ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3310/2010

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 843/C din 9

octombrie 2007 a Tribunalului Neamț a fost admisă în parte contestația

formulată în temeiul Legii nr. 10/2001 de reclamantul G.M. împotriva

Dispoziției nr. 443 din 09 decembrie 2005 emisă de pârâtul Primarul orașului

Bicaz, a fost anulată dispoziția atacată și s-a dispus obligarea pârâtului de a

înainta cererea de acordare a despăgubirilor pentru suprafața de 1289 mp

expropriată prin Decretul nr. 783/1962 din patrimoniul tatălui defunct al

reclamantului, G.I.G., solicitată conform Notificării nr. 80/2001, Comisiei

Centrale de Acordare a Despăgubirilor, în temeiul dispozițiilor art. 16 alin.

(2) din Titlul VII din Legea nr. 247/2005.

Prin Decizia nr. 45

din 12 martie 2008, Curtea de Apel Bacău, secția civilă, cauze minori, familie,

conflicte de muncă, asigurări sociale, a respins, ca nefondat, apelul declarat

de reclamantul G.M. împotriva Sentinței civile nr. 843/C din 9 octombrie 2007

pronunțată de Tribunalul Neamț.

Împotriva acestei

decizii a formulat cerere de revizuire reclamantul G.M. arătând că, în copia

Decretului nr. 783/1962 care i-a fost eliberată de Primăria Bicaz, autorul său

apărea înscris ca fiind expropriat doar cu suprafața de 1289 mp, deși în

realitate suprafața preluată a fost mult mai mare, respectiv de 4360 mp, așa

cum a rezultat în urma efectuării expertizei topografice.

Astfel, revizuentul a

apreciat că actele primite la solicitarea sa, respectiv copia Decretului nr.

783/1962, au fost trunchiate și cenzurate, reținându-se de către partea

potrivnică documentele care atestau suprafața mai mare de teren expropriată,

fiind eliberată numai acea parte din decret care atestă doar prima poziție la

care figura tatăl său, și anume poziția nr. 41, parcela nr. 7, cu suprafața de

1289 mp, fără a se elibera și anexa III, unde autorul său, G.I.G., mai apare ca

fiind expropriat și la poziția nr. 54, cu numărul de parcelă 20, alături de

A.D., care însă nu avea legătură cu terenul expropriat, deținând în folosință o

altă suprafață de teren.

A mai arătat

revizuentul că în dosarul notificării s-au făcut demersuri, inclusiv de către

Primăria Bicaz, către Direcția de Drumuri și Poduri Iași pentru a se solicita

relații în completarea Decretului nr. 783/1962, răspunsul dat fiind în sensul

că nu se dețin relații suplimentare.

Ulterior, în cadrul

procesului având ca obiect constatarea nulității absolute a actului sub

semnătură privată din data de 26 decembrie 2002, a fost depusă la acest dosar,

de către Direcția de Drumuri și Poduri Iași, copia Decretului nr. 783/1962,

împreună cu anexa nr. III, tabelul nominal cuprinzând proprietarii ale căror

terenuri se expropriază, procesul-verbal din 23 septembrie 1961 și situația

generală privind parcelele expropriate, din care rezultă că autorul său a fost

expropriat cu 1289 mp de teren, precum și cu cei 4443 mp, alături de A.D., care

nu a solicitat retrocedarea terenului.

Cererea de revizuire

a fost întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ.

Prin Decizia civilă

nr. 101 din 21 octombrie 2009, Curtea de Apel Bacău a respins cererea de

revizuire a Deciziei nr. 45 din 12 martie 2008 pronunțată de Curtea de Apel

Bacău, formulată de revizuentul G.M.

Pentru a hotărî

astfel, instanța a reținut că cererea de revizuire este neîntemeiată, în raport

de dispozițiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ.

S-a mai reținut că,

în cauză, simplul fapt că partea a descoperit anumite înscrisuri probatorii nu

este de natură să justifice admiterea cererii de revizuire, dacă nu se face

dovada unei împrejurări de forță majoră care l-ar fi împiedicat să le procure

în timpul procesului.

Pe de altă parte, s-a

constatat că înscrisurile invocate nu atestă o altă situație de fapt decât

aceea cuprinsă în actele ce au fost analizate cu ocazia judecății în fond.

Împotriva acestei

hotărâri a declarat recurs revizuentul G.M., invocând incidența motivului prevăzut

de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În motivarea

recursului, revizuentul a susținut, în esență, că în speță sunt întrunite

condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 322 pct. 5 C. proc. civ.

întrucât înscrisul era nou și nu a fost folosit în procesul în care s-a

pronunțat hotărârea a cărei revizuire s-a cerut, avea forță probantă prin el

însuși, exista la data la care a fost pronunțată hotărârea atacată cu revizuire

și nu a putut fi folosit în proces întrucât a fost reținut de partea potrivnică

(Primăria Bicaz) și, în fine, era determinant, în sensul că atestă o altă

situație de fapt și, dacă ar fi fost cunoscut, soluția instanței ar fi fost

alta.

A mai arătat

revizuentul că a intrat în posesia Decretului nr. 783/1962, în integralitatea

lui, ulterior finalizării procesului, respectiv la data de 11 iunie 2009.

Analizând recursul,

Înalta Curte constată că nu poate fi primit pentru următoarele considerente:

Potrivit

dispozițiilor art. 322 pct. 5 teza I C. proc. civ., se poate cere revizuirea

unei hotărâri judecătorești definitive "dacă, după darea hotărârii, s-au

descoperit înscrisuri doveditoare, reținute de partea potrivnică sau care nu au

putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților".

În sensul textului

citat, un înscris înfățișat cu ocazia revizuirii este apt să conducă la

admiterea acestei căi de atac numai în situația în care respectivul înscris a

existat la data judecății, dar nevalorificarea sa în proces să se fi datorat

conduitei culpabile a părții adverse (care l-a reținut) sau împrejurării mai

presus de voința părții (care, de asemenea, a împiedicat administrarea).

Așadar, revizuentului

îi incumbă dovada, alternativ, fie a conduitei obstrucționiste a adversarului,

conduită de natură a nu-i fi permis să intre în posesia înscrisului pe durata

soluționării procesului în fond, fie a unei împrejurări ivite mai presus de

voința atât a revizuentului, cât și a intimatului.

Revizuentul nu a

făcut o asemenea dovadă, limitându-se ca, în cuprinsul cererii de revizuire, să

arate că, într-un alt dosar aflat pe rolul instanței de judecată, a fost depusă

o copie a Decretului nr. 783/1962, în integralitatea sa, însoțită de anexa nr.

III, tabelul nominal cuprinzând proprietarii ale căror terenuri se expropriază,

procesul-verbal din 23 septembrie 1961 și situația generală privind parcelele

expropriate, de către Direcția de Drumuri și Poduri Iași din cadrul Companiei

Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA.

Aceasta înseamnă, pe

de o parte, că înscrisul nu a fost reținut de partea potrivnică, pentru că era

deținut de o altă instituție, iar pe de altă parte că, fiind vorba de o

companie națională care a înaintat documentația de expropriere, partea era în

situația de a-l putea procura și înfățișa în cadrul procedurii judiciare desfășurate,

așa cum s-a întâmplat, de altfel, în dosarul în care s-a depus această

documentație.

Or, la dosar nu

există dovada efectuării unor demersuri succesive, făcute în formă scrisă (ex.

adrese, notificări ș.a.m.d.) prin care reclamantul să fi încercat, încă în faza

judecății pe fond, obținerea tuturor înscrisurilor existente.

Altminteri,

prezentând un mijloc de probă nou - în sensul de înscris procurat ulterior

judecății - și pretinzând ca pe baza acestuia să fie revizuită hotărârea,

partea tinde, de fapt, la nesocotirea autorității de lucru judecat a celor

statuate irevocabil.

Însă, funcția

revizuirii, de cale extraordinară de atac, nu este aceea de a conduce la

reevaluarea judecăților irevocabile în afara condițiilor strict reglementate

procedural.

În sens contrar, dacă

procurarea unui simplu mijloc de probă - fără ca partea să dovedească

împrejurările excepționale, mai presus de voința sa, care au împiedicat-o să-l

înfățișeze în cadrul procesului sau care să fi fost reținut de partea

potrivnică -, ar fi suficientă pentru retractarea unei hotărâri, atunci

stabilitatea juridică și puterea de lucru judecat de care trebuie să se bucure

hotărârile, ar rămâne fără nici un fel de eficiență.

Prin urmare, în mod

corect instanța de revizuire a reținut că nu se regăsește în speță ipoteza

reglementată de art. 322 pct. 5 C. proc. civ., iar înscrisul invocat de

revizuent nu este de natură să conducă la schimbarea hotărârii atacate.

Așa fiind, pentru

considerentele arătate, Înalta Curte constată că recursul dedus judecății se

dovedește a fi nefondat și urmează să fie respins în consecință.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de revizuentul G.M. împotriva Deciziei nr. 101 din 21 octombrie 2009 a

Curții de Apel Bacău, secția civilă, cauze minori, familie, conflicte de muncă,

asigurări sociale.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 27 mai 2010.

Procesat

de GGC - NN