ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 89/2006

Asupra recursului de față: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 156 din 28 iunie 2006, Tribunalul Buzău, secția penală, a condamnat pe inculpatul Z.C., la: - 10 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, prevăzută de art. 183 C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. b) și art. 37 lit. b) C. pen. Pe durata executării pedepsei, conform art. 71 C. pen., inculpatului i-a fost interzis exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen. În baza art. 350 C. proc. pen., a fost menținută starea de arest a inculpatului, iar în temeiul art. 88 C. pen., din pedeapsa de executat, s-a dedus timpul reținerii și al arestării preventive de la 8 decembrie 2004, la zi.

S-a luat act că partea vătămată M.C. nu s-a constituit parte civilă. În baza art. 17 cu referire la art. 14 C. proc. pen., inculpatul a fost obligat să plătească minorelor Z.M. și P.R. câte 1.000.000 lei cu titlu de prestație lunară la întreținerea fiecăreia, începând cu data de 19 aprilie 2004, până la majoratul acestora, precum și câte 100.000.000 lei cu titlu de daune morale. S-a luat act de neconstituire ca parte civilă a C.J.A.S. Buzău. În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., inculpatul a fost obligat să plătească statului suma de 15.000.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare. Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut, următoarele: La data de 18 aprilie 2004, inculpatul Z.C.

a plecat de acasă, în jurul orelor 17,00, și întâlnindu-se cu prietenul său B.M. au mers la un bar unde au consumat băuturi alcoolice până în jurul orelor 5,00. Aflați în stare avansată de ebrietate cei doi au mers la domiciliul inculpatului cu intenția de a mânca. Inculpatul și prietenul său au intrat în camera unde dormea soția celui dintâi, prilej cu care aceasta i-a reproșat lipsa de acasă. Pe fondul acestei discuții, inculpatul și-a lovit soția cu pumnii și picioarele atât în cameră cât și în holul de la intrare. La țipetele victimei, au trezit cele două fiice, Z.M. și P.R., care au găsit-o pe mama lor căzută jos, în holul casei. Împreună cu mama inculpatului și cele două fiice victima a fost transportată în cameră și schimbată de haine, după care a fost anunțată ambulanța.

Victima a fost transportată la Spitalul municipal Râmnicu Sărat, unde a fost supusă unei intervenții chirurgicale, decedând în timpul operației. Raportul medico – legal de necropsie întocmit în cauză a concluzionat că moartea victimei Z.F. a fost violentă s-a datorat insuficienței cardio – respiratorie acute de cauză centrală, consecința unui traumatism cranio – cerebral acut închis, cu contuzii și edem de trunchi cerebral, cum și faptul că leziunile de violență constatate s-au putut produce prin lovire repetată cu corp dur pentru leziunile epicraniene posibil prin lovire de corpuri sau planuri dure pentru placardele escoriate, de pe trunchi și membre și au legătură de cauzalitate directă condiționată cu decesul.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul Z.C. pe care a criticat-o, în principal, cu privire la greșita sa condamnare solicitând achitarea, întrucât lovitura pe care a aplicat-o soției sale nu putea fi de natură a produce moartea acesteia, iar leziunile constatate în actele medico – legale s-au datorat faptului că aceasta a căzut în bucătărie, lovindu-se de pereți, și încercând să o scoată afară, a căzut din nou, iar, în subsidiar cu privire la pedeapsa aplicată pe care o consideră exagerat de severă întrucât la individualizarea acesteia nu s-a ținut seama de circumstanțele personale, în sensul că are doi copii rămași fără nici un sprijin, el fiind singurul întreținător al acestora.

Curtea de Apel Ploiești, prin decizia penală nr. 395 din 5 octombrie 2005, a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul Z.C. pe care l-a obligat la plata sumei de 100 lei (RON) cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. A fost menținută starea de arest a inculpatului și s-a dedus durata arestării preventive, la zi.

În motivarea acestei decizii, curtea de apel a arătat că „situația de fapt, modalitatea și împrejurările concrete în care s-a comis infracțiunea precum și vinovăția inculpatului au fost corect reținute de instanța de fond, fiind în concordanță în întregul material probator administrat în cauză, din care rezultă fără putință de tăgadă că, pe fondul consumului de alcool, în domiciliul conjugal, în dimineața zilei de 19 aprilie 2004, în jurul orelor 5,00, inculpatul a lovit-o cu pumnii și picioarele pe soția sa, Z.F., în cameră și în holul de la intrare, cauzându-i multiple leziuni traumatice care au condus la decesul acesteia” acest lucru fiind confirmat fără nici un dubiu de către raportul medico – legal de necropsie care a stabilit că între decesul victimei și leziunile suferite există raport direct de cauzalitate.

În sensul vinovăției inculpatului, a arătat instanța de apel, sunt și declarațiile minorelor Z.M. și Z.P.R. care au arătat că au fost trezite din somn de țipetele mamei lor pe care au găsit-o căzută la pământ, în holul casei rezemată de ușă, gemând de suferință, și că pe ușă se aflau urme de sânge precum și ale martorilor U.T.C. și M.N., asistente medicale, care au precizat că victima a fost adusă pe brațe în ambulanță la camera de gardă a spitalului Râmnicu Sărat, fiind internată și dusă în sala de operație pe targă, în stare gravă.

Acestor probe li se adaugă, arată instanța de apel, și constatările de la locul faptei unde au fost identificate urme de sânge pe partea interioară a ușii de acces în hol, precum și dislocarea recentă a peliculei de vopsea de pe ușă și cioburi de sticlă de la geamul spart al aceleiași uși, care demonstrează fără dubiu că agresiunea a avut loc în acest spațiu strâmt, victima fiind lovită și proiectată în ușa holului, neavând măcar posibilitatea de a se apăra prin fugă de agresiunea exercitată de inculpat, aspect care dovedește vinovăția acestuia și care înlătură susținerea sa: potrivit căreia ar fi aplicat soției, în zona feței, o singură palmă. S-a concluzionat că față de probele la care s-a făcut referire, urmează a se constata că solicitarea inculpatului de a se dispune achitarea sa nu poate fi primită.

Referitor la cea de a doua critică, formulată în subsidiar, și anume greșita individualizare a pedepsei, instanța de apel a arătat că, de asemenea, nu poate fi primită întrucât în cauză au fost respectate prevederile art. 72 C. pen., în sensul că s-a ținut seama de pericolul social concret al faptei săvârșite de limitele de pedeapsă prevăzute de textul incriminator, precum și de persoana inculpatului, care este recidivist, anterior fiind condamnat de mai multe ori, ceea ce demonstrează periculozitatea acestuia pentru societatea civilă, precum și atitudinea sa oscilantă adoptată în cursul procesului penal, care a negat inițial conflictul avut cu soția sa, și a afirmat că nu a lovit-o, pentru ca ulterior să arate că i-a aplicat o singură palmă peste față, încercând prin aceasta să minimalizeze agresiunea exercitată, în scopul sustragerii de la răspunderea penală, motiv pentru care pedeapsa aplicată este justă și educativă, aptă să asigure nu numai resocializarea acestuia dar și protecția membrilor societății.

Decizia curții de apel a fost atacată cu recurs de către inculpatul Z.C. pe care a criticat-o pentru aceleași motive invocate și la judecata în apel și anume: - în principal, achitarea, întrucât nu se consideră vinovat de moartea victimei, probele de la dosar nefiind în măsură să dovedească acest lucru; - în subsidiar, greșita individualizare a pedepsei pe care o consideră prea severă, în cauză impunându-se reducerea acesteia prin reaprecierea datelor ce caracterizează persoana sa, în principal faptul că are 2 copii minori, fiind singurul întreținător al acestora. Recursul declarat de inculpatul Z.C. este nefondat.

Analizând actele și lucrările de la dosar, se constată că atât instanța de fond cât și cea de apel au pronunțat hotărâri care nu pot fi supuse nici unei critici, întrucât au reținut o corectă situație de fapt, confirmată de probele existente la dosar, încadrând fapta în textul de lege corespunzător, pentru care i-a aplicat o pedeapsă just individualizată cu respectarea prevederilor art. 72 și 52 C. pen. În ce privesc criticile formulate de inculpatul Z.C. prin care susține că nu se face vinovat de săvârșirea faptei ori că, pedeapsa aplicată este prea severă, care au format obiect de discuție și la judecata în apel și cărora instanța de apel le-a dat o motivare corespunzătoare, pe larg expusă în prezenta decizie, motive pe care instanța de recurs și-o însușește pe deplin, și a cărei reluare nu se mai impune, având în vedere și faptul că verificând decizia atacată în raport și cu prevederile art. 385 9 alin. (3) C. proc.

pen., în sensul că nu se identifică existența și a altor motive care analizate din oficiu să ducă la casare urmează a se constata că recursul declarat de acesta este nefondat și a fi respins ca atare, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. și a se dispune potrivit dispozitivului prezentei decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul Z.C. împotriva deciziei penale nr. 395 din 5 octombrie 2005 a Curții de Apel Ploiești, secția penală. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata reținerii și arestării preventive, de la 8 decembrie 2004 la 10 ianuarie 2006. Obligă pe recurent să plătească statului suma de 160 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 40 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 10 ianuarie 2006.