legea nr. 221/2009, aceea de a

asigura repararea prejudiciilor suferite de victimele regimului comunist,

condamnate politic sau care au făcut obiectul unor măsuri cu caracter politic.

Pe de

altă parte, a distinge între cele două categorii de măsuri cu caracter politic

– condamnări și măsuri administrative, sub aspectul naturii prejudiciului supus

reparării – moral sau material, ar însemna crearea unui cadru juridic

discriminatoriu pentru persoane aflate în situații similare, întrucât atât

condamnările cu caracter politic, cât și măsurile administrative cu caracter

politic sunt măsuri abuzive ale regimului comunist, care au generat prejudicii

materiale și morale celor cărora s-au împotrivit, sub diverse forme, regimului

totalitar comunist.

Prin urmare, măsurile

reparatorii enumerate se acordă ambelor categorii de persoane indicate în art.

5 alin. (1) din Legea nr. 221/2009 iar, nerecunoscând reclamantei dreptul la

acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin stabilirea de

domiciliu obligatoriu pentru ea și familia sa, măsură administrativă cu caracter

politic prevăzută la art. 4 alin. (2) din Legea nr. 221/2009, instanța de apel

a pronunțat o hotărâre cu aplicarea incorectă a dispozițiilor art. 5 alin. (1) lit.

a) din această lege.

În consecință,

reținând că această critică este fondată, Înalta Curte urmează ca, în aceste

limite,

conform art. 312 alin. (1) și (5)

rap. la art. 304 pct. 9 C. proc. civ. cu referire la art. 297 alin. (1) C.

proc. civ., să admită

recursul reclamantei, să caseze decizia recurată,

și, admițând apelul reclamantei

împotriva

sentinței civile nr. 298 din 9 februarie 2010 a Tribunalului Harghita, secția civilă, să o desființeze, în parte, și să trimită cauza spre rejudecare la prima

instanță pentru soluționarea capătului de cerere privind daunele morale.

În rejudecare,

instanța va avea în vedere atât faptul că reclamanta a solicitat despăgubiri

pentru o măsură administrativă cu caracter politic cât și apărările formulate

de pârât prin întâmpinare referitoare la cuantumul daunelor, ținând cont de

faptul că prevederile O.U.G. nr. 62/2010, act normativ invocat de acesta, au

fost declarate neconstituționale prin decizia Curții Constituționale nr. 1354/2010.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de reclamanta F.E. împotriva deciziei nr. 52/A din 28 aprilie 2010 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și

familie.

Casează, în parte,

decizia recurată.

Admite apelul

declarat de reclamantă împotriva sentinței civile nr. 298 din 9 februarie 2010 a Tribunalului Harghita, secția civilă, pe care o desființează, în parte, și trimite cauza spre

rejudecare la prima instanță pentru soluționarea capătului de cerere privind

daunele morale.

Menține celelalte

dispoziții ale deciziei și sentinței.

Irevocabilă.

Pronunțată  în ședință publică,

astăzi 27 mai 2011.