ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 90/2006

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 90/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)

Asupra recursurilor penale de față:

În baza lucrărilor de la dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 411/ F din

28 martie 2005, pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, în baza art.

211 alin. (2) lit. b) și c) și alin. (2

1

) lit. a) și b) C. pen., a

fost condamnat inculpatul G.A.R., la o pedeapsă de 8 ani închisoare.

S-a făcut aplicarea art. 71 și art. 64

C. pen.

În baza art. 65 C. pen., s-a aplicat

inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art.

64 lit. a) și b) C. pen., pe o durată de 5 ani, după executarea pedepsei

principale.

În baza art. 239 alin. (3) și (4) C.

pen., a fost condamnat inculpatul la o pedeapsă de 5 ani închisoare.

S-a făcut aplicația 71 și art. 64 C.

pen.

S-a aplicat pedeapsa complementară a

interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o

durată de 4 ani.

În baza art. 78 alin. (1), din O.U. nr.

195/2002 a mai fost condamnat inculpatul la o pedeapsă de un an închisoare, cu

aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen.

În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit.

b) C. pen., au fost contopite cele trei pedepse aplicate și s-a dispus ca inculpatul

să execute pedeapsa cea mai grea de 8 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 și art.

64 C. pen., și 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor, prevăzute

de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

S-a dedus din pedeapsa aplicată

inculpatului timpul executat preventiv, începând cu data de 26 octombrie 2004,

la zi și a fost menținută starea de arest.

Prin aceeași sentință, în baza art. 208

alin. (1) și (4) C. pen., raportat la art. 209 alin. (1) lit. a), e), g) și i) C.

pen., a fost condamnat și inculpatul M.A.B., la o pedeapsă de 4 ani închisoare,

cu aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen.

A fost menținută arestarea

preventivă a inculpatului și i s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada

executată în arest preventiv, începând cu data de 24 octombrie 2004.

S-a constatat că partea vătămată SC

I.R. SRL București, nu s-a constituit ca parte civilă.

Au fost obligați inculpații, în

solidar, să plătească părții civile S.G., suma de 20.000.000 lei, cu titlu de

despăgubiri civile, în plus, inculpatul G.A.R., a mai fost obligat și la plata

sumei de 50.000.000 lei, cu titlu de daune morale, către partea civilă M.V.

Au fost obligați inculpații G.A.R.

la 5.000.000 lei cheltuieli de judecată către stat, iar M.A.B. la 3.000.000

lei, cu același titlu.

Pentru a se pronunța această

sentință, instanța de fond, față de mijloacele de probă de la dosar, a arătat

că reține următoarea situație de fapt.

În noaptea de 23 - 24 octombrie

2004, inculpații G.A.R. și M.A.B., după ce s-au întâlnit în fața blocului și au

mers în mai multe localuri, au luat rezoluția infracțională de a sustrage

bunuri din autoturismele parcate și aparținând unor firme, pe considerent că în

acestea s-ar afla bunuri de valoare.

Văzând în apropiere un autoturism

marca Matiz aparținând SC I.R. SRL București și aflat în folosința numitului S.G.,

care îl parcase în apropierea blocului, s-au hotărât să sustragă bunurile ce se

aflau în interior, mai ales că inculpații sesizaseră o geacă de fâș.

Inculpații au forțat rama ușii, au

pătruns în interior, unde au găsit un portofel, astfel că, l-au luat pe acesta

și geaca de fâș, după care s-au îndepărtat și constatând că nu sunt bani s-au

reîntors la autoturism în ideea de a se plimba cu acesta și pentru a-l învăța

pe inculpatul M.A.B. să conducă.

În realizarea acestei acțiuni,

inculpatul G.A.R. s-a ajutat de cheia pe care a găsit-o în autoturism și cu

care l-au pornit, astfel că după ce s-au plimbat pe mai multe străzi din

municipiul București, au hotărât să se deplaseze pe autostrada București -

Pitești, unde urma să fie condus de către inculpatul M.A.B.

În timp ce se deplasau spre

autostradă, la intersecția Splaiul Independenței cu Șoseaua Virtuții, un

echipaj de la Poliția Rutieră format din S.E. și M.V., au efectuat semnalul de

oprire, astfel că, inculpatul G.A.R., care se afla la volanul autoturismului, a

simulat oprirea, însă după ce a trecut de echipaj a accelerat și a virat la

dreapta pe strada Virtuții.

Cei doi agenți de poliție s-au urcat

în autoturismul din dotare al poliției rutiere și au pornit în urmărirea

acestora, însă, când cei doi au ajuns la intersecția semaforizată dintre Șos. Virtuții

și B-dul Constructorilor au fost nevoiți să oprească autoturismul, întrucât

toate benzile de circulație erau blocate cu autoturisme oprite la semafor,

astfel că inculpații au coborât și au fugit în direcții diferite.

Inculpatul M.A.B., după o scurtă

alergare a fost prins de către polițistul S.E., iar M.V., care conducea

autoturismul poliției rutiere și dotat cu girofar și megafon a pornit cu

autoturismul în urmărirea inculpatului G.A.R. În momentul când a reușit să-l

blocheze pe inculpatul G.A.R., acesta s-a oprit, iar la somația polițistului să

ridice mâinile și să se apropie de el, a introdus mâna în buzunarul hainei de

unde a scos un spray paralizant și ajungând lângă portiera autoturismului,

geamul fiind deschis, a pulverizat conținutul sprayului în fața lucrătorului de

poliție, după care a fugit.

În contextul situației de fapt

expuse și reținute s-a apreciat că, inculpatul G.A.R. a săvârșit infracțiunile

de tâlhărie în formă agravantă, ultraj și conducerea unui autovehicul pe

drumurile publice, fără permis de conducere, iar M.A.B. infracțiunea de furt de

folosință a unui autovehicul sub încadrarea juridică arătată în prima parte a

considerentelor prezentei decizii, texte de lege în baza cărora au fost

condamnați cei doi inculpați.

La individualizarea și aplicare

pedepselor, s-a menționat că au fost avute în vedere toate criteriile înscrise

la art. 72 C. pen., astfel că, o pedeapsă rezultantă de 8 ani închisoare,

pentru inculpatul G.A.R., pentru comiterea a trei infracțiuni săvârșite în

concurs și de 4 ani închisoare pentru inculpatul M.A.B., prin privare de

libertate, sunt de natură să ducă la reeducarea acestora.

Reținând că nu au încetat temeiurile

înscrise la art. 143 și art. 148 C. proc. pen., că s-a dovedit vinovăția lor în

comiterea infracțiunilor și fiind condamnați, a fost menținută starea de arest

a acestora și li s-a dedus din pedeapsă timpul executat preventiv.

În cauză, s-au constituit ca părți

civile, S.G. cu suma de 20.000.000 lei, ce reprezintă degradările aduse la

autoturism de către cei doi inculpați, iar M.V. cu suma de 50.000.000 lei,

pentru traumatismele psihice și fizice la care a fost supus de către inculpatul

G.A.R.

Inculpații au fost de acord să

despăgubească părțile vătămate constituite ca părți civile, însă nu cu sumele

pretinse, întrucât sunt exagerate.

S-a apreciat că în raport de dispozițiile

înscrise la art. 14 și art. 346 C. proc. pen., cum și de art. 998 C. civ.,

având în vedere probele de la dosar, că pretențiile solicitate de către cele

două părți civile sunt fondate și ca urmare au fost obligați inculpații la

plata sumelor arătate.

Sentința a fost atacată cu apel de

către cei doi inculpați, potrivit art. 362 și art. 363 C. proc. pen., pe motiv

că este nelegală și netemeinică, referitoare la faptul că inculpatul G.A.R. a

susținut că greșit a fost condamnat pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie

deoarece, nu a folosit spray paralizant în ideea de a se sustrage, iar

inculpatul M.A.B., pentru reducerii pedepsei, critică subsidiară invocată și de

primul apelant.

Curtea de Apel București, secția I penală,

a examinat apelurile declarate de cei doi inculpați, în raport de motivele

invocate, actele și lucrările de la dosar, sentința pronunțată în cauză, cum și

din oficiu, potrivit art. 371 C. proc. pen. și, prin decizia penală nr. 698 din

14 septembrie 2005, a admis numai apelul declarat de inculpatul G.A.R., a

desființat în parte sentința și rejudecând, a descontopit cele trei pedepse,

iar în baza art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică a faptei din

art. 211 alin. (2) lit. b) și c) și art. 2

1

lit. a) și b) C. pen.,

în art. 211 alin. (2) lit. b) și c) și art. 2

1

lit. b) C. pen.,

texte de lege din urmă, în baza cărora l-a condamnat pe inculpat la o pedeapsă

de 7 ani închisoare.

Au fost contopite cele trei pedepse,

respectiv pedeapsa de 7 ani închisoare aplicată prin decizia cu pedepsele de 5

ani și un an închisoare aplicate prin sentință, dispunând ca acesta să execute

pedeapsa cea mai grea de 7 ani închisoare, din care s-a dedus timpul executat

în arest preventiv, începând cu data de 26 octombrie 2004.

În rest au fost menținute celelalte

dispoziții ale sentinței.

Apelul declarat de către inculpatul M.A.B.

a fost respins, ca nefondat, și i s-a dedus arestul preventiv de la 24

octombrie 2004, la zi și menținută starea de arest.

În considerentele deciziei s-a

menționat că în mod greșit instanța de fond a reținut în sarcina inculpatului G.A.R.

agravanta de la art. 211

alin. (2

1

) lit. a) C. pen.,

întrucât infracțiunea de tâlhărie a fost săvârșită numai de către acest

inculpat, celălalt apelant neavând nici o participare.

A doua critică, care a fost comună

recurenților, a vizat greșita individualizare a pedepselor, ca fiind mare, în

raport de prevederile art. 72 C. pen. și care a fost respinsă ca nefondată, pe

considerent că pedepsele aplicate reflectă gravitatea faptelor și sunt de

natură să ducă la reeducarea acestora.

În temeiul art. 385

3

C.

proc. pen., decizia și sentința au fost atacate cu recurs de către ambii

inculpați.

Recurentul inculpat G.A.R. a invocat

ca motiv de recurs dispozițiile art. 385

9

pct. 12, C. proc. pen., în

sensul că nu a comis sa, astfel că în mod nejustificat a fost condamnat.

A fost dezvoltat acest motiv de

recurs arătându-se că sprayul lacrimogen folosit de către inculpat nu este o

substanță paralizantă așa cum prevede art. 211

alin. (2

1

)

lit. b) C. pen., astfel că, nefiind întrunit elementul material al laturii

obiective, în mod greșit a fost condamnat sub această agravantă.

De asemenea, s-a mai susținut că

daunele morale acordate părții civile M.V. sunt exagerat de mari, solicitând

reducerea acestora, cum de altfel și reducerea pedepsei care este mare.

Prin urmare s-a solicitat admiterea

recursului, casarea deciziei și a sentinței, achitarea pentru comiterea

infracțiunii de ultraj, înlăturarea agravantei de la art. 211 alin. (2

1

)

lit. b) C. pen., reducerea pedepsei, precum și a daunelor morale.

Recurentul inculpat M.A.B. a formulat

aceeași critică ca și în apel, în sensul reducerii pedepsei, întrucât

instanțele au făcut o greșită interpretare a prevederilor înscrise în art. 72 C.

pen.

Examinând recursurile declarate de

către cei doi recurenți inculpați, în raport de lucrările dosarului, de decizia

și sentința pronunțate în cauză, se constată că recursurile sunt nefondate,

pentru considerente ce vor fi expuse mai jos.

Din lucrările dosarului rezultă în

mod ireversibil că instanțele nu numai că au reținut o situație de fapt justă și

conformă cu adevărul, dar au dat și activității materiale desfășurate de

inculpați încadrarea juridică legală, în infracțiunile pentru care au fost

condamnați.

Referitor la primul motiv de recurs

invocat de către recurentul inculpat G.A.R., cu privire la greșita reținere în

sarcina sa a infracțiunilor de tâlhărie în formă agravantă, prin folosirea de

către un spray lacrimogen, în contextul materialului probator de la dosar și

care infirmă vinovăția reținută în sarcina acestora, se constată că este neîntemeiată.

Recurentul inculpat G.A.R., în faza

de urmărire penală, în prezența avocatului a declarat în mod constant că a

sustras împreună cu celălalt inculpat, în noaptea de 23 - 24 octombrie 2004, în

jurul orelor 24,00, dintr-o parcare situată în cartierul Titan din municipiul

București un autoturism marca Matiz iar în momentul în care intenționau să se

deplaseze către autostrada București – Pitești, la intersecția dintre șoseaua

Virtuții cu Bulevardul Construcțiilor, au fost nevoiți să oprească și să părăsească

autoturismul, fiind blocați de autoturismele oprite la culoarea semaforului

roșu și, în acest context, cei doi au plecat în direcții diferite, iar

recurentul a fost blocat de către partea vătămată M.V. cu autoturismul din

dotare, iar la somația acestuia s-a îndreptat spre el și i-a pulverizat două

jeturi dintr-un spray.

Martorii V.O.M. și V.A., în

declarațiile lor arată că agenții de la poliția rutieră făcând semn

autoturismului Matiz, conducătorul auto a simulat oprirea, după care și-a

continuat deplasarea, însă la semafor, benzile fiind ocupate de autoturisme

aceștia au părăsit mașina, iar cei doi lucrători de poliție au plecat în

urmărirea lor și la circa 15 minute a văzut că M.V. avea fața umflată și ochii

îi lăcrimau și afirmând că recurentul i-a pulverizat un spray în față, după

care a fugit, el ne mai având posibilitatea să-l urmărească.

Declarațiile celor doi martori se

coroborează nu numai cu declarațiile inculpatului G.A.R., dar și cu cele ale

celuilalt coinculpat M.A.B., care arată că împreună au sustras mașina care a

fost condusă de către recurent, care nu avea permis de conducere, iar la

semafor, în momentul în care urmau să fie prinși și imobilizați de către cei

doi lucrători de poliție au părăsit autoturismul, plecând în direcții diferite,

el fiind prins de către agentul de poliție S.E., iar la venirea celuilalt

lucrător de poliție M.V., cu autoturismul din dotare, fața îi era umflată și

lăcrima.

Toate aceste mijloace de probă se

coroborează cu raportul de constatare tehnico-științifică, întocmit la data de

26 octombrie 2004, de către Biroul Criminalistic din cadrul D.G.P.M.B., din

care rezultă că pe geamul portierei dreapta față a autoturismului Matiz s-au

găsit urmele papilare ale inculpaților, procesele verbale de cercetarea locului

faptei împreună cu planșele foto, precum și adeverința medicală eliberată de

Spitalul Clinic de Urgență Oftalmologice București, care arată că M.V., la data

de 27 octombrie 2004, a prezentat iritare la ochi ca urmare a folosirii unui

spray paralizant.

Prin urmare, rezultă fără echivoc că

inculpatul G.A.R., după ce a fost blocat de agentul de poliție s-a îndreptat

spre acesta și i-a aplicat două jeturi dintr-un spray paralizant,

imobilizându-l, astfel că și-a asigurat scăparea.

Potrivit art. 211 alin. (1) C. pen.,

constituie infracțiunea de tâlhărie furtul săvârșit prin întrebuințarea de

violență sau amenințări, ori prin punerea victimei în stare de inconștiență sau

neputință de a se apăra, precum și furtul urmat de întrebuințarea unui astfel

de mijloc prin păstrarea bunului furat sau pentru înlăturarea urmelor

infracțiunii, ori pentru ca făptuitorul să-și asigure scăparea.

Din conținutul textului redat,

rezultă că elementul material al infracțiunii de tâlhărie în forma simplă prevăzută

la art. 211 alin. (1) C. pen., constă în însușirea unui bun, iar pentru a-și

asigura scăparea făptuitorul întrebuințează violența.

Formele agravante ale infracțiunii

de tâlhărie, care s-au reținut în sarcina recurentului-inculpat, au fost cele

de la art. 211 alin. (2) lit. b) și c) și alin. (2

1

) lit. b) C. pen.,

potrivit cărora fapta a fost comisă în timpul nopții și când făptuitorul se

folosește de o substanță paralizantă.

Ca atare, se poate constata că

instanțele, în mod just au dat activității materiale desfășurate de inculpat

încadrarea juridică legală, așa cum s-a modificat în apel, în infracțiunea de

tâlhărie sub agravantele respective și cu referire la alin. (2

1

) lit.

b) C. pen., inculpatul s-a folosindu-se de un spray paralizant, pentru a-și

asigura scăparea după ce a sustras împreună cu celălalt, autoturismul.

De asemenea, corect a fost încadrată

activitatea sa materială și în infracțiunea de ultraj prevăzută de art. 239 alin.

(3) și (4) C. pen., și care a constat în folosirea sprayului paralizant

împotriva agentului de poliție care se afla în exercițiul funcțiunii.

Prin urmare, critica invocată de

către apărător, pentru inculpat și însușită de acesta, constând în aceea că nu

a comis infracțiunea de ultraj în forma agravantelor menționate, cum și

infracțiunea de ultraj cu violență, se constată că este neîntemeiată, neavând

suport probator și nici de text și se va înlătura.

În ceea ce privește motivul comun de

recurs invocat de către recurenți, constând în greșita individualizare a

pedepsei, ca fiind mare, se constată că și acesta este neîntemeiat.

La individualizarea și aplicarea

pedepselor celor doi inculpați au fost avute în vedere toate criteriile

înscrise la art. 72 C. pen., referitoare la gradul de pericol social mărit al

faptelor comise, împrejurările și modul în care au fost săvârșite și care

constituie circumstanțe agravante de fapt și de text, limitele de pedeapsă

prevăzute de lege, dar și datele personale ale inculpaților care nu sunt la

primul contact cu legea penală.

Ca atare, se constată că nu sunt

temeiuri care să justifice reducerea pedepselor, întrucât pedepsele aplicate

reflectă gravitatea faptelor, vinovăția fiecărui inculpat și periculozitatea

lor socială, fiind de natură să ducă la reeducarea acestora și să atingă

finalitatea înscrisă la art. 52 C. pen.

Referitor la motivul de recurs

invocat de recurentul G.A.R., cu privire la greșita soluționare a laturii

civile, din punct de vedere a daunelor morale la care a fost obligat către

partea civilă, M.V., se constată că este de asemenea neîntemeiat.

Instanțele au soluționat latura

civilă în raport de pretențiile părților vătămate, constituite părți civile,

actele și lucrările dosarului, traumele fizice și psihice la are a fost supusă,

precum și dispozițiile art. 14 și art. 346 C. proc. pen. și art. 998 C. civ.,

astfel că nu sunt motive sau temeiuri care să justifice reducerea acestuia.

Prin urmare, motivele de recurs

invocate nu constituie cazuri de casare înscrise la pct. 12, 18 și 14 de la art.

385

9

C. proc. pen., iar din oficiu potrivit alin. (3) de la același

text, nu se constată motive care să ducă la casarea hotărârilor și în

conformitate cu art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursurile

declarate se vor respinge, ca nefondate.

Se va deduce din pedepsele aplicate

inculpaților timpul executat în detenție, potrivit art. 88 C. pen.

Văzând și dispozițiile art. 189 și

urm. C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile

declarate de inculpații G.A.R. și M.A.B. împotriva deciziei penale nr. 698 din

14 septembrie 2005 a Curții de Apel București, secția I penală.

Deduce din pedepsele aplicate

inculpaților timpul arestării preventive de la 24 octombrie 2004 la 10 ianuarie

2006 pentru inculpatul M.A.B. și de la 26 octombrie 2004 la 10 ianuarie 2006

pentru inculpatul G.A.R.

Obligă pe inculpatul G.A.R. să

plătească suma de 120 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Obligă pe inculpatul M.A.B. să

plătească suma de 160 lei cheltuieli judiciare către stat din care suma de 40

lei reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

10 ianuarie 2006.