ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3344/2010

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 22 din 18

februarie 2010 pronunțată de Tribunalul Buzău, s-a respins cererea de schimbare

a încadrării juridice din infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (3), (4)

și (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în cea prevăzută de art. 84

alin. (1) pct. 2, 3 din Legea nr. 59/1934 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.

pen.

În baza art. 215 alin. (1), (3), (4),

și (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 74 și art. 76 lit.

a) C. pen. inculpatul B.R., administrator la SC B. SRL Pitulicea, a fost

condamnat la o pedeapsă de 3 ani închisoare.

În baza art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005

cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. si art. 74 și art. 76 lit. d) C. pen.

același inculpat a fost condamnat la o pedeapsă de 1 an închisoare și în baza

art. 272 pct. 2 din Legea nr. 31/1990 actualizată cu aplicarea art. 41 alin.

(2) C. pen. și art. 74 și art. 76 lit. d) C. pen. la o pedeapsă de 6 luni

închisoare.

Conform art. 33, art. 34 C. pen. s-au

contopit pedepsele aplicate, inculpatul având de executat pedeapsa cea mai

grea, aceea de 3 ani închisoare.

Potrivit art. 65 C. pen. s-a aplicat

inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de

art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe durata de 2 ani

calculată începând cu data executării pedepsei principale [pentru infracțiunea

prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (4) și (5) C. pen.].

S-a aplicat inculpatului pedeapsa

accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a)

teza a II-a și lit. b) C. pen. pe durata executării pedepsei principale.

Conform art. 86

1

C. pen.

s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe durata de 6

ani ce va constitui termen de încercare pentru inculpat.

Pe durata termenului de încercare, s-a

stabilit că inculpatul trebuie să se supună măsurilor de supraveghere prevăzute

de art. 86

3

lit. a)-d) C. pen.

S-a atras atenția inculpatului asupra

dispozițiilor art. 86

4

C. pen. și art. 359 C. proc. pen.

Potrivit art. 71 alin. (5) C. pen. pe

durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei s-a dispus

suspendarea executării pedepselor accesorii.

În latură civilă, inculpatul a fost

obligat în solidar cu SC B. SRL reprezentată prin lichidator judiciar Z.G., la

despăgubiri civile către părțile vătămate constituite părți civile astfel :

- 484.663,69 lei către SC V.G. SRL

Buzău ;

- 28.981,15 lei către SC L.I. SRL

Buzău;

- 26.740,33 lei către SC C.S.;

- 18.056 lei cu dobânda legală

aferentă calculată până la achitarea debitului de către D.G.F.P. Buzău.

Inculpatul a fost obligat să aducă în

patrimoniul societății SC B.C. SRL suma de 785.253,75 lei pe care și-a

însușit-o și a folosit-o în interes personal.

S-a menținut sechestrul asigurător

instituit asupra bunurilor mobile și imobile ale inculpatului , acesta fiind

obligat în solidar cu SC B. SRL prin lichidator judiciar la 800 lei cheltuieli

judiciare către stat, din care suma de 400 lei în faza de urmărire penală.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a

reținut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău nr. 642/P/2008

din 20 martie 2009 s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și

trimiterea în judecată a inculpatului B.R. pentru infracțiunile prevăzute de

art. 215 alin. (1), (3), (4) și (5) C. pen., art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005

și art. 272 pct. 2 din Legea nr. 31/1990 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

și art. 33 lit. a) C. pen., constând în aceea că la data de 30 noiembrie 2007

între SC V.G. SRL și B. SRL s-a încheiat contractul nr. 92 pentru

achiziționarea de produse alimentare și nealimentare iar modalitatea de plată

pentru produsele achiziționate de inculpat era: „numerar, ordin de plată vizat

de bancă și fila CEC,, în termen de 30 zile de la primirea facturii fiscale

emise de vânzător.

Inculpatul s-a aprovizionat în special

cu zahăr, la început în cantități mici, iar ulterior în cantități mari și la

preluarea mărfii acesta emitea câte o filă CEC corespondentă valorii facturii

fiscale.

Tribunalul Buzău a mai reținut că,

fapta inculpatului de a induce în eroare reprezentanții celor 3 societăți

furnizoare de marfă, respectiv SC V.G. S.R.L. Buzău, SC L.I. SRL Buzău, și SC C.S.T.,

cărora inițial le-a achitat marfa contractată pentru a crea impresia că este un

beneficiar bun platnic, pentru ca apoi să se aprovizioneze cu cantități mari de

marfă, pentru care a emis file CEC, știind că nu are disponibilul necesar,

întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune cu

consecințe deosebit de grave, faptă incriminată de art. 215 alin. (1), (3),

(4), (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., prejudiciul total

produs celor 3 societăți comerciale fiind de 553.769,65 lei.

Împotriva acestei hotărâri, la data de

18 martie 2010, a declarat apel inculpatul B.R., fără a indica motivele ce l-au

determinat să promoveze această cale de atac.

Din oficiu, încă de la termenul din 19

mai 2010, Curtea de Apel Ploiești a pus în discuția părților excepția

tardivității declarării apelului de către inculpat și prin decizia nr. 52 din 4

iunie 2010 a respins, ca tardiv, apelul declarat de inculpatul B.R. împotriva

sentinței penale nr. 22 din 18 februarie 2010 pronunțată de Tribunalul Buzău.

Pentru a se pronunța astfel a reținut

că din conținutul încheierii de ședință din data de 04 februarie 2010 rezultă

că la dezbaterile din fața Tribunalului Buzău, ce au avut loc la acea dată, a

participat inculpatul B.R., asistat de avocatul său ales, T.D.C., care a pus

concluzii pentru acesta, iar inculpatul personal, a avut ultimul cuvânt.

Instanța a amânat pronunțarea pentru

data de 11 februarie și 18 februarie 2010, la această ultimă dată pronunțând

sentința penală nr. 22 atacată cu apel de către inculpat, inculpatul B.R. fiind

prezent la dezbaterea cauzei din data de 04 februarie 2010, astfel încât

termenul de 10 zile de declarare a apelului, calculat în conformitate cu art.

186 alin. (2) C. proc. pen., curgea de la data pronunțării sentinței, respectiv

18 februarie 2010 și se împlinea la data de 01 martie 2010, aceasta fiind

ultima zi în care inculpatul era îndreptățit să declare apel.

Însă, așa cum s-a precizat mai sus,

cererea de apel a fost înaintată și înregistrată la Tribunalul Buzău la data de

18 martie 2010, la mult timp de la împlinirea termenului de apel.

Împotriva deciziei penale nr. 52 din 4

iunie 2010 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori

și de familie, a declarat recurs inculpatul B.R., cauza fiind înregistrată pe

rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție sub nr. 1228/114/2008.

Înalta Curte, constată că recursul

declarat de inculpatul B.R. este tardiv.

În conformitate cu prevederile art.

385

3

alin. (1) C. proc. pen., termenul de recurs este de 10 zile,

dacă legea nu dispune altfel.

Termenul de recurs se socotește pe

zile libere și curge potrivit dispozițiilor legale privind curgerea termenului

de apel.

La data de 09 iunie 2010, decizia nr.

52 din 4 iunie 2010 a Curții de Apel Ploiești, a fost comunicată inculpatului,

semnând pentru primirea acesteia fiica inculpatului, B.D., conform dovezii de

comunicare a deciziei de la fila 36 dosar apel, iar recursul a fost declarat de

către inculpatul B.R. la data de 23 iunie 2001, potrivit filei 2 dosar recurs,

fiind depășit termenul procedural legal de declarare a recursului.

Instituția termenului în procesul

penal prefigurează un principiu fundamental al acestei activități judiciare, și

anume operativitatea și are ca scop, pe de o parte, limitarea în timp a duratei

unor măsuri procesuale, și pe de altă parte împiedică tergiversarea

desfășurării procesului penal, asigurând operativitatea acțiunilor cerute de

justa soluționare a cauzelor penale.

Dispozițiile art. 185 alin. (1) C.

proc. pen. reglementează consecințele nerespectării termenului înăuntrul căruia

inculpatul putea și trebuia să-și exercite dreptul procesual, sancțiune care

constă în pierderea dreptului procesual care nu a fost exercitat în termenul

peremtoriu prevăzut de lege.

Așa fiind, Înalta Curte va respinge,

ca tardiv, recursul declarat de inculpatul B.R., împotriva deciziei penale nr. 52

din 04 iunie 2010 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori

și de familie, în temeiul dispozițiilor art. 385

15

alin. (1) lit. a) teza

I

C. proc. pen.

Conform art. 192 alin. (1) pct. 2 lit.

c) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor

judiciare către stat potrivit dispozitivului prezentei decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca tardiv, recursul declarat

de inculpatul B.R. împotriva deciziei penale nr. 52 din 04 iunie 2010 a Curții

de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă

recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare

către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului

desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 27

septembrie 2010.