ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7073/2011

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 31 martie 2009 reclamanta B.M.R. a chemat în judecată pe pârâții Primăria Municipiului Timișoara - Comisia Tehnică de Aplicare a Legii nr. 10/2001 și Primarul Municipiului Timișoara, solicitând să se dispună restituirea în natură a imobilelor ce formează obiectul Notificării nr. 82 din 06 februarie 2002 transmisă prin Biroul de Executori Judecătorești J.C. și D.D., imobile înscrise inițial în cărțile funciare nr. 9622 Timișoara și 17037 Timișoara, iar în subsidiar, dacă restituirea în natură nu este posibilă pentru o parte sau întregul imobil, să se dispună acordarea în compensare de alte bunuri sau servicii ori acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că prin notificarea comunicată prin BEJ J.C. și D.D. nr. 82 din 06 februarie 2002 numita S.B.A.R. a formulat notificare în temeiul Legii nr. 10/2001 prin care a solicitat restituirea în natură sau, în subsidiar, despăgubiri bănești pentru imobilele înscrise inițial în CF nr. 9622 și 17937 Timișoara. Numita S.B.A.R., învederează reclamanta, a dobândit imobilele anterior menționate cu titlu de moștenire, însă acestea au fost preluate în mod abuziv de către Statul Român. Prin contractul de cesiune de drepturi litigioase autentificat sub nr. 1537 din 03 decembrie 2001 de BNP T.F. reclamanta susține că a dobândit toate drepturile litigioase asupra imobilelor anterior menționate, ce au fost proprietatea numitei S.B.A.R.

Deși reclamanta învederează că a depus la Dosarul administrativ nr. 1993 întocmit de către Comisia tehnică de aplicare a Legii nr. 10/2001 în temeiul notificării formulate, toate actele prevăzute de lege, respectiv înscrisurile care atestă calitatea de persoană îndreptățită, precum și înscrisuri cu privire la imobil și toate celelalte înscrisuri solicitate de către comisie, aceasta a refuzat în mod sistematic și abuziv soluționarea notificării formulate de către reclamantă, invocând în mod repetat necesitatea completării dosarului administrativ cu diverse înscrisuri, care de altfel erau deja depuse.

De asemenea, reclamanta solicită ca în soluționarea prezentei cauze să se aibă în vedere și Decizia nr. 20 din 19 martie 2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție și publicată în M. Of., nr. 764/12.11.2007, privind examinarea recursului în interesul legii, declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu privire la aplicarea dispozițiilor art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în legătură cu stabilirea competenței instanței de a judeca pe fond contestația formulată împotriva deciziei/dispoziției de respingere a cererilor prin care se solicită restituirea în natură a imobilelor preluate abuziv sau în cazul refuzului nejustificat al entității deținătoare de a răspunde la notificare, decizie care, potrivit art. 329 alin. (2) din C. proc.

civ., are caracter obligatoriu pentru instanțele judecătorești. Prin Sentința civilă nr. 279 din 3 februarie 2010 pronunțată în Dosar nr. 1956/30/2009 Tribunalul Timiș a respins cererea formulată de reclamanta B.M.R. împotriva pârâților Primăria Municipiului Timișoara - Comisia Tehnică de Aplicare a Legii nr. 10/2001 și Primarul Municipiului Timișoara, ca fiind introdusă de o persoană fără legitimare procesuală activă. Tribunalul a reținut următoarele: Prevalându-se de dispozițiile Legii nr. 10/2001, la 06 februarie 2002, numita S.B.A.R. a adresat Primăriei mun. Timișoara, prin executorul judecătoresc, cu respectarea exigențelor art. 22 din Legea nr. 10/2001, notificarea înregistrată sub nr. 82, solicitând restituirea în natură a imobilelor evidențiate în CF nr. 9622 Timișoara și CF nr. 17037 Timișoara, nr. top.

23326, 23276 și 29657, despre care susține că au fost proprietatea sa cu titlu de moștenire, fiind preluate abuziv de Statul Român. După constituirea dosarului administrativ, reclamanta din prezenta acțiune a înaintat o notificare primăriei, învederând că solicită restituirea în natură a imobilelor supra individualizate pe numele său, dat fiind că are calitatea de cesionară a drepturilor litigioase privind cota de 3/4 părți din imobilele arătate, urmare a încheierii la data de 03 decembrie 2001 a contractului oneros de cesiune de drepturi litigioase perfectat cu notificatoarea S.B.A.R. Context în care, invocând cesiunea de drepturi litigioase, reclamanta cesionară a promovat prezenta acțiune solicitând obligarea primarului mun.

Timișoara la soluționarea, în favoarea sa, a notificării formulate de cedenta S.B.A.R., situație ce impune instanței cu precădere clarificarea legitimării procesuale a cesionarei, în lumina dispozițiilor legii reparatorii. Astfel, Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate abuziv în perioada 06 martie 1945 - 21 decembrie 1989, - așa cum o arată și titulatura - este o lege cu caracter reparator ce vizează restituirea imobilelor preluate în mod abuziv de la foștii proprietari și care reglementează o procedură specială de restituire în natură, sau, în situația în aceasta nu este posibilă, de stabilire a unor măsuri reparatorii în echivalent.

Procedura reglementată de Legea nr. 10/2001 debutează obligatoriu cu etapa administrativă (necontencioasă), declanșată prin notificarea formulată de persoana îndreptățită a beneficia de prevederile legii (astfel cum este stabilită aceasta prin dispozițiile clare ale art. 3 și 4 din Legea nr. 10/2001) către persoana juridică deținătoare a imobilului, potrivit art. 21 din lege, cea de-a doua etapă, jurisdicțională, facultativă de această dată, fiind reglementată de prevederile art. 26 alin. (3) și (4) apartenente aceleiași legi. Se observă așadar că legiuitorul a stabilit fără echivoc cine sunt subiecții implicați în această procedură specială, derogatorie de la dreptul comun (în sensul că raporturile iau naștere numai între persoana deținătoare a imobilului și persoana îndreptățită la restituire sau la măsuri reparatorii în echivalent).

Potrivit art. 26 alin. (3) și (4) din Legea nr. 10/2001, pus în corelație cu art. 3 și 4 din aceeași lege, numai persoana îndreptățită la restituire ori măsuri reparatorii are facultatea de a declanșa procedura jurisdicțională, prin sesizarea instanței de judecată cu o acțiune (contestație) împotriva actului prin care s-a soluționat cererea sa de restituire (sau, după caz, împotriva refuzului nejustificat de a soluționa notificarea remisă în condițiile art. 22 din lege, cum se privește a fi cazul de speță, raportat și la Decizia nr. XX /2007 a instanței supreme). Context în care tribunalul a reținut că, în speță, numai numita S.B.A.R. legitima calitatea procesuală activă în a declanșa litigiul pendinte (care se caracterizează drept o acțiune îndreptată contra refuzului nejustificat al persoanei juridice deținătoare a imobilului de a soluționa Notificarea nr. 82 din 06 februarie 2002 comunicată prin BEJ J.C.

și D.D.), în calitate de persoană îndreptățită a beneficia de măsurile reparatorii prevăzute de această lege specială. Și aceasta pentru că, numai persoana care invocă și justifică un drept de proprietate asupra bunului, fie în calitate de proprietar, fie în calitate de moștenitor, poate contesta modul de soluționare sau refuzul de soluționare a notificării ce are drept obiect cererea sa de restituire a unui bun preluat abuziv. Astfel că reclamanta B. (fostă B.) M.R.

- chiar dacă are calitatea de cesionar de drepturi litigioase - nu își justifică, în aprecierea instanței, pentru considerentele arătate, legitimarea procesuală activă de a declanșa etapa judiciară, contencioasă, a procedurii speciale reglementate de Legea nr. 10/2001, față de imperativul art. 3, art. 4 și art. 26 alin. (3) și (4), ea nefiind nici subiect în cadrul etapei necontencioase, administrative, inițiată prin remiterea Notificării cu nr. 82 din 06 februarie 2002 de către persoana ce se consideră îndreptățită în accepția legii, și anume numita S.B.A.R. În alte cuvinte, reclamanta nu se poate prevala de calitatea sa de succesoare în drepturi cu titlu particular (rezultată din contractul de cesiune de drepturi litigioase) pentru a se substitui persoanei îndreptățite a acționa în temeiul Legii nr. 10/2001, aspect confirmat și de doctrina și practica judiciară în materie (a se vedea Decizia I.C.C.J.

nr. 3562 din 12 mai 2004). Prin Decizia nr. 43 A din 11 noiembrie 2010, Curtea de Apel Timișoara, secția civilă, a respins ca nefondat apelul reclamantei, reținând următoarele: În mod corect Tribunalul Timiș a reținut că, în speță, Legea nr. 10/2001 este o lege cu caracter reparator care vizează înlăturarea prejudiciului cauzat persoanelor îndreptățite, prin naționalizarea abuzivă a imobilelor deținute de către aceste persoane sau autorii lor. Aceasta înseamnă că, de esența legii, este restabilirea, prin restituire, tocmai a situației juridice și de protecție a drepturilor reale patrimoniale, existente înainte de actul abuziv al naționalizării. Acest scop al legii nu poate fi eludat, prin substituirea unor terțe persoane în sfera calității de persoane îndreptățite la restituirea în natură, prin diferite construcții juridice speculative.

Legile cu caracter reparator nu au conținut comercial și nu dau expresie speculațiilor de pe piața imobiliară, scopul acestor legi fiind doar acela de restabilire a unei situații istorico-juridice înfrânte printr-o conduită abuzivă a fostului stat socialist, și de reparare a prejudiciului cauzat doar în patrimoniul persoanelor care au suferit intervenția brutală a autorității. Tocmai de aceea, au fost constituite prin legile speciale și o serie de interdicții temporare cu privire la drepturile reale constituite. Ca atare, nu sunt de domeniul Legii nr. 10/2001 acele construcții juridice încheiate între persoana îndreptățită și terțe persoane care nu au niciun fel de legătură cu imobilul naționalizat în ideea substituirii terțelor persoane, titularului dreptului prevăzut de Legea nr. 10/2001.

Persoana îndreptățită poate da mandat de reprezentare unei alte persoane sau avocat, cum este cazul în speță, dar nu poate substitui în dreptul său subiectiv, conferit de legea specială, dreptul unei terțe persoane, în patrimoniul căreia să se localizeze în final caracterul reparator al legii. Aceasta este o ficțiune juridică care nu ține de domeniul de aplicare al Legii nr. 10/2001. Din această perspectivă s-a reținut ca legală soluția Tribunalului Timiș de respingere a cererii reclamantei B.M.R. Împotriva sus-menționatei hotărâri a declarat recurs reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate, sens în care a susținut că în virtutea contractului de cesiune de drepturi litigioase încheiat cu notificatoarea S.B.A.R., proprietara bunurilor litigioase, aceasta din urmă s-a obligat să-i transmită inclusiv dreptul de proprietate cu privire la aceste imobile, ceea ce, în conformitate cu prevederile art. 974 C. civ., o legitimează procesual și în cauza dedusă judecății.

În acest context, în mod eronat, urmare a unei interpretări greșite a dispozițiilor Legii nr. 10/2001, instanța de apel a apreciat că o cesiune de drepturi litigioase nu poate interveni cu privire la bunuri ce formează obiectul notificărilor prin care se solicită restituirea în natură a unor imobile preluate în mod abuziv de către stat. Se omite faptul că și în cazul cesiunii de drepturi litigioase se obține aceeași reparare a prejudiciului produs persoanei care a deținut imobilul preluat abuziv de către stat sau a moștenitorilor acestei persoane, cu atât mai mult cu cât urmare a acestei cesiuni, cedenta a dobândit ca efect al cesiunii un anumit beneficiu (prețul bunurilor ce formează obiectul cesiunii), nefiind nicidecum în situația unei operațiuni speculative.

Mai mult, dispozițiile Legii nr. 10/2001 nu interzic încheierea unei cesiuni de drepturi litigioase cu privire la imobilele ce formează obiectul notificărilor formulate în temeiul acestui act normativ și nici nu instituie vreo interdicție sau limitare cu privire la bunurile a căror restituire în natură se solicită, context în care sunt eronate considerentele instanței de apel privind existența unor interdicții temporare cu privire la drepturile reale astfel constituite. În același sens este și practica Curții Europene a Drepturilor Omului, care statuează faptul că orice limitare cu privire la valorificarea drepturilor reale în cazul reconstituirii și/sau restituirii unor anumite bunuri reprezintă o gravă încălcare a prevederilor Convenției, de natură să aducă atingere caracterului reparator al dispozițiilor legale prin care au fost reglementate aceste proceduri.

Recursul nu este fondat. Reclamanta a declanșat prezenta procedură judiciară în calitatea sa de cumpărătoare (cesionară) de drepturi litigioase, rezultate din notificarea înregistrată sub nr. 82 din 6 februarie 2002 formulată de cedenta S.B.A.R., în calitate de fostă proprietară a bunurilor solicitate prin notificare, preluate în mod abuziv de către stat. Potrivit dispozițiilor art. 3 alin. (1) lit. a) și art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, sunt îndreptățite, în înțelesul acestui act normativ, la măsuri reparatorii, constând în restituirea în natură sau, după caz, prin echivalent, persoanele fizice, proprietari ai imobilelor la data preluării în mod abuziv a acestora, precum și moștenitorii legali sau testamentari ai persoanelor fizice îndreptățite.

Ca atare, în stabilirea persoanelor îndreptățite la restituire, legiuitorul indică limitativ, restrictiv, singura excepție de la regula instituită prin dispozițiile art. 3 din lege, care consacră caracterul intuitu pesonae al reparației, aceea prevăzută de art. 4 alin. (2) din lege, care recunoaște acest drept și moștenitorilor persoane fizice îndreptățite, prin succesiune legală sau testamentară. Or, în speță, reclamanta nu are calitate de moștenitor, fiind doar un succesor cu titlu particular, în baza unui contract de cesiune de drepturi litigioase, perfectat cu persoana ce s-a pretins proprietara acestor bunuri, contract încheiat anterior formulării notificării (autentificat sub nr. 1537 din 03 decembrie 2001 de BNP T.F.).

În acest context, calitatea de persoană îndreptățită, în accepțiunea legii speciale, aparține doar fostei proprietare, singura în măsură să solicite restituirea imobilului (liber) pe calea Legii nr. 10/2001. Împrejurarea încheierii unor contracte de cesiune de drepturi litigioase fiind o chestiune ce interesează strict părțile contractante, nu poate influența raportul juridic născut ca urmare a formulării cererii de restituire în temeiul prevederilor legii speciale. Așadar, chiar dacă reclamanta se consideră a fi creditoarea transmițătoarei (cedentei) cu privire la obligația acesteia de a-i transmite dreptul de proprietate asupra imobilelor pretinse în procedura legii speciale, nu poate fi considerată persoană îndreptățită în condițiile și sensul Legii nr. 10/2001, pentru a putea recurge la procedura acestei legi în scopul restituirii în natură sau prin echivalent a bunurilor solicitate prin notificare.

Practica Curții Europene invocată - drept argument în susținerea criticilor aduse hotărârii atacate privește, astfel după cum însăși partea a arătat și după cum rezultă și din cele dezvoltate în considerentele prezentei decizii, garantarea dreptului de proprietate recunoscut, așa cum și legea națională dispune, în favoarea titularului său (din al cărui patrimoniu a fost preluat) și nu, astfel cum pretinde recurenta, în favoarea unei terțe persoane, alta decât cea stabilită de lege ca fiind beneficiarul actului de reparație. Așa fiind, și întrucât, în speță, nu este îndeplinită una dintre cerințele esențiale ale legii speciale, respectiv calitatea de persoană îndreptățită la restituire în accepțiunea acestei legi, se vădesc ca fiind legale dispozițiunile instanțelor precedente, motiv pentru care, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., recursul dedus judecății urmează să fie respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta B.M.R. împotriva Deciziei nr. 432A din 11 noiembrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 octombrie 2011.