ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3112/2005

Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 6 mai 2005, pronunțată în dosarul nr. 3852/2005, Curtea de Apel Ploiești, verificând, din oficiu, legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpaților N.E.I. și S.Șt.C., în conformitate cu dispozițiile art. 300 1 raportat la art. 160 b alin. (3) C. proc. pen., a dispus menținerea acestei măsuri, apreciind că temeiurile care au determinat arestarea inculpaților nu s-au schimbat și impun în continuarea privarea lor de libertate. Împotriva încheierii, în termen legal, au declarat recurs inculpații N.E.I. și S.Șt.C.

care au solicitat prin memoriul înaintat, în scris, din penitenciar, în principal să se constate nulitatea acestei hotărâri, susținând în esență că, nu este legal a se judeca mai întâi legalitatea menținerii arestării preventive fără să se fi judecat recursul pe care inculpații l-au declarat la data de 10 martie 2005 împotriva menținerii arestării preventive, pronunțată de Tribunalul Prahova, în dosarul nr. 7388/2003, că au fost, astfel, încălcate dispozițiile art. 185 C. proc. pen., ceea ce atrage nulitatea actului emis peste termen, cu consecința încetării efectului măsurii preventive. În acest sens, au arătat că prin prevederile art. 160 a alin. (2) C. proc. pen., se reglementează în mod expres procedura de atac a măsurii preventive, stabilind termene precise, atât pentru declararea recursului, cât și judecarea acestuia.

Cum în cauză, judecarea recursului declarat de ei împotriva încheierii din 9 martie 2005, pronunțată de Tribunalul Prahova, în dosarul nr. 7388/2003, prin care a dispus menținerea stării de arest, s-a făcut cu depășirea termenului de 3 zile prevăzut de textul legal mai sus menționat, apreciază că hotărârea este lovită de nulitate, iar măsura preventivă luată față de ei, încetată de drept. Pe fond, în recursurile celor doi inculpați, s-a solicitat să se constate că în prezent nu mai subzistă temeiurile care au determinat arestarea preventivă, întrucât, în cauză, au fost audiați atât inculpații cât și majoritatea martorilor, iar pe de altă parte, trebuie să se aibă în vedere că sunt arestați de 2 ani și câteva luni, fiecare, că nu au antecedente penale, au copii minori în întreținere și nu prezintă pericol concret pentru ordinea publică, măsura arestării preventive a inculpaților putând fi înlocuită cu aceea a obligării lor de a nu părăsi țara.

Recursurile declarate de inculpați nu sunt fondate. În conformitate cu art. 300 C. proc. pen., în cauzele în care inculpatul este arestat, instanța legal sesizată este datoare să verifice, în cursul judecății, legalitatea și temeinicia arestării preventive, procedând conform art. 160 b din același cod. Potrivit art. 160 b , în cursul judecății instanța verifică periodic, dar nu mai târziu de 60 de zile, legalitatea și temeinicia arestării preventive. Când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanța dispune, prin încheiere motivată, menținerea arestării preventive.

În raport cu dispozițiile legale menționate, se constată că în mod corect instanța de apel a constatat că subzistă condițiile legale de menținere a arestării preventive a inculpaților în cursul judecării cauzei în apel. Se reține că inculpații N.E.I. și S.Șt.C. au fost trimiși în judecată și condamnați într-o primă fază, prin sentința penală nr. 138 din 9 martie 2004 a Tribunalului Prahova la pedepse de 8 ani și respectiv, de 6 ani închisoare. Analiza actelor și probelor din dosar atestă faptul că temeiurile care au determinat arestarea impune în continuare privarea lor de libertate, în cauză, neexistând temeiuri care să justifice revocarea acestei măsuri sau înlocuirea ei, fiind întrunite cumulativ dispozițiile art. 148 lit. h) C. proc.

pen. Lăsarea în libertate a inculpaților ar prezenta un pericol pentru ordinea publică, pericol apreciat de instanță, raportat la gravitatea faptelor comise și persoana inculpaților. De asemenea, menținerea acestei măsuri este justificată de necesitatea asigurării desfășurării în bune condiții a procesului penal și a împiedicării sustragerii inculpaților de la judecată. Nici criticile din recursurile inculpaților, în sensul că încheierea atacată ar fi lovită de nulitate, deoarece Curtea de Apel Ploiești s-a pronunțat asupra legalității și temeiniciei măsurii arestării preventive, fără să fi soluționat mai înainte recursurile pe care inculpații le-au declarat împotriva încheierii dată de Tribunalul Prahova, în dosarul nr. 7388/2003, prin care a menținut măsura preventivă luată față de ai, încălcând astfel, termenul de 3 zile stabilit prin lege pentru judecarea recursului (potrivit art. 160 b alin. (2) C. proc.

pen.), ceea ce atrage, în aprecierea inculpaților, nulitatea hotărârii pronunțate, conform art. 185 C. proc. pen., nu pot fi primite, întrucât, încheierea din 6 mai 2005, atacată prin recursurile inculpaților, ce formează obiectul prezentei cauze, este o hotărâre dată de instanța de apel, în urma verificării, din oficiu, a legalității și temeiniciei măsurii arestării preventive, conformându-se dispozițiilor art. 300 2 raportat la art. 160 b alin. (3) C. proc. pen., mai sus redate. Faptul că aceeași instanță fusese investită și cu soluționarea recursurilor declarate de inculpați împotriva încheierii din 9 martie 2005, dată de Tribunalul Prahova, relativ la măsura arestării preventive a acestora, nu putea constitui un impediment pentru instanță ca, mai înainte de a purcede la soluționarea acestor recursuri, să facă verificarea, din oficiu, a legalității detenției, conform celor statuate prin textele legale mai sus menționate.

Nici împrejurarea că judecata recursurilor s-ar fi realizat cu depășirea termenului de 3 zile, prevăzut de art. 160 b alin. (2) C. proc. pen., nu atrage nulitatea actului, așa cum susțin inculpații, fiind un termen de recomandare, a cărui nerespectare nu atrage efecte în privința actului îndeplinit, ci doar, consecințe ce se pot repercuta asupra celor care nu s-au conformat termenului stabilit. Cât privește motivul invocat de inculpați, în sensul că au în întreținere copii minori, acesta nu constituie, în condițiile menținerii temeiurilor arestării preventive, un motiv de revocare a arestării. În consecință, recursurile declarate de inculpații N.E.I. și S.Șt.C., nefiind fondate, secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., le va respinge ca atare și îi va obliga pe recurenții inculpați la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care se include și onorarul pentru apărarea din oficiu a inculpaților.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații N.E.I. și S.Șt.C. împotriva încheierii din 6 mai 2005 a Curții de Apel Ploiești, pronunțată în dosarul nr. 3852/2005. Obligă pe recurenți la plata sumei de câte 800.000 lei fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care, suma de câte 200.000 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 17 mai 2005.