ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4144/2004

Asupra recursurilor de față,

Examinând actele dosarului constată

următoarele:

Prin sentința penală nr. 250 din 16

iulie 2003, pronunțată în dosarul nr. 1025/2003, Tribunalul Vaslui, secția

penală a condamnat pe inculpatul P.V. la pedeapsa principală de 15 ani

închisoare și la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor, prevăzute

de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o perioadă de 7 ani după executarea

pedepsei principale, pentru săvârșirea infracțiunii de omor, prevăzută de art.

174 C. pen. Au fost aplicate prevederile art. 71 și art. 64 C. pen.

S-a scăzut, din pedeapsă, perioada

executată în arest preventiv începând de la 16 august 2002 la 16 iulie 2003,

menținându-se arestarea preventivă a inculpatului.

În baza art. 118 lit. b) C. pen., a

fost confiscat cuțitul corp delict.

În considerentele hotărârii,

tribunalul a reținut că în noaptea de 15 august 2002, după ce P.V. și victima

au consumat băuturi alcoolice, în domiciliul inculpatului, pe fondul unui

conflict spontan, inculpatul i-a aplicat o lovitură de cuțit în zona cervicală,

cauzându-i leziuni care au determinat decesul victimei B.I.

Inculpatul nu a recunoscut comiterea

faptei, susținând că nu ar fi lovit victima, ci aceasta s-ar fi autolezat cu un

alt cuțit decât cel găsit cu prilejul cercetării locale.

Prin decizia penală nr. 137 din 20

aprilie 2004, Curtea de Apel Iași a admis apelul declarat de inculpat, a casat

sentința menționată și, rejudecând cauza, a redus pedeapsa principală de la 15

ani închisoare la 12 ani închisoare și pedeapsa complementară de la 7 ani la 4

ani. Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței. S-a dedus în

continuare detenția și a fost menținută arestarea preventivă a inculpatului.

Curtea de apel a considerat că

pedeapsa nu a fost bine individualizată în raport cu criteriile prevăzute de

art. 72 C. pen., apreciind că anterior săvârșirii faptei inculpatul a avut o

bună conduită, iar după săvârșirea faptei a stăruit pentru salvarea victimei,

împrejurări de natură a determina reducerea pedepsei spre minimul special al

pedepsei.

Împotriva acestei decizii, au

declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași și inculpatul.

Recursul declarat de parchet vizează

cazul de recurs prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen.,

respectiv, greșita individualizare a pedepsei în raport cu prevederile art. 72

C. pen., sens în care s-a solicitat casarea deciziei atacate și menținerea

sentinței.

Recursul declarat de inculpat a

vizat, în principal, achitarea, susținându-se că nu există probe în dovedirea

vinovăției sale, iar în subsidiar, reducerea pedepsei (cazurile prevăzută de

art. 385

9

pct. 18 și 14 C. proc. pen.

Înalta Curte constată că recursul

declarat de parchet este întemeiat, iar recursul declarat de inculpat este

nefondat, pentru următoarele considerente:

Referitor la stabilirea răspunderii

penale a inculpatului, Înalta Curte observă existența următoarelor dovezi

privind săvârșirea faptei de omor de către inculpat și a vinovăției acestuia:

- procesul verbal de cercetare la

fața locului încheiat la data de 16 august 2002 de organele de poliție ale

municipiului Bârlad, în care se consemnează împrejurarea că P.V. s-a prezentat

la domiciliul vecinei sale M.D. (persoana care a sesizat telefonic organele de

poliție), relatându-i că „l-a tăiat cu un cuțit pe B.I.”. Cu acest prilej s-au

efectuat fotografii judiciare, s-a ridicat cuțitul corp delict, luându-se și

măsura transportării cadavrului victimei B.I. din locuința inculpatului la

Morga Spitalului de Adulți Bârlad.;

- Raportul de constatare

medico-legală;

- declarația martorei D.M., vecina

inculpatului;

- declarația martorului M.J., de

asemenea, vecin al inculpatului;

- declarația martorei P.G.;

- declarația martorului P.M.;

Din examinarea tuturor acestor

probe, Înalta Curte reține ca fiind dovedită atât săvârșirea faptei de omor de

către inculpat (în a cărui locuință a decedat victima), cât și vinovăția

acestuia (fapta de omor fiind recunoscută de inculpat în fața tuturor

martorilor, vecini ai săi, la care a apelat disperat și cărora le-a cerut să

anunțe organele de poliție).

Declarațiile sale date în cursul

procesului penal, prin care nu recunoaște fapta, încercând să se sustragă răspunderii

penale, nu pot servi la aflarea adevărului, întrucât ele nu se coroborează cu

nici o altă probă, conform art. 69 C. proc. pen.

Referitor la modul în care

instanțele au individualizat pedepsele (principală și complementară) aplicate

inculpatului, Înalta Curte, având în vedere criteriile generale de

individualizare a pedepselor, prevăzute de art. 72 C. pen., apreciază că

pedeapsa principală și cea complementară aplicate de instanța de fond sunt

corect individualizate în raport cu gravitatea faptei săvârșite (prin care a

fost suprimată viața unei persoane), cât și cu atitudinea nesinceră a

inculpatului manifestată pe tot parcursul procesului penal.

Totodată, Înalta Curte observă că

pentru aprecierea unei bune conduite a unei persoane nu este suficientă absența

antecedentelor penale, ci trebuie avută în vedere și comportarea la locul de

muncă, în familie și în colectivitate. Or, inculpatul este o persoană în vârstă

de 45 de ani, nu are ocupație, beneficiază de un ajutor social, obișnuiește să

consume băuturi alcoolice, aspecte care nu pot fi considerate o bună comportare

în societate. De altfel, fapta de omor a fost săvârșită pe fondul consumului de

alcool, fără însă ca starea de beție a inculpatului să fie o stare de beție

voluntară completă pentru a putea fi considerată fie o circumstanță atenuantă,

fie una agravantă, după caz, potrivit art. 49 alin. (2) C. pen.

Astfel fiind, reducerea pedepsei de către instanța

de apel nu este justificată nici de existența unei bune comportări a

inculpatului, anterior săvârșirii faptei, și nici de vreo stăruință depusă

pentru salvarea victimei, care deja decedase când inculpatul a cerut vecinilor

săi să cheme poliția.

Conform art. 72 C. pen., la

stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile Părții generale

a codului, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de

pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de

împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Toate criteriile de individualizare

a pedepselor au fost avute în vedere de prima instanță, pedeapsa aplicată

inculpatului fiind corect individualizată, astfel încât Înalta Curte va admite

recursul declarat de parchet, va casa decizia atacată și va menține sentința

instanței de fond.

Pentru aceleași rațiuni, Înalta

Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpat.

Conform art. 88 C. pen., se va scade

din durata pedepsei timpul arestării preventive începând de la 16 august 2002,

la zi (17 august 2004).

Conform art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către

stat, în sumă de 1.600.000 lei, din care suma de 400.000 lei, reprezentând

onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului

Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași împotriva deciziei penale nr. 137 din

20 aprilie 2004 a Curții de Apel Iași, privind pe inculpatul P.V.

Casează decizia atacată și menține

sentința penală nr. 250 din 16 iulie 2003 a Tribunalului Vaslui.

Deduce din pedeapsa aplicată

inculpatului, timpul arestării preventive de la 16 august 2002 la 17 august

2004.

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul P.V. împotriva deciziei penale nr. 137 din 20 aprilie

2004 a Curții de Apel Iași.

Obligă pe recurentul inculpat la

plata sumei de 1.600.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de

400.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa

din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

17 august 2004.