ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5481/2005

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 150 din 2 septembrie 1998 a Tribunalului Vaslui inculpatul N.A. a fost condamnat, la 18 ani închisoare și 8 ani interzicerea drepturilor, pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat, prevăzută de art. 174 – art. 175 lit. i) C. pen. S-a reținut, că în seara de 5 aprilie 1998, inculpatul a aplicat victimei P.D., într-un loc public, o lovitură cu cuțitul în regiunea abdominală cauzându-i leziuni care a dus la decesul acesteia. Sentința a rămas definitivă prin respingerea apelului declarat de inculpat. Condamnatul a formulat cerere de revizuire a sentinței nr. 150/1998 a Tribunalului Vaslui susținând că nu este el autorul faptei și a solicitat reaudierea martorilor și a susținut că a formulat plângere împotriva șefului de post.

Prin sentința penală nr. 313 din 14 iulie 2004, Tribunalul Vaslui a respins, ca nefondată, cererea de revizuire. S-a reținut că este inadmisibil ca pe calea revizuirii să se obțină o prelungire a probațiunii pentru a se dovedi fapte și împrejurări deja verificate de instanțele care au soluționat cauza. Pe de altă parte s-a reținut că nu s-a dovedit că șeful de post, care a efectuat acte de cercetare penală, a comis vreo infracțiune în legătură cu cauza. Prin decizia penală nr. 60 din 10 februarie 2005, Curtea de Apel Iași a respins apelul declarat de revizuient. Revizuientul a declarat recurs susținând că greșit i s-a respins cererea de revizuire întrucât din actele dosarului rezultă că numitul C.P., care a găsit victima și a sesizat organele de cercetare penală, nu a fost audiat, iar martorii M.T.

și F.V. au dat declarații mincinoase. Recursul nu este fondat. Revizuirea poate fi cerută numai în cazurile și în condițiile prevăzute expres și limitativ de art. 394 C. proc. pen. Revizuientul a invocat drept temei al cererii dispozițiile art. 394 lit. a), b) și d) C. proc. pen. Se constată însă că nu rezultă că s-au descoperit fapte sau împrejurări noi, care să nu fi fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei și pe baza cărora să se poată dovedi netemeinicia hotărârii de condamnare. Astfel, din procesul verbal de cercetare la fața locului rezultă că cel care a găsit victima și a sesizat organele de cercetare penală este numitul C.P. Aceeași împrejurare rezultă din declarațiile martorei M.T.

Deci faptul că victima a fost găsită de C.P. nu constituie o împrejurare nouă, necunoscută de instanța care a soluționat cauza. De asemenea, potrivit art. 395 C. proc. pen., cazurile de revizuire prevăzute de art. 394 lit. b) și d) C. proc. pen., se dovedesc prin hotărâre judecătorească de condamnare sau prin ordonanța procurorului, dacă prin aceasta s-a dispus asupra fondului. Cum în cauză nu s-a făcut o astfel de dovadă, în mod corect s-a constatat că nu există cazurile de revizuire invocate. De altfel, din memoriile depuse la dosar de revizuient rezultă că plângerile formulate împotriva martorei și organelor de cercetare nu au fost încă soluționate. Așa fiind, se constată că soluția de respingere a cererii de revizuire este legală și temeinică.

Cum din examinarea cauzei nu rezultă existența vreunui motiv de casare care să poată fi luat în considerare din oficiu, Curtea va respinge recursul, ca nefondat, conform art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. Recurentul va fi obligat, conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul-revizuient N.A. împotriva deciziei penale nr. 60 din 10 februarie 2005 a Curții de Apel Iași. Obligă revizuientul la plata sumei de 80 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 20 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 28 septembrie 2005.