ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3223/2004

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3223/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 247 din 20

august 2003, Tribunalul Suceava a condamnat pe inculpatul G.V. la 2 ani și 6

luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de loviri cauzatoare de moarte,

prevăzută de art. 183 C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) și art. 76 alin.

(2) C. pen.

S-a făcut aplicarea art. 71 și art.

64 C. pen.

În temeiul art. 14 și art. 346 C.

proc. pen., cu aplicarea art. 998 – art. 999 C. civ., inculpatul a fost obligat

să plătească părții civile P.M. 93.700.000 lei (43.700.000 lei daune materiale

și 50.000.000 lei daune morale).

S-a luat act că P.M., moștenitorul

defunctului P.P. nu s-a constituit parte civilă în cauză.

Inculpatul a mai fost obligat la

plata spitalizării victimei către Spitalul județean Suceava și Spitalul Clinic

nr. 3 Iași.

Pentru pronunțarea hotărârii, prima

instanță a reținut următoarea stare de fapt:

În după amiaza zilei de duminică 3

octombrie 1999, în jurul orei 14,00, P.P., în vârstă de 69 ani, din comuna

Grănicești, satul Dumbrava, s-a dus cu vaca la pășunat pe Islazul comunal.

În jurul orei 18,00 în acel loc s-a

deplasat și G.V., care și el avea acolo vitele la păscut.

La un moment dat, în urma

discuțiilor purtate cu P.P., inculpatul G.V. l-a lovit pe acesta cu un corp

contondent, după care l-a părăsit, plecând acasă.

În jurul orei 19,00, soția victimei,

văzând că soțul său nu s-a înapoiat acasă, a plecat în căutarea sa, împreună cu

fratele ei G.A. Cu ajutorul lanternelor, aceștia l-au găsit pe P.P., căzut la

pământ, în stare de inconștiență, prezentând sânge și leziuni la nivelul feței

și capului. P.M., cu ajutorul lui T.P. și B.G., l-au transportat, cu căruța, la

dispensarul comunal, pe drum victima, cu greu, spunându-i că a fost bătut de

G.V.

De la dispensarul comunal, cu

ajutorul unei ambulanțe, P.P. a fost transportat la Spitalul județean Suceava

unde a fost internat cu diagnosticul „T.C.C. cu comoție cerebrală medie,

contuzii multiple cranio-faciale, hemoragie subarahnoidiană, agresiune”.

În ziua de 5 octombrie 1999, P.P. a fost transportat

la Spitalul Sf. Treime din Iași, unde a fost internat cu diagnosticul de

„contuzie cerebrală medie, contuzie facială, bronșită acută, hipertensiune

arterială și hemoragie digestivă superioară”. În urma tratamentului aplicat,

evoluția a fost lent favorabilă, dar ulterior el a făcut o bronșită acută, complicată

cu insuficiență cardiacă și distensie abdominală acută.

La 12 octombrie 1999 a fost

transferat la Spitalul județean Suceava, în vederea continuării tratamentului,

fiind internat la secția neurologie cu diagnosticul „contuzie cerebrală medie,

contuzie facială, bronșită acută, HTA, hemoragie digestivă superioară”.

Examenul chirurgical din 12 octombrie 1999 relevă comă de gradul I – II, care

nu permite intervenția chirurgicală.

Între 13-14 octombrie 1999, starea

generală s-a menținut gravă, cu parametri vitali mult influențați, iar la 17

octombrie 1999 P.P. este transferat la secția A.T.I. unde a decedat, ca urmare

a unui stop cardio-respirator.

Din raportul de constatare

medico-legală nr. 464/ C din 14 ianuarie 2000 a Laboratorului de medicină

legală Suceava rezultă că moartea lui P.P. a fost patologică și s-a datorat

insuficienței cardio-respiratorii acute, consecutivă decompensării unei

insuficiențe cardiace cronice cu cardiomegalie, fibroză miocardică la un

organism în vârstă și tarat. Contuzia cerebrală precizată clinic nu s-a

confirmat la examinările macro și microscopice, iar absența unor leziuni

cranio-cerebrale nu dovedesc un rol tanato-generator al traumatismului

incriminat.

Pe timpul cercetării judecătorești

Tribunalul Suceava a solicitat Institutului de medicină legală Iași avizarea

din punct de vedere medico legal a raportului de necropsie privind pe P.P.,

întocmit de L.J.M.L. Suceava, solicitându-se precizări cu privire la felul

morții și dacă există legătură de cauzalitate între leziunile prezentate și

deces.

Prin adresa nr. 6908 din 14 ianuarie

2002 I.M.L. Iași, Comisia de avizare a concluzionat că raportul medico-legal al

L.J.M.L. Suceava are inadvertențe științifice și că moartea lui P.P. a fost

violentă secundară și se datorează unei contuzii cerebrale pe fondul unor

leziuni preexistente, ceea ce evocă o legătură de cauzalitate secundată între

traumatismul cranio-cerebral și deces, traumatismul și suferința cerebrală

agravând evoluția unor leziuni patologice de vârstă.

Cerându-se și avizul Comisiei

Superioare medico-legale de pe lângă I.N.M.L. București, acesta prin adresa nr.

4399 din 16 august 2002 a comunicat că aprobă concluziile de expertiză

medico-legală nr. 6908 din 14 ianuarie 2002 a I.M.L. Iași, cu precizarea că

între leziunile traumatice cranio-meningo-cerebrale și deces există o legătură

de cauzalitate directă, condiționată de afecțiunile organice cronice inerente

vârstei victimei P.P.

În concluzie, prima instanță a

reținut că fapta inculpatului de a aplica victimei lovituri cu un corp

contondent, în zona capului și a feței, cauzându-i leziuni care, pe fondul

afecțiunilor organice cronice inerente vârstei, au dus la decesul acesteia

(legătura de cauzalitate fiind directă).

Împotriva sentinței penale a

declarat apel inculpatul care a solicitat achitarea în baza dispozițiilor art.

11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., el

pretinzând că nu este autorul faptei. În subsidiar, a solicitat

reindividualizarea pedepsei, prin acordarea unei mai mari eficiențe circumstanțelor

personale reținute și aplicarea art. 81 C. pen.

Partea civilă în apelul declarat, a

cerut ca daunele morale să fie majorate la suma de 300.000.000 lei, precum și

daunele materiale.

Prin decizia penală nr. 349 din 24

noiembrie 2003, Curtea de Apel Suceava a respins, ca nefondate, apelurile

declarate de inculpatul G.V. și partea civilă P.M., apreciind că la dosar

există probe, care analizate, îl incriminează pe inculpat. Criticile formulate

de acesta fiind neîntemeiate, iar despăgubirile civile acordate de prima

instanță sunt corect stabilite, susținerile părților, făcute în sensul

majorării sau diminuării lor fiind nefondate.

Împotriva deciziei penale au

declarat recurs inculpatul G.V. și partea civilă P.M.

Inculpatul G.V., prin apărător și

personal a solicitat achitarea în baza dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a),

raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) (fapta nu a fost săvârșită de inculpat)

și lit. d) C. proc. pen. (faptei îi lipsește unul din elementele constitutive

ale infracțiunii) motivându-se că el nu s-a aflat în localitate și la locul în

care s-au produs faptele, iar moartea nu se datorează loviturilor primite de

victimă ci unor afecțiuni preexistente, neexistând legătură de cauzalitate

între leziunile suferite și deces. Concluziile medico-legale nu se coroborează

cu declarațiile martorilor, care în instanță au fost retractate.

Partea civilă în motivele de recurs

formulate și prin apărător a solicitat majorarea daunelor materiale și morale,

în raport și de rata inflației.

Examinând recursurile declarate sub

aspectul motivelor invocate, cât și cauza sub toate aspectele de fapt și de

drept, Înalta Curte consideră că acestea nu sunt fondate, hotărârile pronunțate

fiind temeinice și legale.

Instanța de apel a făcut o analiză

atentă a probelor administrate și corect a confirmat că prima instanță a

reținut situația de fapt, în raport de care a făcut o corespunzătoare încadrare

juridică.

Din ansamblul probelor administrate

în cauză, rezultă, neîndoielnic, că victima a decedat ca urmare a unei agresiuni,

însăși P.P., în puținele momente de luciditate, indicând ca autor al

violențelor pe inculpatul G.V. (declarațiile lui P.M., P.M., T.P. și B.G.).

Faptul că G.V., în ziua de 3

octombrie 1999, în jurul orei 17,30 – 18,00, a fost prezent pe islazul unde P.P.

păștea vaca, având discuții cu acesta și apoi lovindu-l cu palmele sau pumnii,

ori cu alt corp contondent, este pe larg și în amănunt confirmat de fiul

inculpatului, G.D. (în vârstă de 16 ani, absolvent a 8 clase elementare), care

în declarația scrisă personal, în cea de la Postul de Poliție Grănicești,

ambele date la 19 octombrie 1999, cu prezența lui F.A., secretarul primăriei și

președinte al Comisiei comunale al Autorității Tutelare, precum și cu

declarația dată la procuror prezintă clar și fără echivoc că tatăl său, în ziua

de 3 octombrie 1999, în jurul orei 17,00, a venit, sub influența băuturilor

alcoolice, pe islazul unde păștea oile, după care s-a deplasat la circa 70 m

unde se afla P.P. și, aflându-se ambii, în picioare, în urma unor discuții despre

un incident mai vechi, l-a lovit cu palma peste față, victima căzând la sol,

după care inculpatul a luat dintr-un gard un par, îndreptându-se spre victimă,

auzind-o pe aceasta strigând să nu-l lovească, deoarece nu are nimic cu el.

Întorcându-și privirea de la cele ce se întâmplau, la scurt timp tatăl său a

trecut pe lângă el, fără să mai aibă parul în mână, iar P.P. era întins la

pământ. După două zile întâlnindu-se cu tatăl său, a aflat de la acesta că

nu-și mai amintește ceea ce a făcut în seara de 3 octombrie 1999, iar după ce

i-a relatat ce făcuse, el s-a speriat, afirmând „că de acum pușcăria îl

mănâncă”.

Declarațiile, constante ale lui G.D.

sunt confirmate de declarația minorului G.M., dată la organul de poliție, în

prezența lui F.A., care a susținut că G.V. a venit, sub influența băuturilor

alcoolice, la islaz, deplasându-se la circa 50 m la P.P., de la fratele său

G.D. aflând, a doua zi, că tatăl său s-a certat cu victima, pe care a lovit-o

de mai multe ori, fapt ce i-a fost confirmat și de inculpat.

La instanță, G.D. și G.M. nu și-au

mai menținut declarațiile date la urmărirea penală, susținând că în ziua de 3

octombrie 1999 nu au fost pe islazul comunal, nu l-au văzut pe P.P., iar tatăl,

împreună cu mama lor, au fost plecați în com. Slobozia la un unchi.

G.D., în instanță a susținut că nu

își mai menține declarația dată la postul de poliție, deoarece a fost bătut „cu

pumnul în cap” de către un polițist, fiind forțat să scrie ce i s-a dictat, dar

nu își mai amintește ce a declarat la poliție, el trezindu-se la spital,

depunând prin apărător și certificatul medico-legal, urmare a „internării sale

imediat ce a ieșit din sediul poliției”.

Această declarația a lui G.D.,

corect a fost înlăturată, ca nesinceră, de către instanță.

La dosar nu se află numai declarația

luată la postul de poliție, aflându-se și o declarație amănunțită scrisă

personal de sus-numitul, precum și declarația, cu același conținut, dată

procurorului la Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava.

Mai mult, declarația luată la postul

de poliție, sus-numitul a încheiat-o cu scrierea personală că a fost dată în

prezența lui F.A. (secretarul Primăriei și Președinte al Comisiei comunale de

Autoritate tutelară) și cu mențiunea că nu a fost „forțat în vreun fel”.

În adevăr, G.D. a fost internat în

regim de urgență prin serviciul de gardă la Spitalul Municipal Rădăuți, secția

psihiatrie, de la 22 octombrie 1999, ora 19,50 (nu în ziua când a dat

declarația la poliție, ci după 3 zile) până la 7 noiembrie 1999, din Foaia de

observație clinică rezultând diagnosticul la internare și externare „reacție

depresivă anxioasă, cu atac de panică și automatisme nocturne”, fiind la prima

internare în regim psihiatric. Atât biletul de internare, cât și completarea

Foii de observație clinică s-a făcut de către același medic psihiatric dr. R.D.

Ulterior, respectiv prin

certificatul medico-legal nr. 368/ E din 28 martie 2000 s-a atestat ireal că

internarea în spital în perioada 22 octombrie – 7 noiembrie 1999, cât și starea

prezentă a lui G.D. are diagnosticul de „reacție depresiv anxioasă cu atacuri

de paranoia și automatisme motorii nocturne” în loc de „atacuri de panică” cum

rezultă din Foaia de observație. Aceasta a permis ca apărătorul în „motivele de

recurs” să susțină că instanța de apel să nu ia în considerare că martorul G.D.

a prezentat acte medicale care atestă că suferă de afecțiuni psihice” care-i

alterează discernământul și în aceste condiții nu are reprezentarea corectă a

faptelor sale și nu percepe semnificația reală a acțiunilor celorlalți. Diagnosticul

atestat de acte medicale este unul permanent și din păcate nu permite

vindecarea”, Considerații care nu au nici un suport probator.

În această situație, este corectă

motivarea instanțelor de judecată că nu s-a făcut dovada pretinselor afecțiuni

psihice și în perioada când G.D. a dat primele declarații.

De altfel și retractarea în instanță

a declarației lui G.M. este rezultatul influenței părinților săi, instanțele

corect reținând din declarația acestuia de la organele de poliție, dată în

prezența lui F.A., președintele comisiei comunale de Autoritate Tutelară.

Tot „procausa” au fost făcute în

instanță și declarațiile soției inculpatului G.L. și fratele acesteia Z.G.

Pentru considerentele arătate se

constată că în mod corect instanțele au reținut că autorul violentării lui P.P.

este inculpatul G.V., existând legătură de cauzalitate directă între violențele

suferite și decesul victimei (cum au avizat Institutul de Medicină-Legală Iași

și Institutul Național de Medicină Legală Mina Minovici București), astfel că

nu sunt motive pentru achitarea inculpatului.

De asemenea, la individualizarea

pedepsei aplicate inculpatului G.V. s-au avut în vedere criteriile prevăzute de

art. 72 C. pen., cât și scopul pedepsei prevăzut de art. 52 C. pen., el

beneficiind și de aplicarea circumstanțelor atenuante, nefiind cazul reducerii

pedepsei stabilite.

În ce privește recursul declarat de

partea civilă P.M., se constată că despăgubirile civile și daunele morale au

fost corect stabilite de instanțele de judecată, neexistând motivare care să

justifice majorarea sau diminuarea acestora, pentru aprecierea luării în

considerare a coeficientului de inflație sus-numita având, eventual, calea unei

acțiuni civile.

Pentru aceste motive, Înalta Curte,

în temeiul dispozițiilor art. 385

15

alin. (1) pct. 1 lit. b) C.

proc. pen., va respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpatul G.V.

și părții civile P.M.

Potrivit dispozițiilor art. 192 C.

proc. pen., recurenții vor fi obligația la plata cheltuielilor judiciare către

stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile

declarate de inculpatul G.V. și partea civilă P.M. împotriva deciziei penale

nr. 349 din 24 noiembrie 2003 a Curții de Apel Suceava.

Obligă recurentul inculpat să

plătească statului suma de 1.200.000 lei cheltuieli judiciare.

Obligă recurenta parte civilă să

plătească statului suma de 1.200.000 lei cheltuieli judiciare din care 300.000

lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

11 iunie 2004.