Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 29.06.2012
admis

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5116/2012

HOTĂRÂRE
29.06.2012
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5116/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului București, la data de 1 aprilie 2010, reclamantele M.M. și N.E. au chemat în judecată pe pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitând obligarea acestuia la plata sumei de 550.000 RON, reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit ca urmare a măsurilor administrative cu caracter politic luate asupra mamei lor, de dislocare din localitatea Șandra, jud. Timiș, și stabilire de domiciliu obligatoriu în satul Fundata, comuna Perieți, județul Ialomița, în perioada 18 iunie 1951 - 27 iulie 1955. În motivarea acțiunii, reclamantele au arătat că măsura administrativă vizează pe mama lor și a fost luată la data de 18 iunie 1951, prin Decizia M.A.I.

nr. 200. Prin Sentința civilă nr. 1400 din 3 noiembrie 2010, Tribunalul București, secția a V-a civilă, a admis în parte acțiunea și a obligat pe pârât să plătească reclamantelor câte 2.500 euro în echivalent RON la cursul BNR din ziua plății, reprezentând prejudiciul moral suferit prin măsura administrativă cu caracter politic aplicată autoarei acestora. Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că reclamantele sunt fiicele defunctei F.V., care a fost dislocată la data de 18 august 1951, în baza Deciziei M.A.I. nr. 200/1951, fixându-i-se domiciliul obligatoriu în satul Fundata, comuna Perieți, județul Ialomița, prin Decizia nr. 6100/1955 fiind ridicate interdicțiile domiciliare. S-a mai reținut că autoarea reclamantelor nu a beneficiat de drepturile prevăzute de Decretul-lege nr. 118/1990.

Tribunalul a apreciat că prin măsura administrativă dispusă, autoarei reclamantelor i s-a cauzat un prejudiciu moral, fiindu-i încălcate dreptul personal nepatrimonial la libertate și dreptul la viață familială, care au afectat acele atribute ale persoanei care influențează relațiile sociale - onoare, reputație - precum și cele care se situează în domeniul afectiv al vieții umane - relațiile cu apropiații, colegii, imposibilitatea alegerii libere a unui loc de muncă, privațiunile aferente.

La stabilirea întinderii despăgubirilor, instanța de fond a avut în vedere consecințele negative suferite, pe plan fizic și psihic, importanța valorilor morale lezate, perioada de timp pentru care s-a dispus măsura administrativă, perioada îndelungată scursă de la luarea măsurii și până la formularea prezentei cereri și, dând eficiență criteriului unei satisfacții suficiente și echitabile, l-a obligat pe pârât la plata către reclamante a câte 2.500 euro în echivalent RON la cursul BNR din ziua plății. Împotriva hotărârii tribunalului au declarat apel reclamantele, pârâtul și Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul București. Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, prin Decizia nr. 610 A din 10 iunie 2011, a respins apelurile ca nefondate.

Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut, în esență, că dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 au fost declarate neconstituționale prin Decizia nr. 1358/2010, dar că această decizie nu își produce efectele în cauză. Invocând jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, instanța de apel a arătat că aplicarea Deciziei nr. 1358/2010 a Curții Constituționale ar fi de natură să ducă la încălcarea pactelor și tratatelor privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte. Reclamantele se află în situația de a avea o hotărâre de admitere pronunțată de prima instanță într-un litigiu declanșat anterior intervenirii deciziei Curții Constituționale, motiv pentru care le sunt aplicabile dispozițiile legale de la momentul învestirii instanței.

Dând eficiență criteriului unei satisfacții suficiente și echitabile, instanța de apel a găsit justificată suma acordată de tribunal cu titlu de prejudiciu moral, apreciind că este suficientă pentru a oferi o reparație pentru atingerea adusă onoarei, reputației și persoanei, atât în ceea ce privește viața sa privată, cât și cea socială. Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, și Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, în temeiul dispoz. art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Prin criticile formulate, ambii recurenți au invocat lipsa de temei legal a cererii de acordare de daune morale, ca urmare a declarării neconstituționalității art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 prin Decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curții Constituționale, susținând că prin menținerea soluției tribunalului, instanța de apel a pronunțat o hotărâre cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 147 alin. (1) și (4) din Constituție, art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție. În subsidiar, recurentul-pârât a criticat decizia instanței de apel sub aspectul întinderii daunelor morale acordate reclamantului, susținând că o aplicare corectă a criteriilor de evaluare a prejudiciului moral ar fi condus la o sumă mai mică decât cea stabilită.

Analizând decizia atacată în raport de criticile comune referitoare la lipsa de temei juridic a cererii de acordare a daunelor morale, ca efect al declarării neconstituționalității art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, Înalta Curte constată că recursurile sunt fondate, pentru următoarele considerente: Problema de drept care se pune în speță este dacă art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 mai poate fi aplicată în cauză, în condițiile în care a fost declarat neconstituțional, printr-un control a posteriori de constituționalitate, prin Decizia Curții Constituționale nr. 1358 din 21 octombrie 2010, publicată în M. Of. nr. 761/15.11.2010. Așa cum susțin și recurenții, această problemă de drept a fost dezlegată greșit de către instanța de apel, care a reținut că Decizia Curții Constituționale nr. 1358/2010, publicată în Monitorul Oficial în timp ce procesul era în curs de judecată în faza procesuală a apelului, nu produce efecte în cauză.

Cu privire la efectele Deciziei Curții Constituționale nr. 1358/2010 asupra proceselor în curs de judecată s-a pronunțat Înalta Curte în recurs în interesul legii, prin Decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011, publicată în M. Of. nr. 789/07.11.2011, stabilindu-se că, urmare a acestei decizii a Curții Constituționale, dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziei instanței de contencios constituțional în Monitorul Oficial. Conform art. 330 7 alin. (4) C. proc.

civ., dezlegarea dată problemelor de drept judecate în recurs în interesul legii este obligatorie pentru instanțe de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial, așa încât, în raport de decizia în interesul legii sus-menționată, se impune schimbarea soluției din hotărârea recurată pe aspectul cererii privind daunele morale, pentru argumentele reținute de instanța supremă în soluționarea recursului în interesul legii. Astfel, potrivit art. 147 alin. (1) din Constituție, dispozițiile din legile în vigoare constatate ca fiind neconstituționale își încetează efectele la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale, dacă în acest interval Parlamentul nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile legii fundamentale, pe durata acestui termen respectivele dispoziții fiind suspendate de drept.

La alin. (4) al articolului menționat se prevede că deciziile Curții Constituționale, de la data publicării în Monitorul Oficial al României, sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor, aceleași dispoziții regăsindu-se și în textul cuprins la art. 31 din Legea nr. 47/1992 referitoare la organizarea și funcționarea Curții Constituționale, cu modificările și completările ulterioare. Față de această reglementare, constituțională și legală, s-a pus problema dacă declararea neconstituționalității unui text de lege prin decizie a Curții Constituționale, care produce efecte pentru viitor și erga omnes, se aplică și acțiunilor în curs sau numai situației celor care nu au formulat încă o cerere în acest sens.

Această problemă de drept a fost dezlegată prin Decizia în interesul legii nr. 12 din 19 septembrie 2011, în sensul că Decizia nr. 1358/2010 a Curții Constituționale produce efecte juridice asupra proceselor în curs de judecată la data publicării acesteia în Monitorul Oficial, cu excepția situației în care la această dată era deja pronunțată o hotărâre definitivă. Cu alte cuvinte, urmare a Deciziei nr. 1358/2010 a Curții Constituționale, dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziei instanței de contencios constituțional în Monitorul Oficial. Or, în speță, la data publicării în M. Of.

nr. 761/15.11.2010 a Deciziei Curții Constituționale nr. 1358/2010, nu se pronunțase în apel decizia atacată, cauza nefiind așadar soluționată definitiv la data publicării respectivei decizii. Nu se poate spune deci că fiind promovată acțiunea la un moment la care era în vigoare art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, aceasta ar presupune ca efectele textului de lege să se întindă pe toată durata desfășurării procedurii judiciare, întrucât nu suntem în prezența unui act juridic convențional, ale cărui efecte să fie guvernate după regula tempus regit actum. Dimpotrivă, este vorba despre o situație juridică obiectivă și legală, în desfășurare, căreia îi este incident noul cadru normativ creat prin declararea neconstituționalității, ivit înaintea definitivării sale.

Cum norma tranzitorie cuprinsă la art. 147 alin. (4) din Constituție este una imperativă de ordine publică, aplicarea ei generală și imediată nu poate fi tăgăduită, deoarece altfel ar însemna ca un act neconstituțional să continue să producă efecte juridice, ca și când nu ar fi apărut niciun element nou în ordinea juridică, ceea ce Constituția refuză în mod categoric. Pe de altă parte, împrejurarea că deciziile Curții Constituționale produc efecte numai pentru viitor dă expresie unui alt principiu constituțional, acela al neretroactivității, ceea ce înseamnă că nu se poate aduce atingere unor drepturi definitiv câștigate sau situațiilor juridice deja constituite.

În speță, nu există însă un drept definitiv câștigat, iar reclamantele nu erau titularele unui "bun” susceptibil de protecție în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, cum greșit a reținut instanța de apel, câtă vreme la data publicării Deciziei Curții Constituționale nr. 1358/2010 nu exista o hotărâre definitivă, care să îi fi confirmat dreptul. Concluzionând, prin intervenția instanței de contencios constituțional, urmare a sesizării acesteia cu o excepție de neconstituționalitate, s-a dat eficiență unui mecanism normal într-un stat democratic, realizându-se controlul a posteriori de constituționalitate.

De aceea, nu se poate susține că prin constatarea neconstituționalității textului de lege și lipsirea lui de efecte erga omnes și ex nunc ar fi afectat procesul echitabil, pentru că acesta nu se poate desfășura făcând abstracție de cadrul normativ legal constituțional, ale cărui limite au fost determinate în respectul preeminenței dreptului, al coerenței și al stabilității juridice. Dreptul de acces la tribunal și protecția oferită de art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului nu înseamnă recunoașterea unui drept care nu mai are niciun fel de legitimitate în ordinea juridică internă.

Atunci când intervine controlul de constituționalitate declanșat la cererea uneia din părțile procesului nu se poate susține că este afectată acea componentă a procedurii echitabile legate de predictibilitatea normei (cealaltă parte ar fi surprinsă pentru că nu putea anticipa dispariția temeiului juridic al pretențiilor sale), pentru că asupra normei nu a acționat în mod discreționar emitentul actului. O interpretare în sens contrar ar însemna, în fapt, suprimarea controlului de constituționalitate și, ceea ce este gândit ca un mecanism democratic, de reglare a viciilor unor acte normative, să fie astfel înlăturat. Continuând să aplice o normă de drept inexistentă din punct de vedere juridic (ale cărei efecte au încetat), judecătorul nu mai este cantonat în exercițiul funcției sale, ci și-o depășește, arogându-și puteri pe care nici dreptul intern și nici normele convenționale europene nu i le legitimează.

Față de considerentele reținute, prin raportare la Decizia în interesul legii nr. 12/2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, urmează a se constata că, în mod nelegal, curtea de apel și-a întemeiat soluția privind acordarea daunelor morale pe un text de lege declarat neconstituțional printr-o decizie a instanței de contencios constituțional, publicată anterior soluționării definitive a litigiului. Criticile formulate de recurenți pe acest aspect sunt, așadar, fondate și fac aplicabil cazul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Cât privește criticile subsidiare formulate de recurentul-pârât pe aspectul cuantumului daunelor morale, acestea au devenit inutil de analizat în condițiile în care s-a reținut că nu mai există temei legal pentru acordarea în cauză a daunelor morale.

În concluzie, raportat la criticile privind inexistența temeiului juridic al cererii de acordare de daune morale, recursurile declarate de pârât și de Ministerul Public vor fi admise, și conform art. 312 alin. (1) - (3) cu referire la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte va modifica în parte decizia recurată, în sensul admiterii apelurilor pârâtului și Ministerului Public și va schimba în tot sentința tribunalului, în sensul respingerii, ca neîntemeiată, a cererii reclamantelor. Celelalte dispoziții ale deciziei recurate, referitoare la respingerea apelului reclamantelor, vor fi menținute.

D E C I D E Admite recursurile declarate de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București și de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, împotriva Deciziei nr. 610A din 10 iunie 2011 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Modifică în parte decizia recurată, în sensul că: Admite apelurile declarate de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București și de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul București împotriva Sentinței nr. 1400 din 3 noiembrie 2010 a Tribunalului București, secția a V-a civilă și, în consecință: Schimbă în tot sentința apelată și respinge ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanții M.M.

și N.E. Menține celelalte dispoziții ale deciziei. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 29 iunie 2012. Procesat de GGC - AZ

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2012-03-29
0,97
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1816/2012
Ședința publică de la 29 martie 2012 Asupra recursului de față; Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Reclamanta M.M. prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă, a solicit
ÎCCJ 2012-05-17
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3420/2012
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Ialomița, la data de 12 octombrie 2010, reclamantul V.S.R. a chemat în judecată pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezent
ÎCCJ 2012-06-15
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4557/2012
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 4 februarie 2010 pe rolul Tribunalul Ialomița, reclamanta S.Z. a solicitat, în contradictoriu cu Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, acordarea d
ÎCCJ 2012-02-07
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 719/2012
Asupra recursului civil de față; Prin cererea înregistrată la Tribunalul Ialomița la 16 septembrie 2009, reclamanta V.L. a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitând obligarea acesteia la plata
ÎCCJ 2012-06-29
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5073/2012
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele: Reclamanta I.F. a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice solicitând să fie obligat acesta la plata sumei de 250.000 euro reprezentând prej
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă