ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3623/2010

Asupra conflictului negativ de

competență de față:

Prin cererea înregistrată la instanță

sub dosar nr. de mai sus, creditoarea D.R.D.P. Cluj în contradictoriu cu

debitoarea SC F.C. SRL, a solicitat instanței ca prin hotărârea ce se va

pronunța să se dispună emiterea unei ordonanțe pentru somație de plată pe seama

debitoarei: pentru suma de 4763.81 lei,

reprezentând

contravaloarea

facturilor nr.

F240769 din 02 decembrie 2008, nr. 302087 din 01 martie 2009, nr. 674

din 01 iunie 2009 neachitate; penalități de întârziere în cuantum de 0,10 % pe

fiecare zi de întârziere din suma datorata, de la

data scadentei până în

data efectivă a plății, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea

acțiunii reclamanta a arătat că părțile au încheiat Contractul de nr. 510 din 01

martie 2008 având ca obiect

acordarea de către administrator, în beneficiul

utilizatorului a dreptului de a utiliza terenul in

suprafața de 330 m.p., reprezentând

zona dramului național, pentru amenajarea accesului la DN

19A km 60 + 846 STG, in schimbul achitării de către

utilizator a tarifului prevăzut in contract.

Obligația

achitării acestui tarif este o obligație legala ce decurge din prevederile art.

47 alin. (

4) din O.G. nr.

43/1997.

În baza

contractului, creditoarea a emis mai multe facturi pe seama debitoarei, dintre

care facturile seria nr. F240769 din 02 decembrie 2008, 02087 din 01 martie 2009,

nr. 674 din 01 iunie 2009 nu au fost achitate.

Conform art. 8 din contractul

încheiat intre părți neplata in termen a obligației de plata

duce la perceperea de penalități in cuantum de

0.10 % pe fiecare zi de întârziere.

Creditoarea

și-a

îndeplinit obligațiile asumate prin contract aspect care rezultă din

faptul că facturile emise pe seama debitoarei au fost achitate, mai puțin cele

din speță, care de asemenea a fost acceptată la

plată prin semnare și ștampilare.

Deși în

repetate rânduri s-au purtat discuții în vederea rezolvării situației pe cale

amiabilă

debitoarea nu

a procedat la achitarea debitului nici până la data sesizării instanței.

Creanța fiind

certă, lichidă și exigibilă, respectiv asumată prin contractul comercial și

îndeplinite

condițiile cerute de prevederile O.U.G. nr. 119/2007, reclamanta a solicitat ca

prin hotărârea ce se va

pronunța să se dispună emiterea unei ordonanțe pentru

somație de plată pe seama debitoarei pentru

suma de 4763.81 lei reprezentând

contravaloarea facturii neachitate, obligarea debitoarei la plata

dobânzilor

legale aferente creanței calculate de la data scadenței facturii până în data

efectivă a

plății, respectiv la plata cheltuielilor de judecată ocazionate,

constând din taxă de timbra și timbru

judiciar.

În drept, au

fost invocate dispozițiile O.U.G. nr. 119/2007.

Dosarul a fost

înregistrat la Tribunalul Satu Mare iar prin sentința civilă nr. 18/LC/2010 s-

a admis

excepția de necompetență materială a Tribunalului Satu Mare și s-a declinat

dosarul la

Judecătoria Satu

Mare, având în vedere valoarea litigiului,

raportat la

dispozițiile O.G. nr. 5/2001.

La data de 23

februarie 2010 creditoarea a depus la dosar o precizare de acțiune prin care a

arătat

ca își

întemeiază cererea pe dispozițiile Ordonanței nr. 5/2001.

Prin sentința

civilă nr. 2173 din 30 martie 2010, Judecătoria Satu Mare a declinat competența

de soluționare în favoarea Curții de Apel Oradea, secția comercială, de

contencios administrativ și fiscal, reținând, în esență, următoarele

considerente:

Potrivit

dispozițiilor art. 2 alin. (l) din O.G.

nr. 5/2001, competența soluționării cererilor privind

emiterea ordonanței de plată revine instanțelor competente să judece în fond

cauza (în procedura de drept comun) în primă instanță.

Potrivit dispozițiilor art. 2 alin.

(1) lit. c) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, contractul care stă la baza

cererii de chemare în judecată formulată de creditoarea C.N.A.D.N.R. SA este

asimilat actelor administrative, iar potrivit dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit.

f) din aceeași lege, activitatea de soluționare a acestor cereri constituie

contencios administrativ.

Conform dispozițiilor art. 1 din

O.U.G. nr. 84/2003 (astfel cum a fost modificat prin dispozițiile art. 1 din

Legea nr. 47/2004), C.N.A.D.N.R. SA este

persoană juridică de drept privat asimilată

autorităților

publice centrale, ale cărei direcții regionale nu au personalitate juridică,

iar în temeiul dispozițiilor art. 10

alin. (1) teza a II-a din Legea nr.

554/2004, litigiile privind actele administrative, inclusiv contractele

asimilate actelor administrative, emise sau încheiate de autoritățile publice

centrale sau de persoanele juridice de drept privat asimilate autorităților

publice centrale, se

soluționează în fond

(în prima instanță) de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale

curților

de apel.

La rândul ei și

Curtea de Apel Oradea, secția comercială de contencios administrativ și fiscal,

a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Satu

Mare reținând în esență natura comercială a contractului încheiat între părți.

Constatând ivit

conflict negativ de competență, dosarul a fost înaintat Înaltei Curți de

Casație și Justiție, în vederea pronunțării unui regulator de competență.

Sesizată în

condițiile art. 22 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte, analizând actele și

lucrările dosarului, constată că instanța competentă să soluționeze prezentul

litigiu este Judecătoria Satu Mare, pentru următoarele considerente:

Obiectul contractului încheiat între

părți are ca obiect acordarea de către administratorul drumului, în beneficiul

utilizatorului, a dreptului de a utiliza terenul în suprafață 330 m.p.,

reprezentând zona drumului național, pentru amenajarea accesului la DN 19A, 60 + 846 STG, în schimbul achitării de către utilizator a tarifului prevăzut în

contract, astfel că cerințele art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004 nu sunt

îndeplinite.

În conformitate cu prevederile art. 1

din O.U.G. nr. 84/2003, C.N.A.D.N.R. SA este persoană juridică de drept privat

cu capital integral de stat, fiind astfel o autoritate publică centrală în

sensul reglementat de art. 2 lit. b) teza finală din Legea nr. 554/2004 a

contenciosului administrativ, emise sau încheiate de autoritățile publice

centrale sau de persoanele juridice de drept privat asimilate autorităților

publice centrale se soluționează pe fond de secțiile de contencios

administrativ și fiscal ale curților de apel.

Art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004

prevede că „sunt asimilate actelor administrative, (…) și contractele încheiate

de autoritățile publice care au ca obiect:

- punerea în valoare a bunurilor

proprietate publică;

- executarea lucrărilor de interes

public;

- prestarea serviciilor publice.”

În speță, contractul nr. 510 din 1

martie 2008 încheiat între părți are ca obiect acordarea de către

administratorul drumului, în beneficiul utilizatorului, a dreptului de a

utiliza terenul în suprafață 330 m.p., reprezentând zona drumului național,

pentru amenajarea accesului la DN 19A, 60 + 846 STG, în schimbul achitării de

către utilizator a tarifului prevăzut în contract.

Astfel, contractul nu are ca obiect

punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de

interes public, prestarea serviciilor publice și nici achizițiile publice și nu

poate fi calificat ca un contract asimilat actului administrativ care să atragă

competența instanței de contencios administrativ în soluționarea cauzei, în

temeiul art. 10 din Legea contenciosului administrativ.

Contractul privind acordarea de

către administrator,

în beneficiul utilizatorului

a dreptului de a utiliza terenul în

suprafața de 330 m.p., reprezentând

zona dramului național, pentru amenajarea accesului la DN

19A km 60 + 846 STG, în schimbul achitării de către

utilizator a tarifului prevăzut în contract, este un contract comercial.

În consecință, având în vedere

considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 22 alin. (3) și (5)

C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în

primă instanță, în favoarea Judecătoriei Satu-Mare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare

a cauzei, privind pe C.N.A.D.N.R. prin D.R.D.P.C. și SC F.C. SRL Satu Mare în

favoarea Judecătoriei Satu Mare.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 19 august 2010.