ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4144/2004

Asupra recursurilor de față, Examinând actele dosarului constată următoarele: Prin sentința penală nr. 250 din 16 iulie 2003, pronunțată în dosarul nr. 1025/2003, Tribunalul Vaslui, secția penală a condamnat pe inculpatul P.V. la pedeapsa principală de 15 ani închisoare și la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o perioadă de 7 ani după executarea pedepsei principale, pentru săvârșirea infracțiunii de omor, prevăzută de art. 174 C. pen. Au fost aplicate prevederile art. 71 și art. 64 C. pen. S-a scăzut, din pedeapsă, perioada executată în arest preventiv începând de la 16 august 2002 la 16 iulie 2003, menținându-se arestarea preventivă a inculpatului.

În baza art. 118 lit. b) C. pen., a fost confiscat cuțitul corp delict. În considerentele hotărârii, tribunalul a reținut că în noaptea de 15 august 2002, după ce P.V. și victima au consumat băuturi alcoolice, în domiciliul inculpatului, pe fondul unui conflict spontan, inculpatul i-a aplicat o lovitură de cuțit în zona cervicală, cauzându-i leziuni care au determinat decesul victimei B.I. Inculpatul nu a recunoscut comiterea faptei, susținând că nu ar fi lovit victima, ci aceasta s-ar fi autolezat cu un alt cuțit decât cel găsit cu prilejul cercetării locale. Prin decizia penală nr. 137 din 20 aprilie 2004, Curtea de Apel Iași a admis apelul declarat de inculpat, a casat sentința menționată și, rejudecând cauza, a redus pedeapsa principală de la 15 ani închisoare la 12 ani închisoare și pedeapsa complementară de la 7 ani la 4 ani.

Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței. S-a dedus în continuare detenția și a fost menținută arestarea preventivă a inculpatului. Curtea de apel a considerat că pedeapsa nu a fost bine individualizată în raport cu criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., apreciind că anterior săvârșirii faptei inculpatul a avut o bună conduită, iar după săvârșirea faptei a stăruit pentru salvarea victimei, împrejurări de natură a determina reducerea pedepsei spre minimul special al pedepsei. Împotriva acestei decizii, au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași și inculpatul. Recursul declarat de parchet vizează cazul de recurs prevăzut de art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen., respectiv, greșita individualizare a pedepsei în raport cu prevederile art. 72 C. pen., sens în care s-a solicitat casarea deciziei atacate și menținerea sentinței.

Recursul declarat de inculpat a vizat, în principal, achitarea, susținându-se că nu există probe în dovedirea vinovăției sale, iar în subsidiar, reducerea pedepsei (cazurile prevăzută de art. 385 9 pct. 18 și 14 C. proc. pen. Înalta Curte constată că recursul declarat de parchet este întemeiat, iar recursul declarat de inculpat este nefondat, pentru următoarele considerente: Referitor la stabilirea răspunderii penale a inculpatului, Înalta Curte observă existența următoarelor dovezi privind săvârșirea faptei de omor de către inculpat și a vinovăției acestuia: - procesul verbal de cercetare la fața locului încheiat la data de 16 august 2002 de organele de poliție ale municipiului Bârlad, în care se consemnează împrejurarea că P.V.

s-a prezentat la domiciliul vecinei sale M.D. (persoana care a sesizat telefonic organele de poliție), relatându-i că „l-a tăiat cu un cuțit pe B.I.”. Cu acest prilej s-au efectuat fotografii judiciare, s-a ridicat cuțitul corp delict, luându-se și măsura transportării cadavrului victimei B.I. din locuința inculpatului la Morga Spitalului de Adulți Bârlad.; - Raportul de constatare medico-legală; - declarația martorei D.M., vecina inculpatului; - declarația martorului M.J., de asemenea, vecin al inculpatului; - declarația martorei P.G.; - declarația martorului P.M.; Din examinarea tuturor acestor probe, Înalta Curte reține ca fiind dovedită atât săvârșirea faptei de omor de către inculpat (în a cărui locuință a decedat victima), cât și vinovăția acestuia (fapta de omor fiind recunoscută de inculpat în fața tuturor martorilor, vecini ai săi, la care a apelat disperat și cărora le-a cerut să anunțe organele de poliție).

Declarațiile sale date în cursul procesului penal, prin care nu recunoaște fapta, încercând să se sustragă răspunderii penale, nu pot servi la aflarea adevărului, întrucât ele nu se coroborează cu nici o altă probă, conform art. 69 C. proc. pen. Referitor la modul în care instanțele au individualizat pedepsele (principală și complementară) aplicate inculpatului, Înalta Curte, având în vedere criteriile generale de individualizare a pedepselor, prevăzute de art. 72 C. pen., apreciază că pedeapsa principală și cea complementară aplicate de instanța de fond sunt corect individualizate în raport cu gravitatea faptei săvârșite (prin care a fost suprimată viața unei persoane), cât și cu atitudinea nesinceră a inculpatului manifestată pe tot parcursul procesului penal.

Totodată, Înalta Curte observă că pentru aprecierea unei bune conduite a unei persoane nu este suficientă absența antecedentelor penale, ci trebuie avută în vedere și comportarea la locul de muncă, în familie și în colectivitate. Or, inculpatul este o persoană în vârstă de 45 de ani, nu are ocupație, beneficiază de un ajutor social, obișnuiește să consume băuturi alcoolice, aspecte care nu pot fi considerate o bună comportare în societate. De altfel, fapta de omor a fost săvârșită pe fondul consumului de alcool, fără însă ca starea de beție a inculpatului să fie o stare de beție voluntară completă pentru a putea fi considerată fie o circumstanță atenuantă, fie una agravantă, după caz, potrivit art. 49 alin. (2) C. pen.

Astfel fiind, reducerea pedepsei de către instanța de apel nu este justificată nici de existența unei bune comportări a inculpatului, anterior săvârșirii faptei, și nici de vreo stăruință depusă pentru salvarea victimei, care deja decedase când inculpatul a cerut vecinilor săi să cheme poliția. Conform art. 72 C. pen., la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile Părții generale a codului, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală. Toate criteriile de individualizare a pedepselor au fost avute în vedere de prima instanță, pedeapsa aplicată inculpatului fiind corect individualizată, astfel încât Înalta Curte va admite recursul declarat de parchet, va casa decizia atacată și va menține sentința instanței de fond.

Pentru aceleași rațiuni, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpat. Conform art. 88 C. pen., se va scade din durata pedepsei timpul arestării preventive începând de la 16 august 2002, la zi (17 august 2004). Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 1.600.000 lei, din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași împotriva deciziei penale nr. 137 din 20 aprilie 2004 a Curții de Apel Iași, privind pe inculpatul P.V. Casează decizia atacată și menține sentința penală nr. 250 din 16 iulie 2003 a Tribunalului Vaslui. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul arestării preventive de la 16 august 2002 la 17 august 2004. Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.V. împotriva deciziei penale nr. 137 din 20 aprilie 2004 a Curții de Apel Iași. Obligă pe recurentul inculpat la plata sumei de 1.600.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 17 august 2004.