ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5116/2012

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5116/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin

acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului București, la data de 1 aprilie

2010, reclamantele M.M. și N.E. au chemat în judecată pe pârâtul Statul Român,

prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitând obligarea acestuia la plata

sumei de 550.000 RON, reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit

ca urmare a măsurilor administrative cu caracter politic luate asupra mamei

lor, de dislocare din localitatea Șandra, jud. Timiș, și stabilire de domiciliu

obligatoriu în satul Fundata, comuna Perieți, județul Ialomița, în perioada 18

iunie 1951 - 27 iulie 1955.

În motivarea acțiunii, reclamantele au arătat

că măsura administrativă vizează pe mama lor și a fost luată la data de 18

iunie 1951, prin Decizia M.A.I. nr. 200.

Prin Sentința civilă nr. 1400 din 3 noiembrie

2010, Tribunalul București, secția a V-a civilă, a admis în parte acțiunea și a

obligat pe pârât să plătească reclamantelor câte 2.500 euro în echivalent RON

la cursul BNR din ziua plății, reprezentând prejudiciul moral suferit prin

măsura administrativă cu caracter politic aplicată autoarei acestora.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut

că reclamantele sunt fiicele defunctei F.V., care a fost dislocată la data de

18 august 1951, în baza Deciziei M.A.I. nr. 200/1951, fixându-i-se domiciliul

obligatoriu în satul Fundata, comuna Perieți, județul Ialomița, prin Decizia

nr. 6100/1955 fiind ridicate interdicțiile domiciliare.

S-a mai reținut că autoarea reclamantelor nu

a beneficiat de drepturile prevăzute de Decretul-lege nr. 118/1990.

Tribunalul a apreciat că prin măsura

administrativă dispusă, autoarei reclamantelor i s-a cauzat un prejudiciu

moral, fiindu-i încălcate dreptul personal nepatrimonial la libertate și

dreptul la viață familială, care au afectat acele atribute ale persoanei care

influențează relațiile sociale - onoare, reputație - precum și cele care se

situează în domeniul afectiv al vieții umane - relațiile cu apropiații,

colegii, imposibilitatea alegerii libere a unui loc de muncă, privațiunile

aferente.

La stabilirea întinderii despăgubirilor,

instanța de fond a avut în vedere consecințele negative suferite, pe plan fizic

și psihic, importanța valorilor morale lezate, perioada de timp pentru care s-a

dispus măsura administrativă, perioada îndelungată scursă de la luarea măsurii

și până la formularea prezentei cereri și, dând eficiență criteriului unei

satisfacții suficiente și echitabile, l-a obligat pe pârât la plata către

reclamante a câte 2.500 euro în echivalent RON la cursul BNR din ziua plății.

Împotriva hotărârii tribunalului au declarat

apel reclamantele, pârâtul și Ministerul Public - Parchetul de pe lângă

Tribunalul București.

Curtea de Apel București, secția a IV-a

civilă, prin Decizia nr. 610 A din 10 iunie 2011, a respins apelurile ca

nefondate.

Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a

reținut, în esență, că dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr.

221/2009 au fost declarate neconstituționale prin Decizia nr. 1358/2010, dar că

această decizie nu își produce efectele în cauză.

Invocând jurisprudența Curții Europene a

Drepturilor Omului, instanța de apel a arătat că aplicarea Deciziei nr.

1358/2010 a Curții Constituționale ar fi de natură să ducă la încălcarea

pactelor și tratatelor privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care

România este parte.

Reclamantele se află în situația de a avea o

hotărâre de admitere pronunțată de prima instanță într-un litigiu declanșat

anterior intervenirii deciziei Curții Constituționale, motiv pentru care le

sunt aplicabile dispozițiile legale de la momentul învestirii instanței.

Dând eficiență criteriului unei satisfacții

suficiente și echitabile, instanța de apel a găsit justificată suma acordată de

tribunal cu titlu de prejudiciu moral, apreciind că este suficientă pentru a

oferi o reparație pentru atingerea adusă onoarei, reputației și persoanei, atât

în ceea ce privește viața sa privată, cât și cea socială.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs

pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, și Ministerul Public

- Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, în temeiul dispoz. art. 304

pct. 9 C. proc. civ.

Prin criticile formulate, ambii recurenți au

invocat lipsa de temei legal a cererii de acordare de daune morale, ca urmare a

declarării neconstituționalității art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr.

221/2009 prin Decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curții Constituționale,

susținând că prin menținerea soluției tribunalului, instanța de apel a

pronunțat o hotărâre cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 147 alin. (1) și

(4) din Constituție, art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, art. 6 din

Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional

la Convenție.

În subsidiar, recurentul-pârât a criticat

decizia instanței de apel sub aspectul întinderii daunelor morale acordate

reclamantului, susținând că o aplicare corectă a criteriilor de evaluare a

prejudiciului moral ar fi condus la o sumă mai mică decât cea stabilită.

Analizând decizia atacată în raport de

criticile comune referitoare la lipsa de temei juridic a cererii de acordare a

daunelor morale, ca efect al declarării neconstituționalității art. 5 alin. (1)

lit. a) din Legea nr. 221/2009, Înalta Curte constată că recursurile sunt

fondate, pentru următoarele considerente:

Problema de drept care se pune în speță este

dacă art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 mai poate fi aplicată în

cauză, în condițiile în care a fost declarat neconstituțional, printr-un

control a posteriori de constituționalitate, prin Decizia Curții

Constituționale nr. 1358 din 21 octombrie 2010, publicată în M. Of. nr.

761/15.11.2010.

Așa cum susțin și recurenții, această

problemă de drept a fost dezlegată greșit de către instanța de apel, care a

reținut că Decizia Curții Constituționale nr. 1358/2010, publicată în Monitorul

Oficial în timp ce procesul era în curs de judecată în faza procesuală a

apelului, nu produce efecte în cauză.

Cu privire la efectele Deciziei Curții

Constituționale nr. 1358/2010 asupra proceselor în curs de judecată s-a

pronunțat Înalta Curte în recurs în interesul legii, prin Decizia nr. 12 din 19

septembrie 2011, publicată în M. Of. nr. 789/07.11.2011, stabilindu-se că,

urmare a acestei decizii a Curții Constituționale, dispozițiile art. 5 alin.

(1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 și-au încetat efectele și nu mai pot

constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data

publicării deciziei instanței de contencios constituțional în Monitorul

Oficial.

Conform art. 330

7

alin. (4) C.

proc. civ., dezlegarea dată problemelor de drept judecate în recurs în

interesul legii este obligatorie pentru instanțe de la data publicării deciziei

în Monitorul Oficial, așa încât, în raport de decizia în interesul legii

sus-menționată, se impune schimbarea soluției din hotărârea recurată pe

aspectul cererii privind daunele morale, pentru argumentele reținute de instanța

supremă în soluționarea recursului în interesul legii.

Astfel, potrivit art. 147 alin. (1) din

Constituție, dispozițiile din legile în vigoare constatate ca fiind

neconstituționale își încetează efectele la 45 de zile de la publicarea

deciziei Curții Constituționale, dacă în acest interval Parlamentul nu pune de

acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile legii fundamentale, pe

durata acestui termen respectivele dispoziții fiind suspendate de drept.

La alin. (4) al articolului menționat se prevede

că deciziile Curții Constituționale, de la data publicării în Monitorul Oficial

al României, sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor,

aceleași dispoziții regăsindu-se și în textul cuprins la art. 31 din Legea nr.

47/1992 referitoare la organizarea și funcționarea Curții Constituționale, cu

modificările și completările ulterioare.

Față de această reglementare, constituțională

și legală, s-a pus problema dacă declararea neconstituționalității unui text de

lege prin decizie a Curții Constituționale, care produce efecte pentru viitor

și erga omnes, se aplică și acțiunilor în curs sau numai situației celor care

nu au formulat încă o cerere în acest sens.

Această problemă de drept a fost dezlegată

prin Decizia în interesul legii nr. 12 din 19 septembrie 2011, în sensul că

Decizia nr. 1358/2010 a Curții Constituționale produce efecte juridice asupra

proceselor în curs de judecată la data publicării acesteia în Monitorul

Oficial, cu excepția situației în care la această dată era deja pronunțată o

hotărâre definitivă.

Cu alte cuvinte, urmare a Deciziei nr.

1358/2010 a Curții Constituționale, dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza

I din Legea nr. 221/2009 și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei

juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziei

instanței de contencios constituțional în Monitorul Oficial.

Or, în speță, la data publicării în M. Of.

nr. 761/15.11.2010 a Deciziei Curții Constituționale nr. 1358/2010, nu se

pronunțase în apel decizia atacată, cauza nefiind așadar soluționată definitiv

la data publicării respectivei decizii.

Nu se poate spune deci că fiind promovată

acțiunea la un moment la care era în vigoare art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea

nr. 221/2009, aceasta ar presupune ca efectele textului de lege să se întindă

pe toată durata desfășurării procedurii judiciare, întrucât nu suntem în

prezența unui act juridic convențional, ale cărui efecte să fie guvernate după

regula tempus regit actum.

Dimpotrivă, este vorba despre o situație

juridică obiectivă și legală, în desfășurare, căreia îi este incident noul

cadru normativ creat prin declararea neconstituționalității, ivit înaintea

definitivării sale.

Cum norma tranzitorie cuprinsă la art. 147

alin. (4) din Constituție este una imperativă de ordine publică, aplicarea ei

generală și imediată nu poate fi tăgăduită, deoarece altfel ar însemna ca un

act neconstituțional să continue să producă efecte juridice, ca și când nu ar

fi apărut niciun element nou în ordinea juridică, ceea ce Constituția refuză în

mod categoric.

Pe de altă parte, împrejurarea că deciziile

Curții Constituționale produc efecte numai pentru viitor dă expresie unui alt

principiu constituțional, acela al neretroactivității, ceea ce înseamnă că nu

se poate aduce atingere unor drepturi definitiv câștigate sau situațiilor

juridice deja constituite.

În speță, nu există însă un drept definitiv

câștigat, iar reclamantele nu erau titularele unui "bun” susceptibil de

protecție în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană

a Drepturilor Omului, cum greșit a reținut instanța de apel, câtă vreme la data

publicării Deciziei Curții Constituționale nr. 1358/2010 nu exista o hotărâre

definitivă, care să îi fi confirmat dreptul.

Concluzionând, prin intervenția instanței de

contencios constituțional, urmare a sesizării acesteia cu o excepție de

neconstituționalitate, s-a dat eficiență unui mecanism normal într-un stat

democratic, realizându-se controlul a posteriori de constituționalitate.

De aceea, nu se poate susține că prin constatarea

neconstituționalității textului de lege și lipsirea lui de efecte erga omnes și

ex nunc ar fi afectat procesul echitabil, pentru că acesta nu se poate

desfășura făcând abstracție de cadrul normativ legal constituțional, ale cărui

limite au fost determinate în respectul preeminenței dreptului, al coerenței și

al stabilității juridice.

Dreptul de acces la tribunal și protecția

oferită de art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului nu

înseamnă recunoașterea unui drept care nu mai are niciun fel de legitimitate în

ordinea juridică internă.

Atunci când intervine controlul de

constituționalitate declanșat la cererea uneia din părțile procesului nu se

poate susține că este afectată acea componentă a procedurii echitabile legate

de predictibilitatea normei (cealaltă parte ar fi surprinsă pentru că nu putea

anticipa dispariția temeiului juridic al pretențiilor sale), pentru că asupra

normei nu a acționat în mod discreționar emitentul actului.

O interpretare în sens contrar ar însemna, în

fapt, suprimarea controlului de constituționalitate și, ceea ce este gândit ca

un mecanism democratic, de reglare a viciilor unor acte normative, să fie

astfel înlăturat. Continuând să aplice o normă de drept inexistentă din punct

de vedere juridic (ale cărei efecte au încetat), judecătorul nu mai este

cantonat în exercițiul funcției sale, ci și-o depășește, arogându-și puteri pe

care nici dreptul intern și nici normele convenționale europene nu i le

legitimează.

Față de considerentele reținute, prin

raportare la Decizia în interesul legii nr. 12/2011 a Înaltei Curți de Casație

și Justiție, urmează a se constata că, în mod nelegal, curtea de apel și-a

întemeiat soluția privind acordarea daunelor morale pe un text de lege declarat

neconstituțional printr-o decizie a instanței de contencios constituțional,

publicată anterior soluționării definitive a litigiului.

Criticile formulate de recurenți pe acest

aspect sunt, așadar, fondate și fac aplicabil cazul de modificare prevăzut de

art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Cât privește criticile subsidiare formulate

de recurentul-pârât pe aspectul cuantumului daunelor morale, acestea au devenit

inutil de analizat în condițiile în care s-a reținut că nu mai există temei

legal pentru acordarea în cauză a daunelor morale.

În concluzie, raportat la criticile privind

inexistența temeiului juridic al cererii de acordare de daune morale,

recursurile declarate de pârât și de Ministerul Public vor fi admise, și

conform art. 312 alin. (1) - (3) cu referire la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta

Curte va modifica în parte decizia recurată, în sensul admiterii apelurilor

pârâtului și Ministerului Public și va schimba în tot sentința tribunalului, în

sensul respingerii, ca neîntemeiată, a cererii reclamantelor.

Celelalte dispoziții ale deciziei recurate,

referitoare la respingerea apelului reclamantelor, vor fi menținute.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de pârâtul

Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de Direcția

Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București și de Ministerul Public

- Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, împotriva Deciziei nr. 610A

din 10 iunie 2011 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Modifică în parte decizia recurată, în sensul

că:

Admite apelurile declarate de pârâtul Statul

Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de Direcția Generală a

Finanțelor Publice a Municipiului București și de Ministerul Public - Parchetul

de pe lângă Tribunalul București împotriva Sentinței nr. 1400 din 3 noiembrie

2010 a Tribunalului București, secția a V-a civilă și, în consecință:

Schimbă în tot sentința apelată și respinge

ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanții M.M. și N.E.

Menține celelalte dispoziții ale deciziei.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 29

iunie 2012.

Procesat

de GGC - AZ