Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 22.03.2012
inadmisibil

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 880/2012

HOTĂRÂRE
22.03.2012
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 880/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de față în baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 14 noiembrie 2011, a fost înregistrat pe rolul Secției Penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție recursul declarat de recurentul inculpat B.C. împotriva deciziei penale nr. 1173 din 30 iunie 2011 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori. Prin decizia penală nr. 1173 din 30 iunie 2011 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, a fost respins recursul declarat de inculpatul B.C., împotriva deciziei penale nr. 7/ A din 14 ianuarie 2011, pronunțată de Tribunalul Mehedinți, în Dosarul nr. 811/332/2010, ca nefondat. împotriva deciziei sus-menționate, inculpatul B.C.

a declarat recurs. Recursul declarat de inculpat este inadmisibil, pentru următoarele considerente: Potrivit art. 385 1 pct. 1 C. proc. pen., pot fi atacate cu recurs, printre altele, deciziile pronunțate, ca instanțe de apel, de curți de apel și Curtea Militară de Apel. Din economia textului de lege sus - menționat, rezultă că pot fi supuse recursului deciziile pronunțate de curțile de apel, cu ocazia soluționării căii de atac a apelului. Or, în cauză, decizia recurată de petentă nu a fost pronunțată de Curtea de Apel Craiova, în faza procesuală a apelului, ci cu ocazia soluționării recursului declarat de acesta împotriva deciziei penale nr. 7/ A din 14 ianuarie 2011, pronunțată de Tribunalul Mehedinți, ca instanță de apel.

Așa fiind, hotărârea atacată cu recurs de către inculpat este una definitivă, nefiind supusă nici unei căi de atac ordinare, conform dispozițiilor procesual penale. În raport de aceste considerente, urmează a fi respins, ca inadmisibil, recursul declarat de recurentul inculpat B.C. împotriva deciziei penale nr. 1173 din 30 iunie 2011 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.

D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurentul inculpat B.C. împotriva deciziei penale nr. 1173 din 30 iunie 2011 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 22 martie 2012.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2011-04-29
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1754/2011
a contestației în anulare, conform căreia în cazurile în care instanța constată că cererea de contestație este făcută în termenul prevăzut de lege, că motivul pe care se sprijină contestația este unul din cele prevăzute de art. 386 C. proc.
ÎCCJ 2010-11-04
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3915/2010
Asupra recursului de față în baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Decizia penală nr. 693 din 15 iunie 2010 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, au fost respinse, ca inadmisibile, recursurile de
ÎCCJ 2012-06-27
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2287/2012
Deliberând asupra recursului, constată următoarele: Prin sentința penală 79 din 14 martie 2012 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, s-a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuientul M.I
ÎCCJ 2012-04-19
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1236/2012
și argumentația instanței de fond. Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, prin decizia penală nr. 1787 din 4 noiembrie 2011 a respins recursul declarat de inculpatul I.V. împotriva deciziei penale nr. 45/A din 4 ma
ÎCCJ 2011-10-07
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3487/2011
Asupra cauzei penale de față; În baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin Decizia penală nr. 831 din 19 mai 2011, Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, a respins, ca tardiv, recursul declar
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă