ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6573/2005

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6573/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Curtea de Apel Ploiești având

pe rol soluționarea apelului declarat de inculpatul M.P. împotriva sentinței

penale nr. 511 din 5 octombrie 2005 pronunțată de Tribunalul Prahova, la

termenul din 7 noiembrie 2005, din oficiu, a procedat la verificarea

legalității și temeiniciei măsurii arestării preventive a inculpatului.

Prin încheierea din aceeași

dată, Curtea de Apel Ploiești a menținut măsura arestării preventive a inculpatului

M.P. în temeiul art. 300

2

raportat la art. 160

b

C. proc.

pen., apreciind că a fost legal luată față de acesta de către Tribunalul

Prahova.

Împotriva încheierii din 7

noiembrie 2005 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, în termen legal, a

declarat recurs fără a-l motiva.

Pe rolul secției penale a

Înaltei Curți de Casație și justiție s-a constituit dosarul nr. 6946/2005

fixându-se termen pentru soluționarea recursului declarat de inculpat la 21

noiembrie 2005.

Înalta Curte, examinând

cauza din oficiu, potrivit art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., combinat

cu art. 385

6

și art. 385

7

alin. (1) C. proc. pen.,

constată că recursul declarat de inculpat este nefondat pentru următoarele

considerente:

Prin rechizitoriul

Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova cu nr. 709/P/2005 s-a dispus

trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a inculpatului M.P., pentru

săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 208 alin. (1) – art. 209 alin. (1) lit.

e) C. pen. și art. 211 alin. (2) lit. a) și e) și art. 2

1

lit. b) C.

pen., reținându-se că, în data de 27 iunie 2005, inculpatul a sustras din

portbagajul autoturismului părții vătămate C.M.L., parcat în loc public, o

roată de rezervă în valoare de 2 milioane lei, iar la data de 1 iulie 2005, în

același loc, pe drumul comunal ce face legătura între localitatea Valea

Călugărească și Urlați, prin violență, având asupra sa un cuțit și acționând

mascat, a sustras de la aceeași parte vătămată bunuri în valoare de 3.500.000

lei.

Tribunalul Prahova, prin

sentința penală nr. 511 din 5 octombrie 2005, l-a condamnat pe inculpat, în

baza art. 208 alin. (1) – art. 209 alin. (1) lit. a) C. pen., de 3 ani

închisoare și în baza art. 211 alin. (2) lit. a) și c) și alin. (2

1

)

lit. b) C. pen., la 7 ani închisoare, iar în baza art. 33 lit. a) C. pen. și art.

34 lit. b) C. pen., a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de

7 ani închisoare.

Fiind nemulțumit de soluția

pronunțată, inculpatul a declarat apel, cauza fiind înregistrată pe rolul

Curții de Apel Ploiești sub nr. 10270/2005.

La termenul din 7 noiembrie 2005,

instanța de control judiciar, verificând din oficiu, legalitatea și temeinicia

arestării preventive, a menținut starea de arest a inculpatului, pronunțând

încheierea atacată cu recurs în prezenta cauză de către inculpatul M.P.

Cu privire la această

dispoziție a instanței, Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit art. 5 din C.A.D.O.L.F.

și art. 23 alin. (1) din Constituția României, nimeni nu poate fi privat de

libertate.

În raport de reglementările

internaționale menționate, cu referire expresă la excepția reprezentată de

arestarea preventivă s-a stipulat, printre altele, că privarea de libertate

trebuie să se realizeze numai în formele legale și după procedura prevăzută de

legislația fiecărui stat, conform convenției, respectiv cu respectarea

procedurii prevăzute de legea procesual penală, prin raportare și la

dispozițiile constituționale.

Rezultă așadar că dispunerea

măsurii arestării preventive și menținerea acesteia trebuie să se facă cu

respectarea dispozițiilor generale înscrise în legea procesual penală, fiind subordonate

dovedirii interesului superior pe care îl deservesc.

Potrivit art. 160

b

alin. (1) C. proc. pen., instanța de judecată, în exercitarea atribuțiilor de

control judiciar, este obligată să verifice periodic legalitatea și temeinicia

arestării preventive.

Conform alin. (3) al

aceluiași articol, „când instanța constată că temeiuri le care au determinat

arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi

care justifică privarea de libertate, dispune prin încheiere motivată,

menținerea arestării preventive”.

Întrucât, în speță, există

probe că lăsarea în libertate a inculpatului ar putea trezi opiniei publice un

puternic sentiment de insecuritate socială ce rezultă din însăși natura și

gravitatea faptelor deduse judecății, dar și din urmarea produsă, se constată

că instanța de apel a apreciat just și corect atunci când a conchis că

temeiurile ce au determinat arestarea preventivă a inculpatului nu s-au

schimbat și deci, impun în continuare privarea de libertate a acestuia.

Pentru considerentele

arătate, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Curtea va

respinge recursul declarat de inculpat ca nefondat, susținând ca legală și

temeinică încheierea atacată.

În baza art. 192 alin. (2)

C. proc. pen., secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție urmează

să-l oblige pe recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat,

inclusiv a onorariului apărătorului desemnat din oficiu, conform

dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de inculpatul M.P. împotriva încheierii din 7 noiembrie 2005

a Curții de Apel Ploiești, în dosarul nr. 10.270/2005 al Curții de Apel

Ploiești.

Obligă recurentul inculpat

să plătească suma de 220 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din

care suma de 100 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din

oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 21 noiembrie 2005.