ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 89/2006

Asupra recursului de față:

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 156 din 28

iunie 2006, Tribunalul Buzău, secția penală, a condamnat pe inculpatul Z.C.,

la:

- 10 ani închisoare, pentru

săvârșirea infracțiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, prevăzută

de art. 183 C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. b) și art. 37 lit. b) C. pen.

Pe durata executării pedepsei,

conform art. 71 C. pen., inculpatului i-a fost interzis exercițiul drepturilor

prevăzute de art. 64 C. pen.

În baza art. 350 C. proc. pen., a

fost menținută starea de arest a inculpatului, iar în temeiul art. 88 C. pen.,

din pedeapsa de executat, s-a dedus timpul reținerii și al arestării preventive

de la 8 decembrie 2004, la zi.

S-a luat act că partea vătămată M.C.

nu s-a constituit parte civilă.

În baza art. 17 cu referire la art. 14

C. proc. pen., inculpatul a fost obligat să plătească minorelor Z.M. și P.R. câte

1.000.000 lei cu titlu de prestație lunară la întreținerea fiecăreia, începând

cu data de 19 aprilie 2004, până la majoratul acestora, precum și câte

100.000.000 lei cu titlu de daune morale.

S-a luat act de neconstituire ca

parte civilă a C.J.A.S. Buzău.

În baza art. 191 alin. (1) C. proc.

pen., inculpatul a fost obligat să plătească statului suma de 15.000.000 lei cu

titlu de cheltuieli judiciare.

Pentru a pronunța această hotărâre,

prima instanță a reținut, următoarele:

La data de 18 aprilie 2004,

inculpatul Z.C. a plecat de acasă, în jurul orelor 17,00, și întâlnindu-se cu

prietenul său B.M. au mers la un bar unde au consumat băuturi alcoolice până în

jurul orelor 5,00. Aflați în stare avansată de ebrietate cei doi au mers la

domiciliul inculpatului cu intenția de a mânca.

Inculpatul și prietenul său au

intrat în camera unde dormea soția celui dintâi, prilej cu care aceasta i-a

reproșat lipsa de acasă.

Pe fondul acestei discuții,

inculpatul și-a lovit soția cu pumnii și picioarele atât în cameră cât și în

holul de la intrare.

La țipetele victimei, au trezit cele

două fiice, Z.M. și P.R., care au găsit-o pe mama lor căzută jos, în holul

casei.

Împreună cu mama inculpatului și cele

două fiice victima a fost transportată în cameră și schimbată de haine, după

care a fost anunțată ambulanța.

Victima a fost transportată la

Spitalul municipal Râmnicu Sărat, unde a fost supusă unei intervenții

chirurgicale, decedând în timpul operației.

Raportul medico – legal de necropsie

întocmit în cauză a concluzionat că moartea victimei Z.F. a fost violentă s-a

datorat insuficienței cardio – respiratorie acute de cauză centrală, consecința

unui traumatism cranio – cerebral acut închis, cu contuzii și edem de trunchi

cerebral, cum și faptul că leziunile de violență constatate s-au putut produce

prin lovire repetată cu corp dur pentru leziunile epicraniene posibil prin

lovire de corpuri sau planuri dure pentru placardele escoriate, de pe trunchi

și membre și au legătură de cauzalitate directă condiționată cu decesul.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat apel inculpatul Z.C. pe care a criticat-o, în principal, cu privire la

greșita sa condamnare solicitând achitarea, întrucât lovitura pe care a aplicat-o

soției sale nu putea fi de natură a produce moartea acesteia, iar leziunile

constatate în actele medico – legale s-au datorat faptului că aceasta a căzut

în bucătărie, lovindu-se de pereți, și încercând să o scoată afară, a căzut din

nou, iar, în subsidiar cu privire la pedeapsa aplicată pe care o consideră

exagerat de severă întrucât la individualizarea acesteia nu s-a ținut seama de

circumstanțele personale, în sensul că are doi copii rămași fără nici un

sprijin, el fiind singurul întreținător al acestora.

Curtea de Apel Ploiești, prin

decizia penală nr. 395 din 5 octombrie 2005, a respins, ca nefondat, apelul

declarat de inculpatul Z.C. pe care l-a obligat la plata sumei de 100 lei (RON)

cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

A fost menținută starea de arest a

inculpatului și s-a dedus durata arestării preventive, la zi.

În motivarea acestei decizii, curtea

de apel a arătat că „situația de fapt, modalitatea și împrejurările concrete în

care s-a comis infracțiunea precum și vinovăția inculpatului au fost corect

reținute de instanța de fond, fiind în concordanță în întregul material

probator administrat în cauză, din care rezultă fără putință de tăgadă că, pe

fondul consumului de alcool, în domiciliul conjugal, în dimineața zilei de 19

aprilie 2004, în jurul orelor 5,00, inculpatul a lovit-o cu pumnii și

picioarele pe soția sa, Z.F., în cameră și în holul de la intrare, cauzându-i

multiple leziuni traumatice care au condus la decesul acesteia” acest lucru

fiind confirmat fără nici un dubiu de către raportul medico – legal de

necropsie care a stabilit că între decesul victimei și leziunile suferite

există raport direct de cauzalitate.

În sensul vinovăției inculpatului, a

arătat instanța de apel, sunt și declarațiile minorelor Z.M. și Z.P.R. care au

arătat că au fost trezite din somn de țipetele mamei lor pe care au găsit-o

căzută la pământ, în holul casei rezemată de ușă, gemând de suferință, și că pe

ușă se aflau urme de sânge precum și ale martorilor U.T.C. și M.N., asistente

medicale, care au precizat că victima a fost adusă pe brațe în ambulanță la

camera de gardă a spitalului Râmnicu Sărat, fiind internată și dusă în sala de

operație pe targă, în stare gravă.

Acestor probe li se adaugă, arată

instanța de apel, și constatările de la locul faptei unde au fost identificate

urme de sânge pe partea interioară a ușii de acces în hol, precum și dislocarea

recentă a peliculei de vopsea de pe ușă și cioburi de sticlă de la geamul spart

al aceleiași uși, care demonstrează fără dubiu că agresiunea a avut loc în

acest spațiu strâmt, victima fiind lovită și proiectată în ușa holului, neavând

măcar posibilitatea de a se apăra prin fugă de agresiunea exercitată de

inculpat, aspect care dovedește vinovăția acestuia și care înlătură susținerea

sa: potrivit căreia ar fi aplicat soției, în zona feței, o singură palmă.

S-a concluzionat că față de probele

la care s-a făcut referire, urmează a se constata că solicitarea inculpatului

de a se dispune achitarea sa nu poate fi primită.

Referitor la cea de a doua critică,

formulată în subsidiar, și anume greșita individualizare a pedepsei, instanța

de apel a arătat că, de asemenea, nu poate fi primită întrucât în cauză au fost

respectate prevederile art. 72 C. pen., în sensul că s-a ținut seama de

pericolul social concret al faptei săvârșite de limitele de pedeapsă prevăzute

de textul incriminator, precum și de persoana inculpatului, care este

recidivist, anterior fiind condamnat de mai multe ori, ceea ce demonstrează

periculozitatea acestuia pentru societatea civilă, precum și atitudinea sa

oscilantă adoptată în cursul procesului penal, care a negat inițial conflictul

avut cu soția sa, și a afirmat că nu a lovit-o, pentru ca ulterior să arate că

i-a aplicat o singură palmă peste față, încercând prin aceasta să minimalizeze

agresiunea exercitată, în scopul sustragerii de la răspunderea penală, motiv

pentru care pedeapsa aplicată este justă și educativă, aptă să asigure nu numai

resocializarea acestuia dar și protecția membrilor societății.

Decizia curții de apel a fost atacată

cu recurs de către inculpatul Z.C. pe care a criticat-o pentru aceleași motive

invocate și la judecata în apel și anume:

- în principal, achitarea, întrucât

nu se consideră vinovat de moartea victimei, probele de la dosar nefiind în

măsură să dovedească acest lucru;

- în subsidiar, greșita

individualizare a pedepsei pe care o consideră prea severă, în cauză

impunându-se reducerea acesteia prin reaprecierea datelor ce caracterizează

persoana sa, în principal faptul că are 2 copii minori, fiind singurul

întreținător al acestora.

Recursul declarat de inculpatul Z.C.

este nefondat.

Analizând actele și lucrările de la

dosar, se constată că atât instanța de fond cât și cea de apel au pronunțat

hotărâri care nu pot fi supuse nici unei critici, întrucât au reținut o corectă

situație de fapt, confirmată de probele existente la dosar, încadrând fapta în

textul de lege corespunzător, pentru care i-a aplicat o pedeapsă just

individualizată cu respectarea prevederilor art. 72 și 52 C. pen.

În ce privesc criticile formulate de

inculpatul Z.C. prin care susține că nu se face vinovat de săvârșirea faptei

ori că, pedeapsa aplicată este prea severă, care au format obiect de discuție

și la judecata în apel și cărora instanța de apel le-a dat o motivare

corespunzătoare, pe larg expusă în prezenta decizie, motive pe care instanța de

recurs și-o însușește pe deplin, și a cărei reluare nu se mai impune, având în

vedere și faptul că verificând decizia atacată în raport și cu prevederile art.

385

9

alin. (3) C. proc. pen., în sensul că nu se identifică

existența și a altor motive care analizate din oficiu să ducă la casare urmează

a se constata că recursul declarat de acesta este nefondat și a fi respins ca

atare, în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen. și a se

dispune potrivit dispozitivului prezentei decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul Z.C. împotriva deciziei penale nr. 395 din 5 octombrie

2005 a Curții de Apel Ploiești, secția penală.

Deduce din pedeapsa aplicată

inculpatului durata reținerii și arestării preventive, de la 8 decembrie 2004

la 10 ianuarie 2006.

Obligă pe recurent să plătească

statului suma de 160 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 40 lei,

reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

10 ianuarie 2006.