ÎCCJ, decizie (scj.ro #81736)

ÎCCJ, decizie (scj.ro #81736) (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Transmiterea pe cale succesorală a dreptului

de a formula cerere de restituire a unui imobil în baza Legii nr. 10/2001,

drept născut în patrimoniul defunctului. Depunerea notificării de

către moștenitori în termenul prevăzut de lege. Calitatea de

persoană îndreptățită.

Cuprins

pe materii :

Drept civil.

Drepturi reale. Drept de proprietate.

Index

alfabetic :

notificare

-

persoană îndreptățită

-

moștenitor legal

-

vocație succesorală

Legea nr. 10/2001, art. 3, art. 4

În procedura de restituire

reglementată de Legea nr. 10/2001, calitatea de persoane

îndreptățite o au, potrivit art. 3 și art. 4 din Legea nr.

10/2001, persoanele fizice sau persoanele juridice care au avut calitatea de

proprietari ai bunului imobil la data preluării, precum și

moștenitorii legali sau testamentari ai persoanelor fizice îndreptățite.

Din dispozițiile legale menționate rezultă că, în

privința calității de moștenitor, legea specială nu

are dispoziții derogatorii, astfel că și în această

procedură se aplică normele de drept comun în materia succesiunii

legale sau testamentare.

În calitate de moștenitor

legal, succesibilul dobândește nu numai bunurile înscrise în certificatul

de moștenitor, dar și vocația de a dobândi bunuri viitoare sau

creanțe care ar fi aparținut autorului său. În această

ultimă categorie intră și bunurile care fac obiectul Legii nr.

10/2001, iar cererea de restituire are valoarea de acceptare a succesiunii

pentru bunurile a căror restituire se solicită în temeiul acestui act

normativ.

Chiar dacă dreptul de a

depune notificarea s-a născut în patrimoniul defunctului, acest drept este

transmis moștenitorilor, care își pot valorifica vocația

succesorală la restituirea imobilului prin depunerea cererii înainte de

trecerea termenului înlăuntrul căruia se putea face notificarea,

justificându-și astfel calitatea de persoane îndreptățite.

Secția

I civilă, decizia nr. 1534 din 6 martie 2012

Reclamanta

B.C. a chemat în judecată Municipiul Ploiești, prin primar,

Primăria Municipiului Ploiești, prin primar și Primarul

Municipiului Ploiești solicitând anularea dispoziției nr. 9183/2009,

obligarea primarului să soluționeze notificarea nr.310/2002, în

sensul admiterii pretențiilor menționate în notificare, respectiv

să restituie în natură imobilul, dacă acest lucru este posibil

sau să acorde măsuri reparatorii prin echivalent și să

constate calitatea contestatoarei de persoană îndreptățită

la a formula notificare în condițiile Legii nr. 10/2001.

În motivarea acțiunii,

reclamanta a arătat că împreună cu mătușa sa au

formulat notificare în temeiul Legii nr. 10/2001, pentru restituirea în

natură a imobilului din Ploiești, iar prin dispoziția nr.

9183/2009 s-a dispus acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent doar

mătușii sale, pe motiv că persoana îndreptățită

nu era B.C., ci defunctul său tată, care a decedat după intrarea

în vigoare a Legii nr. 10/2001, astfel că, dreptul de a formula

notificarea aparținea numai acestuia.

A învederat că soluția de

respingere a notificării sale contravine dispozițiilor art. 3

alin.(1) din Legea nr. 10/2001, în condițiile în care a fost atașat

la notificare și certificatul de moștenitor nr. 121/2001, prin care

făcea dovada calității sale de persoană

îndreptățită, fiind respectate dispozițiile art. 23 din

Legea nr. 10/2001. Reclamanta a susținut că au fost respectate

și dispozițiile art. 22 din Legea nr. 10/2001, înăuntrul

căruia se putea formula notificarea de către persoana fizica

îndreptățită sau de moștenitorii acesteia, situație în

care se impune admiterea cererii sale.

Tribunalul Prahova, prin

sentința civilă nr. 954 din 29.07.2010

a respins contestația, ca neîntemeiată,

reținând că imobilul revendicat în baza Legii nr. 10/2001 a

aparținut numitei V.S.F., care a lăsat ca moștenitori legali pe

R.G.- fiică și pe C.D. - fiu, autorul reclamantei din prezenta

cauză, astfel cum a rezultat din cuprinsul certificatului de

moștenitor aflat la dosar.

S-a stabilit având în vedere

certificatul de moștenitor nr. 121/2001, că după autorul

reclamantei, decedat la data de 6.04.2001, au rămas ca moștenitori:

C.C.M - soție supraviețuitoare și C.B.R. - fiică. Verificând

cuprinsul acestui înscris, instanța a constatat că D.C. a decedat

ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, așa încât dreptul

de a depune notificare s-a născut în patrimoniul acestuia, în calitatea sa

de succesibil al defunctei V.S.F., mama sa.

Pe cale de consecință,

instanța a conchis că persoana îndreptățită să

solicite restituirea în natură sau prin echivalent a imobilului situat în

Ploiești, era autorului reclamantei, aceasta putând continua procedura

reglementată de Legea nr. 10/2001, dispozițiile art. 4 alin.(3) din

Legea nr. 10/2001 nefiind incidente în speță.

Împotriva acestei sentințe a

declarat apel reclamanta, care a arătat că hotărârea este

dată cu încălcarea prevederilor imperative ale Legii nr. 10/2001.

A susținut că din interpretarea

dispozițiilor art. 3 alin.(1) și art. 4 alin.(2) din Legea nr.

10/2001 rezultă că cererea de acordare a măsurilor reparatorii

se poate formula și de către moștenitorii persoanei fizice

îndreptățite, nefăcându-se distincție între

moștenitorii autorilor decedați înainte de intrarea în vigoare a

legii și cei decedați ulterior.

A precizat că a formulat

notificarea la data de 11.02.2001, în termenul de 6 luni prevăzut de art.

22 din Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost prelungit prin OUG nr. 109/29001 și

OUG nr. 145/2001.

De asemenea, a învederat că

atât timp cât legea nu face nicio distincție, din coroborarea art. 22 din

Legea nr. 10/2001 cu art. 3 alin.(1) și art. 4 alin.(2) din același

act normativ, rezultă că prin „persoana îndreptățită"

se înțelege, atât persoana fizică îndreptățită, cât

și moștenitorii acesteia, iar termenul de 6 luni se aplică în

ambele situații.

Astfel, nu poate fi luată în

considerare interpretarea dată prin dispoziția primarului nr.

9183/2009, în sensul că dreptul de a depune notificarea s-a născut în

patrimoniul defunctului și nu poate fi transmis la moștenitori,

întrucât s-ar ajunge în situația în care, dacă persoana

îndreptățită ar deceda după intrarea în vigoare a legii,

dar înainte de trecerea termenului înlăuntrul căruia se poate face

notificarea, moștenitorii să nu poată să-și exercite

drepturile.

Curtea de Apel Ploiești,

Secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, prin

decizia nr.3 din 12.01.2011

a admis

apelul, a schimbat în tot sentința, în sensul că a admis contestația

în parte, a constatat calitatea contestatoarei de persoană

îndreptățită de a formula notificarea în temeiul Legii nr.

10/2001.

A anulat în parte dispoziția

nr. 9183/2009 emisă de Primarul municipiului Ploiești, în sensul

că a constatat dreptul contestatoarei de a beneficia de măsuri

reparatorii prin echivalent pentru imobilul situat în Ploiești, compus din

teren în suprafață de 325 mp și construcție în

suprafață de 111,13 mp (în prezent demolată), menținând

restul prevederilor dispoziției. Totodată, a respins capetele de

cerere din acțiune privind restituirea în natură a imobilului și

obligarea pârâtului Primarul municipiului Ploiești să

soluționeze notificarea nr. 310/2002.

Curtea a reținut că prin

dispoziția nr. 9183/2009 emisă de Primarul municipiului

Ploiești, s-a respins cererea formulată de către B.C., prin care

solicita măsuri reparatorii pentru imobilul situat în Ploiești,

motivat de faptul că aceasta îl moștenește pe D.C., persoana

care a decedat după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, iar dreptul

de a depune notificarea s-a născut în patrimoniul defunctului.

În baza aceleiași

dispoziții s-a propus în favoarea numitei R.G. acordarea de măsuri

reparatorii constând în despăgubiri pentru imobilul menționat

anterior, fiind respinsă solicitarea acesteia de restituire a bunului în

natură, întrucât pe terenul revendicat s-a realizat utilitatea

publică, fiind ocupat în prezent de o arteră de circulație

rutieră și pietonală, de blocuri de locuințe și

amenajările aferente, iar construcția a fost demolată.

Conform art. 3 alin.(1) lit. a) din

Legea nr. 10/2001, republicată, sunt persoane îndreptățite la

măsuri reparatorii constând în restituirea în natură sau, după

caz, prin echivalent, persoanele fizice, proprietari ai imobilelor la data

preluării în mod abuziv a acestora. Pe de altă parte, art. 4 alin.(2)

din același act normativ, stipulează că de prevederile acestei

legi beneficiază și moștenitorii legali sau testamentari ai

persoanei fizice îndreptățite.

Din interpretarea coroborată a

acestor două texte, rezultă că au calitatea de persoane

îndreptățite în temeiul Legii nr. 10/2001, atât persoana fizică

proprietară a imobilului la momentul  preluării sale abuzive, cât

și moștenitorii legali sau testamentari ai acesteia, în ipoteza în

care ea a decedat.

Prin urmare, obligația ce

incumbă persoanei care formulează notificarea pentru a putea succede,

este aceea de a dovedi calitatea de moștenitor legal sau testamentar,

deoarece prin aceasta probează aptitudinea de a succede și

vocația succesorală.

În speță, imobilul în

litigiu, compus din teren în suprafață de 325 mp și

construcția aflată pe acesta, situat în Ploiești, a fost

dobândit prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 4498/1967 de V.F.

Ulterior imobilul a fost expropriat, astfel cum rezultă din anexa la

Decretul Consiliului de Stat nr. 171/1979, iar prin declarația

autentificată din 10.09.2007 de B.N.P. P.M.T. și P.A.  contestatoarea

a precizat că pentru acest bun nu s-au încasat despăgubiri, Consiliul

Județean Prahova învederând totodată prin adresa nr.5300/2009 că

nu există documente în arhiva sa care să ateste dacă pentru

acest bun s-au primit sau nu despăgubiri.

Din declarația

autentificată sub nr. 559/2003 de BNP P.I. și din alte înscrisuri

depuse la dosar, rezultă că numita V.F. a fost cunoscută și

sub numele de S.F., iar urmare a renumerotării, imobilul în litigiu, care

se afla la nr. 28 pe str. R., în prezent, este identificat la nr. 40.

Instanța de apel a stabilit

că de pe urma defunctei S.F., proprietara imobilului preluat abuziv, au

rămas ca moștenitori la decesul acesteia, intervenit în anul 1995,

R.G. și C.D., în calitate de descendenți de gradul

I,

astfel cum

rezultă din certificatul de moștenitor nr. 31/2003.

Ulterior, respectiv la data de 14

aprilie 2001, a decedat și numitul C.D., având ca moștenitori pe

contestatoarea C.C. (în prezent B., ca urmare a căsătoriei), în

calitate de fiică și C.C.M., în calitate de soție

supraviețuitoare, conform certificatului de moștenitor nr. 121/2001.

Potrivit art. 21 alin. (1) și

(3) din Legea nr. 10/2001, devenit art. 22 ca urmare a republicării

actului normativ, persoanele îndreptățite să ceară

restituirea imobilelor preluate abuziv de stat trebuie să notifice

unitatea deținătoare, în termen de 6 luni de la data intrării în

vigoare a legii, termen prelungit succesiv prin OUG nr. 109/2001 și OUG

nr. 145/2001.

Prin urmare, termenul de notificare,

prelungit succesiv, a fost de 12 luni și s-a calculat de la data de

14.02.2001, când legea a intrat în vigoare, expirând la 14.02.2002.

Curtea a reținut că, în

cauză, unul dintre moștenitorii fostei proprietare a imobilului,

respectiv D.G., a decedat la 6.04.2001, după intrarea în vigoare a Legii

nr. 10/2001, dar înainte de expirarea termenului pentru depunerea

notificării. în condițiile în care contestatoarea din prezența

speță, în calitate de fiică a defunctului a acceptat succesiunea

autorului său la data de 16 iunie 2001 și în termenul legal a

formulat notificarea la data de 11.02.2002, pentru acordarea de măsuri

reparatorii vizând imobilul în litigiu, alături de R.G. (celălalt

moștenitor al proprietarei S.F.), este evident că ea este

persoană îndreptățită, în sensul Legii nr. 10/2001, să

beneficieze de dispozițiile acestui act normativ, soluția

pronunțată de prima instanță sub acest aspect făcându-se

cu aplicarea greșită a prevederilor legale incidente raportului

juridic dedus judecății.

În ceea ce privește modalitatea

de restituire, deși Legea nr. 10/2001, prin dispozițiile art.2

și art. 7, instituie ca regulă acordarea bunului în natură, cu

titlu de excepție prevede măsuri reparatorii prin echivalent, atunci

când există imposibilitatea obiectivă de restituire a imobilului în

natură.

Instanța de apel a statuat

că întrucât, în speță, pe terenul în litigiu s-a realizat

utilitatea publică (așa cum reiese din dispoziția nr.9183/2009),

în sensul că este ocupat de o arteră de circulație rutieră

și pietonală, blocuri de locuințe și amenajări

aferente, iar construcția amplasată pe teren a fost demolată,

restituirea în natură a acestuia nu este posibilă, motiv pentru care

urmează a se stabili dreptul contestatoarei la măsuri reparatorii

prin echivalent, alături de R.G. pentru imobilul solicitat.

Curtea a apreciat că în

virtutea plenitudinii sale de competență s-a pronunțat asupra

tuturor solicitărilor contestatoarei vizând notificarea pe care a

formulat-o în baza Legii nr. 10/2001, astfel încât nu se mai impune respingerea

cererii acesteia de obligare a Primarului municipiului Ploiești să

soluționeze notificarea nr. 310/2002 cu atât mai mult cu cât acesta

și-a expus punctul de vedere asupra acestei notificări prin

dispoziția atacată.

Împotriva acestei decizii au

formulat recurs pârâții Primarul municipiului Ploiești, Primăria

municipiului Ploiești, prin primar și Municipiul Ploiești,

criticând-o în temeiul

dispoz.art.304

pct.9 C.pr.civ. pentru greșita

aplicare și interpretare a dispozițiilor art. 3 alin.(1) lit. a)

și art.4 alin.(2) din Legea nr. 10/2001.

Au arătat că au calitatea

de persoane îndreptățite în temeiul Legii nr. 10/2001 persoana

fizică proprietară a imobilului în momentul preluării abuzive

sau moștenitorii acesteia, în ipoteza în care ea a decedat.

În speță imobilul a fost

preluat de stat de la proprietara S.F., aceasta figurând la poz. 14 din

Decretul de expropriere nr. 171/1979 și, prin urmare această

persoană era îndreptățită la restituire.

Întrucât la data intrării în

vigoare a legii speciale de reparație această persoană era

decedată, dreptul de a formula notificarea s-a transmis

moștenitorilor acesteia R.G. și C.D., tatăl contestatoarei B.C.

Autorul contestatoarei nu a formulat notificare, astfel încât contestatoarea nu

avea dreptul de a depune notificare.

Analizând recursul în limita

criticilor formulate, Înalta Curte exercitând controlul

judiciar din perspectiva dispozițiilor art. 304 pct. 9 C.proc.civ.,

a constatat că recursul

nu este fondat, pentru următoarele

argumente:

Reclamanta a notificat Primăria

municipiului Ploiești împreună cu mătușa sa, solicitând

prin notificarea nr. 310/ 2002 restituirea în natură a imobilului din

Ploiești, în temeiul Legii nr. 10/2001.

În procedura de restituire

inițiată de reclamantă prin notificare, calitatea de persoane

îndreptățite o au, potrivit art. 3 și art. 4 din Legea nr.

10/2001, persoanele fizice sau persoanele juridice care au avut calitatea de

proprietari ai bunului imobil la data preluării (art.3) precum și

moștenitorii legali sau testamentari ai persoanelor fizice

îndreptățite [art. 4 alin. (2)].

Din dispozițiile legale menționate

rezultă că, în privința calității de moștenitor,

legea specială nu are dispoziții derogatorii astfel că și

în această procedură se aplică normele de drept comun în materia

succesiunii legale sau testamentare.

În speță, potrivit certificatului de

moștenitor nr. 121 din 27 iunie 2001 eliberat de BNP T.M., la decesul

defunctului C.D., acesta din urmă descendent de gradul

I

al fostei

proprietare a imobilului S.F., succesiunea s-a transmis către reclamanta

B. (fostă C.) C. în calitate de moștenitor legal, fiind fiica

autorului său predecedat.

În această calitate de moștenitor legal

a dobândit nu numai bunurile înscrise în certificatul de moștenitor

anterior menționat, dar și vocația de a dobândi bunuri viitoare

sau creanțe care ar fi aparținut autorului său. În această

ultimă categorie intră și bunurile care fac obiectul Legii nr.

10/2001 și în legătură cu care legiuitorul a prevăzut

că succesibilii care după data de 6 martie 1945 nu au acceptat

moștenirea sunt repuși de drept în termenul de acceptare a

succesiunii pentru bunurile care fac obiectul legii.

Cererea de restituire are deci valoarea de

acceptare a succesiunii pentru bunurile a căror restituire se

solicită în temeiul acestui act normativ, atât practica judiciară,

cât și doctrina statuând constant că vocația la restituire este

restrânsă doar cu privire la persoanele ce au renunțat expres la

moștenire, legea acoperind ipoteza celor care nu au făcut acte de

acceptare a moștenirii.

Reclamanta, ca moștenitoare legală a

tatălui său C.D., calitate atestată de certificatul de

moștenitor depus la dosarul cauzei, a dobândit prin transmisiune

succesorală nu numai bunurile înscrise în certificatul de moștenitor

dar și vocația la restituire pe care tatăl său o dobândise

odată cu acceptarea succesiunii fostei proprietare, așa cum

rezultă din certificatul de moștenitor nr.31/2003 eliberat de BNP

P.I. unde se menționează că moștenitorii defunctei S.F. sunt

tatăl reclamantei C.D. (fiu) și mătușa reclamantei R.G.

(fiică).

Reclamanta B.C. și-a

valorificat această vocație de a succede în drepturi pe autorul

său, odată cu depunerea notificării de restituire a imobilului,

în data de 11.02.2002, cerere formulată în termenul legal stabilit de legea

specială de reparație.

Reținând în același timp,

potrivit pct. 22.1 lit. b) din Normele metodologice de aplicare unitară a

Legii nr. 10/2001 aprobate prin HG nr. 250/2007, preeminența puterii

doveditoare a certificatului de moștenitor precum și art. 85 alin.(l)

din Legea nr. 36/1995, republicată, până la anularea sa prin

hotărâre judecătorească certificatul de moștenitor face

dovada deplină în privința calității de moștenitor

și constatând că în speță nu au fost înlăturate prin

hotărâre judecătorească certificatele de moștenitor depuse

de reclamantă, în mod corect s-a stabilit că aceasta are calitatea de

persoană îndreptățită la acordarea de măsuri

reparatorii pentru imobilul care a aparținut defunctei S.F. și pentru

care a formulat notificarea în nume propriu în termenul stabilit de

dispozițiile art. 21 alin.(l) din Legea nr. 10/2001, devenit art. 22

după republicarea actului normativ.

Interpretarea dată de

pârâți prin motivele de recurs, în sensul că dreptul de a depune

notificarea s-a născut în patrimoniul defunctului și nu poate fi

transmis la moștenitori, este contrară dispozițiilor de ansamblu

ale Legii nr. 10/2001 și spiritului acesteia întrucât s-ar ajunge la

situația în care, dacă persoana îndreptățită a decedat

după intrarea în vigoare a legii, dar înainte de trecerea termenului

înlăuntrul căruia se poate face notificarea, moștenitorii

săi acceptanți să nu poată să-și exercite

drepturile și să-și valorifice vocația succesorală la

restituirea imobilului.

Or, prin

dispoz.art.4 alin.(3) din Legea nr. 10/2001 sunt repuși de drept în

termenul de acceptare a

succesiunii pentru bunurile care fac obiectul acestei legi

chiar și succesibilii

care, după data de 6 martie 1945, nu au acceptat moștenirea,

deci cu atât mai mult

legiuitorul nu a avut în vedere înlăturarea de la beneficiul

legii a

moștenitorilor acceptanți, singura excepție fiind în

situația succesibililor

care au renunțat expres la

moștenire.

Prin urmare, reținând că

reclamanta are vocație la restituirea imobilului ce a aparținut

defunctei S.F. și că a valorificat acest drept în termenul stabilit

de lege, instanța de apel a pronunțat o hotărâre cu aplicarea

corectă a dispozițiilor legale incidente - art. 4 alin.(2) din Legea

nr. 10/2001, astfel că nu poate fi reținută incidența în

cauză a motivului de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9

C.proc.civ.

Având în vedere considerentele expuse, Înalta

Curte a constatat că recursul pârâților nu este fondat și l-a

respins, conform art. 312 alin.(1) C.proc.civ.