ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7211/2007

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin notificarea formulată la 14 februarie 2002, B.I.A., prin mandatar G.G., a cerut primarului comunei Chitila, în temeiul dispozițiilor Legii nr. 10/2001, restituirea în natură a imobilului situat în Chitila, județul Ilfov, teren în suprafață de 453 ha și respectiv 6904 mp, fostă proprietate a autorului său I.I.M., imobil pretins a fi fost preluat de stat, fără un titlu valabil. Același imobil, a făcut și obiectul notificării nr. 541 din 19 noiembrie 2003, prin care G.G. și M.M., în calitate de cumpărători ai drepturilor succesorale litigioase ale autoarei B.M.I.A., au solicitat Agenției Domeniilor Statului, restituirea în natură a nemișcătorului.

Ulterior, drepturile succesorale litigioase au fost din nou cesionate, lui C.M.J. care, prin acțiunea formulată la 28 iunie 2005, a solicitat instanței, în contradictoriu cu Agenția Domeniilor Statului să oblige pârâta la punerea în executare a hotărârii nr. 22 din 2 decembrie 2004 în sensul de a emite, în temeiul dispozițiilor Legii nr. 10/2001, decizie de restituire a imobilului în legătură cu care s-a formulat notificarea, prin compensare cu un imobil în echivalent. Reclamantul a solicitat totodată, obligarea pârâtei la plata daunelor cominatorii în cuantum de 500.000 lei pentru fiecare zi de întârziere, până la emiterea deciziei de restituire. Investită inițial cu soluționarea litigiului, Judecătoria sectorului 1 București, prin sentința nr. 9731 din 7 octombrie 2005, a declinat competența de soluționare a cauzei, în favoarea Tribunalului București, în raport de prevederile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.

Tribunalul București, secția a IV-a civilă, prin sentința nr. 1398 din 1 noiembrie 2006, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta Agenția Domeniilor Statului precum și cererea formulată de reclamantul C.M.J. Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut în esență că există identitate între persoana pârâtei și entitatea investită cu soluționarea notificării, situație în care calitatea procesuală pasivă, îi incumbă. Cât privește fondul cauzei, tribunalul a apreciat că până la soluționarea notificării, instanța nu se poate substitui entității investite în acest sens, singura în măsură să aprecieze asupra modalității de finalizare a etapei administrative. Apelul reclamantului a fost admis de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, care, prin decizia nr. 228 A din 12 aprilie 2007, a desființat sentința și a trimis cauza pentru soluționare pe fond, aceleiași instanțe.

Pentru a hotărî astfel, instanța de control judiciar a reținut că, prin poziția adoptată, prima instanță l-a lăsat pe reclamant la discreția autorității pârâte care, deși s-a dovedit că are argumente de respingere a notificării, arătate prin întâmpinare, întârzie fără justificare în emiterea unei decizii de soluționare a cererii de restituire în natură a terenului. Soluția primei instanțe, se mai arată, deschide calea nesocotirii dreptului reclamantului la un proces echitabil, prin încălcarea dreptului său de a accede la o instanță căci, în lipsa unei decizii/dispoziții motivate, pe care pârâta întârzie să o emită, garanțiile procesuale oferite de art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, devin iluzorii, înfrângându-se totodată și exigența soluționării procesului într-un termen rezonabil, în a cărui durată se înscrie și etapa administrativă de soluționare a unei cereri.

În cauză, a declarat recurs în termen legal, Agenția Domeniilor Statului care, invocând temeiul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., critică hotărârea dată în apel, după cum urmează: - în mod greșit s-a reținut că instanța trebuia să se pronunțe pe fondul cererilor formulate de reclamant, în condițiile în care procedura administrativă nu era epuizată, în cauză nefiind emisă o decizie sau dispoziție motivată. Astfel, se mai arată, în lipsa unei astfel de decizii, instanța nu se poate subroga în drepturile și obligațiile entității investite cu soluționarea notificării.

- reclamantul, care este doar cesionarul drepturilor litigioase, nu are calitatea de persoană îndreptățită de a solicita măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001, din dispozițiile art. 3 și art. 4 ale acestui act normativ rezultând că dreptul de a cere restituirea unui imobil preluat abuziv, are caracter intuitu personae . - terenul ce a fost obiectul notificării inițiale, formulată la 14 februarie 2002, nu intră în categoria imobilelor ce fac obiect de reglementare al Legii nr. 10/2001, întrucât se afla în extravilan, la data formulării cererii de restituire, în cauză fiind aplicabile dispozițiile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.

- acordarea, în compensare, a terenului situat în București, astfel cum solicită reclamantul, nu este posibilă întrucât acest teren se află în domeniul public al statului, situație în care este necesară parcurgerea procedurii, prevăzute de Legea nr. 213/1998, respectiv dezafectarea din domeniul public și trecerea în domeniul privat. Recursul se privește ca fondat, urmând a fi admis, în limitele și pentru considerentele ce succed. Deși cu o motivare greșită, care urmează a fi înlăturată, prima instanță a dat o rezolvare corectă celor două chestiuni care sunt de esența litigiului respectiv calitatea procesuală pasivă a pârâtei Agenția Domeniilor Statului și admisibilitatea acțiunii formulată, la 28 iunie 2005, de reclamantul C.M.J.

Astfel, așa cum s-a arătat mai sus, reclamantul a inițiat demersul judiciar, în calitatea sa de cumpărător al drepturilor succesorale litigioase, rezultate din notificarea nr. 280 din 14 februarie 2002, formulată de B.M.I.A., moștenitoarea fostului proprietar al terenurilor în legătură cu care s-a inițiat cererea de restituire, I.I.M. Potrivit dispozițiilor art. 3 alin. (1) lit. a) și art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, sunt îndreptățite, în înțelesul acestui act normativ, la măsuri reparatorii constând în restituirea în natură sau, după caz, prin echivalent, persoanele fizice, proprietari ai imobilelor la data preluării în mod abuziv a acestora, precum și moștenitorii legali sau testamentari ai persoanelor fizice îndreptățite.

Ca atare, în stabilirea persoanelor îndreptățite la restituire, legiuitorul le enumeră limitativ, restrictiv, singura excepție de la regula instituită prin dispozițiile art. 3 din lege, care consacră caracterul intuitu personae al reparației, fiind prevăzută în art. 4 alin. (2), care recunoaște acest drept și moștenitorilor persoanei fizice îndreptățite, prin succesiune legală sau testamentară. Or, în speță, reclamantul nu are calitatea de moștenitor, fiind doar un succesor cu titlu particular, în baza contractelor de cesiune a drepturilor litigioase perfectate cu moștenitoarea fostului proprietar al terenului, contracte încheiate de altfel, în etapa necontencioasă, imediat următoare formulării notificării.

În consecință, calitatea de persoană îndreptățită în înțelesul legii, aparținea doar Y.A.B. singura în măsură să solicite restituirea imobilului, pe calea Legii nr. 10/2001, împrejurarea încheierii unor contracte de cesiune a drepturilor litigioase fiind o chestiune care interesează strict părțile contractante, fără a putea influența, părțile raportului juridic născut ca urmare a formulării cererii de restituire, în baza prevederilor legii speciale, și respectiv derularea procedurii administrative prealabile. Așadar, chiar dacă reclamantul se consideră a fi un succesor cu titlu particular al imobilelor în litigiu, în temeiul contractelor amintite, nu se poate considera persoană îndreptățită în condițiile și sensul Legii nr. 10/2001, pentru a putea recurge la procedura acestei legi în vederea restituirii în natură a terenului sau, mai mult, a compensării acestuia cu un alt imobil, oferit în echivalent de către entitatea investită.

De subliniat că, prin cele mai sus expuse, nu se contestă valabilitatea și efectele juridice între părți ale actelor juridice exhibate de reclamant care, în condițiile dreptului comun, poate da curs, pe orice cale, recunoașterii acestor efecte. Aceste acte juridice nu-i pot conferi însă legitimare procesuală activă, în litigiile având ca obiect cereri fondate pe dispozițiile speciale ale Legii nr. 10/2001. O altă chestiune, de esența litigiului, care, în speță, conduce neechivoc la concluzia temeiniciei soluției de respingere a cererii formulată de reclamant, se referă la categoria de folosință a terenului ce a făcut obiectul notificării, funcție de care se poate aprecia dacă nemișcătorul face sau nu obiect de reglementare al Legii nr. 10/2001.

Potrivit art. 8 alin. (1) din acest act normativ, nu intră sub incidența legii, terenurile situate în extravilanul localităților la data preluării abuzive sau la data notificării, precum și cele al căror regim juridic este reglementat prin Legea fondului funciar nr. 18/1991 republicată și prin Legea nr. 1/2000. Textul invocat, delimitează deci sfera de aplicare a legii, de cea a unor alte acte normative cu caracter reparatoriu, rezervându-se unor anumite categorii de imobile, incidența unor reglementări distincte. Or, din probele administrate în cauză rezultă fără putință de tăgadă că terenurile ce au aparținut moșiei I.J.M., ce s-au regăsit în patrimoniul Agenției Domeniilor Statului se aflau, la data formulării notificării de către moștenitoarea B.M.I.A., în extravilanul localității Chitila și respectiv Mogoșoaia, județul Ilfov.

Astfel, din totalul de 146,06 ha situată pe raza comunei Mogoșoaia a fost trecută în intravilanul localității suprafața de 100 de ha, abia în anul 2004, deci, ulterior formulării notificării, potrivit Hotărârii nr. 11 din 5 mai 2004 a Consiliului local și avizului nr. 1677/3/C 3 din 1 aprilie 2004 al Comisiei tehnice de amenajare a teritoriului și de urbanism a Consiliului Județean Ilfov (a se vedea în acest sens f. 123, 133, 170, 263, 280, 333 și 338, dosar 37.325/3/2005 al Tribunalului București, secția a IV-a civilă). Așa fiind, cum în speță nu sunt îndeplinite două din cerințele esențiale ale legii, referitoare la dovada calității de persoană îndreptățită precum și a împrejurării că imobilul solicitat pe calea notificării, face obiect de reglementare al Legii nr. 10/2001, în mod greșit cauza a fost trimisă primei instanțe, spre rejudecare.

Ca atare, recursul se va admite, cu consecința casării deciziei atacate și respingerii apelului declarat de reclamant împotriva hotărârii primei instanțe, a cărei soluție va fi menținută, cu substituirea motivării, conform celor ce preced.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de pârâta Agenția Domeniilor Statului împotriva deciziei nr. 228/A din 12 aprilie 2007 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă, pe care o casează. Respinge apelul declarat de reclamantul C.M.J. împotriva sentinței nr. 1398 din 1 noiembrie2006 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 octombrie 2007.