ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 156/2006

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor de la dosar,

constată următoarele:

Fiind pe rol judecarea apelurilor

declarate de inculpatul G.N. și S.V. împotriva sentinței penale nr. 1350 din 5

octombrie 2005 la termenul din 20 decembrie 2005, Curtea de Apel București, secția

a II-a penală, a pus în discuția părților starea de arest preventiv a

apelanților inculpați.

Prin încheierea din 20 decembrie

2005 a fost menținută starea de arest a inculpaților, deținuți în Penitenciarul

Jilava.

Pentru a pronunța această soluție,

instanța a reținut că, prin sentința penală nr. 1350 din 5 octombrie 2005,

Tribunalul București, secția a II-a penală, a dispus condamnarea inculpaților

pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2) și art. 4 alin.

(2) din Legea nr. 143/2000 pentru inculpatul S.V. și cea prevăzută de art. 2 alin.

(1) și (2) din aceeași lege pentru inculpatul G.N., la câte 10 ani închisoare.

S-a apreciat de către instanța de

control judiciar că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare

privarea de libertate a inculpaților.

Împotriva acestei încheieri au

declarat recurs inculpații, care au susținut că măsura de menținere a arestării

preventive nu este legală, solicitând punerea în libertate.

În conformitate cu dispozițiile art.

300

2

C. proc. pen., în cauzele în care inculpatul este arestat

instanța sesizată este datoare să verifice în cursul judecății legalitatea și

temeinicia arestării preventive, iar potrivit art. 160

b

alin. (3)

din același cod, când constată că temeiurile care au determinat arestarea impun

în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică

privarea de libertate, sau că există temeiuri noi care justifică privarea de

libertate, instanța dispune prin încheiere motivată menținerea stării de arest.

Din examinarea actelor dosarului se

constată că împotriva inculpaților s-a luat măsura arestării preventive, în

baza art. 148 alin. (1) lit. h) C. proc. pen., pentru săvârșirea infracțiunii

de trafic de droguri de mare risc și deținere de droguri fără drept în vederea

consumului propriu.

Având în vedere probatoriul

administrat și soluția pronunțată, Curtea consideră că nu au dispărut

temeiurile avute în vedere la luarea acestei măsuri, că menținerea acesteia de

către instanța de apel, este pe deplin justificată în raport cu dispozițiile

legale evocate, coroborate cu cele ale art. 5 pct. 1 lit. a) din C.A.D.O.L.F.

ratificată de Legea nr. 30/1994 și că punerea lor în libertate ar reprezenta

pericol concret pentru ordinea publică, pericol ce rezultă din modul concret de

săvârșirea faptelor, din rezonanța socială a acestor fapte și din proliferarea

acestui fenomen.

Față de aceste considerente, Curtea,

în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) și art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., urmează a respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpați, cu

obligarea acestora la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Se va stabili ca onorariul pentru

apărarea din oficiu să fie avansat din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile

declarat de inculpații G.N. și S.V. împotriva încheierii din 20 decembrie 2005,

pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu

minori și de familie, în dosarul nr. 3572/2005.

Obligă recurenții inculpați la plata

sumei de câte 100 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 40

lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

11 ianuarie 2006.