ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4064/2011

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4064/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra cauzei de față,

constată următoarele:

Prin

sentința civilă nr. 363 din 16 februarie 2010, Tribunalul Harghita, s

ecția civilă,

a admis în parte acțiunea

reclamantului F.P., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Ministerul

Finanțelor Publice, a constatat caracterul politic al măsurii administrative

abuzive de declarare a reclamantului și familiei sale ca chiaburi în perioada

1951-1955, a respins capetele de cerere referitoare la obligarea pârâtului

Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, la plata despăgubirilor

morale și materiale și a obligat pârâtul să plătească reclamantului cheltuieli

de judecată în sumă de 100 lei reprezentând onorariu avocațial.

Pentru a pronunța

această hotărâre, Tribunalul a reținut că familia reclamantului și acesta au

fost declarați chiaburi în perioada 1951-1955, cu toate obligațiile și

interdicțiile ce decurgeau din această categorisire, astfel cum rezultă din

declarațiile martorilor și din registrul agricol din anii 1951-1955, poziția

156 vol.

II,

împrejurare de natură să confere

reclamantului dreptul de a solicita constatarea faptului că a fost supus unor

măsuri administrative abuzive și că acestea au caracter politic, conform art. 4

alin. (2) din Legea nr. 221/2009.

Tribunalul a constatat

că solicitările privitoare la obligarea pârâtului la plata despăgubirilor

morale și materiale pentru suferințele și prejudiciile suferite nu pot fi

acordate, deoarece art. 5 lit. a) din lege menționează în mod expres și

limitativ categoria de persoane care pot beneficia de despăgubiri pentru

prejudiciul moral, și anume acelea care au suferit o condamnare cu caracter

politic.

Împotriva

acestei hotărâri au declarat apel ambele părți.

Apelul

pârâtului Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice,

a

vizat exonerarea acestuia de plata

cheltuielilor de judecată dispuse, în cuantum de 100 lei.

In motivarea apelului a

arătat că instanța de fond a acordat reclamantului cheltuieli de judecată în

cuantum de 100 lei, în considerarea faptului că Statul Român a căzut în

pretenții în baza art. 274 alin. (1) C. proc. civ., însă având în vedere

dispozitivul sentinței, acordarea cheltuielilor de judecată s-a făcut cu

nerespectarea prevederilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Apelul reclamantului

a vizat schimbarea în parte a

sentinței atacate, în sensul admiterii în tot a acțiunii introductive de

instanță și obligarea intimatei la suportarea cheltuielilor de judecată.

In motivarea apelului a

arătat că hotărârea atacată este nelegală și netemeinică întrucât, respingând

petitul privind despăgubirile materiale și morale solicitate, instanța de fond

practic a refuzat să judece sub cuvânt că legea nu prevede, fiind culpabilă de

denegare de dreptate, conform art. 5 C. civ.

Scopul Legii nr.

221/2009 este tocmai acela de a încerca repararea prejudiciilor morale și

materiale suferite prin condamnările cu caracter politic și măsurile

administrative asimilate acestora, or instanța de judecată, prin refuzul de

acordare a despăgubirilor sub motiv că legea nu prevede, golește de conținut și

de efecte o lege cu caracter reparatoriu. In considerația scopului legii, acela

de a încerca repararea prejudiciului suferit, atât în cazul persoanelor care au

suferit condamnări pronunțate de instanțe judecătorești cât și în cazul celor

care au fost supuși unor măsuri administrative cu caracter politic, aceștia au

dreptul de a solicita instanței de judecată acordarea despăgubirilor morale și

materiale.

In ceea ce privește

despăgubirile materiale, a invocat prev. art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr.

221/2009, arătând că instanța de fond, pornind de la premisa greșită că legea

nu prevede acordarea de despăgubiri materiale în cazul persoanelor cărora li

s-au aplicat măsuri administrative cu caracter politic, nici măcar nu a mai

analizat susținerile și probele administrate, privitoare la acest petit.

Referitor la daunele

morale, în mod nejustificat instanța de judecată le-a respins, apreciind că nu

există temei legal pentru acordarea acestora, în speță fiind incidente

dispozițiile art. 4 alin. (2) din Legea nr. 221/2009, ceea ce înseamnă că,

măsurile administrative constatate de instanța de judecată ca având caracter

politic, reprezintă o condamnare cu caracter politic în accepțiunea legii, cu

consecințele prevăzute de art. 5 alin. (1) din lege.

Regimul de persecuție și

oprimare la care a fost supus reclamantul și familia acestuia, pe lângă

obligația împovărătoare de predare de produse agricole către stat, de plată a

unor impozite în mod nejustificat majorate, s-a concretizat prin interdicția de

a părăsi localitatea fără încuviințarea prealabilă a autorităților locale, prin

interzicerea participării la activități sociale și culturale, prin punerea

acestora într-o situație de inferioritate și izolare fată de membrii

comunității, aspecte dovedite prin înscrisuri și prin relatările martorilor.

Prin luarea unor asemenea măsuri și prin supunerea reclamantului și a familiei

sale unui asemenea tratament au fost lezate valori morale în strânsă și directă

legătură cu onoarea și demnitatea umană. Practic, în regimul comunist

etichetarea ca și chiaburi era echivalentă cu dușmani ai poporului, care

trebuiau izolați atât la propriu, prin instituirea domiciliului forțat, cât și

prin excluderea din viața socială a comunității. Chiar dacă prejudiciul moral

este foarte dificil de cuantificat și de multe ori despăgubirea nu poate

acoperi în sens real suferința psihică resimțită și privarea efectivă de o

viață normală și liniștită pe parcursul anilor de represiune comunistă, totuși

instanța de judecată avea la îndemână criterii de determinare a acestora prin

prisma consecințelor negative ale prejudiciului și a implicațiilor acestora pe

toate planurile vieții sociale, dovedite prin probele administrate. Astfel,

măsurile administrative cu caracter politic ce au fost aplicate reclamantului

și familiei sale de către regimul comunist, dau dreptul atât la despăgubiri de

ordin moral pentru prejudiciile cauzate personalității sociale, cât și de ordin

material constând în echivalentul bunurilor remise ca și cotă de produse

agricole și diferența dintre impozitul perceput și cel efectiv datorat.

Reclamantul a formulat

întâmpinare, solicitând respingerea apelului declarat de pârât și obligarea

acestuia la plata cheltuielilor de judecată, apreciind demersul judiciar al

apelantului ca nefondat, având în vedere prevederile art. 274 alin. (1),

raportate la art. 276 C. proc. civ., în sensul că instanța de judecată a

încuviințat doar în parte cheltuielile de judecată solicitate de reclamant,

reducând cuantumul acestora de la 300 lei la 100 lei, proporțional cu

pretențiile admise.

Prin decizia civilă nr. 86/A

din 1 iunie 2010 Curtea de Apel Târgu

Mureș,

secția civilă, de muncă si asigurări sociale, pentru minori și familie,

a

respins ca nefondate ambele apeluri.

Referitor la apelul

pârâtului

instanța de

apel a constatat că, pe de o parte, acesta nu a fost motivat, invocându-se

generic prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. (în situația în care inițial

s-a declarat recurs, recalificat de către instanța de control în apel), iar pe

de altă parte, instanța de fond a făcut o corectă aplicare a prevederilor art.

274, raportat la art. 276 C. proc. civ., în condițiile în care acțiunea

reclamantului a fost admisă în parte iar pârâtul, căzând în pretenții, în

accepțiunea dată de art. 274 alin. (1) C. proc. civ., era obligat să suporte

cheltuielile de judecată ale reclamantului, bineînțeles în măsura admiterii

acțiunii.

Referitor la apelul

reclamantului,

instanța

de apel a reținut că prin petitele 2 și 3 ale acțiunii reclamantul a solicitat

despăgubiri morale de 500.000 lei pentru suferințele morale în cei 5 ani, cât

au fost categorisiți chiaburi, el și părinții lui, cu toate consecințele ce au

însemnat această calificare, precum și despăgubiri materiale de 10.000 lei, pentru

prejudiciile suferite în cei 5 ani, tribunalul respingând aceste petite,

reținând prevederile art. 5 lit. a) din Legea nr. 221/2009.

Instanța de apel a mai

reținut că aplicarea corectă și judicioasă a unui text de lege sau constatarea

că solicitările nu sunt întemeiate pe un text de lege în vigoare nu poate duce

automat la acuzarea instanței de denegare de dreptate, iar scopul Legii nr. 221/2009

este unul cu caracter reparator, ceea ce nu presupune însă și aplicarea legii,

dincolo de prevederile ei, sau interpretarea exhaustivă a legii, în raport cu

interesele uneia sau alteia dintre părți.

Reclamantul este cel

care face o interpretare greșită a art. 5 alin. (1) lit. b), text de lege care

prevede, fără echivoc, că se poate cere acordarea de despăgubiri reprezentând

echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărâre de condamnare sau ca

efect al măsurii administrative, dacă bunurile respective nu i-au fost

restituite sau nu a obținut despăgubiri prin echivalent în condițiile Legii nr.

10/2001 sau ale Legii nr. 247/2005. Este vorba de „bunuri confiscate" și

nu de faptul că familia reclamantului a fost obligată să plătească cote mai

mari de produse agricole și un impozit majorat or, în speță, reclamantul nu a

susținut și nu a probat că, în urma măsurii administrative cu caracter politic,

constatată ca atare de prima instanță, lui și familiei sale i s-ar fi confiscat

bunuri aflate în proprietatea lor. Ca atare, în mod corect prima instanță a

respins acest petit, fără a mai fi necesară cercetarea probatoriului sub acest

aspect, cară vreme solicitarea reclamantului nu se încadra în prevederea

expresă și imperativă a textului de lege sus­citat.

Reclamantul face o

interpretare greșită a legii și când apreciază că din coroborarea prevederilor

art. 4 alin. (2) cu art. 1 alin. (3) și art. 5 alin. (1) din Legea nr. 221/2009

se poate trage concluzia că măsurile administrative constatate de instanța de judecată

ca având caracter politic reprezintă de fapt condamnare cu caracter politic,

întrucât omite să facă referire la prev. art. 1 alin. (1) și (2) din lege, în

care se definește condamnarea cu caracter politic ca fiind „orice condamnare

dispusă printr-o hotărâre judecătorească definitivă, pronunțată în perioada 6

martie 1945-22 decembrie 1989, pentru fapte săvârșite înainte de data de 6

martie 1945 sau după această dată și care au avut drept scop împotrivirea față

de regimul totalitar instaurat după data de 6 martie 1945", precum și

„condamnările pronunțate pentru faptele prevăzute în...". De asemenea,

alin. (3) al art. 1 face vorbire și „orice alte fapte prevăzute de legea

penală, dacă prin săvârșirea acestora s-a urmărit unul din scopurile prevăzute

la art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 214/1999". Sintagma „persoanelor

împotriva cărora au fost dispuse, din motive politice, măsuri administrative

abuzive", face parte din titlul O.U.G. nr. 214/1999, astfel cum este

enunțat integral până la sfârșitul alin. (3). La această Ordonanță face

referire legea în art. 4 alin. (2) din lege, când se arată că „prev. art. 1 alin.

(3) se aplică în mod corespunzător.

Instanța de apel a

constatat că dacă legiuitorul ar fi dorit să includă măsurile administrative

abuzive în categoria condamnărilor politice ar fi făcut acest lucru, la

momentul la care a definit noțiunea de „condamnare cu caracter politic",

or, dimpotrivă, la art. 3 din lege se definește separat ce anume constituie

„măsură administrativă cu caracter politic" iar la art. 4 se arată că se

poate constata de către instanță caracterul politic și al altor măsuri

administrative [alin. (2)], așa cum s-a și admis în speța dedusă judecății.

Art. 5 din lege face

distincția între caracterul măsurii reparatorii care urmează a se aplica, în

sensul că în cazul condamnării cu caracter politic se acordă despăgubiri pentru

prejudiciul moral suferit prin condamnare [alin. (1)] iar în cazul măsurii

administrative se acordă despăgubiri pentru bunurile confiscate, în echivalent [alin.

(2)], distincția fiind clară și fără posibilitate de interpretări.

Instanța de apel a

concluzionat că singura măsură reparatorie cu caracter material care se putea

acorda reclamantului, în funcție de starea de fapt reținută, era acordarea de

despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate ca efect al

măsurii administrative, însă cum în speță reclamantul nu a invocat confiscarea

de bunuri ca efect la declarării ca chiaburi, instanța nu putea acorda aceste

despăgubiri, iar despre acordarea de daune morale se putea vorbi doar dacă

reclamantul ar fi suferit o condamnare cu caracter politic, așa cum a fost

definită în lege.

Împotriva

acestei decizii a declarat recurs reclamantul F.P.

arătând că hotărârea atacată a fost

dată cu interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor Legii nr. 221/2009,

în sensul că în mod greșit instanțele anterioare, constatând caracterul politic

al măsurii administrative de declarare a reclamantului și familiei acestuia

drept chiaburi, au respins cererea de acordare de despăgubiri cu motivarea că

acestea se acordă doar pentru condamnările cu caracter politic.

Neacordarea

despăgubirilor materiale și morale constituie o interpretare și aplicare

greșită a dispozițiilor Legii nr. 221/2009, în contextul în care situația reclamantului

este reglementată de art. 4 alin. (2) din actul normativ arătat, respectiv,

măsura administrativă cu caracter politic este asimilată, din punct de vedere al

reparației acordate, cu condamnarea cu caracter politic, ambele beneficiind de

același regim juridic reparator.

Prejudiciul moral

suferit de reclamant în perioada în care acesta și familia sa au fost declarați

chiaburi a fost dovedit prin probatoriul administrat în fața instanțelor de

fond și apel, care a conturat regimul de persecuție și de oprimare la care a

fost supus reclamantul, constând în obligația de predare de produse agricole

către stat, plata unor impozite în mod ne justificat majorate, interdicția de a

părăsi localitatea fără încuviințarea prealabilă a autorităților locale, interzicerea

participării la activitățile sociale și culturale, etc.

Reclamantul mai arată că

etichetarea ca chiaburi era echivalentă cu noțiunea de dușmani ai poporului,

care trebuiau izolați la propriu de restul comunității, prin instituirea

domiciliului forțat și excluderea din viața socială.

Prejudiciul material

constă în contravaloarea bunurilor confiscate de către stat de la reclamant și

familia acestuia în perioada 1951-1955 cu titlu de cotă de produse agricole și

animaliere.

Recursul

este fondat și va fi admis, pentru următoarele argumente:

Legea nr. 221/2009 are

ca obiect de reglementare stabilirea unor drepturi în favoarea persoanelor care

au suferit condamnări cu caracter politic sau față de care au fost luate măsuri

administrative asimilate condamnărilor politice în perioada 6 martie 1945-22

decembrie 1989.

Acest act normativ

adoptat după aplicarea Decretului-lege nr. 118/1990 și O.U.G. nr. 214/1999 a

completat cadrul legislativ existent referitor la acordarea reparațiilor morale

și materiale destinate a repara

prejudiciile

suportate de victimele regimului totalitar.

Scopul legii rezultă și

din expunerea de motive a actului normativ ce a însoțit proiectul legii în

procesul de legiferare, care nu distinge între condamnații politic și

persoanele față de care s-au luat măsuri administrative cu caracter politic,

incluzând în noțiunea generică de „condamnați" ambele categorii de victime

ale totalitarismului.

Legiuitorul a definit

cele două categorii de măsuri abuzive ale regimului comunist, respectiv,

condamnările cu caracter politic și măsurile administrative cu caracter

politic.

Condamnările cu caracter

politic sunt definite prin enumerare și trimitere expresă la infracțiunile ce

au atras condamnarea, pe de o parte în art. 1 al legii, iar pe de altă parte, prin

trimiterea la condamnare pentru alte fapte prevăzute de legea penală care pot

fi asimilate celor cu caracter politic fiind săvârșite în scopul prevăzut de

art. 2 din O.U.G. nr. 214/1999 cu condiția constatării caracterului politic-cu

urmarea procedurii prevăzute de art. 4 din lege.

Măsurile administrative

cu caracter politic sunt definite prin art. 3 din lege, în care sunt enumerate

și actele normative în baza cărora s-au dispus, iar potrivit art. 4 alin. (2)

pot fi asimilate acestora și alte măsuri administrative decât cele al căror

caracter politic este prevăzut expres-cu condiția de a se constata caracterul

politic al acestora de către instanță.

In speță, caracterul

politic al măsurii administrative luate față de familia reclamantului a fost

constatat ca atare de instanță în baza dispozițiilor art. 4 alin. (2) din Legea

nr. 221/2009, pe baza probatoriilor administrate, apreciindu-se că declararea

ca chiaburi a reclamantului și familiei sale, cu toate consecințele negative

ale unei asemenea calificări, este de natură să-1 încadreze pe acesta în

categoria persoanelor îndreptățite să solicite constatarea faptului că au fost

supuse unor măsuri abuzive cu caracter politic.

Din interpretarea logică

și teleologică a legii rezultă cu evidență că atât persoanele care au suferit

condamnări penale cu caracter politic, cât și cele fată de care s-au luat

măsuri administrative cu caracter politic în perioada de referință, beneficiază

de despăgubiri în temeiul art. 5 din lege, întrucât atât condamnările penale,

cât și măsurile administrative cu caracter politic reprezintă măsuri abuzive

ale regimului totalitar fără vreo diferențiere sub caracterul abuziv al

acestora.

Art. 5 alin. (1) lit. a)

din lege prevede că la dimensionarea cuantumului despăgubirilor pentru prejudiciul

moral instanța va ține seama și de măsurile reparatorii acordate prin

Decretul-lege nr. 118/1990 și O.U.G. 214/2000 or, aceste acte normative prevăd,

fără nici o distincție, acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din

motive politice, deportate ori condamnate politic, persoanelor împotriva cărora

au fost dispuse măsuri administrative abuzive. Dacă legiuitorul ar fi

intenționat să excludă de la despăgubirile pentru prejudiciul moral persoanele

care au făcut obiectul unor măsuri politice administrative, pornind aprioric de

la premisa că cele două acte normative anterioare au fost de natură să acopere

în totalitate aceste prejudicii, ar fi prevăzut-o expres, așa cum a făcut-o la

redactarea art. 5 lit. b) din lege.

Toate aceste

considerente duc la concluzia că dispozițiile art. 5 lit. a) din Legea nr. 221/2009

sunt aplicabile și persoanelor față de care s-au luat măsuri administrative cu

caracter politic, indiferent că este prevăzut expres de lege, ori trebuie

constatat de instanță, cum este cazul în speță astfel încât sub acest aspect

critica reclamantului este întemeiată.

Deși legiuitorul nu a

conturat criterii legale pentru determinarea prejudiciului moral, doctrina și

jurisprudența au consacrat totuși anumite repere pentru cuantificarea

despăgubirilor acordate cu acest titlu, cum este echitatea și

proporționalitatea.

Stabilirea cuantumului

unor asemenea despăgubiri implică, în mod inevitabil, o doză de aproximare,

instanța fiind nevoită să stabilească un anumit echilibru între prejudiciul

moral suferit, care niciodată nu va putea fi înlăturat în totalitate, și

despăgubirile acordate, care să permită celui prejudiciat anumite avantaje de

natură a atenua suferințele morale, fără a se ajunge însă în situația

îmbogățirii fără just temei.

In termenii Convenției

Europene a Drepturilor Omului, criteriul echității în materia despăgubirilor

morale are în vedere necesitatea ca persoana vătămată să primească o

satisfacție echitabilă pentru prejudiciul moral suferit, cu efecte

compensatorii, dar, în același timp, despăgubirile să nu reprezinte amenzi

excesive pentru autorii prejudiciului și nici venituri nejustificate pentru

victime.

Înalta Curte va constata

că, în condițiile în care instanțele anterioare în mod corect au stabilit

caracterul politic al măsurii administrative constând în declararea ca chiaburi

a reclamantului și familiei sale, măsură ale cărei consecințe s-au repercutat

în mod negativ asupra vieții ulterioare a acestora, suma de 4000 de Euro cu

titlu de daune morale reprezintă o satisfacție echitabilă pentru suferințele

îndurate, respectiv, 1000 de Euro pentru fiecare an cât a durat măsura abuzivă.

In stabilirea

cuantumului daunelor morale, Înalta Curte are în vedere, așa cum s-a arătat,

intervalul de timp în care solicitantul a suportat consecințele măsurii abuzive

(1951-1955), impactul pe care această măsură l-a avut asupra vieții sociale,

onoarei și reputației solicitantului, presiunile și restricțiile la care a fost

supus din partea autorităților.

In egală măsură însă,

instanța ia în considerare intervalul de timp care a trecut de la încetarea

măsurii abuzive, prin raportare la anul 1955 indicat de reclamant în acțiune,

precum și faptul că, spre deosebire de alte măsuri administrative, cum ar fi de

exemplu deportarea, ale căror consecințe au fost extrem de tragice, având ca

efect înjosirea și degradarea ființei umane, condițiile de viață ale

reclamantului și familiei sale nu au fost în mod semnificativ schimbate,

aspecte ce se vor reflecta în cuantumul despăgubirilor acordate.

Referitor la acordarea

daunelor materiale astfel cum a fost solicitată de reclamant, art. 5 alin. (1) lit.

b) din Legea nr. 221/2009 statuează că este posibilă „acordarea de despăgubiri reprezentând

echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărâre de condamnare sau ca efect

al măsurii administrative, dacă bunurile respective nu i-au fost restituite sau

nu a obținut despăgubiri prin echivalent în condițiile Legii nr. 10/2001... sau

ale Legii nr. 247/2005...".

Din interpretarea

dispozițiilor legale anterior citate, rezultă că pentru acordarea daunelor

materiale în condițiile Legii nr. 221/2009 trebuie, pe de o parte, să se facă

dovada că bunurile a căror contravaloare se solicită au calitatea de „bunuri

confiscate", iar pe de altă parte, în vederea evitării unei duble reparații,

că solicitantul nu a beneficiat de măsuri reparatorii pentru acestea în temeiul

unui alt act normativ de reparație.

In speță, în urma

administrării probatoriilor în fond și apel reclamantul nu a produs dovezi nici

cu privire la preluarea bunurilor sub forma confiscării, și nici cu privire la

împrejurarea că nu ar fi obținut deja despăgubiri materiale corespunzătoare

valorii acestora prin intermediul altor acte de reparație.

Spre deosebire de

prejudiciul moral, pentru care legiuitorul nu a instituit criterii legale de

evaluare, lăsând la aprecierea judecătorului, în funcție de particularitățile

fiecărei cauze, stabilirea acestuia, prejudiciul material are un regim juridic

probator diferit, în sensul că orice pretenție de gen trebuie dovedită conform

regulilor din materia răspunderii civile, lucru care nu s-a realizat în cauză.

Pe de altă parte, faptul

că familia reclamantului a fost obligată la plata unor impozite și a unor cote

de produse agricole majorate nu poate fi asimilată noțiunii de „bunuri confiscate",

astfel încât această solicitarea va fi înlăturată.

Pentru considerentele

arătate, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta

Curte va admite recursul, va modifica în parte decizia recurată în sensul

admiterii apelului reclamantului, cu consecința schimbării în parte a hotărârii

de fond, prin obligarea pârâtului Statul Român, prin Ministerul Finanțelor

Publice la plata către reclamant a sumei de 4000 Euro cu titlu de daune morale,

sumă ce se va achita în echivalent lei la cursul BNR la data plății.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE

LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de reclamantul F.P. împotriva deciziei nr. 86/A din 1 iunie 2010 a Curții de

Apel Târgu Mureș, secția civilă de muncă și asigurări sociale, pentru minori și

familie.

Modifică în parte

decizia recurată, admite apelul reclamantului împotriva sentinței nr. 363 din

16 februarie 2010 a Tribunalului Harghita, secția civilă, schimbă în parte

sentința în sensul că obligă pe pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor

Publice, la plata sumei de 4000 Euro către reclamant cu titlu de daune morale,

sumă ce va fi plătită în echivalent lei la cursul BNR la data plății.

Menține celelalte

dispoziții ale sentinței și deciziei.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 13 mai 2011.