ÎCCJ, decizie (scj.ro #81855)

ÎCCJ, decizie (scj.ro #81855) (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Notificare formulată în temeiul Legii nr.

10/2001 prin care se solicită restituirea unui imobil preluat abuziv. Contract

de cesiune de drepturi litigioase.Lipsa calității de persoană îndreptățită

a cesionarului de a solicita restituirea bunurilor în natură sau acordarea

măsurilor reparatorii.

Cuprins pe materii :

Drept civil. Drepturi reale. Drept de proprietate.

Index alfabetic :

notificare

-

persoană îndreptățită

-

măsuri reparatorii

-

cesiune de drepturi litigioase

Legea nr. 10/2001, art. 3, art. 4

Potrivit

dispozițiilor art. 3 alin. 1 lit. a și art. 4 alin. 2 din

Legea nr. 10/2001, sunt îndreptățite, la măsuri

reparatorii, constând în restituirea în natură sau prin echivalent, persoanele

fizice, proprietari ai imobilelor la data preluării în mod abuziv a acestora,

precum și moștenitorii legali sau testamentari ai persoanelor fizice

îndreptățite.

În

stabilirea persoanelor îndreptățite la restituire, legiuitorul indică

limitativ, restrictiv, singura excepție de la regula instituită prin

dispozițiile art. 3 din lege, care consacră caracterul intuitu pesonae al

reparației, aceea prevăzută de art. 4 alin. 2 din lege, care recunoaște acest

drept și moștenitorilor persoanei fizice îndreptățite.

Succesorul

cu titlu particular, în baza unui contract de cesiune de drepturi litigioase,

perfectat cu persoana ce s-a pretins proprietara bunurilor solicitate prin

notificare, nu

poate fi considerată persoană îndreptățită în condițiile

și sensul

Legii nr. 10/2001, pentru a

putea recurge la procedura acestei legi în scopul restituirii în natură sau

prin echivalent a bunurilor solicitate prin notificare. Calitatea de persoană

îndreptățită, în accepțiunea legii speciale, aparține doar fostei proprietare,

singura în măsură să solicite restituirea imobilului pe calea Legii nr.

10/2001. Împrejurarea încheierii unui

contract de cesiune de drepturi

litigioase, fiind o chestiune ce interesează strict părțile contractante, nu

poate influența raportul juridic născut ca urmare a formulării de către fosta

proprietară a cererii de restituire în temeiul prevederilor legii speciale.

ICCJ, Secția I-a Civilă, decizia civilă nr. 7073 din

12 octombrie 2011

Reclamanta B.M.R.

a chemat în

judecată pe pârâții

Primăria

Municipiului Timișoara – Comisia Tehnică de Aplicare a Legii nr.10/2001 și

Primarul Municipiului Timișoara,

solicitând să se dispună

restituirea

în natură a imobilelor ce formează obiectul notificării

transmisă prin Biroul de Executori

Judecătorești J.C. și D.D., iar în subsidiar, dacă restituirea în natură nu

este posibilă, să se dispună acordarea în compensare de alte bunuri sau

servicii ori acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale.

Reclamanta a arătat că

prin notificarea nr. 82/2002 numita S.B.A.R. a formulat cerere în temeiul Legii

nr.10/2001, prin care a solicitat restituirea în natură sau, în subsidiar,

despăgubiri bănești pentru imobilele înscrise inițial în CF nr. 9622 și 17937

Timișoara.

Numita S.B.A.R. a

dobândit imobilele anterior menționate cu titlu de moștenire, însă acestea au

fost preluate în mod abuziv de către Statul Român.

Prin contractul de

cesiune de drepturi litigioase autentificat sub nr. 1537/2001 de BNP T.F.,

reclamanta susține că a dobândit toate drepturile litigioase asupra imobilelor

anterior menționate, ce au fost proprietatea numitei S.B.A.R.

Deși reclamanta

învederează că a depus la dosarul întocmit de către Comisia Tehnică de aplicare

a Legii nr. 10/2001, toate actele prevăzute de lege, respectiv înscrisurile

care atestă calitatea de persoană îndreptățită, precum și înscrisuri cu privire

la imobil, aceasta a refuzat în mod abuziv soluționarea notificării, invocând

în mod repetat necesitatea completării dosarului administrativ cu diverse

înscrisuri, care de altfel erau deja depuse.

Prin sentința civilă nr.

279/2010, Tribunalul Timiș

a respins

cererea formulată de reclamantă ca fiind introdusă de o persoană fără

legitimare procesual activă.

Tribunalul a reținut că,

prevalându-se de dispozițiile Legii nr.10/2001, numita S.B.A.R. a adresat

Primăriei municipiului Timișoara, notificare prin care a solicitat restituirea

în natură a imobilelor evidențiate în CF nr.9622 Timișoara și CF nr.17037

Timișoara, nr. top.23326, 23276 și 29657, despre care susține că au fost

proprietatea sa cu titlu de moștenire, fiind preluate abuziv de Statul Român.

După constituirea

dosarului administrativ, reclamanta a înaintat o notificare primăriei,

învederând că solicită restituirea în natură a imobilelor

individualizate pe numele său, dat fiind că

are calitatea de cesionară a drepturilor litigioase privind cota de 3/4 părți

din imobilele arătate, urmare încheierii contractului oneros de cesiune de

drepturi litigioase

cu notificatoarea S.B.A.R.

Invocând cesiunea de

drepturi litigioase, reclamanta cesionară a promovat prezenta acțiune,

solicitând obligarea primarului municipiului Timișoara la soluționarea, în

favoarea sa a notificării formulate de cedenta S.B.A.R., situație ce impune cu

precădere clarificarea legitimării procesuale a cesionarei, în lumina

dispozițiilor legii reparatorii.

Astfel, Legea nr.10/2001 este o lege cu caracter

reparator ce vizează restituirea imobilelor preluate în mod abuziv de la foștii

proprietari și care reglementează o procedura specială de

restituire în natură, sau, în situația în

aceasta nu este posibilă,

de stabilire

a

unor măsuri reparatorii în echivalent.

Procedura reglementată de Legea nr.10/2001 debutează obligatoriu cu etapa

administrativă, declanșată prin notificarea formulată de persoana îndreptățită

a beneficia de prevederile legii, către persoana juridică deținătoare a

imobilului, potrivit art.21 din lege, cea de-a doua etapă, jurisdicțională,

facultativă de această dată, fiind reglementată de prevederile art. 26 alin. 3

și alin.4. Așadar, legiuitorul a stabilit fără echivoc cine sunt subiecții

implicați în această procedură specială

Potrivit

art. 26

alin.3 și alin.4 din Lg. nr.10/2001, pus în corelație cu art. 3 și art.4 din

aceeași lege, numai persoana îndreptățită la restituire ori măsuri reparatorii

are facultatea de a declanșa procedura jurisdicțională, prin sesizarea

instanței de judecată cu o acțiune împotriva actului prin care s-a soluționat

cererea sa de restituire (sau, după caz, împotriva refuzului nejustificat de a

soluționa notificarea).

Tribunalul a

reținut că, în speță, numai numita S.B.A.R. legitima calitatea procesuală

activă în a declanșa

litigiul pendinte

(care se caracterizează drept o acțiune îndreptată contra refuzului

nejustificat al persoanei juridice deținătoare a imobilului de a soluționa

notificarea), în calitate de persoană îndreptățită a beneficia de măsurile

reparatorii prevăzute de această lege specială. Numai persoana care invocă și

justifică un drept de proprietate asupra bunului, fie în calitate de

proprietar, fie în calitate de moștenitor, poate contesta

modul de soluționare sau refuzul de

soluționare a notificării ce are drept obiect cererea sa de restituire a unui

bun preluat abuziv.

Reclamanta B.M.R., chiar dacă are calitatea de cesionar

de drepturi litigioase, nu își justifică legitimarea procesuală activă de a

declanșa

etapa judiciară, contencioasă a

procedurii speciale reglementate de Legea nr.10/2001, față de imperativul art.

3, art.4 și art. 26 alin. 3 și alin.4, ea nefiind nici subiect în cadrul etapei

necontencioase, administrative, inițiată prin remiterea notificării

de către persoana ce se consideră

îndreptățită și anume numita S.B.A.R.

În alte cuvinte, reclamanta nu se poate prevala de

calitatea sa de succesoare în drepturi cu titlu particular, pentru a se

substitui persoanei îndreptățite a acționa în temeiul Legii nr.10/2001.

Prin decizia nr. 43 A/2010,

Curtea de Apel Timișoara – Secția civilă a respins ca nefondat apelul

reclamantei, reținând că,

în mod corect, tribunalul

a apreciat că

Legea nr. 10/2001, este o lege cu caracter reparator care vizează

înlăturarea prejudiciului cauzat persoanelor

îndreptățite, prin naționalizarea

abuzivă

a imobilelor deținute de

către aceste persoane sau autorii lor.

Aceasta

înseamnă că, de esența legii, este

restabilirea, prin restituire, tocmai a situației juridice si de

protecție a drepturilor

reale

patrimoniale, existente

înainte de actul

abuziv al naționalizării. Acest scop al legii

nu poate fi eludat, prin substituirea

unor terțe persoane în sfera calității

de persoane îndreptățite la restituirea în natură, prin diferite

construcții juridice speculative.

Legile

cu caracter reparator nu au conținut comercial și nu

dau expresie speculațiilor de pe piața

imobiliară, scopul acestor legi

fiind

doar acela de restabilire

a unei

situații istorico - juridice

înfrânte printr-o conduită abuzivă a fostului

stat socialist, și de reparare

a

prejudiciului cauzat

doar în patrimoniul

persoanelor care au suferit intervenția brutală

a autorității. Tocmai de aceea, au fost constituite prin legile

speciale

și o serie de interdicții

temporare

cu privire la drepturile

reale

constituite.

Ca

atare,

nu sunt de domeniul Legii nr.

10/2001

acele construcții juridice

încheiate

între persoana îndreptățită și

terțe persoane

care nu au nici un

fel de legătură cu imobilul naționalizat

în ideea substituirii

terțelor

persoane, titularului dreptului

prevăzut

de Legea nr. 10/2001.

Persoana

îndreptățită

poate da mandat de reprezentare

unei alte persoane, dar nu poate substitui în dreptul său subiectiv, conferit

de legea specială, dreptul unei terțe persoane, în patrimoniul căreia

să se localizeze în final

caracterul reparator al legii.

Aceasta

este o ficțiune juridică care nu ține de domeniul

de aplicare al Legii nr. 10/2001.

Din această

perspectivă s-a reținut ca legală soluția Tribunalului Timiș de respingere a

cererii reclamantei B.M.R.

Împotriva

susmenționatei hotărâri a declarat recurs reclamanta, criticând-o pentru

nelegalitate, sens în care a susținut că în virtutea contractului de cesiune de

drepturi litigioase încheiat cu

S.B.A.R.,

proprietara bunurilor litigioase, aceasta din urmă s-a obligat să-i transmită

inclusiv dreptul de proprietate cu privire la aceste imobile, ceea ce, în

conformitate cu prevederile art. 974 C.civ.,

o legitimează procesual și

în cauza dedusă judecății.

În

acest context, în mod eronat, urmare a unei interpretări greșite a

dispozițiilor

Legii nr. 10/2001,

instanța de apel a apreciat că o cesiune de drepturi litigioase nu poate

interveni cu privire la bunuri ce formează obiectul notificărilor prin care se

solicită restituirea în natură a unor imobile preluate în mod abuziv de către

stat.

Se omite faptul că și în cazul cesiunii de drepturi

litigioase se obține aceeași reparare a prejudiciului produs persoanei care a

deținut imobilul preluat abuziv de către stat sau a moștenitorilor acestei

persoane, cu atât mai mult cu cât urmare a acestei cesiuni, cedenta a dobândit

ca efect al cesiunii un anumit beneficiu (prețul bunurilor ce formează obiectul

cesiunii), nefiind nicidecum în situația unei operațiuni speculative.

Mai mult, dispozițiile Legii nr. 10/2001 nu

interzic încheierea unei cesiuni de drepturi litigioase cu privire la imobilele

ce formează obiectul notificărilor formulate în temeiul acestui act normativ și

nici nu instituie vreo interdicție sau limitare cu privire la bunurile a căror

restituire în natură se solicită, context în care sunt eronate considerentele

instanței de apel privind existența unor interdicții temporare cu privire la

drepturile reale astfel constituite.

În același sens, este și practica Curții europene a

drepturilor omului care statuează faptul că orice limitare cu privire la

valorificarea drepturilor reale în cazul reconstituirii și/sau restituirii unor

anumite bunuri reprezintă o gravă încălcare a prevederilor convenției, de

natură să aducă atingere caracterului reparator al dispozițiilor legale prin

care au fost reglementate aceste proceduri.

Recursul nu este fondat.

Reclamanta a declanșat prezenta procedură judiciară

în calitatea sa de cumpărătoare (cesionară) de drepturi litigioase, rezultate

din notificarea înregistrată sub nr. 82/2002 formulată de cedenta

S.B.A.R., în calitate de fostă

proprietară a bunurilor solicitate prin notificare, preluate în mod abuziv de

către stat.

Potrivit dispozițiilor art. 3 alin. 1 lit. a și art.

4 alin. 2 din

Legea nr.

10/2001, sunt îndreptățite, în înțelesul acestui act normativ, la măsuri

reparatorii, constând în restituirea în natură sau, după caz, prin echivalent,

persoanele fizice, proprietari ai imobilelor la data preluării în mod abuziv a

acestora, precum și moștenitorii legali sau testamentari ai persoanelor fizice

îndreptățite.

Ca atare, în stabilirea persoanelor îndreptățite la

restituire, legiuitorul indică limitativ, restrictiv, singura excepție de la

regula instituită prin dispozițiile art. 3 din lege, care consacră caracterul

intuitu

personae

al reparației, aceea prevăzută de art. 4 alin. 2 din lege, care

recunoaște acest drept și moștenitorilor persoane fizice îndreptățite, prin

succesiune legală sau testamentară.

Or, în speță, reclamanta nu are calitate de

moștenitor, fiind doar un succesor cu titlu particular, în baza unui contract

de cesiune de drepturi litigioase, perfectat cu persoana ce s-a pretins

proprietara acestor bunuri, contract încheiat anterior formulării notificării.

În acest context, calitatea de persoană

îndreptățită, în accepțiunea legii speciale, aparține doar fostei proprietare,

singura în măsură să solicite restituirea imobilului (liber) pe calea Legii nr.

10/2001.

Împrejurarea încheierii unor

contracte de cesiune de drepturi litigioase fiind o

chestiune ce interesează strict părțile contractante, nu poate influența

raportul juridic născut ca urmare a formulării cererii de restituire în temeiul

prevederilor legii speciale.

Așadar,

chiar dacă reclamanta se consideră a fi creditoarea transmițătoarei (cedentei)

cu privire la obligația acesteia de a-i transmite dreptul de proprietate ce poartă

asupra imobilelor pretinse în procedura legii speciale, nu poate fi considerată

persoană îndreptățită în condițiile și sensul

Legii nr. 10/2001, pentru a putea recurge la procedura acestei legi în

scopul restituirii în natură sau prin echivalent a bunurilor solicitate prin

notificare.

Practica Curții europene invocată – drept argument

în susținerea criticilor aduse hotărârii atacate privește, astfel după cum

însăși partea a arătat și după cum rezultă și din cele dezvoltate în

considerentele prezentei decizii, garantarea dreptului de proprietate

recunoscut, așa cum și legea națională dispune, în favoarea titularului său

(din al cărui patrimoniu a fost preluat) și nu, astfel cum pretinde recurenta

în favoarea unei terțe

persoane, alta

decât cea stabilită de lege ca fiind beneficiarul actului de reparație.

Așa fiind, și întrucât, în speță, nu

este îndeplinită una dintre cerințele esențiale ale legii speciale, respectiv

calitatea de persoană îndreptățită la restituire în accepțiunea acestei legi, se

vădesc ca fiind legale dispozițiunile instanțelor precedente, motiv pentru

care, în temeiul art. 312 alin.(1) C.proc.civ., recursul dedus judecății a fost

respins ca nefondat.