ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3623/2010
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3623/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Asupra conflictului negativ de competență de față: Prin cererea înregistrată la instanță sub dosar nr. de mai sus, creditoarea D.R.D.P. Cluj în contradictoriu cu debitoarea SC F.C. SRL, a solicitat instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună emiterea unei ordonanțe pentru somație de plată pe seama debitoarei: pentru suma de 4763.81 lei, reprezentând contravaloarea facturilor nr. F240769 din 02 decembrie 2008, nr. 302087 din 01 martie 2009, nr. 674 din 01 iunie 2009 neachitate; penalități de întârziere în cuantum de 0,10 % pe fiecare zi de întârziere din suma datorata, de la data scadentei până în data efectivă a plății, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că părțile au încheiat Contractul de nr. 510 din 01 martie 2008 având ca obiect acordarea de către administrator, în beneficiul utilizatorului a dreptului de a utiliza terenul in suprafața de 330 m.p., reprezentând zona dramului național, pentru amenajarea accesului la DN 19A km 60 + 846 STG, in schimbul achitării de către utilizator a tarifului prevăzut in contract. Obligația achitării acestui tarif este o obligație legala ce decurge din prevederile art. 47 alin. ( 4) din O.G. nr. 43/1997. În baza contractului, creditoarea a emis mai multe facturi pe seama debitoarei, dintre care facturile seria nr. F240769 din 02 decembrie 2008, 02087 din 01 martie 2009, nr. 674 din 01 iunie 2009 nu au fost achitate.
Conform art. 8 din contractul încheiat intre părți neplata in termen a obligației de plata duce la perceperea de penalități in cuantum de 0.10 % pe fiecare zi de întârziere. Creditoarea și-a îndeplinit obligațiile asumate prin contract aspect care rezultă din faptul că facturile emise pe seama debitoarei au fost achitate, mai puțin cele din speță, care de asemenea a fost acceptată la plată prin semnare și ștampilare. Deși în repetate rânduri s-au purtat discuții în vederea rezolvării situației pe cale amiabilă debitoarea nu a procedat la achitarea debitului nici până la data sesizării instanței. Creanța fiind certă, lichidă și exigibilă, respectiv asumată prin contractul comercial și îndeplinite condițiile cerute de prevederile O.U.G.
nr. 119/2007, reclamanta a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună emiterea unei ordonanțe pentru somație de plată pe seama debitoarei pentru suma de 4763.81 lei reprezentând contravaloarea facturii neachitate, obligarea debitoarei la plata dobânzilor legale aferente creanței calculate de la data scadenței facturii până în data efectivă a plății, respectiv la plata cheltuielilor de judecată ocazionate, constând din taxă de timbra și timbru judiciar. În drept, au fost invocate dispozițiile O.U.G. nr. 119/2007. Dosarul a fost înregistrat la Tribunalul Satu Mare iar prin sentința civilă nr. 18/LC/2010 s- a admis excepția de necompetență materială a Tribunalului Satu Mare și s-a declinat dosarul la Judecătoria Satu Mare, având în vedere valoarea litigiului, raportat la dispozițiile O.G.
nr. 5/2001. La data de 23 februarie 2010 creditoarea a depus la dosar o precizare de acțiune prin care a arătat ca își întemeiază cererea pe dispozițiile Ordonanței nr. 5/2001. Prin sentința civilă nr. 2173 din 30 martie 2010, Judecătoria Satu Mare a declinat competența de soluționare în favoarea Curții de Apel Oradea, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, reținând, în esență, următoarele considerente: Potrivit dispozițiilor art. 2 alin. (l) din O.G. nr. 5/2001, competența soluționării cererilor privind emiterea ordonanței de plată revine instanțelor competente să judece în fond cauza (în procedura de drept comun) în primă instanță. Potrivit dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. c) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, contractul care stă la baza cererii de chemare în judecată formulată de creditoarea C.N.A.D.N.R.
SA este asimilat actelor administrative, iar potrivit dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. f) din aceeași lege, activitatea de soluționare a acestor cereri constituie contencios administrativ. Conform dispozițiilor art. 1 din O.U.G. nr. 84/2003 (astfel cum a fost modificat prin dispozițiile art. 1 din Legea nr. 47/2004), C.N.A.D.N.R. SA este persoană juridică de drept privat asimilată autorităților publice centrale, ale cărei direcții regionale nu au personalitate juridică, iar în temeiul dispozițiilor art. 10 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, litigiile privind actele administrative, inclusiv contractele asimilate actelor administrative, emise sau încheiate de autoritățile publice centrale sau de persoanele juridice de drept privat asimilate autorităților publice centrale, se soluționează în fond (în prima instanță) de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel.
La rândul ei și Curtea de Apel Oradea, secția comercială de contencios administrativ și fiscal, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Satu Mare reținând în esență natura comercială a contractului încheiat între părți. Constatând ivit conflict negativ de competență, dosarul a fost înaintat Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea pronunțării unui regulator de competență. Sesizată în condițiile art. 22 alin. (3) C. proc.
civ., Înalta Curte, analizând actele și lucrările dosarului, constată că instanța competentă să soluționeze prezentul litigiu este Judecătoria Satu Mare, pentru următoarele considerente: Obiectul contractului încheiat între părți are ca obiect acordarea de către administratorul drumului, în beneficiul utilizatorului, a dreptului de a utiliza terenul în suprafață 330 m.p., reprezentând zona drumului național, pentru amenajarea accesului la DN 19A, 60 + 846 STG, în schimbul achitării de către utilizator a tarifului prevăzut în contract, astfel că cerințele art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004 nu sunt îndeplinite. În conformitate cu prevederile art. 1 din O.U.G. nr. 84/2003, C.N.A.D.N.R.
SA este persoană juridică de drept privat cu capital integral de stat, fiind astfel o autoritate publică centrală în sensul reglementat de art. 2 lit. b) teza finală din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, emise sau încheiate de autoritățile publice centrale sau de persoanele juridice de drept privat asimilate autorităților publice centrale se soluționează pe fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel.
Art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004 prevede că „sunt asimilate actelor administrative, (…) și contractele încheiate de autoritățile publice care au ca obiect: - punerea în valoare a bunurilor proprietate publică; - executarea lucrărilor de interes public; - prestarea serviciilor publice.” În speță, contractul nr. 510 din 1 martie 2008 încheiat între părți are ca obiect acordarea de către administratorul drumului, în beneficiul utilizatorului, a dreptului de a utiliza terenul în suprafață 330 m.p., reprezentând zona drumului național, pentru amenajarea accesului la DN 19A, 60 + 846 STG, în schimbul achitării de către utilizator a tarifului prevăzut în contract.
Astfel, contractul nu are ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice și nici achizițiile publice și nu poate fi calificat ca un contract asimilat actului administrativ care să atragă competența instanței de contencios administrativ în soluționarea cauzei, în temeiul art. 10 din Legea contenciosului administrativ. Contractul privind acordarea de către administrator, în beneficiul utilizatorului a dreptului de a utiliza terenul în suprafața de 330 m.p., reprezentând zona dramului național, pentru amenajarea accesului la DN 19A km 60 + 846 STG, în schimbul achitării de către utilizator a tarifului prevăzut în contract, este un contract comercial.
În consecință, având în vedere considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 22 alin. (3) și (5) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Judecătoriei Satu-Mare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei, privind pe C.N.A.D.N.R. prin D.R.D.P.C. și SC F.C. SRL Satu Mare în favoarea Judecătoriei Satu Mare. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 august 2010.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.