ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5046/2012

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5046/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra cauzei civile

de față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul

Tribunalului Hunedoara, la data de 24 noiembrie 2009, reclamanta D.S.V.S.A. a

chemat în judecată pe pârâta SC R.S.I. SRL București, solicitând obligarea

acesteia la plata sumei de 1.728.251,9 RON reprezentând despăgubiri pentru

prejudiciul creat ca urmare a exercitării abuzive a drepturilor sale

procedurale.

În motivarea acțiunii

reclamanta a arătat, în esență, că a fost nominalizată în Anexa 1 la Fișa

Tehnică pentru Măsura 1.2. - Laboratoarele Instituțiilor Publice prevăzute

pentru sprijin SAPARD din H.G. nr. 668/2005, încheind cu Agenția pentru

Dezvoltare Rurală și Pescuit contractul-cadru M 1.2 nr. 20101252200001/2006,

având ca obiect acordarea finanțării nerambursabile pentru punerea în aplicare

a Proiectului "Îmbunătățirea Structurilor în vederea realizării controlului

de calitate veterinar și fitosanitar pentru calitatea produselor alimentare și

pentru protecția consumatorilor", în valoare de 5.839.945 RON, contract

prelungit prin Actul adițional din 1 octombrie 2009, până la 06 noiembrie 2009.

În vederea

achiziționării ultimei tranșe de aparatură de laborator, a publicat în SEAP

anunțul de participare nr. 81901 din 10 iulie 2009 a licitației deschise în

scopul "dotării cu aparatură de laborator pentru pregătirea și păstrarea

probelor analize fizico-chimice și microbiologice și consumabile conform

specificațiilor tehnice pentru calitatea produselor alimentare și pentru

protecția consumatorului", având drept criteriu de atribuire prețul cel

mai scăzut, cu respectarea specificațiilor minime solicitate, de la data de

deschidere a ofertelor, 24 august 2009, ora 11,00.

Reclamanta a mai

arătat că pârâta a introdus contestația nr. 44 din 18 august 2009, la C.N.S.C.,

prin care a criticat întreaga documentație de atribuire, deci toate cele 24 de

loturi care fac obiectul acestei documentații, deși nu a depus oferte pentru

loturile 9, 10, 14, 21, 22, 23, asupra cărora s-a arătat interesată inițial,

solicitând prin Adresa din 10 august 2009, clarificări privind specificațiile

tehnice ale aparaturii. Reclamanta a considerat că, prin contestația formulată

cu depășirea termenului legal de 10 zile (prevăzut de O.U.G. nr. 34/2006),

pârâta a perturbat finalizarea procedurii privind achiziționarea aparaturii din

fonduri SAPARD, care, potrivit contractului și actului adițional la acesta, avea

termen limită pentru depunerea dosarului de plată la 06 noiembrie 2009, ceea ce

a condus la nealocarea fondurilor pentru achiziționarea aparaturii, în valoare

de 1.728.251,9 RON.

Reclamanta a adăugat

că exercițiul abuziv și cu rea-credință a drepturilor procedurale de către

pârâtă a constat nu numai în aceea că a formulat contestație după 32 de zile de

la data publicării anunțului de licitație (împrejurare ce a determinat C.N.S.C.

să pronunțe o hotărâre de respingere a acesteia pe excepția de tardivitate), dar

și faptul de a fi formulat plângere la această decizie, soluționată prin

respingerea ei, de către Curtea de Apel Alba Iulia.

Sumele necesare

aparaturii nu au mai putut fi decontate prin Programul SAPARD, întrucât

contestația formulată de pârâtă a condus la suspendarea încheierii contractelor

de atribuire, determinând reclamanta ca, în temeiul art. 209 alin. (1) lit. d)

din O.U.G. nr. 34/2009, să anuleze procedura de achiziție a aparaturii de

laborator din fondurile SAPARD - Măsura 1.2 și, implicit să piardă finanțarea

proiectului contractat, cu riscul de a pierde și finanțarea ce-i fusese deja

acordată, de 5.839.945 RON, precum și de a fi acționată în judecată de

ofertanții câștigători, în cazul în care nu mai încheie contractele de

achiziție publică.

În drept reclamanta a

invocat prevederile art. 998 - 999 C. civ., art. 10 alin. (8) și art. 723 alin.

(2) C. proc. civ., coroborate cu O.U.G. nr. 34/2009 cu modificările și

completările ulterioare.

Prin Sentința civilă

nr. 348 din 17 noiembrie 2010 Tribunalul Hunedoara a admis acțiunea și a

obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 1.728.251.9 RON, cu titlul de

despăgubiri. Nu s-au acordat cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța

această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:

Ca parteneră a Agenției

de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit, reclamanta a inițiat procedura de

licitație în scopul atribuirii contractului privind "dotarea cu aparatură

de laborator din fonduri SAPARD Măsura 1.2", prin publicarea anunțului de

participare în SEAP, stabilind totodată, ca limită pentru depunerea ofertelor,

data de 24 august 2009, ora 10,00 și drept criterii de atribuire prețul cel mai

scăzut, cu respectarea specificațiilor minime.

Împotriva

documentației de atribuire, pârâta a depus la 18 august 2009 contestația nr. 44

din 18 august 2009 la C.N.S.C., solicitând obligarea autorității contractante

să modifice documentația tehnică, astfel încât să permită participarea la

procedura de atribuire a tuturor producătorilor care pot îndeplini criteriile

pretinse, indiferent de soluțiile tehnice adoptate.

Contestația a suferit

mai multe completări, iar prin Decizia nr. 4720/C9/5145/5837/5959 din 16

septembrie 2009, C.N.S.C., ca autoritate abilitată, a respins această

contestație pe excepția tardivității, reținând depășirea termenului prevăzut de

art. 256 din 2 alin. (1) lit. a) și alin. (2) din O.U.G. nr. 34/2006.

Plângerea la această

decizie s-a soluționat de către Curtea de Apel Alba Iulia, în sensul

respingerii ei, prin Decizia nr. 1150/CA/2009.

Prin acțiune, reclamanta

impută societății pârâte faptul că, prin exercițiul abuziv al drepturilor sale

procedurale, i-a creat perturbări în derularea procedurii de achiziție, a

determinat-o să piardă finanțarea SAPARD și, implicit, să anuleze procedura de

atribuire a contractelor cu societățile câștigătoare pe care le-a expus unei

situații de risc financiar.

În ceea ce privește

incidența art. 998 - 999 C. civ., prima instanță a reținut că antrenarea

răspunderii civile delictuale și respectiv acordarea de despăgubiri este

condiționată de îndeplinirea cumulativă a unor condiții, după cum urmează:

existența unui fapt ilicit, adică a unui fapt care să nu constituie din partea

autorului îndeplinirea unei obligații legale sau exercițiul corect a unui drept

subiectiv; acest fapt să poată fi imputat autorului, astfel încât acestuia să i

se poată reproșa cel puțin o greșeală în cauzarea prejudiciului, fiind,

totodată, esențial, ca prejudiciu material sau moral să fie consecința faptului

ilicit, imputabil autorului, a greșelii, imprudenței, neglijenței sau modului

intenționat în care a comis fapta.

Instanța a mai

reținut, ca regulă, că drepturile subiective trebuie exercitate în acord cu

legea, cu morala și de bună-credință, în caz contrar, autorul fiind pasibil de

o responsabilitate civilă pecuniară, indiferent dacă uzajul abuziv îmbracă

forma culpei ori a relei-intenții sau constituie doar o neglijență ori

imprudență sau este rezultatul unei greșeli ori abstențiuni.

În fine, s-a

apreciat, tot în aplicarea teoriei abuzului de drept, că există un asemenea

uzaj abuziv când exercitarea dreptului se face anormal, cu vădită intenție de a

păgubi pe cineva sau într-un mod care denotă o conduită lipsită de orice măsuri

de precauție pe care le-ar fi luat orice om atent și diligent. Că, sub acest

aspect, jurisprudența tradițională, în varii cazuri, în aplicarea teoriei

abuzului de drept, a considerat că există un asemenea uzaj abuziv, când autorul

a exercitat dreptul său legitim din pură răutate sau cu rea-credință sau chiar

dintr-o eroare grosieră.

Instanța de fond a

mai reținut că art. 998 - 999 C. civ. nu fac distincție între daunele morale

ori daunele materiale sub aspectul dovedirii lor și că, în speță, cuantumul

despăgubirilor pretinse nu a fost contestat și reprezintă valoarea finanțării pierdută

efectiv ca rezultat al demersului procedural întreprins de pârâtă, fiind

reclamat ca pagubă produsă efectiv prin actul de abuz.

Raportat la cele

arătate, instanța a apreciat că pârâta, în lipsa oricărui interes, fără să

reclame crearea unui prejudiciu ori lezarea vreunui drept și fără să justifice

vreo calitate în licitația ce s-a anunțat pentru data de 24 august 2009, ora

11.00, având cunoștință asupra consecințelor demersului său procedural,

adresând la data de 18 august 2009 C.N.S.C., contestația înregistrată sub nr.

44, a comis un abuz de drept. Elocvent, și în sprijinul acestei concluzii, a

fost apreciat faptul că pârâta, prin demersul său procedural, nu viza aspecte

de fond ori de legalitate a procedurii, ci documentația tehnică, respectiv specificațiile

explicitând parametrii calitativi și funcționali ai aparaturii de laborator ce

se licita, mai exact caietul de sarcini Anexa II.

În plus, contestația

inițială a suferit completări succesive de 4 ori pe parcursul soluționării ei,

iar decizia de respingere a acesteia, pe motiv de tardivitate, a fost atacată

de pârâtă cu plângere, în condițiile art. 281 și următoarele din O.U.G. nr.

34/2006.

Ca atare, s-a

apreciat că între demersul procedural exercitat de pârâta în cauză, prin

formularea contestației cu tergiversarea soluționării acesteia și pierderea

efectivă a finanțării de către reclamantă, prin fonduri SAPARD, există o

relație de cauzalitate directă, după cum există o astfel de relație și între

răspunsul APDRP din 29 octombrie 2009 și Decizia nr. 160/2009 de anulare a

procedurii de atribuire a contractelor de achiziție publică a aparaturii de

laborator din fonduri SAPARD Măsura 1.2.

Așadar, apreciind că

pârâta este în culpă pentru exercițiul abuziv al drepturilor procesuale și

văzând că nu s-a contestat cuantumul sumei pretinse cu titlul de despăgubiri,

instanța a admis acțiunea reclamantei astfel cum a fost formulată.

Împotriva acestei

sentințe a declarat apel pârâta criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie.

În expunerea

criticilor apelanta a susținut următoarele:

Hotărârea este

nelegală întrucât se face o confuzie între dispozițiile legale aplicabile.

Acțiunea promovată de reclamantă se întemeiază pe abuzul de drept procesual iar

instanța confundă instituția răspunderii pentru abuzul de drept procesual cu

instituția și condițiile răspunderii civile delictuale reglementate de art. 998

- 999 C. civ.

Abuzul de drept

procesual este reglementat de dispozițiile art. 723 C. proc. civ. Greșeala

făcută de instanță în abordarea abuzului de drept constă în asimilarea până la

confuzie a acesteia cu răspunderea civilă delictuală ale căror condiții nu erau

îndeplinite în speță.

Concluziile instanței

de fond referitoare la lipsa interesului, reclamarea vreunui prejudiciu sau

lezarea vreunui drept prin exercitarea contestației nr. 44 și comiterea

abuzului de drept de către pârâtă sunt fără fundament legal și suport material

probator. În speță nu există nicio dovadă care să înlăture prezumția

bunei-credințe. Contestația nr. 44 din 18 august 2009 s-a depus la C.N.S.C.

conform art. 255 din O.U.G. nr. 34/2006. Or, la C.N.S.C. au fost depuse în

aceeași cauză două contestații.

Din motive imputabile

reclamantei nu s-au încheiat contractele cu societățile câștigătoare, deoarece

în perioada 15 septembrie 2009 - 30 noiembrie 2009 nu a mai întreprins niciun

act de continuare a procedurii, deși erau îndrituiți legal să încheie contracte

de achiziție cu câștigătorul licitației.

Instanța de judecată

a încălcat normele de procedură privind audierea martorilor și timbrarea acțiunii.

Valoarea sumei solicitate și acordate de instanță este de 1.728.251,9 RON, deși

valoarea licitației este de 1.728.151,9 RON.

Prin Decizia nr. 130

din 3 iunie 2011, Curtea de Apel Alba Iulia, secția civilă, a admis apelul

pârâtei, a schimbat în tot sentința apelată și a respins acțiunea formulată de

reclamantă.

Instanța de apel a

reținut că reclamanta a învestit instanța de judecată cu o acțiune având ca

obiect obligarea pârâtei la despăgubiri pentru prejudiciul cauzat urmare a

exercitării abuzive a drepturilor procedurale, respectiv introducerea tardivă a

contestației nr. 44 din 18 august 2009 și atacarea deciziei C.N.S.C. în

instanță, având ca temei în drept art. 998 - 999 C. civ. și art. 723 alin. (2)

C. proc. civ.

Instanța de apel a

găsit întemeiată susținerea apelantei, în sensul că în cauză nu sunt

îndeplinite cerințele art. 723 C. proc. civ., deoarece nu s-a făcut dovada

exercitării drepturilor procedurale cu rea-credință.

În fapt, apelanta a

formulat contestația nr. 44 din 18 august 2009, cu 4 completări, la C.N.S.C.,

în temeiul dispozițiilor art. 255 din O.U.G. nr. 34/2006, împotriva

documentației de atribuire privind achiziția publică pentru "Dotarea cu

aparatură de laborator pentru pregătirea și păstrarea probelor, analize

fizico-chimice și microbiologice, accesorii și consumabile conform

specificațiilor tehnice pentru calitatea produselor alimentare și pentru

protecția consumatorului".

Prin Decizia nr.

4720/C9/5145/5837/5959 din 15 septembrie 2009 C.N.S.C. a admis excepția

tardivității contestației, invocată de D.S.V.S.A. a Județului Hunedoara. S-au

respins ca nefondate contestațiile formulate de SC A.M. SRL Cluj și SC C. SRL,

în contradictoriu cu D.S.V.S.A. a județului Hunedoara. S-a dispus continuarea

procedurii de atribuire în cauză.

În motivarea

deciziei, cu referire la contestația apelantei, s-a arătat că s-au solicitat

clarificări cu privire la documentația de atribuire prin Adresa din 10 august

2009, solicitări la care autoritatea contractantă a răspuns prin Adresa din 13

august 2009 cu privire la loturile 9, 10, 14, 21, 22, 23. De asemenea s-a

reținut împrejurarea că, în fapt, contestatoarea este nemulțumită de cerințele

documentației de atribuire, respectiv a caietului de sarcini. Or, potrivit art.

255

2

alin. (1) lit. a) și alin, (2) din O.U.G. nr. 34/2006, termenul

pentru sesizarea C.N.S.C. este de 10 zile. Solicitarea de clarificări la 32 de

zile de la data publicării în SEAP a condițiilor de participare din 10 iulie

2009 și a documentației de atribuire aferentă procedurii de atribuire în cauză,

respectiv prin Adresa din 10 august 2009, nu o repune pe contestatoare în

termenul de contestare a actului față de care aceasta solicită clarificare.

Împotriva acestei

decizii apelanta a formulat plângere în temeiul art. 255 din O.U.G. 32/2006 la

instanța competentă, plângere respinsă prin Decizia nr. 1150/CA/2009 a Curții

de Apel Alba Iulia.

Potrivit art. 57 din

Constituția României, cetățenii români, cetățenii străini și apatrizii trebuie

să-și exercite drepturile și libertățile constituționale cu bună credință fără

să încalce drepturile și libertățile celorlalți.

Conform dispozițiilor

art. 3 alin. (2) din Decretul nr. 31/1954, dreptul subiectiv civil trebuie

exercitat în limitele sale interne, adică numai potrivit scopului economic și

social în vederea căruia este recunoscut de lege.

În conformitate cu

dispozițiile art. 723 C. proc. civ., drepturile procedurale trebuie exercitate

cu bună-credință și potrivit scopului în vederea cărora au fost recunoscute de

lege. Partea care folosește aceste drepturi în chip abuziv răspunde pentru

paguba pricinuită.

Aceste texte legale

statuează principiul constituțional al exercitării drepturilor subiective cu

bună credință.

Astfel, și în materie

procedurală, singura limită a exercitării drepturilor procedurale o constituie

abuzul de drept.

Prin urmare, se poate

vorbi de abuz de drept procesual atunci când titularul acestuia, cu

rea-credință, îl deturnează de la finalitatea lui.

Structural, abuzul de

drept procesual este constituit din două elemente: un element subiectiv -

reaua-credință - și un element obiectiv - deturnarea dreptului de la

finalitatea sa legală.

Se impune precizarea

că simpla exercitare a dreptului constituțional al liberului acces la justiție

nu constituie prin ea însăși o faptă ilicită și nu poate conduce la obligarea

autorului la despăgubiri.

Pentru a caracteriza

exercitarea unui drept procesual ca abuziv este necesar a fi îndeplinite

următoarele cerințe: să existe un drept procesual civil - ceea ce presupune,

printre altele, respectarea limitelor externe ale drepturilor; autorul abuzului

să fie titularul dreptului procesual civil în cauză și să fie capabil să îl

exercite; dreptul să fie dirijat spre realizarea unui alt scop decât acela

pentru care a fost recunoscut de lege, adică titularul să își exercite dreptul

subiectiv civil în scopul de a vătăma pe altul, de a-l șicana; dreptul să fie

exercitat cu rea-credință.

În speță aceste

ultime două cerințe ale abuzului de drept nu sunt îndeplinite cum corect

susține apelanta.

În primul rând,

reclamanta, autoritatea contractantă, nu a făcut dovada exercitării drepturilor

procesuale prevăzute de lege, respectiv formularea contestației nr. 44/2009 de

către pârâtă în alt scop decât cel prevăzut de lege, respectiv în scopul de a

fi vătămată sau șicanată.

Apelanta-pârâtă a

exercitat dreptul la contestație prevăzut de art. 255 - 280 din O.U.G. nr.

34/2006 astfel cum era în vigoare la data organizării procedurii de licitație

deschisă.

Împotriva soluției

pronunțate de C.N.S.C. apelanta a formulat plângere în conformitate cu

prevederile art. 283 din O.U.G. nr. 34/2006.

Dreptul la

contestație a fost exercitat la 32 de zile de la publicarea anunțului de

licitație publică pe SEAP, însă în termen de 5 zile de la primirea răspunsului

autorității contractante la solicitarea de clarificări prin Adresa nr. 10093

din 13 august 2009.

Mai mult, apelanta a

formulat solicitarea de clarificări din 10 august 2009 în termenul prevăzut în

fișa de date a achiziției, termenul limită fiind 13 august 2009 ora limită

12,00.

Nefondat prima

instanță a reținut lipsa interesului pârâtei, care nu a reclamat un prejudiciu

și astfel a comis un abuz de drept prin exercitarea contestației nr. 44 din 18

august 2009.

Or, tocmai, interesul

apelantei constă în modificarea unor cerințe tehnice restrictive din caietul de

sarcini, solicitând acceptarea și a unei alternative care să-i dea

posibilitatea de a participa la procedura de atribuire de echipamente capabile

să îndeplinească criteriile de performanță, indiferent de particularitățile

constructive ale acestora.

În solicitarea de

clarificări, în contestație și în completările la contestație petenta a

susținut faptul că totalitatea specificațiilor tehnice solicitate prin caietul

de sarcini indica un singur producător.

În al doilea rând,

prezumția bunei-credințe nu a fost răsturnată de către reclamantă. În cauză nu

s-a făcut dovada relei-credințe a apelantei în exercitarea dreptului la

contestație și a dreptului de acces la instanță.

Împrejurarea că, față

de data publicării anunțului de licitație publică și data formulării

contestației au trecut 32 de zile, conform deciziei C.N.S.C., motiv pentru care

contestația apelantei nr. 44/2009 a fost respinsă ca tardivă, nu face dovada

relei-credințe a contestatoarei contrar susținerilor intimatei. Astfel cum s-a

arătat mai sus, contestația a fost formulată împotriva răspunsului intimatei

(autoritate contractantă) la solicitarea de clarificări, imediat după primirea

acestui răspuns.

Mai mult, exercitarea

dreptului constituțional al liberului acces la justiție prevăzut la art. 21 din

Constituția României nu poate fi calificată ca o faptă ilicită. Faptul că s-a

respins calea de atac exercitată împotriva hotărârii C.N.S.C. nu conduce

automat la concluzia faptei ilicite săvârșită de către apelantă.

În consecință, instanța

de apel a apreciat că, în cauză, nu sunt întrunite criteriile abuzului de drept

procesual.

În ceea ce privește

incidența efectelor juridice ale răspunderii civile delictuale, instanța de

apel a reținut că se impunea, în prealabil, dovedirea condițiilor generale ale

acesteia, așa cum sunt reglementate în art. 998 - 999 C. civ. și anume

existența unui prejudiciu, a unei fapte ilicite, a unui raport de cauzalitate

între primele două și a vinovăției celui care a pricinuit prejudiciul, în

oricare dintre formele prevăzute de lege.

Reclamanta a susținut

că a suferit un prejudiciu tocmai prin exercitarea tardivă de către apelantă a

dreptului la contestație, respectiv dreptul de acces la justiție, urmare cărora

a pierdut ajutorul public nerambursabil acordat de SAPARD.

Or, toate aceste

susțineri sunt vădit nefondate. Pe de o parte, prin decizia C.N.S.C. prin care

s-a respins contestația apelantei ca tardiv formulată, au fost soluționate pe

fond și alte două contestații declarate de două societăți participante la licitația

deschisă. Deci, nu se poate susține că formularea de către apelantă a unei

contestații tardive a creat vreun prejudiciu reclamantei.

Pe de altă parte,

prin aceeași decizie, C.N.S.C. a dispus continuarea procedurii de licitație,

astfel că nu poate fi imputată apelantei tocmai propria culpă a reclamantei.

Mai mult, în

derularea unei proceduri în conformitate cu O.U.G. nr. 34/2006 privind

atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de

lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii, reclamanta era

obligată să aibă în vedere și prevederile legale care stabilesc dreptul la

contestație, respectiv dreptul la plângere împotriva deciziilor C.N.S.C.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs, în termenul prevăzut de art. 301 C. proc. civ.,

reclamanta D.S.V.S.A. a județului Hunedoara.

În motivarea

recursului se susțin următoarele:

Instanța de apel nu a

avut în vedere probatoriul administrat de reclamantă, din care rezultă că, prin

contestația formulată de pârâtă la C.N.S.C., aceasta a vizat întreaga

documentație de atribuire, contestația nefiind formulată împotriva răspunsului

reclamantei la solicitarea de clarificări, după cum greșit a reținut instanța

de apel. De asemenea, pârâta a formulat patru completări la contestație,

criticând prevederile întregii documentații de atribuire, fiind evidentă

reaua-credință a pârâtei și exercitarea de către aceasta în mod abuziv a

contestației, în condițiile în care nu a depus oferte pentru niciunul dintre

loturile pentru care a solicitat clarificări la specificațiile tehnice, nefiind

astfel implicată în procedura de atribuire.

Reaua-credință a

pârâtei în exercitarea contestației rezultă și din împrejurarea că a formulat-o

tardiv, precum și din faptul că ulterior a formulat plângere împotriva deciziei

emise de C.N.S.C., plângere ce a fost respinsă de Curtea de Apel Alba Iulia.

Faptul că prin

decizia C.N.S.C. au mai fost soluționate pe fond și alte două contestații

formulate de două societăți participante la licitația deschisă nu reprezintă un

motiv de schimbare a Sentinței civile nr. 348/2010, deoarece respectivele

contestații vizau loturile interesate (câte un lot), nicidecum întreaga

procedură, așa cum a contestat pârâta.

Faptul că prin

decizia C.N.S.C. s-a dispus continuarea procedurii de licitație nu este

relevant, deoarece pârâta a formulat plângere, situație în care, potrivit

prevederilor art. 287

8

alin. (1) din O.U.G. nr. 34/2006, autoritatea

contractantă nu putea încheia contractul înainte de soluționarea cauzei de

către instanță. Deși soluția instanței a fost favorabilă reclamantei, aceasta a

fost în imposibilitate să încheie contractele, să procedeze la recepția și

instalarea echipamentelor, să facă demersurile în vederea obținerii fondurilor

de la Ministerul Finanțelor și să depună documentația la SAPARD, fiind nevoită

în temeiul art. 209 alin. (1) lit. d) din O.U.G. nr. 34/2006, să anuleze

procedura de atribuire a contractelor de achiziție publică.

În raport de aceste

argumente, recurenta susține că pârâta a încălcat prevederile art. 723 alin.

(1) C. proc. civ., deoarece și-a exercitat cu rea-credință drepturile

procedurale.

Prin întâmpinare,

intimata-pârâtă SC R.S.I. SRL București a invocat excepțiile privind

netimbrarea cererii de recurs, nulitatea recursului pentru neîncadrarea

motivelor în cele prevăzute de art. 304 C. proc. civ., iar în subsidiar a

solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Cu privire la

excepția netimbrării recursului, Înalta Curtea s-a pronunțat prin încheierea

din 22 iunie 2012 (care face parte integrantă din prezenta decizie),

constatându-se că sunt incidente dispozițiile art. 17 din Legea nr. 146/1997.

Înalta Curte

consideră că nici excepția nulității recursului nu este fondată, criticile

formulate putând fi parțial încadrate în motivul de recurs prevăzut de art. 304

pct. 9 C. proc. civ.

Astfel, recurenta

susține, în esență, că instanța de apel a încălcat prevederile art. 723 alin.

(1) C. proc. civ., deoarece pârâta și-a exercitat cu rea-credință drepturile

procedurale, fiind astfel îndeplinite, în opinia recurentei, condițiile

textului legal menționat pentru obligarea părții adverse la plata

despăgubirilor.

Înalta Curtea

constată că instanța de apel, analizând probatoriul administrat, a stabilit, ca

situație de fapt, că nu s-a făcut dovada întrunirii cumulative a condițiilor

abuzului de drept, respectiv nu s-a dovedit că dreptul pârâtei de a contesta

procedura de licitație a fost deturnat spre realizarea unui alt scop decât

acela pentru care a fost recunoscut de lege și nici dovada că acest drept a fost

exercitat cu rea-credință.

S-a reținut că pârâtă

a exercitat dreptul la contestație prevăzut de art. 255 - 280 din O.U.G. nr.

34/2006 astfel cum era în vigoare la data organizării procedurii de licitație

deschisă, iar împotriva soluției pronunțate de C.N.S.C. a formulat plângere în

conformitate cu prevederile art. 283 din O.U.G. nr. 34/2006.

Dreptul la

contestație a fost exercitat la 32 de zile de la publicarea anunțului de

licitație publică pe SEAP, însă în termen de 5 zile de la primirea răspunsului

autorității contractante la solicitarea de clarificări prin Adresa din 13

august 2009. Solicitarea de clarificări nr. 41 din 10 august 2009 a fost

formulată în termenul prevăzut în fișa de date a achiziției, termenul limită

fiind 13 august 2009 ora limită 12,00.

De asemenea, instanța

de apel a apreciat că pârâta a justificat un interes în efectuarea acestor

demersuri procedurale, deoarece tindea să obțină modificarea unor cerințe

tehnice restrictive din caietul de sarcini, pentru a avea astfel posibilitatea

de a participa la procedura de atribuire de echipamente.

În ceea ce privește

prezumția bunei-credințe, instanța de apel a apreciat că aceasta nu a fost

răsturnată de către reclamantă prin probele administrate, iar exercitarea

dreptului constituțional al liberului acces la justiție prevăzut la art. 21 din

Constituția României nu poate fi calificată ca o faptă ilicită.

Instanța de apel a

analizat și incidența dispozițiilor art. 998 - 999 C. civ., referitoare la

răspunderea civilă delictuală, însă în recurs recurenta reclamantă critică

decizia din apel exclusiv din perspectiva art. 723 alin. (1) C. proc. civ.,

susținând că erau îndeplinite condițiile pentru acordarea despăgubirii în

temeiul acestui text legal.

În limita criticilor

formulate, având în vedere principiul disponibilității, Înalta Curte reține că

împrejurările de fapt stabilite de instanța de apel, pe baza probelor

administrate, nu mai pot forma obiect de cenzură în această fază procesuală,

deoarece în calea extraordinară de atac a recursului nu are loc o devoluare a

fondului, ceea ce constituie obiect al judecății fiind legalitatea hotărârii

pronunțată în apel.

Din această

perspectivă, susținerea recurentei, în sensul că instanța de apel nu a avut în

vedere probatoriul administrat, din care ar rezulta că pârâta a fost de

rea-credință și și-a exercitat în mod abuziv dreptul de contestație, nu poate

fi examinată de instanța de recurs, evaluarea probatoriului și stabilirea

situației de fapt nefiind posibile în această etapă a procesului.

Instanța de apel a

reținut în mod corect faptul că simpla exercitare a dreptului constituțional al

liberului acces la justiție prevăzut la art. 21 din Constituția României nu

poate fi calificată ca o faptă abuzivă, iar împrejurarea că s-a respins calea

de atac exercitată împotriva hotărârii C.N.S.C. nu conduce automat la concluzia

unui abuz de drept procesual.

Nefiind făcută dovada

relei-credințe a pârâtei în exercitarea drepturilor procesuale, nu sunt

îndeplinite condițiile prevăzute de art. 723 alin. (1) C. proc. civ., astfel

încât soluția instanței de apel, de respingere a cererii pe acest temei, este

legală.

În raport de aceste

considerente, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va

respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta D.S.V.S.A. a județului

Hunedoara, iar în baza art. 274 alin. (1) C. proc. civ., aceasta, în calitate

de parte căzută în pretenții, va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată

în sumă de 5.000 RON către intimata-pârâtă SC R.S.I. SRL București, suma

menționată reprezentând onorariul avocațial dovedit conform chitanței din 16

noiembrie 2011.

În ceea ce privește

solicitarea intimatei pârâte de a i se acorda, cu titlu de cheltuieli de

judecată, și cheltuielile de deplasare în sumă de 687 RON efectuate în faze

procesuale anterioare (primă instanță și apel), aceasta nu poate fi primită.

Intimata a formulat cerere de acordare a cheltuielilor de judecată și în fața

instanței de apel, care i-a acordat suma de 10.697 RON, iar sub aspectul

cuantumului cheltuielilor de judecată aceasta nu a formulat recurs. În

condițiile în care decizia din apel a fost atacată exclusiv de către

reclamantă, în virtutea principiului non reformatio in peius, instanța de

recurs nu-i poate crea recurentei o situație mai grea în propria cale de atac, prin

obligarea acesteia la plata unor cheltuieli de judecată aferente fazelor

procesuale anterioare, care să fie într-un cuantum mai mare decât cel stabilit

prin decizia din apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de reclamanta D.S.V.S.A. a județului Hunedoara împotriva Deciziei

civile nr. 130 din 03 iunie 2011 a Curții de Apel Alba Iulia, secția civilă, ca

nefondat.

Obligă pe

recurenta-reclamantă la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 5.000 RON

către intimata-pârâtă SC R.S.I. SRL București.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 29 iunie 2012.

Procesat de GGC - GV