ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4578/2012

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința comercială nr.

112/COM/2011 pronunțată de Tribunalul Alba a fost admisă excepția

inadmisibilității invocată din oficiu cu privire la primele trei capete de

cerere din acțiunea formulată de reclamant reținând că acestea au ca obiect

constatarea unor situații de fapt, anume: constatarea încheierii unui contract

de asigurare facultativă, a furtului autoturismului marca M.B. declarat la

poliție și a refuzului asigurătorului de plată a despăgubirii, și, în

consecință, aceste cereri au fost respinse ca inadmisibile.

A fost respinsă, ca nefondată, cererea

formulată de reclamantul P.D. în contradictoriu cu pârâta SC G.A. SA privind

obligarea pârâtei la plata sumei de 49.645 Euro cu titlu de despăgubiri,

instanța de fond reținând ca justificat refuzul asigurătorului de plată a

despăgubirii în raport de dispozițiile art. 33 lit. c) și e) din cap. 10 al

condițiilor de asigurare, cunoscute reclamantului, reținând nedepunerea în

original a actelor autovehiculului: cartea de identitate și certificatul de

înmatriculare și culpa reclamantului în furtul acestor documente odată cu

autoturismul cum susține acesta.

Împotriva acestei sentințe a formulat

apel reclamantul P.D. care a solicitat admiterea apelului și modificarea în

parte a sentinței apelate, admiterea acțiunii introductive așa cum a fost

formulată ca fiind temeinică și legală.

În motivele de apel, arată în esență,

că instanța a apreciat eronat înscrisurile și probele administrate susținând că

poate fi reținută culpa sa, deoarece documentele au rămas în bordul mașini și

nu la vedere, neputându-se invoca culpa sa câtă vreme buna credință se prezumă.

Curtea de Apel Alba-Iulia, secția a Il-a

civilă, prin decizia nr. 123 din 30 noiembrie 2011, a respins apelul, ca

nefondat, instanța de control judiciar reținând, în esență, legalitatea și

temeinicia sentinței apelate din perspectiva criticilor formulate.

Instanța de apel confirmă că sentința,

care a reținut că apelantul a avut cunoștință de clauza de neacordare a

despăgubirilor și că nu-și poate invoca propria culpă în furtul documentelor,

este legală și temeinică, că apelantul a recunoscut că la momentul furtului

autoturismului certificatul de înmatriculare și cartea de identitate se găseau

la bordul acestuia, nefiind în măsură să le prezinte asigurătorului, arătând că

problema nu este a bunei sau relei credințe, ci a nerespectării de către

apelant a unei clauze contractuale. S-a mai reținut că autoturismul fiind găsit

în Germania în posesia unui cetățean german, urma să fie returnat

proprietarului, despăgubirea necuvenindu-se apelantului și din acest motiv.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs reclamantul P.D., solicitând admiterea acestuia, modificarea deciziei

recurate și admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.

Recurentul-reclamant își subsumează

criticile dispozițiilor art. 304 alin. (8) și (9) C. proc. civ., iar

argumentația adusă în susținere se raportează exclusiv la situații de fapt și

administrare de probatorii.

Astfel, recurentul-reclamant prezintă

istoricul situației de fapt, soluțiile pronunțate de cele două instanțe arătând

că, în opinia sa, motivele de apel i-au fost apreciate eronat deoarece

păstrarea vremelnică a unor înscrisuri la bordul autoturismului, tară a fi la

vedere, nu poate crea aparența facilitării furtului autoturismului, că buna

credință este starea de normalitate, contrariul trebuie dovedit, că nu există

niciun document oficial cu privire la găsirea autoturismului în Germania.

La data de 9 noiembrie 2012 recurentul

a depus note de recurs prin care dezvoltă și alte critici decât cele inițiale.

Acestea însă nu vor fi luate în

examinare întrucât au fost formulate cu depășirea termenului legal prevăzut de

art. 303 raportat la art. 301 C. proc. civ., dispoziții a căror nerespectare se

află sub sancțiunea art. 306 alin. (1) C. proc. civ.

Înalta Curte, examinând cererea de

recurs formulată în termenul legal sub aspectul conținutului criticilor

dezvoltate de parte, reține lipsa motivelor de nelegalitate în raport de

reglementarea cuprinsă în art. 302

1

lit. c) C. proc. civ., pentru

următoarele considerente:

Recursul, cale extraordinară de atac,

poate fi exercitat numai pentru motivele de nelegalitate, în reglementarea

expresă și limitativă redată în art. 304 C. proc. civ.

Deși recurenta indică în drept art.

304.8 și 9 C. proc. civ., dezvoltarea criticilor privește, astfel cum rezultă

din evocarea acestora, temeinicia hotărârii atacate chiar și sentința fiind

apelată sub aspectul temeiniciei, al reținerii culpei sale din perspectiva

prezumției de bună credință, recurentul necontestând situația de fapt reținută

de instanță cât privește efectele clauzei în speță și neprezentarea

asigurătorului a documentelor autoturismului în original.

În considerarea celor ce preced,

constatând că recurentul nu s-a conformat obligației reglementată de

dispozițiile art. 302

1

lit. c) C. proc. civ., potrivit cărora

cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate

și dezvoltarea lor, Înalta Curte, având în vedere și inexistența motivelor de

ordine publică la care referă art. 306 alin. (2) C. proc. civ., va constata

nulitatea cererii de recurs în temeiul art. 302

1

lit. c) C. proc.

civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nulitatea cererii de recurs

declarat de recurentul-reclamant P.D. împotriva deciziei nr. 123 din 30

noiembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Alba-Iulia, secția a II-a Civilă,

în temeiul art. 302 lit. c) C. proc. civ.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică, astăzi

20 noiembrie 2012.