ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7888/2011

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin Sentința civilă nr. 223 din 2 februarie 2010 a Tribunalului Harghita s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta F.I., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice prin mandatar Direcția Generală a Finanțelor Publice Harghita și, în consecință, s-a constatat caracterul politic al măsurilor administrative luate de organele represive în perioada 1951 - 1955, ca urmare a stabilirii calității de chiabur a tatălui reclamantei, defunctul P.J.; s-au respins capetele de cerere formulate de reclamantă privind acordarea despăgubirilor morale și materiale, ca neîntemeiate; s-a dispus obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 300 RON în favoarea reclamantei.

În considerentele hotărârii atacate s-a reținut că reclamanta F.I. a figurat la categoria socială chiaburi în perioada 1951 - 1955. Tribunalul a apreciat că sunt întrunite condițiile reglementate de art. 4 alin. (2) din Legea nr. 221/2009 și a constatat caracterul politic al măsurilor administrative luate de organele represive împotriva reclamantei în perioada 1951 - 1955, ca urmare a stabilirii calității de chiabur al tatălui reclamantei, defunctul P.J. În ce privește acordarea despăgubirilor morale s-a apreciat că nici reclamanta și nici antecesorii acesteia nu au fost condamnați politic, ci au suferit de pe urma măsurilor administrative abuzive luate împotriva lor de organele represive din acea perioadă și, ca urmare, nu există temei legal în baza cărora să poată fi acordate aceste despăgubiri morale.

Împotriva acestei hotărârii a declarat apel Direcția Generală a Finanțelor Publice Harghita, solicitând exonerarea Statului Român de la plata cheltuielilor de judecată dispuse în cuantum de 300 RON. Împotriva aceleiași hotărâri a declarat apel și reclamanta F.I. arătând că în mod greșit s-a respins petitul privind acordarea de daune materiale, întrucât prevederile art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009 prevede că persoana supusă unor măsuri administrative cu caracter politic beneficiază de despăgubiri reprezentând echivalentul bunurilor confiscate ca efect al măsurii administrative. În ce privește daunele morale apelanta invocă dispozițiile art. 4 alin. (2) din Legea nr. 221/2009, susținând că există cadru legal de acordare a daunelor morale solicitate, fiind dovedită atât existența cât și întinderea prejudiciului cauzat reclamantei, și, drept urmare, solicită admiterea căii de atac formulate.

Reclamanta, la data de 30 iunie 2010, a invocat excepția de neconstituționalitate a art. I pct. 1 și art. II din O.U.G. nr. 62/2010. Instanța de apel a constatat că la data de 20 octombrie 2010 Curtea Constituțională a pronunțat Decizia nr. 1354 prin care s-a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. I pct. 1 și art. II din O.U.G. nr. 62/2010. Prin Decizia civilă nr. 183/A din 9 decembrie 2010, Curtea de Apel Târgu Mureș a respins ca nefondate apelurile declarate. Referitor la apelul declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice Harghita, instanța de apel a constatat că prima instanță a făcut aplicarea prevederilor art. 274 C. proc. civ., obligând pârâta la plata cheltuielilor de judecată, întrucât prin întâmpinarea depusă s-a solicitat respingerea ca neîntemeiată a acțiunii formulate de către reclamantă, ulterior, aceasta fiind admisă în parte.

Referitor la apelul declarat de către reclamantă privind neacordarea daunelor materiale și morale solicitate prin acțiunea formulată, instanța de apel a apreciat că tribunalul a făcut o corectă aplicare a prevederilor Legii nr. 221/2009 în speța dedusă judecății, considerând că reclamantei nu îi sunt aplicabile prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009. Nici reclamanta și nici antecesorii acesteia nu au fost condamnați politic, ci au suferit de pe urma măsurilor administrative abuzive luate împotriva lor de organele represive din acea perioadă, astfel încât, hotărârea atacată este temeinică și legală. În Legea nr. 221/2009 completată și modificată, s-a stabilit la art. 1 alin. (2), condamnările cu caracter politic care constituie condamnări de drept, iar la alin. (3) s-au stabilit în mod expres condițiile de a constitui o măsură administrativă cu caracter politic orice măsură luată de organele fostei miliții sau securități.

Întrucât reclamanta a fost fiica numitului P.J. care a fost declarat chiabur, instanța de fond a procedat la constatarea caracterului politic al măsurilor administrative luate de organele represive în perioada 1951 - 1955 prin aplicarea prevederilor art. 4 alin. (2) din Legea nr. 221/2009 în mod judicios, a apreciat instanța de apel. Totodată, s-a apreciat că în speță este deosebit de relevantă împrejurarea pronunțării Deciziei nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curții Constituționale, prin care s-a declarat neconstituțional art. 5 alin. (1) lit. a) teza I, din Legea nr. 221/2009. În considerentele acestei decizii se reține: „avându-se în vedere că dispozițiile art. 5 alin. (11) din Legea nr. 221/2009 introdusă prin art. I, pct. 2 din O.U.G.

nr. 62/2010 fac trimitere în mod expres la prevederile alin. (1) din același articol, Curtea Constituțională constată că trimiterile la lit. a) alin. (1) al art. 5 din lege rămân fără obiect prin declararea art. 5 alin. (1) lit. a) teza I, din Legea nr. 221/2009 ca fiind neconstituțional”. Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta F.I., prevalându-se de dispozițiile art. 304 pct. 1, 5 și 9 C. proc. civ. 1. Pentru susținerea motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 1 și 5 C. proc. civ., recurenta reclamantă a învederat că după administrarea probatoriului în fața instanței de apel, la termenul din 30 iunie 2010, au fost declarate închise dezbaterile, însă, cu ocazia deliberării, constatându-se că nu se poate întruni majoritatea legală pentru adoptarea soluției, cauza a fost repusă pe rol și s-a dispus, totodată, reluarea dezbaterilor în complet de divergență, potrivit prevederilor art. 257 C. proc.

civ. La termenul de judecată următor, 30 septembrie 2010, instanța a intrat în compunere legală de trei judecători, însă cauza nu a fost soluționată la acel termen, întrucât reclamanta a invocat excepția de neconstituționalitate arătată și pricina a fost amânată pentru comunicarea către pârâtul cauzei a cererii sale de sesizare a Curții Constituționale. Ulterior, la termenul din 11 noiembrie 2010, instanța de apel nu a intrat în complet de divergență, ci în complet de doi judecători și a pus în discuție necesitatea amânării cauzei având în vedere pronunțarea Deciziei nr. 1354/2010 de către Curtea Constituțională care nu era publicată în M. Of. Apelanta reclamantă a formulat o nouă cerere de amânare la termenul din 9 decembrie 2010 pentru depășirea perioadei de 45 de zile de la data publicării în M. Of.

a deciziei Curții Constituționale și încetarea cauzei de suspendare a dispozițiilor legale declarate ca neconstituționale; cererea sa a fost respinsă, iar cauza a fost judecată la același termen, în complet nelegal constituit de doi judecători, iar nu în complet de divergență, fiind astfel încălcate formele de procedură (art. 257 C. proc. civ.), situație în care sunt întrunite ipotezele reglementate de art. 304 pct. 1 și 5 C. proc. civ. 2. Referitor la motivul de recurs reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta reclamantă învederează că instanța de apel în mod greșit a stabilit, ca și prima instanță, că nu îi sunt aplicabile dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea 221/2009, reluând în totalitate motivarea tribunalului.

Se mai arată de recurentă, că instanța de apel nu a aplicat în mod corespunzător prevederile art. 4 alin. (2) rap. la art. 1 alin. (3) și art. 5 lit. a) din Legea nr. 221/2009. Restul susținerilor din memoriul de recurs, reprezintă reluarea susținerilor pe situația de fapt, prezentată de reclamantă atât prin cererea de chemare în judecată, cât și prin memoriul de apel; cum acestea nu pot fi calificate drept critici de nelegalitate, Înalta Curte apreciază că nu se impune redarea acestora. Recursul formulat este nefondat.

Având în vedere modalitatea de derulare a procesului în fața instanței de apel și invocarea altor incidente după repunerea cauzei pe rol și reluarea dezbaterilor în complet de divergență, împrejurarea ce a avut un efect dilatoriu cu privire la momentul judecării pricinii în apel (invocarea excepției de neconstituționalitate și, ulterior pronunțarea Deciziilor Curții Constituționale nr. 1354 și 1358/2010), se constată că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 304 pct. 1 și 5 C. proc. civ., instanța de apel fiind alcătuită potrivit dispozițiilor legale, caz în care, se reține că nu au fost încălcate prevederile art. 257 C. proc. civ.

Așa cum reiese din considerentele deciziei recurate, instanța de apel, dat fiind caracterul devolutiv al căii de atac, a constatat că prin pronunțarea deciziilor menționate de instanța constituțională, dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 au fost înlăturate din conținutul actului normativ de referință, motiv pentru care, cererea reclamantei de acordare a unor despăgubiri morale nu mai are suport legal; consecutiv, și criticile acesteia relative la respingerea cererii de despăgubiri au fost apreciate nefondate, cu consecința respingerii apelului său; completul a fost legal alcătuit pentru soluționarea apelului, întrucât schimbarea cadrului legal al pricinii ca efect al deciziei Curții Constituționale a determinat lipsa de actualitate a divergenței între membri completului de judecată.

Înalta Curte apreciază că nici motivul de recurs întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. nu va putea fi primit (recurenta invocând aplicarea greșită a dispozițiilor art. 4 alin. (2) rap. la art. 1 alin. (3) și art. 5 lit. a) din Legea nr. 221/2009), întrucât cel din urmă text a fost înlăturat din cuprinsul legii pentru vicii de neconstituționalitate, iar pe de altă parte, prima instanță a constatat caracterul politic al măsurilor administrative dispuse de autoritățile vremii în perioada 1951 - 1955 împotriva autorului său și a membrilor familiei sale (deci, și a reclamantei) ca urmare a stabilirii calității de chiabur a tatălui său; prin urmare, prima instanță (soluția fiind confirmată în apel) a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 1 alin. (3) și art. 4 alin. (2) din Legea nr. 221/2009.

Față de cele ce preced, Înalta Curte, în aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta F.I., împotriva Deciziei nr. 183/A din 9 decembrie 2010 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 4 noiembrie 2011.