ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5781/2011

Asupra cauzei de față,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată

la 17 septembrie 2009 pe rolul Tribunalului Mureș, reclamanta L.I. a chemat în judecată

Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice solicitând să se constate caracterul

politic al măsurii administrative luate față de tatăl acesteia.

În motivarea cererii reclamanta

a arătat că în perioada 15 februarie 1951 – 20 decembrie 1957, tatăl ei – numitul

K.E. – a fost declarat chiabur, motiv pentru care atât tatăl reclamantei cât și

membrii familiei au avut domiciliul obligatoriu în localitatea T. Reclamanta arată

că în perioada amintită întreaga familie a fost persecutată de autorități.

Pârâtul a invocat excepția

inadmisibilității cererii prin raportare la prevederile art. 111 din C. proc.

civ., motivând această excepție prin lipsa unui petit de realizare a dreptului.

Cu privire la această

excepție, instanța a apreciat-o ca neîntemeiată, îÎntrucât dispozițiile speciale

ale Legii nr. 221/2009 urmăresc acordarea unei forme de reparație persoanelor persecutate

de autorități în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989. Din ansamblul prevederilor

acestui act normativ, în special din dispozițiile art. 4, se desprinde concluzia

ca una din formele de reparație morală ce poate fi solicitată de persoanele îndreptățite,

este constatarea pe cale judecătorească a caracterului politic al condamnării sau

al măsurii administrative.

Această formă de reparație

morală este independentă de o altă modalitate de reparație (respectiv de acordarea

de daune morale în sensul prevăzut de art. 5 din Legea nr. 221/2009) și, fiind în

prezența unei forme de reparație morală, interesul procesual în exercitarea cererii

în constatare există, neavând nicio relevanță dispozițiile O.U.G. nr. 214/1999 invocate

de pârât.

Pe fondul cauzei s-a reținut

că, separat de situațiile expres reglementate prin Legea nr. 221/2009, dispozițiile

art. 4 alin. (2) din același act normativ lasă la latitudinea instanței aprecierea

dacă și în alte ipoteze, măsura administrativă a avut sau nu caracter politic.

În acest sens, s-a constatat

că în perioada 1952 – 1957, tatăl reclamantei a fost înscris pe lista chiaburilor.

Din coroborarea înscrisurilor

privind încadrarea în categoria chiaburilor cu cele privind trecerea reclamantei

în evidența autorităților ca „material compromițător”, s-a tras concluzia că în

toată acea perioadă tatăl reclamantei a fost în permanență urmărit de autorități

(așa cum rezultă din note informative de la C.N.S.A.S.).

S-a apreciat ca fiind

evident caracterul politic al acestei măsuri administrative, persecutarea exercitată

de autoritățile regimului comunist având la bază categoria socială a persoanei declarate

„chiabur” și care, pentru a fi radiat de pe acea listă, a fost retrogradat” în categoria

țăranilor mijlocii.

Prin acțiunea de supraveghere

a autorităților s-a adus atingere în mod abuziv dreptului autorului reclamantei

la libertate fizică și psihică.

Față de toate aceste considerente,

Tribunalul a pronunțat sentința civilă nr. 1239 din 15 iunie 2010, prin care a respins

excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârât și a admis cererea, constatând

caracterul politic al măsurilor cu caracter administrativ la care a fost supus K.E.

în perioada 1952 – 1957.

Împotriva sentinței a

declarat apel pârâtul care a susținut caracterul netemeinic și nelegal al soluției,

având în vedere că pentru constatarea caracterului politic al unor măsuri administrative,

altele decât cele prevăzute la art. 3 din Legea nr. 221/2009, se impunea ca instanța

de fond să analizeze incidența dispozițiilor art. 1 alin. (3) din Legea nr. 221/2009

la care face trimitere art. 4 alin. (2) din actul normativ anterior menționat.

Având în vedere că prevederile

art. 1 alin. (3) raportat la dispozițiile art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 214/1999,

s-a apreciat că solicitarea reclamantei se impunea a fi catalogată ca fiind o cerere

de repunere în termenul prevăzut de dispozițiile O.U.G. nr. 214/1999. În acest sens,

s-a arătat că în conformitate cu prevederile art. 4 din O.U.G. nr. 214/1999, Comisia

pentru constatarea calității de luptător în rezistența anticomunistă înființată

în baza acestui act normativ, constată calitatea de luptător în rezistența anticomunistă

persoanelor condamnate pentru infracțiuni săvârșite din motive politice sau supuse,

din motive politice, unor măsuri administrative abuzive. Conform prevederilor actului

normativ menționat, termenul de depunere a cererilor a fost 31 decembrie 2003.

S-a invocat faptul că

reclamanta nu a adus niciun argument în susținerea cererii sale care ar fi putut

determina instanța de judecată să constate caracterul politic al măsurii administrative

la care a fost supus antecesorul său.

Apelul a fost respins

ca nefondat prin decizia nr. 129/A din 28 septembrie 2010 a Curții de Apel Târgu

Mureș, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie.

În considerentele deciziei

s-a reținut că, așa cum în mod corect a stabilit și prima instanță, în perioada

1952 – 1957 tatăl reclamantei a fost înscris pe lista chiaburilor, fiind nevoit

să predea statului o cantitate mai mare de produse agricole și totodată, membrilor

de familie le-a fost interzisă părăsirea localității fără o încuviințare prealabilă,

fiindu-le de asemenea interzis să participe la activități culturale.

De aceea, s-a apreciat

că în mod justificat a stabilit prima instanță caracterul politic al măsurilor cu

caracter administrativ la care a fost supus tatăl reclamantei ca urmare a includerii

acestuia pe lista chiaburilor, având în vedere că prin măsurile care s-au luat față

de el, acesta a fost discriminat în raport de alte persoane iar persecuția exercitată

a fost determinată doar de faptul că a fost categorisit „chiabur”, fără a fi săvârșit

fapte de natură infracțională.

Totodată, a fost înlăturată

critica privind eludarea dispoz. O.U.G. nr. 214/1999 prin promovarea unei acțiuni

întemeiate pe dispozițiile Legii nr. 221/2009.

Aceasta, în condițiile

în care prin O.U.G. nr. 214/1999 se reglementează într-adevăr, acordarea calității

de luptător în rezistența anticomunistă unor categorii de persoane, însă trimiterea

care se face la acest act normativ prin dispozițiile Legii nr. 221/2009, nu înseamnă

că persoanele care solicită aplicarea în beneficiul lor a prevederilor acestor legi

trebuie să parcurgă sau să facă dovada că au parcurs procedura prevăzută de O.U.G.

nr. 214/1999 pentru recunoașterea calității de luptător în rezistența anticomunistă.

Prin art. 2 alin. (1)

din O.U.G. nr. 214/1999 se prevede că sunt considerate infracțiuni săvârșite din

motive politice infracțiunile care au avut unul din scopurile prevăzute de lit.

a) – e) ale acestui articol. Trimiterea făcută la acest text de Legea nr. 221/2009

trebuie interpretată în sensul că, la aprecierea caracterului politic al unei măsuri

administrative, trebuie avut în vedere doar dacă acțiunile persoanei față de care

s-a luat măsura respectivă au avut vreunul din scopurile prevăzute de art. 2

alin. (1) din O.U.G. nr. 214/1999.

Decizia a fost atacată

cu recurs de către apelantul-pârât, care a invocat următoarele aspecte de nelegalitate:

- Instanța nu a arătat

în concret motivele pe care se sprijină soluția adoptată, limitându-se la a reitera

situația de fapt prezentată de reclamantă fără a analiza mijloacele de probă.

- În speță, nu s-a făcut

dovada îndeplinirii cerințelor prev. de art. 3 și respectiv, art. 4 alin. (2) din

Legea nr. 221/2009.

Pentru constatarea caracterului

politic al unor măsuri administrative, altele decât cele prevăzute la art. 3, se

impunea să se verifice incidența art. 1 alin. (3) din Legea nr. 221/2009 cu trimiterea

pe care acest text o face la dispozițiile O.U.G. nr. 214/1999.

În aceste condiții, instanța

trebuia să constate că reclamanta-intimată nu a făcut dovada că măsura administrativă

luată asupra antecesorului a fost dispusă urmare a săvârșirii unor fapte din motive

politice, care să corespundă scopurilor prevăzute la art. 2 alin. (1) din O.U.G.

nr. 214/1999, astfel cum rezultă din prevederile art. 4 alin. (2) din Legea nr.

221/2009.

Criticile recurentului

n-au fost încadrate în drept, dar în temeiul art. 306 alin. (3) C. proc. civ., urmează

a fi avute în vedere din perspectiva motivului prev. de art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., (dezvoltarea argumentelor permițând această încadrare, față de împrejurarea

că se invocă nesocotirea unor norme de drept material în soluționarea cauzei).

Intimata-reclamantă nu

a formulat întâmpinare.

Analizând aspectele de

nelegalitate deduse judecății, Înalta Curte constată caracterul fondat al acestora

potrivit următoarelor considerente:

- Pronunțând soluția de

constatare a caracterului politic al măsurii administrative dispuse față de autorul

reclamantei, instanțele fondului au reținut că această măsură a constat în includerea

numitului K.E. pe lista chiaburilor, în perioada 1952 – 1956.

Că, aceasta a însemnat

o măsură discriminatorie în raport de alte persoane, membrilor familiei fiindu-le

interzisă părăsirea localității fără o încuviințare prealabilă și interzisă, de

asemenea, participarea la activități culturale.

Raportat la această situație,

care nu se încadrează în ipoteza textului art. 3 din Legea nr. 221/2009 (care definește

măsurile administrative cu caracter politic dispuse în baza actelor normative enumerate

și constând în dislocarea și stabilirea domiciliului obligatoriu, internarea în

unități și colonii de muncă, stabilirea de loc de muncă obligatoriu), instanța trebuia

să analizeze într-adevăr, incidența art. 4 alin. (2) din Legea nr. 221/2009.

Potrivit textului menționat,

se poate solicita instanței constatarea caracterului politic al altor măsuri administrative

altele decât cele prevăzute la art. 3, dar cu aplicarea în mod corespunzător a

art. 1 alin. (3) din Legea nr. 221/2009.

Or, prin interpretarea

sistematică și coroborată a textelor de lege incidente, ținând seama totodată de

finalitatea adoptării acestor legi de reparație, trebuie observat că în aprecierea

caracterului politic al măsurii, se are în vedere ca fapta care a determinat-o să

fi avut drept scop împotrivirea față de regimul totalitar instaurat la 6 martie

1945.

În speță însă, potrivit

elementelor de fapt stabilite de instanțele fondului, măsura administrativă a constat

în menționarea autorului reclamantului în tabelul „chiaburilor”, ceea ce nu venea

să sancționeze o împotrivire față de regimul comunist pentru ca măsura, prin ea

însăși, să fie considerată una cu caracter politic.

Pe de altă parte, deși

prin acțiunea introductivă, reclamanta a pretins că autorul și întreaga sa familie

au avut domiciliu obligatoriu (în localitatea T.), probele administrate în fața

instanțelor de fond nu le-au permis acestora să rețină o asemenea situație de fapt.

Pe acest aspect, s-a stabilit

doar că „membrilor de familie le-a fost interzisă părăsirea localității fără o încuviințare

prealabilă, fiindu-le interzisă și participarea la activități culturale”.

Aceste situații nu se

subsumează însă celei de domiciliu obligatoriu [care, în sensul art. 3 alin.

(1) din Legea nr. 221/2009 presupune dislocarea din localitatea de baștină și stabilirea

domiciliului obligatoriu în altă localitate] pentru ca în continuare să poate fi

asimilate unei măsuri administrative cu caracter politic.

În același timp, faptul

că autorul reclamantei ar fi fost discriminat, așa cum reține instanța de apel,

în raport cu alte persoane, ca urmare a includerii sale pe lista chiaburilor, nu

este de natură să-l includă în sfera de reglementare a Legii nr. 221/2009, care

are în vedere asigurarea de reparații morale celor care au săvârșit acte de împotrivire

față de regimul totalitar.

În consecință, văzând

că în aprecierea jurisdicțională asupra naturii măsurii de includere a autorului

reclamantei pe lista chiaburilor, instanța a nesocotit dispoz. art. 4 alin. (2)

coroborat cu art. 1 alin. (3) din Legea nr. 221/2009, Înalta Curte urmează să admită

recursul, găsind incident motivul prev. de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Ca atare, va fi modificată

decizia recurată și, urmare a admiterii apelului, va fi schimbată, în parte, sentința

de primă instanță, prin respingerea cererii promovate ca neîntemeiate (și cu menținerea

soluției date excepției de inadmisibilitate).

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin D.G.F.P. Mureș împotriva

deciziei nr. 129/A din 28 septembrie 2010 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția civilă,

de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie.

Modifică decizia în sensul

că admite apelul declarat de pârât împotriva sentinței nr. 1239 din 15 iunie 2009

a Tribunalului Mureș, secția civilă.

Schimbă în parte sentința

și respinge cererea.

Păstrează celelalte dispoziții

ale sentinței.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 6 iulie 2011.