ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3112/2005

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din 6 mai

2005, pronunțată în dosarul nr. 3852/2005, Curtea de Apel Ploiești, verificând,

din oficiu, legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a

inculpaților N.E.I. și S.Șt.C., în conformitate cu dispozițiile art. 300

1

raportat la art. 160

b

alin. (3) C. proc. pen., a dispus menținerea

acestei măsuri, apreciind că temeiurile care au determinat arestarea

inculpaților nu s-au schimbat și impun în continuarea privarea lor de

libertate.

Împotriva încheierii, în

termen legal, au declarat recurs inculpații N.E.I. și S.Șt.C. care au solicitat

prin memoriul înaintat, în scris, din penitenciar, în principal să se constate

nulitatea acestei hotărâri, susținând în esență că, nu este legal a se judeca

mai întâi legalitatea menținerii arestării preventive fără să se fi judecat

recursul pe care inculpații l-au declarat la data de 10 martie 2005 împotriva

menținerii arestării preventive, pronunțată de Tribunalul Prahova, în dosarul

nr. 7388/2003, că au fost, astfel, încălcate dispozițiile art. 185 C. proc.

pen., ceea ce atrage nulitatea actului emis peste termen, cu consecința

încetării efectului măsurii preventive.

În acest sens, au arătat că

prin prevederile art. 160

a

alin. (2) C. proc. pen., se reglementează

în mod expres procedura de atac a măsurii preventive, stabilind termene

precise, atât pentru declararea recursului, cât și judecarea acestuia.

Cum în cauză, judecarea

recursului declarat de ei împotriva încheierii din 9 martie 2005, pronunțată de

Tribunalul Prahova, în dosarul nr. 7388/2003, prin care a dispus menținerea

stării de arest, s-a făcut cu depășirea termenului de 3 zile prevăzut de textul

legal mai sus menționat, apreciază că hotărârea este lovită de nulitate, iar

măsura preventivă luată față de ei, încetată de drept.

Pe fond, în recursurile

celor doi inculpați, s-a solicitat să se constate că în prezent nu mai subzistă

temeiurile care au determinat arestarea preventivă, întrucât, în cauză, au fost

audiați atât inculpații cât și majoritatea martorilor, iar pe de altă parte,

trebuie să se aibă în vedere că sunt arestați de 2 ani și câteva luni, fiecare,

că nu au antecedente penale, au copii minori în întreținere și nu prezintă

pericol concret pentru ordinea publică, măsura arestării preventive a

inculpaților putând fi înlocuită cu aceea a obligării lor de a nu părăsi țara.

Recursurile declarate de

inculpați nu sunt fondate.

În conformitate cu art. 300

C. proc. pen., în cauzele în care inculpatul este arestat, instanța legal

sesizată este datoare să verifice, în cursul judecății, legalitatea și

temeinicia arestării preventive, procedând conform art. 160

b

din

același cod.

Potrivit art. 160

b

,

în cursul judecății instanța verifică periodic, dar nu mai târziu de 60 de

zile, legalitatea și temeinicia arestării preventive.

Când instanța constată că

temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de

libertate sau există temeiuri noi care justifică privarea de libertate,

instanța dispune, prin încheiere motivată, menținerea arestării preventive.

În raport cu dispozițiile

legale menționate, se constată că în mod corect instanța de apel a constatat că

subzistă condițiile legale de menținere a arestării preventive a inculpaților

în cursul judecării cauzei în apel.

Se reține că inculpații

N.E.I. și S.Șt.C. au fost trimiși în judecată și condamnați într-o primă fază,

prin sentința penală nr. 138 din 9 martie 2004 a Tribunalului Prahova la

pedepse de 8 ani și respectiv, de 6 ani închisoare.

Analiza actelor și probelor

din dosar atestă faptul că temeiurile care au determinat arestarea impune în

continuare privarea lor de libertate, în cauză, neexistând temeiuri care să

justifice revocarea acestei măsuri sau înlocuirea ei, fiind întrunite cumulativ

dispozițiile art. 148 lit. h) C. proc. pen.

Lăsarea în libertate a

inculpaților ar prezenta un pericol pentru ordinea publică, pericol apreciat de

instanță, raportat la gravitatea faptelor comise și persoana inculpaților.

De asemenea, menținerea acestei

măsuri este justificată de necesitatea asigurării desfășurării în bune condiții

a procesului penal și a împiedicării sustragerii inculpaților de la judecată.

Nici criticile din

recursurile inculpaților, în sensul că încheierea atacată ar fi lovită de

nulitate, deoarece Curtea de Apel Ploiești s-a pronunțat asupra legalității și

temeiniciei măsurii arestării preventive, fără să fi soluționat mai înainte

recursurile pe care inculpații le-au declarat împotriva încheierii dată de

Tribunalul Prahova, în dosarul nr. 7388/2003, prin care a menținut măsura

preventivă luată față de ai, încălcând astfel, termenul de 3 zile stabilit prin

lege pentru judecarea recursului (potrivit art. 160

b

alin. (2) C.

proc. pen.), ceea ce atrage, în aprecierea inculpaților, nulitatea hotărârii

pronunțate, conform art. 185 C. proc. pen., nu pot fi primite, întrucât,

încheierea din 6 mai 2005, atacată prin recursurile inculpaților, ce formează

obiectul prezentei cauze, este o hotărâre dată de instanța de apel, în urma

verificării, din oficiu, a legalității și temeiniciei măsurii arestării

preventive, conformându-se dispozițiilor art. 300

2

raportat la art.

160

b

alin. (3) C. proc. pen., mai sus redate.

Faptul că aceeași instanță

fusese investită și cu soluționarea recursurilor declarate de inculpați

împotriva încheierii din 9 martie 2005, dată de Tribunalul Prahova, relativ la

măsura arestării preventive a acestora, nu putea constitui un impediment pentru

instanță ca, mai înainte de a purcede la soluționarea acestor recursuri, să

facă verificarea, din oficiu, a legalității detenției, conform celor statuate

prin textele legale mai sus menționate.

Nici împrejurarea că

judecata recursurilor s-ar fi realizat cu depășirea termenului de 3 zile,

prevăzut de art. 160

b

alin. (2) C. proc. pen., nu atrage nulitatea

actului, așa cum susțin inculpații, fiind un termen de recomandare, a cărui

nerespectare nu atrage efecte în privința actului îndeplinit, ci doar,

consecințe ce se pot repercuta asupra celor care nu s-au conformat termenului

stabilit.

Cât privește motivul invocat

de inculpați, în sensul că au în întreținere copii minori, acesta nu

constituie, în condițiile menținerii temeiurilor arestării preventive, un motiv

de revocare a arestării.

În consecință, recursurile

declarate de inculpații N.E.I. și S.Șt.C., nefiind fondate, secția penală a

Înaltei Curți de Casație și Justiție, în baza art. 385

15

pct. 1 lit.

b) C. proc. pen., le va respinge ca atare și îi va obliga pe recurenții

inculpați la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care se include și

onorarul pentru apărarea din oficiu a inculpaților.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondate, recursurile declarate de inculpații N.E.I. și S.Șt.C. împotriva

încheierii din 6 mai 2005 a Curții de Apel Ploiești, pronunțată în dosarul nr.

3852/2005.

Obligă pe recurenți la plata

sumei de câte 800.000 lei fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat,

din care, suma de câte 200.000 lei, reprezentând onorariul apărătorului

desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 17 mai 2005.