ÎCCJ, decizie (scj.ro #81855)

Notificare formulată în temeiul Legii nr. 10/2001 prin care se solicită restituirea unui imobil preluat abuziv. Contract de cesiune de drepturi litigioase.Lipsa calității de persoană îndreptățită a cesionarului de a solicita restituirea bunurilor în natură sau acordarea măsurilor reparatorii. Cuprins pe materii : Drept civil. Drepturi reale. Drept de proprietate. Index alfabetic : notificare - persoană îndreptățită - măsuri reparatorii - cesiune de drepturi litigioase Legea nr. 10/2001, art. 3, art. 4 Potrivit dispozițiilor art. 3 alin. 1 lit. a și art. 4 alin. 2 din Legea nr. 10/2001, sunt îndreptățite, la măsuri reparatorii, constând în restituirea în natură sau prin echivalent, persoanele fizice, proprietari ai imobilelor la data preluării în mod abuziv a acestora, precum și moștenitorii legali sau testamentari ai persoanelor fizice îndreptățite.

În stabilirea persoanelor îndreptățite la restituire, legiuitorul indică limitativ, restrictiv, singura excepție de la regula instituită prin dispozițiile art. 3 din lege, care consacră caracterul intuitu pesonae al reparației, aceea prevăzută de art. 4 alin. 2 din lege, care recunoaște acest drept și moștenitorilor persoanei fizice îndreptățite. Succesorul cu titlu particular, în baza unui contract de cesiune de drepturi litigioase, perfectat cu persoana ce s-a pretins proprietara bunurilor solicitate prin notificare, nu poate fi considerată persoană îndreptățită în condițiile și sensul Legii nr. 10/2001, pentru a putea recurge la procedura acestei legi în scopul restituirii în natură sau prin echivalent a bunurilor solicitate prin notificare.

Calitatea de persoană îndreptățită, în accepțiunea legii speciale, aparține doar fostei proprietare, singura în măsură să solicite restituirea imobilului pe calea Legii nr. 10/2001. Împrejurarea încheierii unui contract de cesiune de drepturi litigioase, fiind o chestiune ce interesează strict părțile contractante, nu poate influența raportul juridic născut ca urmare a formulării de către fosta proprietară a cererii de restituire în temeiul prevederilor legii speciale. ICCJ, Secția I-a Civilă, decizia civilă nr. 7073 din 12 octombrie 2011 Reclamanta B.M.R. a chemat în judecată pe pârâții Primăria Municipiului Timișoara – Comisia Tehnică de Aplicare a Legii nr.10/2001 și Primarul Municipiului Timișoara, solicitând să se dispună restituirea în natură a imobilelor ce formează obiectul notificării transmisă prin Biroul de Executori Judecătorești J.C.

și D.D., iar în subsidiar, dacă restituirea în natură nu este posibilă, să se dispună acordarea în compensare de alte bunuri sau servicii ori acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale. Reclamanta a arătat că prin notificarea nr. 82/2002 numita S.B.A.R. a formulat cerere în temeiul Legii nr.10/2001, prin care a solicitat restituirea în natură sau, în subsidiar, despăgubiri bănești pentru imobilele înscrise inițial în CF nr. 9622 și 17937 Timișoara. Numita S.B.A.R. a dobândit imobilele anterior menționate cu titlu de moștenire, însă acestea au fost preluate în mod abuziv de către Statul Român. Prin contractul de cesiune de drepturi litigioase autentificat sub nr. 1537/2001 de BNP T.F., reclamanta susține că a dobândit toate drepturile litigioase asupra imobilelor anterior menționate, ce au fost proprietatea numitei S.B.A.R.

Deși reclamanta învederează că a depus la dosarul întocmit de către Comisia Tehnică de aplicare a Legii nr. 10/2001, toate actele prevăzute de lege, respectiv înscrisurile care atestă calitatea de persoană îndreptățită, precum și înscrisuri cu privire la imobil, aceasta a refuzat în mod abuziv soluționarea notificării, invocând în mod repetat necesitatea completării dosarului administrativ cu diverse înscrisuri, care de altfel erau deja depuse. Prin sentința civilă nr. 279/2010, Tribunalul Timiș a respins cererea formulată de reclamantă ca fiind introdusă de o persoană fără legitimare procesual activă. Tribunalul a reținut că, prevalându-se de dispozițiile Legii nr.10/2001, numita S.B.A.R.

a adresat Primăriei municipiului Timișoara, notificare prin care a solicitat restituirea în natură a imobilelor evidențiate în CF nr.9622 Timișoara și CF nr.17037 Timișoara, nr. top.23326, 23276 și 29657, despre care susține că au fost proprietatea sa cu titlu de moștenire, fiind preluate abuziv de Statul Român. După constituirea dosarului administrativ, reclamanta a înaintat o notificare primăriei, învederând că solicită restituirea în natură a imobilelor individualizate pe numele său, dat fiind că are calitatea de cesionară a drepturilor litigioase privind cota de 3/4 părți din imobilele arătate, urmare încheierii contractului oneros de cesiune de drepturi litigioase cu notificatoarea S.B.A.R.

Invocând cesiunea de drepturi litigioase, reclamanta cesionară a promovat prezenta acțiune, solicitând obligarea primarului municipiului Timișoara la soluționarea, în favoarea sa a notificării formulate de cedenta S.B.A.R., situație ce impune cu precădere clarificarea legitimării procesuale a cesionarei, în lumina dispozițiilor legii reparatorii. Astfel, Legea nr.10/2001 este o lege cu caracter reparator ce vizează restituirea imobilelor preluate în mod abuziv de la foștii proprietari și care reglementează o procedura specială de restituire în natură, sau, în situația în aceasta nu este posibilă, de stabilire a unor măsuri reparatorii în echivalent.

Procedura reglementată de Legea nr.10/2001 debutează obligatoriu cu etapa administrativă, declanșată prin notificarea formulată de persoana îndreptățită a beneficia de prevederile legii, către persoana juridică deținătoare a imobilului, potrivit art.21 din lege, cea de-a doua etapă, jurisdicțională, facultativă de această dată, fiind reglementată de prevederile art. 26 alin. 3 și alin.4. Așadar, legiuitorul a stabilit fără echivoc cine sunt subiecții implicați în această procedură specială Potrivit art. 26 alin.3 și alin.4 din Lg. nr.10/2001, pus în corelație cu art. 3 și art.4 din aceeași lege, numai persoana îndreptățită la restituire ori măsuri reparatorii are facultatea de a declanșa procedura jurisdicțională, prin sesizarea instanței de judecată cu o acțiune împotriva actului prin care s-a soluționat cererea sa de restituire (sau, după caz, împotriva refuzului nejustificat de a soluționa notificarea).

Tribunalul a reținut că, în speță, numai numita S.B.A.R. legitima calitatea procesuală activă în a declanșa litigiul pendinte (care se caracterizează drept o acțiune îndreptată contra refuzului nejustificat al persoanei juridice deținătoare a imobilului de a soluționa notificarea), în calitate de persoană îndreptățită a beneficia de măsurile reparatorii prevăzute de această lege specială. Numai persoana care invocă și justifică un drept de proprietate asupra bunului, fie în calitate de proprietar, fie în calitate de moștenitor, poate contesta modul de soluționare sau refuzul de soluționare a notificării ce are drept obiect cererea sa de restituire a unui bun preluat abuziv.

Reclamanta B.M.R., chiar dacă are calitatea de cesionar de drepturi litigioase, nu își justifică legitimarea procesuală activă de a declanșa etapa judiciară, contencioasă a procedurii speciale reglementate de Legea nr.10/2001, față de imperativul art. 3, art.4 și art. 26 alin. 3 și alin.4, ea nefiind nici subiect în cadrul etapei necontencioase, administrative, inițiată prin remiterea notificării de către persoana ce se consideră îndreptățită și anume numita S.B.A.R. În alte cuvinte, reclamanta nu se poate prevala de calitatea sa de succesoare în drepturi cu titlu particular, pentru a se substitui persoanei îndreptățite a acționa în temeiul Legii nr.10/2001.

Prin decizia nr. 43 A/2010, Curtea de Apel Timișoara – Secția civilă a respins ca nefondat apelul reclamantei, reținând că, în mod corect, tribunalul a apreciat că Legea nr. 10/2001, este o lege cu caracter reparator care vizează înlăturarea prejudiciului cauzat persoanelor îndreptățite, prin naționalizarea abuzivă a imobilelor deținute de către aceste persoane sau autorii lor. Aceasta înseamnă că, de esența legii, este restabilirea, prin restituire, tocmai a situației juridice si de protecție a drepturilor reale patrimoniale, existente înainte de actul abuziv al naționalizării. Acest scop al legii nu poate fi eludat, prin substituirea unor terțe persoane în sfera calității de persoane îndreptățite la restituirea în natură, prin diferite construcții juridice speculative.

Legile cu caracter reparator nu au conținut comercial și nu dau expresie speculațiilor de pe piața imobiliară, scopul acestor legi fiind doar acela de restabilire a unei situații istorico - juridice înfrânte printr-o conduită abuzivă a fostului stat socialist, și de reparare a prejudiciului cauzat doar în patrimoniul persoanelor care au suferit intervenția brutală a autorității. Tocmai de aceea, au fost constituite prin legile speciale și o serie de interdicții temporare cu privire la drepturile reale constituite. Ca atare, nu sunt de domeniul Legii nr. 10/2001 acele construcții juridice încheiate între persoana îndreptățită și terțe persoane care nu au nici un fel de legătură cu imobilul naționalizat în ideea substituirii terțelor persoane, titularului dreptului prevăzut de Legea nr. 10/2001.

Persoana îndreptățită poate da mandat de reprezentare unei alte persoane, dar nu poate substitui în dreptul său subiectiv, conferit de legea specială, dreptul unei terțe persoane, în patrimoniul căreia să se localizeze în final caracterul reparator al legii. Aceasta este o ficțiune juridică care nu ține de domeniul de aplicare al Legii nr. 10/2001. Din această perspectivă s-a reținut ca legală soluția Tribunalului Timiș de respingere a cererii reclamantei B.M.R. Împotriva susmenționatei hotărâri a declarat recurs reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate, sens în care a susținut că în virtutea contractului de cesiune de drepturi litigioase încheiat cu S.B.A.R., proprietara bunurilor litigioase, aceasta din urmă s-a obligat să-i transmită inclusiv dreptul de proprietate cu privire la aceste imobile, ceea ce, în conformitate cu prevederile art. 974 C.civ., o legitimează procesual și în cauza dedusă judecății.

În acest context, în mod eronat, urmare a unei interpretări greșite a dispozițiilor Legii nr. 10/2001, instanța de apel a apreciat că o cesiune de drepturi litigioase nu poate interveni cu privire la bunuri ce formează obiectul notificărilor prin care se solicită restituirea în natură a unor imobile preluate în mod abuziv de către stat. Se omite faptul că și în cazul cesiunii de drepturi litigioase se obține aceeași reparare a prejudiciului produs persoanei care a deținut imobilul preluat abuziv de către stat sau a moștenitorilor acestei persoane, cu atât mai mult cu cât urmare a acestei cesiuni, cedenta a dobândit ca efect al cesiunii un anumit beneficiu (prețul bunurilor ce formează obiectul cesiunii), nefiind nicidecum în situația unei operațiuni speculative.

Mai mult, dispozițiile Legii nr. 10/2001 nu interzic încheierea unei cesiuni de drepturi litigioase cu privire la imobilele ce formează obiectul notificărilor formulate în temeiul acestui act normativ și nici nu instituie vreo interdicție sau limitare cu privire la bunurile a căror restituire în natură se solicită, context în care sunt eronate considerentele instanței de apel privind existența unor interdicții temporare cu privire la drepturile reale astfel constituite. În același sens, este și practica Curții europene a drepturilor omului care statuează faptul că orice limitare cu privire la valorificarea drepturilor reale în cazul reconstituirii și/sau restituirii unor anumite bunuri reprezintă o gravă încălcare a prevederilor convenției, de natură să aducă atingere caracterului reparator al dispozițiilor legale prin care au fost reglementate aceste proceduri.

Recursul nu este fondat. Reclamanta a declanșat prezenta procedură judiciară în calitatea sa de cumpărătoare (cesionară) de drepturi litigioase, rezultate din notificarea înregistrată sub nr. 82/2002 formulată de cedenta S.B.A.R., în calitate de fostă proprietară a bunurilor solicitate prin notificare, preluate în mod abuziv de către stat. Potrivit dispozițiilor art. 3 alin. 1 lit. a și art. 4 alin. 2 din Legea nr. 10/2001, sunt îndreptățite, în înțelesul acestui act normativ, la măsuri reparatorii, constând în restituirea în natură sau, după caz, prin echivalent, persoanele fizice, proprietari ai imobilelor la data preluării în mod abuziv a acestora, precum și moștenitorii legali sau testamentari ai persoanelor fizice îndreptățite.

Ca atare, în stabilirea persoanelor îndreptățite la restituire, legiuitorul indică limitativ, restrictiv, singura excepție de la regula instituită prin dispozițiile art. 3 din lege, care consacră caracterul intuitu personae al reparației, aceea prevăzută de art. 4 alin. 2 din lege, care recunoaște acest drept și moștenitorilor persoane fizice îndreptățite, prin succesiune legală sau testamentară. Or, în speță, reclamanta nu are calitate de moștenitor, fiind doar un succesor cu titlu particular, în baza unui contract de cesiune de drepturi litigioase, perfectat cu persoana ce s-a pretins proprietara acestor bunuri, contract încheiat anterior formulării notificării. În acest context, calitatea de persoană îndreptățită, în accepțiunea legii speciale, aparține doar fostei proprietare, singura în măsură să solicite restituirea imobilului (liber) pe calea Legii nr. 10/2001.

Împrejurarea încheierii unor contracte de cesiune de drepturi litigioase fiind o chestiune ce interesează strict părțile contractante, nu poate influența raportul juridic născut ca urmare a formulării cererii de restituire în temeiul prevederilor legii speciale. Așadar, chiar dacă reclamanta se consideră a fi creditoarea transmițătoarei (cedentei) cu privire la obligația acesteia de a-i transmite dreptul de proprietate ce poartă asupra imobilelor pretinse în procedura legii speciale, nu poate fi considerată persoană îndreptățită în condițiile și sensul Legii nr. 10/2001, pentru a putea recurge la procedura acestei legi în scopul restituirii în natură sau prin echivalent a bunurilor solicitate prin notificare.

Practica Curții europene invocată – drept argument în susținerea criticilor aduse hotărârii atacate privește, astfel după cum însăși partea a arătat și după cum rezultă și din cele dezvoltate în considerentele prezentei decizii, garantarea dreptului de proprietate recunoscut, așa cum și legea națională dispune, în favoarea titularului său (din al cărui patrimoniu a fost preluat) și nu, astfel cum pretinde recurenta în favoarea unei terțe persoane, alta decât cea stabilită de lege ca fiind beneficiarul actului de reparație. Așa fiind, și întrucât, în speță, nu este îndeplinită una dintre cerințele esențiale ale legii speciale, respectiv calitatea de persoană îndreptățită la restituire în accepțiunea acestei legi, se vădesc ca fiind legale dispozițiunile instanțelor precedente, motiv pentru care, în temeiul art. 312 alin.(1) C.proc.civ., recursul dedus judecății a fost respins ca nefondat.