ÎCCJ, Decizia nr. 233/2004

Asupra recursului în anulare de față,

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș, emis la data de 23 martie 2001, inculpatul R.I. a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de omor prevăzută de art. 174 C. pen.

S-a reținut că între inculpatul R.I. și frații S.E., în vârstă de 76 ani, S.Gh., în vârstă de 75 ani, și S.P., în vârstă de 70 ani, existau neînțelegeri de mai mult timp în legătură cu un teren revendicat de cei trei frați de la inculpat.

Pe fondul acestor relații, în după amiaza zilei de 4 iulie 2000, în timp ce se afla pe terasa hotelului său din comuna Bascov, inculpatul i-a văzut pe cei trei frați păscând fiecare câte o vacă în zăvoiul din apropiere, care se afla pe terenul în litigiu.

După ce a strigat la cei trei frați să plece cu vitele din locul respectiv, iar aceștia i-au răspuns că nu pleacă pentru că terenul a aparținut părinților lor, inculpatul a coborât de pe terasa hotelului și, înarmându-se cu o bucată de leaț, având cuie la un capăt, s-a îndreptat către ei.

În momentul în care a ajuns în apropiere de S.E., inculpatul i-a aplicat mai multe lovituri cu bucata de leaț peste cap, până când acesta a căzut.

Văzând că fratele lor era lovit, S.P. și S.Gh. au intervenit în apărarea acestuia, cu care prilej l-au lovit pe inculpat.

Apoi, în timp ce S.Gh. a rămas cu vitele, S.E., sprijinindu-se de fratele său S.P., care l-a însoțit, s-a înapoiat la domiciliu.

Pentru că S.Gh. sângera puternic în zona capului și i se agrava vizibil starea sănătății, fiul acestuia, S.I., l-a transportat, cu autoturismul, la Spitalul Județean Argeș, de unde a fost transferat la Spitalul Prof. dr .Bagdasar din București, fiind internat cu diagnosticul „traumatism cranio-cerebral grav și hematom intraparenchimatos temporo-parieto-occipital stâng”.

Intervenindu-se neurochirurgical de urgență, s-a practicat evacuarea hematomului, însă, evoluția postoperatorie a fost nefavorabilă și victima S.E. a decedat în ziua de 7 iulie 2000.

Moartea victimei s-a datorat hemoragiei meningocerebrale determinată de traumatismul cranio-cerebral cu fractură cominutivă de boltă craniană, cu mică înfundare, în regiunea parieto-temporală stângă, produse prin loviturile ce i-au fost aplicate de inculpat cu bucata de leaț.

Tribunalul Argeș, secția penală, prin sentința penală nr. 236 din 27 septembrie 2001, a schimbat încadrarea juridică a faptei în infracțiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, prevăzută de art. 183, cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen., pentru care a condamnat pe inculpat la 1 an și 6 luni închisoare.

Inculpatul a fost obligat, în baza art. 111 și 113 C. pen., la tratament medical ambulatoriu, până la însănătoșire.

Totodată, s-a dispus obligarea inculpatului să plătească:

- suma de 75.000.000 lei, cu titlu de despăgubiri materiale, către partea civilă S.I.;

- suma de 30.000.000 lei, cu titlu de daune morale, către partea civilă S.M.;

- suma de 2.332.455 lei, cu titlu de despăgubiri, către partea civilă Spitalul Clinic de Urgență Prof. dr. Bagdasar din București.

S-a motivat că din probele administrate rezultă că moartea victimei a fost violentă și s-a datorat traumatismelor cranio-cerebrale produse prin lovire cu un corp dur, precum și că este incontestabil că inculpatul a participat la acest incident și a lovit pe victimă.

S-a relevat, însă, că nu se poate stabili cu certitudine ce obiect a fost folosit de inculpat pentru a lovi pe victimă și nici zona corpului în care aceasta a fost lovită de el, dar, din probele administrate rezultă, totuși, că inculpatul ar fi putut să lovească pe victimă, cu un corp dur, în zona capului.

S-a mai motivat că, în ceea ce privește latura subiectivă, s-a constatat că inculpatul nu a acționat cu intenția directă sau indirectă de a ucide, ci a avut în vedere îndepărtarea victimei și a fraților săi de pe terenul în litigiu, precum și salvarea fiului său, care fusese lovit de frații S.

Ca urmare, s-a reținut că inculpatul a acționat cu intenția de a lovi pe victimă, iar rezultatul produs, respectiv moartea victimei, nu a fost dorit și nici prevăzut de el, care nici nu putea să întrevadă acel rezultat.

S-a reținut, de asemenea, că inculpatul a acționat pe fondul unei puternice emoții, determinată de atitudinea victimei și a fraților săi, care au refuzat să părăsească terenul în litigiu și, mai mult de atât, au lovit cu bâtele pe fiul inculpatului și, apoi, pe inculpat.

S-a considerat că inculpatul a fost stăpânit de o puternică emoție, determinată de o provocare din partea victimei și a fraților săi, produse prin acte de violență, precum și că această stare de emoție trebuie apreciată și în raport cu starea sa mintală, din actele medicale de la dosar reieșind că el prezintă o personalitate dizarmonică, cu discernământ scăzut, ceea ce a accentuat starea sa de emotivitate în condițiile în care s-a aflat, astfel că s-a impus reținerea circumstanței atenuante prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen.

Curtea de Apel Pitești, prin decizia penală nr. 302/A din 18 decembrie 2001, a respins, ca nefondate, apelurile declarate de inculpat și părțile civile S.I. și Stan Maria, admițând apelul procurorului. Ca urmare, sentința a fost desființată în parte și, înlăturându-se schimbarea încadrării juridice, precum și aplicarea art. 73 lit. b) C. pen., s-a dispus condamnarea inculpatului la 14 ani închisoare și interzicerea timp de 5 ani a drepturilor prevăzute în art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de omor prevăzută de art. 174 alin. (1) C. pen.

S-a motivat că aprecierea corectă și completă a materialului probator administrat, în raport cu declarațiile echivoce și nesincere ale inculpatului și cu relatările fiului său, în vârstă de 14 ani atunci când s-a comis fapta, pentru care nu s-a prezentat nici un act medical privind pretinsele lovituri ce i le-ar fi aplicat victima și frații săi, impun concluzia că nu se justifică schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de omor în infracțiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte și nici reținerea stării de provocare.

Pe cale de consecință, reținându-se că inculpatul a lovit de mai multe ori pe victima S.Gh., cu o bucată de leaț având cuie la unul din capete, obiect apt de a ucide, mai ales că loviturile au fost aplicate asupra capului, zonă vădit vitală, fapta sa a fost încadrată în infracțiunea de omor prevăzută de art. 174 alin. (1) C. pen.

Împotriva deciziei pronunțate în apel, inculpatul a declarat recurs, acesta fiind admis prin decizia nr. 3051 din 13 iunie 2002 a Curții Supreme de Justiție, secția penală. Ca urmare, decizia atacată a fost casată numai cu privire la înlăturarea dispozițiilor art. 73 lit. b) C. pen. și la pedeapsa privativă de libertate și, reținându-se, în favoarea inculpatului, circumstanța atenuantă prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., i s-a redus pedeapsa privativă de libertate de la 14 ani închisoare la 9 ani închisoare.

S-a motivat că, din coroborarea corectă a elementelor probatorii cuprinse în actele dosarului, rezultă, fără echivoc, că inculpatul a lovit pe victimă în condițiile reținute de instanța de apel, dar, față de raportul de expertiză medico-legală psihiatrică, în care se evidențiază că inculpatul, deși a acționat cu discernământ, are o fire labilă, trebuia să se constate că, pe fondul acesteia, starea conflictuală în care s-a implicat a fost de natură a-i produce o puternică tulburare, încât corect s-a apreciat de prima instanță că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 73 lit. b) C. pen., referitoare la circumstanța atenuantă a provocării.

Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, invocând temeiul înscris în art. 410 alin. (1) partea I pct. 8 C. proc. pen., referitor la eroarea gravă de fapt, a declarat recurs în anulare împotriva celor trei hotărâri pronunțate în cauză.

S-a susținut, în acest sens, că instanțele, apreciind probele administrate în cauză, nu au ținut seama că susținerile făcute de inculpat în apărare au fost confirmate de mama sa, R.E., precum și de martorul T.I., ceea ce le-a determinat să nu rețină că el a intervenit pentru aplanarea conflictului ivit între fiul său și frații S., care intraseră cu vitele pe terenul ce-i aparținea.

S-a relevat că, în raport cu conținutul probelor menționate, trebuia să se rețină că victima și frații acesteia l-au lovit pe inculpat, care a căzut, iar victima a fost lovită peste cap, cu o coadă de mătură, de fiul inculpatului.

S-a mai subliniat că se impunea să se aibă în vedere că martorii T.I., R.E., R.O.N. și B.Gh. au arătat constant că inculpatul nu avea nimic în mână atunci când a ieșit din curtea sa, iar în momentul în care a ajuns la locul incidentului a fost agresat de frații S., căzând în urma loviturilor ce i s-au aplicat, precum și că, în aceeași ocazie, victima a fost lovită la cap, cu o coadă de mătură, de fiul inculpatului.

S-a mai făcut referire la raportul medico-legal, prin care s-au constatat leziuni pe corpul inculpatului, precum și la procesul-verbal încheiat de subofițerii din Postul de poliție Bascov, în care s-a menționat că, la prezentarea acestora la locul faptei, S.Gh. a scos din buzunar și a aruncat briceagul cu care îl tăiase pe inculpat.

În fine, s-a învederat că traumatismul cranio-cerebral cauzat victimei, astfel cum este descris în rezumatul foii de observație clinică și în raportul medico-legal, nu putea fi produs decât prin lovirea cu un corp dur alungit, iar din probele administrate nu rezultă că inculpatul ar fi avut asupra sa un asemenea obiect.

În concluzie, s-a cerut casarea hotărârilor și rejudecarea cauzei de către prima instanță, în vederea ascultării din nou a inculpatului și a martorilor, pentru stabilirea, fără dubiu, a situației de fapt și a vinovăției.

Recursul în anulare nu este fondat.

Este adevărat că, potrivit art. 63 alin. (2) C. proc. pen., la care se face referire prin recursul în anulare, „probele nu au valoare mai dinainte stabilită”, iar „aprecierea fiecărei probe se face de organul de urmărire penală sau de instanța de judecată în urma examinării tuturor probelor administrate, în scopul aflării adevărului”.

Raportând dispozițiile legale menționate la considerentele deciziilor pronunțate în apel și în recurs, se constată, însă, că instanțele de control judiciar, reevaluând probele administrate în cauză, le-au dat o corectă apreciere, astfel că soluția de condamnare a inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de omor, prevăzută de art. 174 C. pen., cu reținerea circumstanței atenuante a provocării prevăzută în art. 73 lit. b) din același cod, nu poate fi considerată contrară legii sau netemeinică.

Sub acest aspect, este de observat că, prin raportul medico-legal, aprobat de Comisia de Avizare și Control de pe lângă I.M.L. București, s-a ajuns la concluzia că moartea victimei S.E. a fost violentă, că „ea s-a datorat hemoragiei meningo-cerebrale consecutivă unui traumatism cranio-cerebral cu fractură cominutivă de boltă craniană, cu mică înfundare, în regiunea parieto-temporală stângă”, iar traumatismul cranio-cerebral s-a putut produce prin loviri repetate (la nivelul regiunii hemicraniene stângi) cu corp dur alungit, prezentând muchii și suprafața cu proeminențe ascuțite (posibil corpul delict descris în actele de anchetă)”, precum și că „între leziunile cranio-cerebrale și deces există legătură directă de cauzalitate”.

Or, pe baza acestor concluzii medico-legale, deduse din constatări neîndoielnice, demonstrate științific, iar nu din relatări subiective, cele două instanțe de control judiciar au apreciat corect că leziunile s-au produs în condițiile arătate de martorii oculari S.Gh. și S.P., care au precizat că inculpatul a venit înarmat cu o bucată de leaț având cuie la un capăt, denumită de ei „ștachete”, cu care a aplicat mai multe lovituri victimei în zona capului, precum și de S.M.A. și S.I., nepotul și, respectiv, fiul victimei, care au declarat că, în timp ce o transportau cu autoturismul spre spital, victima le-a relatat că inculpatul a lovit-o peste cap, de mai multe ori, cu un „ștachete” având cuie la unul din capete.

Este adevărat că inculpatul a susținut, în apărarea sa, că și-a trimis mai întâi fiul, pentru a le cere fraților S. să plece cu vitele de pe terenul său, cu care prilej acesta a lovit pe victimă cu o coadă de mătură, iar el a fost nevoit să se îndrepte spre locul incidentului numai pentru a-și apăra fiul, fără să se înarmeze cu vreun obiect cu care să lovească. Mai mult, negând faptul de a fi lovit pe victimă, inculpatul a susținut în fața instanței că, fiind lovit cu bâtele de S.E. și S.P., a fost nevoit să se năpustească asupra lui S.E., în care timp l-ar fi putut lovi cu ghiulul de la un deget, dar că este mai posibil ca în momentul respectiv, când el se afla peste victimă, însuși fratele acesteia S.P. să o fi lovit, cu bâta, peste cap.

Este semnificativ că fiul inculpatului, R.O.N. a declarat inițial că, în timpul incidentului, a lovit pe victima S.E. la cap, cu o bâtă, iar prin declarația făcută la procuror a susținut că doar a ridicat o coadă de mătură, pentru a se apăra, atunci când S.Gh. a încercat să-l lovească cu o bâtă, precizând, totodată, că, în acea zi, el nu a lovit pe victimă și nici pe vreunul dintre frații acesteia, pentru ca în fața instanței să susțină că a folosit bucata de lemn aflată asupra sa doar în scopul de a lovi cu ea într-un copac, pentru a speria vitele.

Rezultă, deci, că versiunea susținută de inculpat, în sensul că fiul său ar fi lovit pe victimă, cu o coadă de mătură, nu este confirmată de acesta. De altfel, nici nu a fost prezentat vreun act medical din care să rezulte că fiul inculpatului a suferit vreo leziune, astfel că nu sunt temeiuri pentru a se reține că acesta s-a implicat în conflict și ar fi avut motive să riposteze, prin folosirea cozii de mătură, așa cum a susținut tatăl său.

Pe de altă parte, declarațiile martorului T.I., angajat la firma inculpatului, nu pot avea relevanța ce li se atribuie prin recursul în anulare, cât timp relatarea sa, că ar fi văzut pe unul dintre frații S. lovind pe fiul inculpatului cu un ciomag, este infirmată de acesta din urmă, care a menționat la procuror și în fața instanței că nu a fost lovit.

Tot astfel, declarațiile făcute de R.E., mama inculpatului, care a fost implicată în conflict nu pot avea relevanță probatorie, cât timp susținerile sale nu sunt confirmate de probe sau împrejurări cu caracter neîndoielnic.

Or, spre deosebire de martorii T.I., R.E., R.O.N. și B.Gh., la care se face referire prin recursul în anulare, ale căror declarații nu se coroborează cu nici o probă neîndoielnică, iar relatările lor, echivoce și chiar contradictorii, se pot explica fie prin legătura de rudenie și situația de dependență față de inculpat, declarațiile martorilor S.Gh., S.P., S.M.A. și S.I., la rândul lor, rude apropiate cu victima, sunt confirmate, așa cum s-a arătat, cu împrejurări stabilite neîndoielnic prin raportul medico-legal aprobat de Comisia de Avizare și Control de pe lângă I.M.L. București.

Astfel, declarațiile primilor doi martori că au văzut personal când inculpatul a lovit, precum și ale celorlalți doi martori că li s-a relatat de victimă că aceasta a fost lovită de inculpat peste cap, de mai multe ori, cu un leaț cu cuie la unul din capete, este confirmată de constatarea științifică din raportul medico-legal, că traumatismul cranio-cerebral s-a putut produce prin loviri repetate cu corp dur alungit, prezentând muchii și suprafața cu proeminențe ascuțite.

În această privință, ipoteza lovirii victimei de către minorul R.O.N., nesusținută de acesta decât în declarațiile inițiale, nu poate fi luată în considerare, deoarece nici pretinsa coadă de mătură, cu care s-a înarmat pentru a speria vitele prin lovirea unui arbore și nici pretinsa bâtă găsită de el jos nu puteau lăsa urme de natura celor consemnate în raportul medico-legal.

De altfel, ar fi fost și vădit improbabil ca un copil în vârstă de 14 ani, cât avea minorul la data respectivă, să aibă forța și îndrăzneala de a lovi cu putere și repetat pe un bărbat, chiar înaintat în vârstă, care era însoțit de alți doi bărbați.

Totodată, aceleași urme lăsate de loviturile aplicate, constatate științific, nu puteau fi produse, datorită specificului lor, nici de vreuna din bâtele celor doi frați ai victimei. De altfel, inculpatul nici nu a prezentat vreun indiciu în sprijinul supoziției făcute de el în acest sens, iar o atare eventualitate se și impune a fi exclusă cât timp incidentul s-a produs într-o după amiază de vară, cu luminozitate deplină, într-un spațiu practic nelimitat și în prezența unui număr redus de persoane, încât nici unul dintre participanți nu se putea afla în situația de a nu-și da seama asupra cărei persoane își îndreaptă loviturile.

Așa fiind, situația de fapt, astfel cum a fost reținută de instanța de apel și precizată prin decizia instanței de recurs, se impune a fi considerată că este expresia adevărului, iar ca urmare stabilirea vinovăției inculpatului și încadrarea juridică dată faptei corespund pe deplin exigențelor de temeinicie și legalitate.

În consecință, constatându-se că în cauză nu s-a comis o eroare gravă de fapt, în sensul criticilor formulate și că nu sunt incidente nici alte cazuri de casare, susceptibile a fi luate în considerare din oficiu, urmează ca recursul în anulare să fie respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva sentinței penale nr. 236 din 27 septembrie 2001 a Tribunalului Argeș, deciziei penale nr. 302 A din 18 decembrie 2001 a Curții de Apel Pitești și deciziei nr. 3051 din 13 iunie 2002 a Curții Supreme de Justiție, secția penală, privind pe inculpatul R.I.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 20 septembrie 2004.