ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3476/2014

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3476/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Circumstanțele

cauzei

Obiectul acțiunii

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de

Apel Suceava, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal,

reclamanta SC H.P. SRL a chemat în judecată pe pârâta Agenția de Plăți pentru

Dezvoltare Rurală și Pescuit solicitând instanței ca prin hotărârea ce o

va pronunța în cauză să dispună:

- anularea deciziei de soluționare a

contestației din 05 martie 2010 emisă de pârâtă;

- anularea procesului-verbal de constatare

din 05 februarie 2010 întocmit de Comisia constituită la nivelul

autorității pârâte;

- suspendarea executării actelor

administrative anterior menționate.

Hotărârea Curții de Apel

Curtea de Apel Suceava, secția comercială, de

contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 271 din 02 decembrie

2010, a respins acțiunea reclamantei ca nefondată.

Pentru a pronunța o asemenea soluție, prima

instanță a reținut, în esență, următoarele:

Pentru realizarea proiectului intitulat

„Modernizarea fabricii de preparate din carne din localitatea M., comuna

Drăgoiești, județul Suceava”, reclamanta SC H.P. SRL a solicitat acordarea

ajutorului financiar nerambursabil, în condițiile Programului Special de

Preaderare pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală (SAPARD România). Cererea a

fost admisă, iar reclamanta a încheiat cu Agenția SAPARD contractul-cadru din

20 februarie 2004, prin care i s-a acordat finanțare nerambursabilă în sumă

totală de 253.008,83 RON.

În vederea realizării proiectului anterior

prezentat, reclamanta a solicitat oferte pentru echipamente de procesare

și ambalare produse din carne. Reclamanta a primit oferte de la SC R.K.

GmbH, Worstadt, Germania, K.F. Und Spezial - Maschinen Fabrik GmbH și S.I.S. Spa,

Italia. În urma analizării ofertelor de către Comisia de evaluare, prin raportul

de evaluare din 02 aprilie 2004, a fost declarată câștigătoare societatea R.K.

GmbH Worstadt, Germania, care a avut oferta cea mai avantajoasă din punct de

vedere economic, respectiv 100.890 euro, fără TVA.

În urma primirii informațiilor cuprinse în adresa

Oficiului European de Luptă Antifraudă din 01 septembrie 2009, Agenția de Plăți

pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit a procedat la efectuarea propriilor verificări

referitoare la modul de derulare a achiziției de bunuri.

Astfel, prin adresa din 14 septembrie 2009, Agenția

de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit a solicitat date Departamentului de

Luptă Antifraudă, iar acesta a emis adresa din 21 septembrie 2009, prin care a confirmat

concluziile OLAF.

În raport de probatoriul administrat în cauză,

instanța de primă jurisdicție a apreciat că procesului-verbal de constatare

din 05 februarie 2010 emis de pârâtă este legal, în condițiile în care reclamanta

nu a obținut trei oferte conforme de la cel puțin trei furnizori, după

cum este specificat în Instrucțiunile de achiziții pentru beneficiarii

privați ai Programului Special de Preaderare pentru Agricultură și Dezvoltare

Rurală (SAPARD România).

Pe acest aspect, curtea de apel a reținut

că beneficiarul proiectului este singurul răspunzător de modul de desfășurare

a procedurii de selecție și de achiziție. În acest sens, el are obligația

să ia toate măsurile necesare pentru ca firmele invitate la selecția de oferte

să acționeze într-o manieră independentă și să fie eligibile pentru a

putea participa la licitație.

Instanța a concluzionat în sensul că reclamanta

nu a respectat obligațiile asumate prin contractul de finanțare, împrejurare

în raport cu care datorează suma de 204.829,40 RON, plus majorările de întârziere

aferente acesteia.

Recursul declarat de reclamanta SC H.P. SRL

În recursul său, reclamanta a solicitat în principal,

casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe,

iar în subsidiar, modificarea acesteia, în sensul admiterii acțiunii.

În motivarea căii extraordinare de atac, recurenta

a formulat următoarele critici de nelegalitate cu privire la hotărârea contestată:

În cauză au fost interpretate și aplicate

greșit prevederile O.G. nr. 79/2003 și cele ale cuprinse în C. civ., cu

raportare la clauzele contractului-cadru încheiat de părți, în condițiile

în care firmele ce au prezentat oferte în cadrul licitației au îndeplinit toate

condițiile impuse de Anexa IV, referitoare la ”Instrucțiuni de achiziții

pentru beneficiarii privați ai Programului SAPARD”;

Neregulile menționate în procesului-verbal

de constatare din 05 februarie 2010 nu există și, în orice caz, nu pot fi imputate

recurentei; firmele participante la procedură au prezentat extrase din Registrele

Comerțului din țările de origine, dovezi din care rezultă ca acestea dețin

echipamentele solicitate de beneficiar, precum și declarații în sensul

că nu se află în niciuna dintre situațiile expres prevăzute de anexele la contract

ce ar fi reprezentat motive de excludere a participării la licitație;

La verificarea efectuată de către Biroul Regional

I Nord Est Iași al Agenției SAPARD, ofertele au fost considerate conforme;

Problema existenței exprese a obiectului

de activitate ”distribuție de utilaj alimentar” a fost rezolvată prin existența

acestor utilaje în stocurile firmelor participante la licitație, precum și

prin declarațiile date de respectivele societăți; totodată, fiind vorba

despre un export de utilaje, autoritățile vamale germane și direcțiile

de finanțe germane au verificat toate documentele aferente acestei operațiuni

și nu au sesizat existența unor nereguli;

Instanța nu a analizat probatoriul administrat

în cauză, ceea ce echivalează cu necercetarea fondului speței deduse judecății.

Apărările formulate de intimata Agenția de Plăți

pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit

Intimata a formulat întâmpinare în care a solicitat

respingerea recursului ca nefondat.

Partea a prezentat istoricul situației de

fapt și a răspuns punctual la motivele de recurs, după cum urmează:

În mod legal, prima instanță a valorificat

situația de fapt constatată în investigația Oficiului European de Luptă

Antifraudă.

În calitate de beneficiar al finanțării,

recurenta este singura răspunzătoare în fața autorității contractante

pentru implementarea proiectului, incluzând modul de desfășurare a procedurilor

de selecție și de achiziții, fiind obligată să se asigure de corectitudinea

desfășurării acestora, în condițiile în care societățile ofertante

au fost invitate de către acesta la selecția de oferte;

Recurenta nu a fost deligentă, deși avea

posibilitatea să solicite ofertanților orice fel de informații care să

asigure respectarea cerințelor Programului SAPARD;

Toate constatările prezentate în procesului-verbal

din 05 februarie 2010 sunt considerate de OLAF fapte intenționate, prin care

s-a încercat fraudarea bugetului Comunității Europene, motiv pentru care, în

conformitate cu legislația europeană, s-a solicitat recuperarea întregului

ajutor financiar acordat beneficiarului în cadrul proiectului, prin aplicarea legislației

naționale specifice și a prevederilor contractului de finanțare;

Intimata are obligația, în urma unui raport

OLAF, de a constitui debit pentru neregulile constatate de acest organism;

Selecțiile de oferte pentru adjudecarea contractelor

de furnizare bunuri nu au fost desfășurate în mod corect, dosarele de achiziții

aferente acestor selecții de oferte au fost în întregime afectate;

Referitor la prejudiciu, intimata arată că este

aplicabilă ipoteza a doua a pct. 5 A 13 1 b din Secțiunea F a Acordului multianual

de finanțare dintre Guvernul României și Comisia Comunităților Europene,

aprobat prin Legea nr. 316/2001, respectiv că a avut loc ”un efect de prejudiciere

asupra Comunității sau asupra unui punct nejustificat de cheltuială”.

Soluția pronunțată în recurs

Înalta Curte de Casație și Justiție,

secția de contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 4120 din 15

septembrie 2011, a anulat recursul, ca netimbrat.

La pronunțarea soluției, instanța

a avut în vedere faptul că recurenta nu a achitat timbrajul aferent căii de atac

promovate, după cum impun prevederile art. 3 lit. m) și art. 11 alin. (1) din

Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, precum și cele ale

art. 3 din O.G. nr. 32/1995 privind timbrul judiciar, aprobată prin Legea nr. 106/1995,

cu modificările și completările ulterioare.

Contestația în anulare promovată de reclamanta

SC H.P. SRL

Împotriva deciziei anterior arătate, SC H.P.

SRL a formulat contestație în anulare, încadrabilă în drept în dispozițiile

art. 318 alin. (1) teza I C. proc. civ.

În motivare, contestatoarea a arătat faptul că

Înalta Curte nu a avut în vedere împrejurarea că a achitat taxele de timbru la data

de 13 septembrie 2011 și a prezentat dovada aferentă la data de 14

septembrie 2011.

Soluția pronunțată în contestația

în anulare

Înalta Curte de Casație și Justiție,

secția de contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 6139 din 16

decembrie 2011, a admis contestația în anulare, a desființat decizia

nr. 4120 din 15 septembrie 2011 și a dispus rejudecarea recursului.

La pronunțarea soluției, instanța

a avut în vedere faptul că recurenta a făcut dovada achitării timbrajului aferent

căii de atac promovate în termenul legal, fiind vorba despre o eroare materială.

Procedura derulată în recurs

La termenul de judecată din data de 30 martie

2012, Înalta Curte a dispus suspendarea soluționării recursului, în temeiul

dispozițiilor art. 244 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., la solicitarea recurentei

care a arătat și a probat faptul că pe rolul Direcției Naționale

Anticorupție - Serviciul Teritorial Suceava se află dosarul penal nr. 54/P/2011

în care s-a început urmărirea penală împotriva administratorului societății.

La data de 27 mai 2014, cauza a fost repusă pe

rol, instanța apreciind că nu mai subzistă motivul suspendării, în condițiile

în care, prin cauza penală a fost soluționată prin sentința nr. 386 din

21 noiembrie 2013 pronunțată de Judecătoria Gura Humorului.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor

formulate de recurentă și a apărărilor cuprinse în întâmpinare, dar și din oficiu,

în baza art. 304

1

C. proc. civ., sub toate aspectele, Înalta Curte apreciază

că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Argumentele de fapt și de drept relevante

Așa cum rezultă din expunerea rezumativă

cuprinsă la pct. I.2 al prezentei decizii, recurenta-reclamantă, beneficiară a unei

finanțări nerambursabile în condițiile Programului SAPARD, a contestat

procesul-verbal de constatare din 05 februarie 2010

[1]

și decizia de soluționare

a contestației administrative din 05 martie 2010

[2]

, acte emise de intimata-pârâtă.

Prin aceste acte, în urma unui control efectuat în temeiul dispozițiilor O.G.

nr. 79/2003, la sesizarea Oficiului European de Luptă Antifraudă (OLAF), recurentei

i s-a impus obligația de restituire a ajutorului financiar nerambursabil acordat

în baza contractului de finanțare din 20 februarie 2004

[3]

, pentru proiectul intitulat

„Modernizarea fabricii de preparate din carne din localitatea M., comuna Drăgoiești,

județul Suceava”.

Cuantumul debitului datorat de recurentă, indicat

la Capitolul 10 din procesul-verbal de constatare, este de 204.829,40 RON, din care

153.622,05 RON (75%) către bugetul Uniunii Europene și 51.207,35 RON (25) către

bugetul public național, la care se adaugă majorările și penalitățile

de întârziere.

Neregulile care au condus la stabilirea obligației

de restituire integrală a finanțării nerambursabile, prezentate la Capitolul

6 din procesul-verbal de constatare, au vizat nerespectarea procedurii de atribuire

a contractului de achiziție bunuri din 06 aprilie 2004 către SC R.K. GmbH

[4]

.

Mai precis, în urma analizării constatărilor controlului

efectuat de OLAF și a informațiilor cuprinse în adresa DLAF din 21

septembrie 2009, înregistrată la APDRP din 22 septembrie 2009, intimata a reținut

că niciuna dintre cele trei firme implicate în procedură, respectiv R.K. GmbH, K.F.

Und Spezial - Maschinen Fabrik GmbH și S.I.S. Spa, nu îndeplineau condițiile

impuse de Programul SAPARD, deoarece ”nu au avut obiectul de activitate specific

licitației la care au participat.”

Instanța de primă jurisdicție a confirmat

soluția administrativă adoptată în actul de control și a apreciat că recurenta-reclamantă

a încălcat prevederile contractului de finanțare, în condițiile în care

nu a avut un comportament diligent.

Înalta Curte apreciază că această concluzie este

corectă, în raport de probatoriile administrate în cauză și de dispozițiile

legale incidente în materie.

În concret, instanța de control judiciar

reține:

Referitor la neregulile constatate

În esență, recurenta susține că aspectele

semnalate de OLAF și confirmate de DLAF nu corespund realității și,

mai mult decât atât, acestea nu îi pot fi imputate, în condițiile în care nu

avea la dispoziție niciun instrument prin care să le prevină.

Înalta Curte nu poate împărtăși această apărare

formulată de societatea recurentă.

Astfel, conform clauzelor din contractul de finanțare,

beneficiarul proiectului urma să folosească suma aprobată din contribuția comunitară

și din contribuția publică națională pentru achiziția unor utilaje

specifice prelucrării preparatelor din carne și semipreparatelor din carne,

respectiv achiziția unui cazan de fierbere electric, a unui fierăstrău tranșare,

a unei mașini de umplut sub vid, a unei celule de fierbere/afumare și

a unui tumbler.

În cauza de față au fost descoperite nereguli

în legătură cu toate cele trei firme implicate în procedura de achiziție de

echipamente pentru procesare și ambalare produse din carne.

Astfel, cu ocazia controlului efectuat la firmele

ofertante, OLAF a reținut faptul că reprezentanții S.I.S. Spa au declarat

că firma recurentă nu apare în registrul său de clienți, că nu a primit nicio

invitație de participare la procedura de achiziție din cadrul proiectului

implementat de aceasta, că oferta existentă în dosarul de achiziție este falsă,

deoarece semnătura de pe ea nu aparține reprezentantului ofertantului, nu are

număr de înregistrare, iar niciunul dintre echipamentele ofertante nu a fost niciodată

comercializat de către S.I.S. Spa;

De asemenea, în urma solicitării formulate de

DLAF, reprezentații K.F. Und Spezial - Maschinen Fabrik GmbH au arătat că nu

au primit niciodată o cerere de ofertă din partea recurentei, că nu au transmis

vreo ofertă acesteia și că niciunul dintre echipamentele aflate în ofertă nu

sunt echipamentul lor.

Totodată, prin adresele înregistrate la DLAF din

2011, R.K. GmbH a comunicat că toate ofertele, precum și contractul au fost

întocmite la București de către numitul C.Ș.M.

În adresa DLAF din 21 septembrie 2009, înregistrată

la APDRP din 22 septembrie 2009, se menționează următoarele aspecte:

R.K. GmbH, Worrstsdt, Germania are ca și

domeniu principal de activitate producerea de condimente și sosuri, fabricarea

unor preparate chimice, precum și alte domenii de activitate, printre care

nu se numără și fabricarea și comercializarea echipamentelor pentru procesarea

cărnii; prin urmare, societatea nu era îndreptățită să participe la selecția

de echipamente pentru procesare și ambalare produse din carne, neputând derula

o activitate neînscrisă în obiectul său de activitate;

K.F. Und Spezial - Maschinen Fabrik GmbH este

singura societate producătoare de utilaje necesare pentru procesarea cărnii, însă

oferta sa este declarată necâștigătoare;

S.I.S. Spa, Italia, este producător de agregate

frigorifice civile și industriale și nu distribuitor de utilaje de procesare

a cărnii; prin urmare, societatea nu era îndreptățită să participe la selecția

de echipamente pentru procesare și ambalare produse din carne, neputând derula

o activitate ce nu este înscrisă în obiectul său de activitate.

Așadar, Înalta Curte, în acord cu prima instanță,

consideră că selecția de oferte nu a fost desfășurată în mod corect, că

nu au fost respectate condițiile impuse prin Programul SAPARD, referitoare

la aplicarea Anexei IV la contractul de finanțare, intitulată ”Instrucțiuni

de achiziții pentru beneficiarii privați ai Programului SAPARD”, care

precizează ”Costurile oricăror servicii, bunuri și lucrări, care valorează

mai mult decât echivalentul în RON a 10.000 euro sunt eligibile dacă beneficiarii

privați au obținut oferte de la cel puțin 3 furnizori.”

Mai precis, recurenta nu a obținut 3 oferte

conforme de la 3 furnizori, după cum impune dispoziția contractuală anterior

citată.

Totodată, în art. 1 alin. (1) și (2) din

Anexa 1 la contractul de finanțare aflat în discuție se prevăd următoarele:

”Nu sunt eligibile costurile oricăror servicii,

bunuri și lucrări care depășesc echivalentul în RON a 10.000 euro pentru

care Beneficiarul nu a obținut oferte de la cel puțin trei furnizori ,

inclusiv pentru studiul de fezabilitate și planul de afaceri, originalele acestora

fiind incluse în declarația de cheltuieli.

Beneficiarul va fi singurul răspunzător în fața

autorității contractante pentru implementarea proiectului (...).

Beneficiarul trebuie să implementeze Proiectul

cu maximum de profesionalism, eficiență și vigilență, în conformitate

cu cele mai bune practici în domeniul vizat și în concordanță cu acest

contract.”

Așadar, beneficiarul este singurul răspunzător

de modul de desfășurare a procedurilor de selecție și de achiziții.

În acest sens, el are obligația să ia toate măsurile necesare pentru ca firmele

invitate la selecția de oferte să acționeze într-o manieră independentă

și să fie eligibile pentru a putea participa la licitație.

Într-adevăr, este corectă apărarea recurentei-reclamante

potrivit căreia nu poate fi vorba despre o răspundere obiectivă a beneficiarului

proiectului.

Însă, din analiza actelor aflate la dosar, rezultă

că partea nu a respectat obligațiile contractuale asumate, anterior enunțate,

pentru a putea evita abaterea de la legalitate.

În această ordine de idei, Înalta Curte reține

faptul că recurenta-reclamantă avea posibilitatea să solicite celor trei ofertanți

orice fel de informații pentru a se asigura că ofertele prezentate de aceștia

respectă cerințele Programului SAPARD, ceea ce nu s-a realizat.

În aceste condiții, Înalta Curte apreciază

că recurenta-reclamantă a avut o conduită nediligentă și s-a expus riscului

de a pierde finanțarea nerambursabilă ce i-a fost conferită în cadrul Programului

SAPARD. Este vorba despre aplicarea unei sancțiuni, urmare a încălcării parag.

1 Anexa IV la Contractul de finanțare.

Împrejurarea că Biroul Regional I Nord Est Iași

al Agenției SAPARD a avizat favorabil dosarele de achiziții nu poate reprezenta

o cauză exoneratoare de răspundere, deoarece, în mod evident, prin aceasta nu s-au

considerat eligibile cele 3 oferte, ci doar s-a confirmat depunerea documentelor

impuse prin Instrucțiunile de achiziții (Anexa IV la Contractul de finanțare),

la acel moment nefiind cunoscute constatările OLAF de către intimată.

În fine, nici soluția pronunțată în

cauza penală

[5]

, ce a format obiectul

Dosarului nr. 1050/237/2012, nu prezintă relevanță. În primul rând, prin rechizitoriul

DNA - Serviciul Teritorial Suceava a fost trimis în judecată inculpatul C.Ș.M.,

iar nu reprezentantul societății recurente, respectiv L.I. În al doilea rând,

ceea ce se reproșează în speța de față este conduita nediligentă,

iar nu aspecte care conduc către o vinovăție de natură penală a reprezentantului

recurentei.

Referitor la prejudiciu

Recurenta-reclamantă a arătat faptul că proiectul

a fost integral implementat și este funcțional și, ca atare, bugetul

UE nu a fost prejudiciat.

În privința prejudiciului, Înalta Curte apreciază

că este aplicabilă ipoteza a doua a pct. 5 A 13 1 b din Secțiunea F a Acordului

multianual de finanțare dintre Guvernul României și Comisia Comunităților

Europene, aprobat prin Legea nr. 316/2001, cu modificările și completările

ulterioare. Mai exact, a avut loc ”un efect de prejudiciere asupra Comunității

sau asupra unui punct nejustificat de cheltuială”.

Așadar, prejudiciul adus bugetului UE poate

fi efectiv sau potențial, însă, în toate cazurile, el se materializează prin

afectarea intereselor financiare ale Uniunii. Prin adoptarea diverselor reglementări

în materia gestionării fondurilor europene, intenția legiuitorului a fost să

se asigure că aceste cheltuieli efectuate în contextul fondurilor structurale sunt

strict limitate la agenții care respectă normele europene.

De altfel, concluzia anterior arătată se degajă

și din practica judiciară constantă a CJUE (de pildă: hotărârea CJUE din

15 septembrie 2005, Comisia/Irlanda, C-199/03, pct. 26).

Ca atare, în cauza de față, existența

prejudiciului nu poate fi contestată, în condițiile în care s-a demonstrat

că fondurile destinate unui proiect de modernizare au fost cheltuite în mod defectuos,

prin eludarea dispozițiilor contractuale asumate.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

În consecință, pentru considerentele prezentate

la pct. II.1 din decizie, Înalta Curte, în temeiul art. 20 din Legea contenciosului

administrativ nr. 554/2004, modificată, coroborat cu art. 312 alin. (1) teza a II-a

C. proc. civ, va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta SC H.P.

SRL Suceava împotriva sentinței nr. 271 din 2 decembrie 2010 a Curții de Apel Suceava,

secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 26 septembrie

2014.