ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1490/2011

Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: A. Prin sentința penală nr. 241 din 26 iulie 2010, Tribunalul Argeș, în baza art. 174 - 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea disp. art. 37 lit. b) C. pen., a condamnat pe inculpatul T.C., la pedeapsa de 19 ani închisoare cu executare în condițiile art. 57 C. pen. și 6 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat. În baza art. 350 C. proc. pen., a menținut starea de arest a inculpatului și în baza art. 88 C. pen. a dedus din pedeapsa aplicată perioada reținerii și a arestării preventive, de la 15 septembrie 2009, la zi. A făcut aplicarea disp. art. 71 C. pen., în sensul că a interzis inculpatului, pe durata executării pedepsei, drepturile prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen.

În baza art. 174 – 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea disp. art. 37 lit. b) C. pen., a condamnat pe inculpatul M.N.I., la pedeapsa de 19 ani închisoare cu executare în condițiile art. 57 C. pen. și 6 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat. În baza art. 350 C. proc. pen., a menținut starea de arest a inculpatului și în baza art. 88 C. pen. a dedus din pedeapsa aplicată perioada arestării preventive, de la 5 martie 2010, la zi. A făcut aplicarea disp. art. 71 C. pen., în sensul că a interzis inculpatului, pe durata executării pedepsei, drepturile prev de art. 64 lit. a), b) C. pen. În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a obligat pe fiecare inculpat la plata a câte 3900 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această decizie, Tribunalul Argeș a reținut că inculpații M.N.I. și T.C. sunt persoane fără adăpost, fără loc de muncă, trăind probabil din cerșit, alegând să trăiască în adăposturi improvizate și să ducă o viață parazitară. În seara zilei de 14 septembrie 2009, cei doi inculpați se aflau împreună cu victima T.M. și martora N.L., persoane ce fac parte din aceeași categorie socială, într-o parcare situată în vecinătatea unui tunel din spatele unor blocuri din cartierul Prundu din Pitești și consumau împreună băuturi alcoolice. La un moment dat, pe fondul ingerării în exces a alcoolului, inculpatul M.N.I. a început să îl lovească pe T.M., aceeași atitudine agresivă adoptând-o și inculpatul T., ambii agresând victima cu pumnii și picioarele până când aceasta a căzut la pământ, unde a continuat să fie lovită cu picioarele de către cei doi.

Potrivit martorei oculare N.L., victima a fost târâtă de cei doi în interiorul unui canal iar a doua zi de dimineață au constatat că aceasta a decedat. Conform raportului de necropsie, moartea numitului T.M. a fost violentă și s-a datorat unei asfixii mecanice, care a survenit în urma unui aspirat sanghin în căile respiratorii, consecința directă a unui traumatism craniocerebral și facial forte; totodată s-au evidențiat și alte leziuni traumatice – echimoze, excoriații, fracturi coaste bilateral, fractură corp sternal, ruptură de parenchim hepatic și splenic, produse prin lovire cu și de corp dur, posibil comprimare între planuri dure.

Într-o primă fază, așa cum rezultă din declarațiile martorei N.L., inculpații i-au cerut acesteia să nu spună ce s-a întâmplat și s-au deplasat la un izvor din zona Pieței Prundu, unde s-au spălat de sânge, aspect confirmat și de martorul A.J., susținând în fața acestuia că pe timpul nopții au fost bătuți de persoane necunoscute, iar T. se află în stare foarte gravă. Aceeași versiune a fost prezentată și martorei S.I. - femeie de serviciu la un bloc din apropierea adăpostului inculpaților, aceasta sesizând administratorul blocului, care a anunțat organele de poliție. În declarațiile date pe parcursul urmăririi penale, inculpatul M.N.I. a susținut că, după ce a consumat băuturi alcoolice, s-a dus la culcare în tunel și i-a lăsat împreună pe T. și T.N.

așa încât nu are nicio implicare în uciderea acestuia din urmă. Această susținere nu a fost reținută de prima instanță care a avut în vedere că, din declarația martorei N.L. (fila 136-137 dosar u.p.) reiese că acest inculpat a fost inițiatorul conflictului în care mai apoi a intervenit și T., împreună aplicând victimei lovituri care au pricinuit leziunile ce au condus la deces. De asemenea, martorul A.J. a relatat (fila 131 dosar u.p.) că acest inculpat aveau sânge pe mâini, pe față și pe pantaloni. În legătură cu petele de sânge identificate pe obiectele de îmbrăcăminte purtate de inculpat în zilele de 14-15 septembrie 20009, potrivit raportului de expertiză ADN (fila 31 dosar instanță), acesta aparține victimei, aspect care, coroborat cu mijloacele de probă mai sus descrise, conduce la concluzia că și acest inculpat a aplicat victimei lovituri care au determinat decesul.

La rândul său, inculpatul T. a susținut că doar inculpatul M. a aplicat lovituri victimei, el neavând nicio implicare în activitatea infracțională. Prima instanța a reținut însă, potrivit coroborării declarațiilor martorilor N.L., A.J. și ale concluziilor expertizei ADN, că și acest inculpat l-a agresat pe T.M., provocându-i leziuni care au condus în final la decesul acestuia. În situația reținută, având în vedere și faptul că nu se mai afla nici o altă persoană la locul altercației în afară de martora N., este evident că inculpații au fost cei care au aplicat loviturile. Prima instanță a apreciat că fapta inculpaților, de a aplica victimei lovituri cu pumnii și picioarele, în regiuni vitale ale corpului, caracterizează latura subiectivă a infracțiunii de omor, prin intenția de a ucide.

Față de cele mai sus expuse, prima instanță a reținut că în cauză sunt întrunite, sub aspectul laturii obiective și subiective, elementele constitutive ale infracțiunii de omor calificat prevăzută de art. 174 alin. (1) C. pen. rap. la art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. La individualizarea judiciară a pedepsei ce a fost aplicată în cauză, prima instanță a avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen.: gradul de pericol social al faptei săvârșite, persoana inculpaților, împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală. S-a apreciat că faptele inculpaților prezintă un grad ridicat de pericol social, prin săvârșirea acesteia fiind încălcat dreptul la viață ca drept fundamental, garantat și ocrotit de normele de drept.

De asemenea, s-a reținut că inculpații sunt recidiviști, potrivit disp. art. 37 lit. b) C. pen., conform fișelor de cazier judiciar (fila 124, 149 dosar u.p.), suferind și alte condamnări pentru infracțiuni săvârșite cu violență – art. 211, art. 182 C. pen. - ceea ce pune în evidență periculozitatea sporită a acestora. Sub același aspect, prima instanță a constatat că inculpatul M.N.I. mai este cercetat și într-un alt dosar pentru uciderea numitului O.N., fiind arestat preventiv în acea cauză, prin încheierea de ședință nr. 100/CC din 20 noiembrie 2009 a Tribunalului Argeș. Totodată, s-a avut în vedere împrejurarea că inculpații nu au locuință, loc de muncă, consumă în exces băuturi alcoolice, ceea ce îi predispune la săvârșirea unor acte de violență.

Nu în ultimul rând, s-a ținut seama de atitudinea inculpaților care au negat în mod constant fapta săvârșită. B. Împotriva acestei sentinței au declarat apel inculpații T.C. și M.N.I., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, primul solicitând achitarea în temeiul art. 10 lit. c) C. proc. pen. întrucât fapta nu a fost săvârșită de el, iar celălalt arătând că nu se face vinovat de comiterea infracțiunii reținute în sarcina sa. Prin decizia penală nr. 7/A din 19 ianuarie 2011 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, s-au respins, ca nefondate, apelurile declarate de inculpații T.C. și M.N.I., menținându-se starea de arest a acestora, apreciindu-se criticile ca nefondate.

C. Împotriva acestei decizii au declarat recurs inculpații, criticând ambele hotărâri pentru nelegalitate și netemeinicie. Inculpatul T.C. a recunoscut în fața instanței de recurs că, pe fondul consumului de alcool, a exercitat acte de violență asupra victimei, pe care a lovit-o cu pumnii și picioarele, întrucât aceasta l-a provocat și enervat. A arătat că celălalt inculpat nu a fost prezent pe toată durata exercitării agresiunilor și nu a lovit victima, solicitând reținerea circumstanței atenuante prev. de art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen., în raport de atitudinea sa sinceră și, pe cale de consecință, reducerea pedepsei, luând totodată în considerare că are 5 copii în întreținere iar soția sa este bolnavă.

Inculpatul M.N.I. a solicitat, în principal, achitarea întrucât fapta a fost comisă exclusiv de celălalt inculpat, iar în subsidiar reducerea pedepsei întrucât are perspective de reintegrare socială, nu este o persoană fără adăpost, așa cum greșit s-a reținut, ci plecase temporar de acasă ca urmare a unor neînțelegeri cu soția. Examinând recursurile inculpaților prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 385/9 pct. 18 și 14 C. proc. pen., Înalta Curte constată următoarele: 1. În ceea ce privește solicitarea inculpatului M.N.I. de a fi achitat în conformitate cu dispozițiile art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. c) C. proc. pen., întrucât fapta nu a fost săvârșită de către inculpat, așa cum rezultă din declarația dată în fața instanței de recurs de celălalt coinculpatul T.C., care a recunoscut comiterea faptei, Înalta Curte constată că este nefondată, actele dosarului probând o altă situație de fapt.

Astfel, mijloacele de probă administrate în cauză, respectiv: raportul de necropsie – din care rezultă că moartea victimei T.M. a fost violentă și s-a datorat unei asfixii mecanice, ce a survenit, în principal, în urma unui traumatism craniocerebral și facial forte -, coroborat cu declarațiile martorei N.L. (concubina inculpatului M.N.) - care a arătat amănunțit în ce au constat agresiunile exercitate de ambii inculpați asupra victimei -, ale martorului Andrei Ion – care i-a văzut a doua zi pe inculpați când se spălau de sânge -, precum și cu raportul de expertiză ADN – potrivit căruia petele de sânge identificate pe obiectele de îmbrăcăminte purtate de inculpatul M.I. au aparținut victimei T.N.

-, atestă că inculpatul M.N.I. a exercitat, alături de coinculpatul T.C., acte de violență asupra victimei T.N., lovind-o în mod repetat cu pumnii și picioarele și provocându-i leziunile care au condus la decesul acesteia. În acest context, declarația coinculpatului T.C. care a recunoscut fapta în fața instanței de recurs, cu precizarea că a comis-o singur, va fi luată în considerare doar parțial, în măsura în care se coroborează cu restul probelor administrate în acuză, nefiind în măsură să îl absolve de răspundere penală pe coinculpatul M.N.I., a cărui vinovăție este pe deplin dovedită de probele expuse mai sus. 2. Referitor la individualizarea judiciară a pedepsei și solicitarea inculpatului T.C.

de a se reține în favoarea sa circumstanța atenuantă prev. de art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen., cu consecința reducerii corespunzătoare a pedepsei aplicate, ÎNALTA CURTE apreciază că nu se justifică reținerea acestei circumstanțe atenuante, întrucât atitudinea sinceră pe care o invocă inculpatul nu poate constitui circumstanța atenuantă prev. de art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen. în condițiile în care, pe de o parte, situația de fapt a fost stabilită pe baza declarațiilor martorilor precum și a celorlalte mijloace de probă administrate în cauză, iar pe de altă parte, aceasta este diferită de versiunea prezentată de inculpat, care a încercat să-l exonereze de răspundere penală pe coinculpatul M.N.I., astfel că nu se poate vorbi de un ajutor real acordat organelor judiciare în stabilirea adevărului judiciar și înlesnirea descoperirii participanților.

Sub un alt aspect, al circumstanțelor personale invocate de inculpatul T.C. - constând în împrejurarea că are 5 copii în întreținere iar soția sa este bolnavă - Înalta Curte constată că fapta acestuia prezintă în concret un ridicat pericol social ce nu justifică reducerea pedepsei aplicată de instanța de fond și menținută de instanța de apel. De altfel, aceste circumstanțe personale au fost avute în vedere în procesul de individualizare efectuat de instanța de fond care a orientat pedeapsa sub media aritmetică dintre minimul și maximul special prevăzut de lege. Înalta Curte apreciază că prima instanță a făcut o corectă adecvare cauzală a criteriilor generale prevăzute de art. 72 C. pen., ținând cont atât de gradul de pericol social în concret al faptelor săvârșite de inculpat dar și de circumstanțele personale ale acestuia.

P rin raportare la condițiile generale de individualizare a răspunderii penale reglementate de dispozițiile art.72 C. pen., Înalta Curte constată că pedeapsa aplicată, de 19 ani închisoare, a fost just dimensionată și este aptă să răspundă scopului pedepsei prev. de art. 52 C. pen. În raport de cele arătate, Înalta Curte apreciază critica formulată de inculpatul privind greșita individualizare a pedepsei, ca neîntemeiată, deoarece în cauză au fost evaluate în mod plural toate criteriile ce caracterizează individualizarea judiciară, iar pedeapsa privativă de libertate, în cuantum de 19 ani închisoare, asigură realizarea funcțiilor educativă și de exemplaritate cerute de lege.

3. Nici solicitarea subsidiară a inculpatului M.N.I., de a i se reduce pedeapsa aplicată - întrucât are perspective de reintegrare socială, nu este o persoană fără adăpost, ci plecase temporar de acasă ca urmare a unor neînțelegeri cu soția -, nu este justificată, Înalta Curte apreciind că în raport de împrejurările și modalitatea în care a fost comisă fapta, așa cum a fost descrisă mai sus, de gravitatea deosebită a acesteia, instanța de fond a dozat corespunzător atât cuantumul cât și modalitatea pedepsei aplicate, inculpatul neprezentând garanțiile unei conduite care să permite instanței să dea dovadă de clemență. Astfel, inculpatul M.N.I. a avut anterior săvârșirii faptei o conduită antisocială, fiind condamnat pentru infracțiuni săvârșite cu violență – art. 211 C. pen.

– ceea ce atrage starea de recidivă postexecutorie și pune în evidență periculozitatea sporită a acestuia. Totodată, Curtea reține că inculpatul mai este cercetat și într-un alt dosar pentru uciderea numitului O.N., fiind arestat preventiv în acea cauză, prin încheierea de ședință nr. 100/CC din 20 noiembrie 2009 a Tribunalului Argeș, aspect de natură a reconfirma periculozitatea inculpatului și necesitatea de a se aplica acestuia o pedeapsă care să asigure atât reeducarea acestuia, dar și o constrângere corespunzătoare încălcării legii penale. Pentru toate aceste considerente, având în vedere și faptul că nu există motive de casare care să fie luate în considerare din oficiu, conform dispozițiilor art. 385/9 alin. (3) C. proc.

pen., Înalta Curte, în baza art. 385/15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge recursurile formulate de inculpați, ca nefondate, constatând că aceștia au săvârșit cu vinovăție fapta pentru care au fost condamnați iar pedepsele aplicate sunt bine dozate și nu se justifică reducerea acestora. Conform dispozițiilor art. 385/16 alin. (2) C. proc. pen. se va computa durata arestării preventive, la zi iar în baza art. 192 alin. (2) din același cod recurenții – inculpați vor fi obligați la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații T.C. și M.N.I. împotriva deciziei penale nr. 7/A din 19 ianuarie 2011 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie. Deduce din cuantumul pedepselor aplicate inculpaților T.C. durata reținerii și arestării preventive de la 15 septembrie 2009 la 13 aprilie 2011 și pentru inculpatul M.N.I. de la 05 martie 2010 la 13 aprilie 2011. Obligă recurenții inculpați la plata sumei de câte 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte 300 lei, reprezentând onorariile apărătorilor desemnați din oficiu, se vor avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 13 aprilie 2011.