ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5046/2012

Asupra cauzei civile de față, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Hunedoara, la data de 24 noiembrie 2009, reclamanta D.S.V.S.A. a chemat în judecată pe pârâta SC R.S.I. SRL București, solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 1.728.251,9 RON reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul creat ca urmare a exercitării abuzive a drepturilor sale procedurale. În motivarea acțiunii reclamanta a arătat, în esență, că a fost nominalizată în Anexa 1 la Fișa Tehnică pentru Măsura 1.2. - Laboratoarele Instituțiilor Publice prevăzute pentru sprijin SAPARD din H.G.

nr. 668/2005, încheind cu Agenția pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit contractul-cadru M 1.2 nr. 20101252200001/2006, având ca obiect acordarea finanțării nerambursabile pentru punerea în aplicare a Proiectului "Îmbunătățirea Structurilor în vederea realizării controlului de calitate veterinar și fitosanitar pentru calitatea produselor alimentare și pentru protecția consumatorilor", în valoare de 5.839.945 RON, contract prelungit prin Actul adițional din 1 octombrie 2009, până la 06 noiembrie 2009. În vederea achiziționării ultimei tranșe de aparatură de laborator, a publicat în SEAP anunțul de participare nr. 81901 din 10 iulie 2009 a licitației deschise în scopul "dotării cu aparatură de laborator pentru pregătirea și păstrarea probelor analize fizico-chimice și microbiologice și consumabile conform specificațiilor tehnice pentru calitatea produselor alimentare și pentru protecția consumatorului", având drept criteriu de atribuire prețul cel mai scăzut, cu respectarea specificațiilor minime solicitate, de la data de deschidere a ofertelor, 24 august 2009, ora 11,00.

Reclamanta a mai arătat că pârâta a introdus contestația nr. 44 din 18 august 2009, la C.N.S.C., prin care a criticat întreaga documentație de atribuire, deci toate cele 24 de loturi care fac obiectul acestei documentații, deși nu a depus oferte pentru loturile 9, 10, 14, 21, 22, 23, asupra cărora s-a arătat interesată inițial, solicitând prin Adresa din 10 august 2009, clarificări privind specificațiile tehnice ale aparaturii. Reclamanta a considerat că, prin contestația formulată cu depășirea termenului legal de 10 zile (prevăzut de O.U.G. nr. 34/2006), pârâta a perturbat finalizarea procedurii privind achiziționarea aparaturii din fonduri SAPARD, care, potrivit contractului și actului adițional la acesta, avea termen limită pentru depunerea dosarului de plată la 06 noiembrie 2009, ceea ce a condus la nealocarea fondurilor pentru achiziționarea aparaturii, în valoare de 1.728.251,9 RON.

Reclamanta a adăugat că exercițiul abuziv și cu rea-credință a drepturilor procedurale de către pârâtă a constat nu numai în aceea că a formulat contestație după 32 de zile de la data publicării anunțului de licitație (împrejurare ce a determinat C.N.S.C. să pronunțe o hotărâre de respingere a acesteia pe excepția de tardivitate), dar și faptul de a fi formulat plângere la această decizie, soluționată prin respingerea ei, de către Curtea de Apel Alba Iulia. Sumele necesare aparaturii nu au mai putut fi decontate prin Programul SAPARD, întrucât contestația formulată de pârâtă a condus la suspendarea încheierii contractelor de atribuire, determinând reclamanta ca, în temeiul art. 209 alin. (1) lit. d) din O.U.G.

nr. 34/2009, să anuleze procedura de achiziție a aparaturii de laborator din fondurile SAPARD - Măsura 1.2 și, implicit să piardă finanțarea proiectului contractat, cu riscul de a pierde și finanțarea ce-i fusese deja acordată, de 5.839.945 RON, precum și de a fi acționată în judecată de ofertanții câștigători, în cazul în care nu mai încheie contractele de achiziție publică. În drept reclamanta a invocat prevederile art. 998 - 999 C. civ., art. 10 alin. (8) și art. 723 alin. (2) C. proc. civ., coroborate cu O.U.G. nr. 34/2009 cu modificările și completările ulterioare. Prin Sentința civilă nr. 348 din 17 noiembrie 2010 Tribunalul Hunedoara a admis acțiunea și a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 1.728.251.9 RON, cu titlul de despăgubiri.

Nu s-au acordat cheltuieli de judecată. Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele: Ca parteneră a Agenției de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit, reclamanta a inițiat procedura de licitație în scopul atribuirii contractului privind "dotarea cu aparatură de laborator din fonduri SAPARD Măsura 1.2", prin publicarea anunțului de participare în SEAP, stabilind totodată, ca limită pentru depunerea ofertelor, data de 24 august 2009, ora 10,00 și drept criterii de atribuire prețul cel mai scăzut, cu respectarea specificațiilor minime. Împotriva documentației de atribuire, pârâta a depus la 18 august 2009 contestația nr. 44 din 18 august 2009 la C.N.S.C., solicitând obligarea autorității contractante să modifice documentația tehnică, astfel încât să permită participarea la procedura de atribuire a tuturor producătorilor care pot îndeplini criteriile pretinse, indiferent de soluțiile tehnice adoptate.

Contestația a suferit mai multe completări, iar prin Decizia nr. 4720/C9/5145/5837/5959 din 16 septembrie 2009, C.N.S.C., ca autoritate abilitată, a respins această contestație pe excepția tardivității, reținând depășirea termenului prevăzut de art. 256 din 2 alin. (1) lit. a) și alin. (2) din O.U.G. nr. 34/2006. Plângerea la această decizie s-a soluționat de către Curtea de Apel Alba Iulia, în sensul respingerii ei, prin Decizia nr. 1150/CA/2009. Prin acțiune, reclamanta impută societății pârâte faptul că, prin exercițiul abuziv al drepturilor sale procedurale, i-a creat perturbări în derularea procedurii de achiziție, a determinat-o să piardă finanțarea SAPARD și, implicit, să anuleze procedura de atribuire a contractelor cu societățile câștigătoare pe care le-a expus unei situații de risc financiar.

În ceea ce privește incidența art. 998 - 999 C. civ., prima instanță a reținut că antrenarea răspunderii civile delictuale și respectiv acordarea de despăgubiri este condiționată de îndeplinirea cumulativă a unor condiții, după cum urmează: existența unui fapt ilicit, adică a unui fapt care să nu constituie din partea autorului îndeplinirea unei obligații legale sau exercițiul corect a unui drept subiectiv; acest fapt să poată fi imputat autorului, astfel încât acestuia să i se poată reproșa cel puțin o greșeală în cauzarea prejudiciului, fiind, totodată, esențial, ca prejudiciu material sau moral să fie consecința faptului ilicit, imputabil autorului, a greșelii, imprudenței, neglijenței sau modului intenționat în care a comis fapta.

Instanța a mai reținut, ca regulă, că drepturile subiective trebuie exercitate în acord cu legea, cu morala și de bună-credință, în caz contrar, autorul fiind pasibil de o responsabilitate civilă pecuniară, indiferent dacă uzajul abuziv îmbracă forma culpei ori a relei-intenții sau constituie doar o neglijență ori imprudență sau este rezultatul unei greșeli ori abstențiuni. În fine, s-a apreciat, tot în aplicarea teoriei abuzului de drept, că există un asemenea uzaj abuziv când exercitarea dreptului se face anormal, cu vădită intenție de a păgubi pe cineva sau într-un mod care denotă o conduită lipsită de orice măsuri de precauție pe care le-ar fi luat orice om atent și diligent. Că, sub acest aspect, jurisprudența tradițională, în varii cazuri, în aplicarea teoriei abuzului de drept, a considerat că există un asemenea uzaj abuziv, când autorul a exercitat dreptul său legitim din pură răutate sau cu rea-credință sau chiar dintr-o eroare grosieră.

Instanța de fond a mai reținut că art. 998 - 999 C. civ. nu fac distincție între daunele morale ori daunele materiale sub aspectul dovedirii lor și că, în speță, cuantumul despăgubirilor pretinse nu a fost contestat și reprezintă valoarea finanțării pierdută efectiv ca rezultat al demersului procedural întreprins de pârâtă, fiind reclamat ca pagubă produsă efectiv prin actul de abuz. Raportat la cele arătate, instanța a apreciat că pârâta, în lipsa oricărui interes, fără să reclame crearea unui prejudiciu ori lezarea vreunui drept și fără să justifice vreo calitate în licitația ce s-a anunțat pentru data de 24 august 2009, ora 11.00, având cunoștință asupra consecințelor demersului său procedural, adresând la data de 18 august 2009 C.N.S.C., contestația înregistrată sub nr. 44, a comis un abuz de drept.

Elocvent, și în sprijinul acestei concluzii, a fost apreciat faptul că pârâta, prin demersul său procedural, nu viza aspecte de fond ori de legalitate a procedurii, ci documentația tehnică, respectiv specificațiile explicitând parametrii calitativi și funcționali ai aparaturii de laborator ce se licita, mai exact caietul de sarcini Anexa II. În plus, contestația inițială a suferit completări succesive de 4 ori pe parcursul soluționării ei, iar decizia de respingere a acesteia, pe motiv de tardivitate, a fost atacată de pârâtă cu plângere, în condițiile art. 281 și următoarele din O.U.G. nr. 34/2006.

Ca atare, s-a apreciat că între demersul procedural exercitat de pârâta în cauză, prin formularea contestației cu tergiversarea soluționării acesteia și pierderea efectivă a finanțării de către reclamantă, prin fonduri SAPARD, există o relație de cauzalitate directă, după cum există o astfel de relație și între răspunsul APDRP din 29 octombrie 2009 și Decizia nr. 160/2009 de anulare a procedurii de atribuire a contractelor de achiziție publică a aparaturii de laborator din fonduri SAPARD Măsura 1.2. Așadar, apreciind că pârâta este în culpă pentru exercițiul abuziv al drepturilor procesuale și văzând că nu s-a contestat cuantumul sumei pretinse cu titlul de despăgubiri, instanța a admis acțiunea reclamantei astfel cum a fost formulată.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În expunerea criticilor apelanta a susținut următoarele: Hotărârea este nelegală întrucât se face o confuzie între dispozițiile legale aplicabile. Acțiunea promovată de reclamantă se întemeiază pe abuzul de drept procesual iar instanța confundă instituția răspunderii pentru abuzul de drept procesual cu instituția și condițiile răspunderii civile delictuale reglementate de art. 998 - 999 C. civ. Abuzul de drept procesual este reglementat de dispozițiile art. 723 C. proc. civ. Greșeala făcută de instanță în abordarea abuzului de drept constă în asimilarea până la confuzie a acesteia cu răspunderea civilă delictuală ale căror condiții nu erau îndeplinite în speță.

Concluziile instanței de fond referitoare la lipsa interesului, reclamarea vreunui prejudiciu sau lezarea vreunui drept prin exercitarea contestației nr. 44 și comiterea abuzului de drept de către pârâtă sunt fără fundament legal și suport material probator. În speță nu există nicio dovadă care să înlăture prezumția bunei-credințe. Contestația nr. 44 din 18 august 2009 s-a depus la C.N.S.C. conform art. 255 din O.U.G. nr. 34/2006. Or, la C.N.S.C. au fost depuse în aceeași cauză două contestații. Din motive imputabile reclamantei nu s-au încheiat contractele cu societățile câștigătoare, deoarece în perioada 15 septembrie 2009 - 30 noiembrie 2009 nu a mai întreprins niciun act de continuare a procedurii, deși erau îndrituiți legal să încheie contracte de achiziție cu câștigătorul licitației.

Instanța de judecată a încălcat normele de procedură privind audierea martorilor și timbrarea acțiunii. Valoarea sumei solicitate și acordate de instanță este de 1.728.251,9 RON, deși valoarea licitației este de 1.728.151,9 RON. Prin Decizia nr. 130 din 3 iunie 2011, Curtea de Apel Alba Iulia, secția civilă, a admis apelul pârâtei, a schimbat în tot sentința apelată și a respins acțiunea formulată de reclamantă. Instanța de apel a reținut că reclamanta a învestit instanța de judecată cu o acțiune având ca obiect obligarea pârâtei la despăgubiri pentru prejudiciul cauzat urmare a exercitării abuzive a drepturilor procedurale, respectiv introducerea tardivă a contestației nr. 44 din 18 august 2009 și atacarea deciziei C.N.S.C.

în instanță, având ca temei în drept art. 998 - 999 C. civ. și art. 723 alin. (2) C. proc. civ. Instanța de apel a găsit întemeiată susținerea apelantei, în sensul că în cauză nu sunt îndeplinite cerințele art. 723 C. proc. civ., deoarece nu s-a făcut dovada exercitării drepturilor procedurale cu rea-credință. În fapt, apelanta a formulat contestația nr. 44 din 18 august 2009, cu 4 completări, la C.N.S.C., în temeiul dispozițiilor art. 255 din O.U.G. nr. 34/2006, împotriva documentației de atribuire privind achiziția publică pentru "Dotarea cu aparatură de laborator pentru pregătirea și păstrarea probelor, analize fizico-chimice și microbiologice, accesorii și consumabile conform specificațiilor tehnice pentru calitatea produselor alimentare și pentru protecția consumatorului". Prin Decizia nr. 4720/C9/5145/5837/5959 din 15 septembrie 2009 C.N.S.C.

a admis excepția tardivității contestației, invocată de D.S.V.S.A. a Județului Hunedoara. S-au respins ca nefondate contestațiile formulate de SC A.M. SRL Cluj și SC C. SRL, în contradictoriu cu D.S.V.S.A. a județului Hunedoara. S-a dispus continuarea procedurii de atribuire în cauză. În motivarea deciziei, cu referire la contestația apelantei, s-a arătat că s-au solicitat clarificări cu privire la documentația de atribuire prin Adresa din 10 august 2009, solicitări la care autoritatea contractantă a răspuns prin Adresa din 13 august 2009 cu privire la loturile 9, 10, 14, 21, 22, 23. De asemenea s-a reținut împrejurarea că, în fapt, contestatoarea este nemulțumită de cerințele documentației de atribuire, respectiv a caietului de sarcini.

Or, potrivit art. 255 2 alin. (1) lit. a) și alin, (2) din O.U.G. nr. 34/2006, termenul pentru sesizarea C.N.S.C. este de 10 zile. Solicitarea de clarificări la 32 de zile de la data publicării în SEAP a condițiilor de participare din 10 iulie 2009 și a documentației de atribuire aferentă procedurii de atribuire în cauză, respectiv prin Adresa din 10 august 2009, nu o repune pe contestatoare în termenul de contestare a actului față de care aceasta solicită clarificare. Împotriva acestei decizii apelanta a formulat plângere în temeiul art. 255 din O.U.G. 32/2006 la instanța competentă, plângere respinsă prin Decizia nr. 1150/CA/2009 a Curții de Apel Alba Iulia. Potrivit art. 57 din Constituția României, cetățenii români, cetățenii străini și apatrizii trebuie să-și exercite drepturile și libertățile constituționale cu bună credință fără să încalce drepturile și libertățile celorlalți.

Conform dispozițiilor art. 3 alin. (2) din Decretul nr. 31/1954, dreptul subiectiv civil trebuie exercitat în limitele sale interne, adică numai potrivit scopului economic și social în vederea căruia este recunoscut de lege. În conformitate cu dispozițiile art. 723 C. proc. civ., drepturile procedurale trebuie exercitate cu bună-credință și potrivit scopului în vederea cărora au fost recunoscute de lege. Partea care folosește aceste drepturi în chip abuziv răspunde pentru paguba pricinuită. Aceste texte legale statuează principiul constituțional al exercitării drepturilor subiective cu bună credință. Astfel, și în materie procedurală, singura limită a exercitării drepturilor procedurale o constituie abuzul de drept.

Prin urmare, se poate vorbi de abuz de drept procesual atunci când titularul acestuia, cu rea-credință, îl deturnează de la finalitatea lui. Structural, abuzul de drept procesual este constituit din două elemente: un element subiectiv - reaua-credință - și un element obiectiv - deturnarea dreptului de la finalitatea sa legală. Se impune precizarea că simpla exercitare a dreptului constituțional al liberului acces la justiție nu constituie prin ea însăși o faptă ilicită și nu poate conduce la obligarea autorului la despăgubiri.

Pentru a caracteriza exercitarea unui drept procesual ca abuziv este necesar a fi îndeplinite următoarele cerințe: să existe un drept procesual civil - ceea ce presupune, printre altele, respectarea limitelor externe ale drepturilor; autorul abuzului să fie titularul dreptului procesual civil în cauză și să fie capabil să îl exercite; dreptul să fie dirijat spre realizarea unui alt scop decât acela pentru care a fost recunoscut de lege, adică titularul să își exercite dreptul subiectiv civil în scopul de a vătăma pe altul, de a-l șicana; dreptul să fie exercitat cu rea-credință. În speță aceste ultime două cerințe ale abuzului de drept nu sunt îndeplinite cum corect susține apelanta. În primul rând, reclamanta, autoritatea contractantă, nu a făcut dovada exercitării drepturilor procesuale prevăzute de lege, respectiv formularea contestației nr. 44/2009 de către pârâtă în alt scop decât cel prevăzut de lege, respectiv în scopul de a fi vătămată sau șicanată.

Apelanta-pârâtă a exercitat dreptul la contestație prevăzut de art. 255 - 280 din O.U.G. nr. 34/2006 astfel cum era în vigoare la data organizării procedurii de licitație deschisă. Împotriva soluției pronunțate de C.N.S.C. apelanta a formulat plângere în conformitate cu prevederile art. 283 din O.U.G. nr. 34/2006. Dreptul la contestație a fost exercitat la 32 de zile de la publicarea anunțului de licitație publică pe SEAP, însă în termen de 5 zile de la primirea răspunsului autorității contractante la solicitarea de clarificări prin Adresa nr. 10093 din 13 august 2009. Mai mult, apelanta a formulat solicitarea de clarificări din 10 august 2009 în termenul prevăzut în fișa de date a achiziției, termenul limită fiind 13 august 2009 ora limită 12,00.

Nefondat prima instanță a reținut lipsa interesului pârâtei, care nu a reclamat un prejudiciu și astfel a comis un abuz de drept prin exercitarea contestației nr. 44 din 18 august 2009. Or, tocmai, interesul apelantei constă în modificarea unor cerințe tehnice restrictive din caietul de sarcini, solicitând acceptarea și a unei alternative care să-i dea posibilitatea de a participa la procedura de atribuire de echipamente capabile să îndeplinească criteriile de performanță, indiferent de particularitățile constructive ale acestora. În solicitarea de clarificări, în contestație și în completările la contestație petenta a susținut faptul că totalitatea specificațiilor tehnice solicitate prin caietul de sarcini indica un singur producător.

În al doilea rând, prezumția bunei-credințe nu a fost răsturnată de către reclamantă. În cauză nu s-a făcut dovada relei-credințe a apelantei în exercitarea dreptului la contestație și a dreptului de acces la instanță. Împrejurarea că, față de data publicării anunțului de licitație publică și data formulării contestației au trecut 32 de zile, conform deciziei C.N.S.C., motiv pentru care contestația apelantei nr. 44/2009 a fost respinsă ca tardivă, nu face dovada relei-credințe a contestatoarei contrar susținerilor intimatei. Astfel cum s-a arătat mai sus, contestația a fost formulată împotriva răspunsului intimatei (autoritate contractantă) la solicitarea de clarificări, imediat după primirea acestui răspuns.

Mai mult, exercitarea dreptului constituțional al liberului acces la justiție prevăzut la art. 21 din Constituția României nu poate fi calificată ca o faptă ilicită. Faptul că s-a respins calea de atac exercitată împotriva hotărârii C.N.S.C. nu conduce automat la concluzia faptei ilicite săvârșită de către apelantă. În consecință, instanța de apel a apreciat că, în cauză, nu sunt întrunite criteriile abuzului de drept procesual. În ceea ce privește incidența efectelor juridice ale răspunderii civile delictuale, instanța de apel a reținut că se impunea, în prealabil, dovedirea condițiilor generale ale acesteia, așa cum sunt reglementate în art. 998 - 999 C. civ. și anume existența unui prejudiciu, a unei fapte ilicite, a unui raport de cauzalitate între primele două și a vinovăției celui care a pricinuit prejudiciul, în oricare dintre formele prevăzute de lege.

Reclamanta a susținut că a suferit un prejudiciu tocmai prin exercitarea tardivă de către apelantă a dreptului la contestație, respectiv dreptul de acces la justiție, urmare cărora a pierdut ajutorul public nerambursabil acordat de SAPARD. Or, toate aceste susțineri sunt vădit nefondate. Pe de o parte, prin decizia C.N.S.C. prin care s-a respins contestația apelantei ca tardiv formulată, au fost soluționate pe fond și alte două contestații declarate de două societăți participante la licitația deschisă. Deci, nu se poate susține că formularea de către apelantă a unei contestații tardive a creat vreun prejudiciu reclamantei. Pe de altă parte, prin aceeași decizie, C.N.S.C. a dispus continuarea procedurii de licitație, astfel că nu poate fi imputată apelantei tocmai propria culpă a reclamantei.

Mai mult, în derularea unei proceduri în conformitate cu O.U.G. nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii, reclamanta era obligată să aibă în vedere și prevederile legale care stabilesc dreptul la contestație, respectiv dreptul la plângere împotriva deciziilor C.N.S.C. Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termenul prevăzut de art. 301 C. proc. civ., reclamanta D.S.V.S.A. a județului Hunedoara. În motivarea recursului se susțin următoarele: Instanța de apel nu a avut în vedere probatoriul administrat de reclamantă, din care rezultă că, prin contestația formulată de pârâtă la C.N.S.C., aceasta a vizat întreaga documentație de atribuire, contestația nefiind formulată împotriva răspunsului reclamantei la solicitarea de clarificări, după cum greșit a reținut instanța de apel.

De asemenea, pârâta a formulat patru completări la contestație, criticând prevederile întregii documentații de atribuire, fiind evidentă reaua-credință a pârâtei și exercitarea de către aceasta în mod abuziv a contestației, în condițiile în care nu a depus oferte pentru niciunul dintre loturile pentru care a solicitat clarificări la specificațiile tehnice, nefiind astfel implicată în procedura de atribuire. Reaua-credință a pârâtei în exercitarea contestației rezultă și din împrejurarea că a formulat-o tardiv, precum și din faptul că ulterior a formulat plângere împotriva deciziei emise de C.N.S.C., plângere ce a fost respinsă de Curtea de Apel Alba Iulia. Faptul că prin decizia C.N.S.C.

au mai fost soluționate pe fond și alte două contestații formulate de două societăți participante la licitația deschisă nu reprezintă un motiv de schimbare a Sentinței civile nr. 348/2010, deoarece respectivele contestații vizau loturile interesate (câte un lot), nicidecum întreaga procedură, așa cum a contestat pârâta. Faptul că prin decizia C.N.S.C. s-a dispus continuarea procedurii de licitație nu este relevant, deoarece pârâta a formulat plângere, situație în care, potrivit prevederilor art. 287 8 alin. (1) din O.U.G. nr. 34/2006, autoritatea contractantă nu putea încheia contractul înainte de soluționarea cauzei de către instanță.

Deși soluția instanței a fost favorabilă reclamantei, aceasta a fost în imposibilitate să încheie contractele, să procedeze la recepția și instalarea echipamentelor, să facă demersurile în vederea obținerii fondurilor de la Ministerul Finanțelor și să depună documentația la SAPARD, fiind nevoită în temeiul art. 209 alin. (1) lit. d) din O.U.G. nr. 34/2006, să anuleze procedura de atribuire a contractelor de achiziție publică. În raport de aceste argumente, recurenta susține că pârâta a încălcat prevederile art. 723 alin. (1) C. proc. civ., deoarece și-a exercitat cu rea-credință drepturile procedurale. Prin întâmpinare, intimata-pârâtă SC R.S.I. SRL București a invocat excepțiile privind netimbrarea cererii de recurs, nulitatea recursului pentru neîncadrarea motivelor în cele prevăzute de art. 304 C. proc.

civ., iar în subsidiar a solicitat respingerea recursului, ca nefondat. Cu privire la excepția netimbrării recursului, Înalta Curtea s-a pronunțat prin încheierea din 22 iunie 2012 (care face parte integrantă din prezenta decizie), constatându-se că sunt incidente dispozițiile art. 17 din Legea nr. 146/1997. Înalta Curte consideră că nici excepția nulității recursului nu este fondată, criticile formulate putând fi parțial încadrate în motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Astfel, recurenta susține, în esență, că instanța de apel a încălcat prevederile art. 723 alin. (1) C. proc. civ., deoarece pârâta și-a exercitat cu rea-credință drepturile procedurale, fiind astfel îndeplinite, în opinia recurentei, condițiile textului legal menționat pentru obligarea părții adverse la plata despăgubirilor.

Înalta Curtea constată că instanța de apel, analizând probatoriul administrat, a stabilit, ca situație de fapt, că nu s-a făcut dovada întrunirii cumulative a condițiilor abuzului de drept, respectiv nu s-a dovedit că dreptul pârâtei de a contesta procedura de licitație a fost deturnat spre realizarea unui alt scop decât acela pentru care a fost recunoscut de lege și nici dovada că acest drept a fost exercitat cu rea-credință. S-a reținut că pârâtă a exercitat dreptul la contestație prevăzut de art. 255 - 280 din O.U.G. nr. 34/2006 astfel cum era în vigoare la data organizării procedurii de licitație deschisă, iar împotriva soluției pronunțate de C.N.S.C. a formulat plângere în conformitate cu prevederile art. 283 din O.U.G.

nr. 34/2006. Dreptul la contestație a fost exercitat la 32 de zile de la publicarea anunțului de licitație publică pe SEAP, însă în termen de 5 zile de la primirea răspunsului autorității contractante la solicitarea de clarificări prin Adresa din 13 august 2009. Solicitarea de clarificări nr. 41 din 10 august 2009 a fost formulată în termenul prevăzut în fișa de date a achiziției, termenul limită fiind 13 august 2009 ora limită 12,00. De asemenea, instanța de apel a apreciat că pârâta a justificat un interes în efectuarea acestor demersuri procedurale, deoarece tindea să obțină modificarea unor cerințe tehnice restrictive din caietul de sarcini, pentru a avea astfel posibilitatea de a participa la procedura de atribuire de echipamente.

În ceea ce privește prezumția bunei-credințe, instanța de apel a apreciat că aceasta nu a fost răsturnată de către reclamantă prin probele administrate, iar exercitarea dreptului constituțional al liberului acces la justiție prevăzut la art. 21 din Constituția României nu poate fi calificată ca o faptă ilicită. Instanța de apel a analizat și incidența dispozițiilor art. 998 - 999 C. civ., referitoare la răspunderea civilă delictuală, însă în recurs recurenta reclamantă critică decizia din apel exclusiv din perspectiva art. 723 alin. (1) C. proc. civ., susținând că erau îndeplinite condițiile pentru acordarea despăgubirii în temeiul acestui text legal.

În limita criticilor formulate, având în vedere principiul disponibilității, Înalta Curte reține că împrejurările de fapt stabilite de instanța de apel, pe baza probelor administrate, nu mai pot forma obiect de cenzură în această fază procesuală, deoarece în calea extraordinară de atac a recursului nu are loc o devoluare a fondului, ceea ce constituie obiect al judecății fiind legalitatea hotărârii pronunțată în apel. Din această perspectivă, susținerea recurentei, în sensul că instanța de apel nu a avut în vedere probatoriul administrat, din care ar rezulta că pârâta a fost de rea-credință și și-a exercitat în mod abuziv dreptul de contestație, nu poate fi examinată de instanța de recurs, evaluarea probatoriului și stabilirea situației de fapt nefiind posibile în această etapă a procesului.

Instanța de apel a reținut în mod corect faptul că simpla exercitare a dreptului constituțional al liberului acces la justiție prevăzut la art. 21 din Constituția României nu poate fi calificată ca o faptă abuzivă, iar împrejurarea că s-a respins calea de atac exercitată împotriva hotărârii C.N.S.C. nu conduce automat la concluzia unui abuz de drept procesual. Nefiind făcută dovada relei-credințe a pârâtei în exercitarea drepturilor procesuale, nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 723 alin. (1) C. proc. civ., astfel încât soluția instanței de apel, de respingere a cererii pe acest temei, este legală. În raport de aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta D.S.V.S.A.

a județului Hunedoara, iar în baza art. 274 alin. (1) C. proc. civ., aceasta, în calitate de parte căzută în pretenții, va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 5.000 RON către intimata-pârâtă SC R.S.I. SRL București, suma menționată reprezentând onorariul avocațial dovedit conform chitanței din 16 noiembrie 2011. În ceea ce privește solicitarea intimatei pârâte de a i se acorda, cu titlu de cheltuieli de judecată, și cheltuielile de deplasare în sumă de 687 RON efectuate în faze procesuale anterioare (primă instanță și apel), aceasta nu poate fi primită. Intimata a formulat cerere de acordare a cheltuielilor de judecată și în fața instanței de apel, care i-a acordat suma de 10.697 RON, iar sub aspectul cuantumului cheltuielilor de judecată aceasta nu a formulat recurs.

În condițiile în care decizia din apel a fost atacată exclusiv de către reclamantă, în virtutea principiului non reformatio in peius, instanța de recurs nu-i poate crea recurentei o situație mai grea în propria cale de atac, prin obligarea acesteia la plata unor cheltuieli de judecată aferente fazelor procesuale anterioare, care să fie într-un cuantum mai mare decât cel stabilit prin decizia din apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta D.S.V.S.A. a județului Hunedoara împotriva Deciziei civile nr. 130 din 03 iunie 2011 a Curții de Apel Alba Iulia, secția civilă, ca nefondat. Obligă pe recurenta-reclamantă la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 5.000 RON către intimata-pârâtă SC R.S.I. SRL București. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 iunie 2012. Procesat de GGC - GV