ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5772/2010

Prin cererea de

chemare în judecată înregistrată la data de 8 aprilie 2009 reclamanții au

solicitat obligarea pârâtei Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri

Naționale din România SA la plata sumei de 500.000 Euro, ca diferență dintre

suma acordată cu titlu de despăgubire și cea datorată efectiv, pentru a proceda

la demararea demersurilor necesare recuperării suprafeței de teren devenită

neutilizabilă în urma exproprierii, precum și obligarea la plata cheltuielilor

de judecată.

În motivarea cererii

s-a arătat că prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 91 din

data de 21 ianuarie 2000 de BNP Asociați G.C.M.- D.C.P., reclamantul a cumpărat

împreună cu l.G.B. imobilul situat în București, Drumul Pădurea Ciolpani nr.

40-42, în suprafață de 825 mp, împreună cu construcție.

Prin actul de

comasare a proprietății autentificat sub nr. 1570 din 13 august 2004 de BNP

S.D. și T.B.C.C. reclamantul împreună cu l.I. și l.M. au hotărât comasarea

imobilului situat în București Drumul Pădurea Ciolpani nr. 40-42 cu cel în

suprafață de 184,08 mp situat în București Drumul Pădurea Ciolpani nr. 44, în

vederea constituirii unei singure proprietăți cu adresa București Drumul

Pădurea Ciolpani nr. 40-42, în suprafață de 1009,08 mp.

Ulterior, prin

Sentința nr. 12307/2006 Judecătoria sectorului 1 București a luat act de

tranzacția dintre părți, cu privire la existența dreptului de proprietate al

reclamantului și al lui l.G.B. și C.M. asupra construcției edificate pe teren.

Prin hotărârea de

stabilire a despăgubirilor nr. 1 din 29 mai 2008 Comisia pentru aplicarea Legii

nr. 198/2004 a dispus exproprierea și s-a aprobat acordarea de despăgubiri

aferente imobilului construcție situat în București Drumul Pădurea Ciolpani

nr.  42-44, în suprafață de 780mp  din care construcție 531 mp, în sumă de

1.916.197,50 RON, echivalentul a 525.000 Euro.

Reclamanții au arătat

că această sumă nu este corect calculată, având în vedere că nu reflectă

valoarea reală a imobilului și prejudiciul cauzat, conform art. 26 alin. (3)

din Legea nr. 33/1994.

Cererea a fost

întemeiată în drept pe dispozițiile art. 7 din Hotărârea nr. 1 din 29 mai 2008

(hotărârea de stabilire a despăgubirilor contestată), art. 9 din Legea nr.

198/2004, art. 31 din Legea nr. 33/1994.

Prin Sentința nr.

1155 din 19 octombrie 2009 Tribunalul București, secția a V-a civilă, a admis

excepția tardivității și a respins acțiunea, ca tardiv formulată.

În motivare,

tribunalul a arătat că hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirilor nr.

1 din 29 mai 2008 emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 a fost

comunicată petentului la data de 11 iunie 2008.

Deși în fața comisiei

reclamanții nu s-au arătat de acord cu cuantumul despăgubirilor, așa cum a fost

stabilit, ulterior, prin declarația autentificată sub nr. 1512 din 18 iunie

2008 și-au exprimat acordul și au încasat suma consemnată pe numele lor la CEC

Agenția Lipscani.

Legea nr. 198/2004

prevedea două termene pentru atacarea în instanță a hotărârii de către

expropriat, dar termenul de trei ani se referă la persoanele cărora nu le-a

fost comunicată hotărârea. Persoanele cărora hotărârea le-a fost comunicată o

pot ataca în termen de 15 zile, aspecte ce a fost reglementate prin

modificările aduse de Legea nr. 184/2008.

În speță,

reclamanților li se aplică termenul de 15 zile de la data comunicării, care

este 11 iunie 2008, iar cererea de chemare în judecată prin care se contestă

hotărârea comisiei a fost depusă la data de 16 martie 2009. În plus, prin

declarația autentificată sub nr. 1512/2008 reclamanții și-au exprimat acordul

privind cuantumul despăgubirilor.

Prin Decizia nr. 185A

din 11 martie 2010 Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a respins,

ca nefondat, apelul reclamanților.

Pentru a decide

astfel, curtea de Apel a reținut că potrivit prevederilor legale cuprinse în

art. 7 și art. 9 din Legea nr. 198/2004, odată ce cuantumul despăgubirilor a

fost comunicat expropriatului, acesta se poate adresa instanțelor de judecată

în termen de 15 zile de la data comunicării.

Termenul de trei ani

prevăzut de art. 9 din Legea nr. 198/2004 modificată prin Legea nr. 184/2008

este aplicabil exclusiv situației în care hotărârea de stabilire a cuantumului

despăgubirilor nu a fost comunicată persoanei care le contestă.

În speță reclamații

nu au contestat cuantumul despăgubirilor în termenul legal, prevăzut de

dispozițiile legale în vigoare la data pronunțării hotărârii.

Împotriva acestei

hotărâri reclamanții au declarat recurs, în principal referindu-se la termenul

în care reclamanții ar fi avut dreptul de a ataca hotărârea de stabilire a

despăgubirilor.

Cererea de recurs a

fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 1, 8 și 9 C. proc. civ.

Reclamanții susțin că

instanța de apel a interpretat greșit actul dedus judecății, respectiv

dispozițiile cuprinse în Hotărârea nr. 1/2008, schimbând natura termenelor ce

privesc contestarea acestui act juridic.

Astfel, art. 9 din

Legea nr. 198/2004, forma inițială, prevedea că cel nemulțumit de cuantumul

despăgubirii, precum și orice persoană care se consideră îndreptățită la

despăgubire pentru exproprierea imobilului se poate adresa instanței judecătorești

competente în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a hotărârii

Guvernului prevăzute la art. 4 alin. (1).

Reclamanții au

susținut că termenul de 15 zile se aplică doar celor cărora comisia le-a

respins, în tot sau în parte, cererea de despăgubire.

Or în speța de față,

reclamanții nu s-au arătat de acord cu cuantumul despăgubirilor, aspect ce a

fost menționat și în hotărârea contestată.

Aceștia au mai arătat

că, în această situație, respectiv în lipsa unei respingeri exprese a cererii

de despăgubire, simpla emitere a unei hotărâri ce prevede un cuantum al

despăgubirilor nu poate fi considerată data de la care curge termenul de 15

zile.

Din coroborarea art.

9 și art. 8 din Legea nr. 198/2004 rezultă că reclamanții fac parte din

categoria persoanelor care se consideră îndreptățite la despăgubire pentru

expropriere. În consecință, au la dispoziție un termen de trei ani pentru a-și

exprima nemulțumirea în legătură cu despăgubirea acordată.

Referitor la temeiul

de drept al cererii de recurs, instanța constată că reclamanții au indicat ca

temei de drept pct. 1, 8 și 9 art. 304 C. proc. civ.

Din analiza

criticilor aduse deciziei, se constată că pct. 1 al art. 304 C. proc. civ. a

fost indicat formal, câtă vreme recurenții nu motivează această susținere și nu

arată în cel fel instanța ar fi fost alcătuită fără respectarea prevederilor

legale.

Analizând hotărârea

atacată, în limitele criticilor formulate prin cererea de recurs, Înalta Curte

a apreciat că recursul nu este întemeiat pentru următoarele considerente:

Conform art. 9 din

Legea nr. 198/2004, forma în vigoare la data de 29 mai 2008, dată la care a

avut loc exproprierea „Expropriatul nemulțumit de cuantumul despăgubirii

prevăzute la art. 8, precum și orice persoană care se consideră îndreptățită la

despăgubire pentru exproprierea imobilului se poate adresa instanței

judecătorești competente în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a

hotărârii Guvernului prevăzute la art. 4 alin. (1) sau în termen de 15 zile de

la data la care i-a fost comunicată hotărârea comisiei prin care i s-a respins,

în tot sau în parte, cererea de despăgubire".

În consecință, din

interpretarea textelor legale de mai sus, rezultă că reclamanții aveau la

dispoziție termenul de 15 zile pentru a contesta cuantumul despăgubirilor.

Aceasta deoarece

textul în varianta în vigoare la data la care a avut loc exproprierea

stipulează că termenul de 15 zile se aplică acelor expropriați cărora comisia

le-a comunicat hotărârea referitoare la cererea de despăgubire.

Reclamanții nu au calitatea

de persoane care se consideră îndreptățite, pentru a beneficia de termenul de

trei ani în care pot contesta decizia comisiei, așa cum arată în cuprinsul

cererii de recurs, ci calitatea de expropriați, motiv pentru care comisia le-a

și comunicat hotărârea referitoare la cuantumul despăgubirilor.

După intrarea în

vigoare a Legii nr. 184/2008 la data de 3 noiembrie 2008, art. 9 a fost

modificat în sensul că:

„(1) Expropriatul

nemulțumit de cuantumul despăgubirii consemnate în condițiile art. 5 alin. (4)-(8)

și ale art. 6 alin. (2) se poate adresa instanței judecătorești competente în

termen de 30 de zile de la data la care i-a fost comunicată hotărârea de

stabilire a cuantumului despăgubirii, sub sancțiunea decăderii, fără a putea

contesta transferul dreptului de proprietate către expropriator asupra

imobilului supus exproprierii, iar exercitarea căilor de atac nu suspendă

efectele hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii, respectiv

transferul dreptului de proprietate asupra terenului;

(2) În cazul în care

hotărârea nu a fost comunicată, orice persoană care se consideră îndreptățită

la despăgubire pentru exproprierea imobilului se poate adresa instanței

judecătorești competente, în termen de 3 ani de la data afișării hotărârii de

stabilire a cuantumului despăgubirii, în condițiile art. 7, sub sancțiunea

decăderii".

Termenul de trei ani,

despre care susțin reclamanții că li s-ar aplica, se referă doar la situația în

care hotărârea comisiei de stabilire a cuantumului despăgubirilor nu a fost

comunicată, cei interesați luând cunoștință de conținutul acestora de la sediul

consiliului local în raza căruia se află imobilul expropriat și de la sediul

expropriatorului.

Față de aceste

argumente, este corectă interpretarea dată de Curtea de Apel, în sensul că

termenul de 15 zile este unul de decădere și are efectul unei sancțiuni civile

în privința apelanților.

Având în vedere cele

mai sus arătate, Înalta Curte a apreciat că instanțele de fond au făcut

aplicarea corectă a prevederilor legii materiale incidente în cauză, nefiind

incidente motivele de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.,

urmând ca, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins

ca nefondat, cu consecința  rămânerii  irevocabile  a hotărârii atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat

recursul declarat de reclamanții C.T.A. și C.M. împotriva Deciziei civile nr.

185A din 11 martie 2010 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 2 noiembrie 2010.

Procesat de GGC - DG