ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4578/2012

Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința comercială nr. 112/COM/2011 pronunțată de Tribunalul Alba a fost admisă excepția inadmisibilității invocată din oficiu cu privire la primele trei capete de cerere din acțiunea formulată de reclamant reținând că acestea au ca obiect constatarea unor situații de fapt, anume: constatarea încheierii unui contract de asigurare facultativă, a furtului autoturismului marca M.B. declarat la poliție și a refuzului asigurătorului de plată a despăgubirii, și, în consecință, aceste cereri au fost respinse ca inadmisibile. A fost respinsă, ca nefondată, cererea formulată de reclamantul P.D. în contradictoriu cu pârâta SC G.A.

SA privind obligarea pârâtei la plata sumei de 49.645 Euro cu titlu de despăgubiri, instanța de fond reținând ca justificat refuzul asigurătorului de plată a despăgubirii în raport de dispozițiile art. 33 lit. c) și e) din cap. 10 al condițiilor de asigurare, cunoscute reclamantului, reținând nedepunerea în original a actelor autovehiculului: cartea de identitate și certificatul de înmatriculare și culpa reclamantului în furtul acestor documente odată cu autoturismul cum susține acesta. Împotriva acestei sentințe a formulat apel reclamantul P.D. care a solicitat admiterea apelului și modificarea în parte a sentinței apelate, admiterea acțiunii introductive așa cum a fost formulată ca fiind temeinică și legală.

În motivele de apel, arată în esență, că instanța a apreciat eronat înscrisurile și probele administrate susținând că poate fi reținută culpa sa, deoarece documentele au rămas în bordul mașini și nu la vedere, neputându-se invoca culpa sa câtă vreme buna credință se prezumă. Curtea de Apel Alba-Iulia, secția a Il-a civilă, prin decizia nr. 123 din 30 noiembrie 2011, a respins apelul, ca nefondat, instanța de control judiciar reținând, în esență, legalitatea și temeinicia sentinței apelate din perspectiva criticilor formulate.

Instanța de apel confirmă că sentința, care a reținut că apelantul a avut cunoștință de clauza de neacordare a despăgubirilor și că nu-și poate invoca propria culpă în furtul documentelor, este legală și temeinică, că apelantul a recunoscut că la momentul furtului autoturismului certificatul de înmatriculare și cartea de identitate se găseau la bordul acestuia, nefiind în măsură să le prezinte asigurătorului, arătând că problema nu este a bunei sau relei credințe, ci a nerespectării de către apelant a unei clauze contractuale. S-a mai reținut că autoturismul fiind găsit în Germania în posesia unui cetățean german, urma să fie returnat proprietarului, despăgubirea necuvenindu-se apelantului și din acest motiv.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul P.D., solicitând admiterea acestuia, modificarea deciziei recurate și admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată. Recurentul-reclamant își subsumează criticile dispozițiilor art. 304 alin. (8) și (9) C. proc. civ., iar argumentația adusă în susținere se raportează exclusiv la situații de fapt și administrare de probatorii. Astfel, recurentul-reclamant prezintă istoricul situației de fapt, soluțiile pronunțate de cele două instanțe arătând că, în opinia sa, motivele de apel i-au fost apreciate eronat deoarece păstrarea vremelnică a unor înscrisuri la bordul autoturismului, tară a fi la vedere, nu poate crea aparența facilitării furtului autoturismului, că buna credință este starea de normalitate, contrariul trebuie dovedit, că nu există niciun document oficial cu privire la găsirea autoturismului în Germania.

La data de 9 noiembrie 2012 recurentul a depus note de recurs prin care dezvoltă și alte critici decât cele inițiale. Acestea însă nu vor fi luate în examinare întrucât au fost formulate cu depășirea termenului legal prevăzut de art. 303 raportat la art. 301 C. proc. civ., dispoziții a căror nerespectare se află sub sancțiunea art. 306 alin. (1) C. proc. civ. Înalta Curte, examinând cererea de recurs formulată în termenul legal sub aspectul conținutului criticilor dezvoltate de parte, reține lipsa motivelor de nelegalitate în raport de reglementarea cuprinsă în art. 302 1 lit. c) C. proc. civ., pentru următoarele considerente: Recursul, cale extraordinară de atac, poate fi exercitat numai pentru motivele de nelegalitate, în reglementarea expresă și limitativă redată în art. 304 C. proc.

civ. Deși recurenta indică în drept art. 304.8 și 9 C. proc. civ., dezvoltarea criticilor privește, astfel cum rezultă din evocarea acestora, temeinicia hotărârii atacate chiar și sentința fiind apelată sub aspectul temeiniciei, al reținerii culpei sale din perspectiva prezumției de bună credință, recurentul necontestând situația de fapt reținută de instanță cât privește efectele clauzei în speță și neprezentarea asigurătorului a documentelor autoturismului în original. În considerarea celor ce preced, constatând că recurentul nu s-a conformat obligației reglementată de dispozițiile art. 302 1 lit. c) C. proc. civ., potrivit cărora cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate și dezvoltarea lor, Înalta Curte, având în vedere și inexistența motivelor de ordine publică la care referă art. 306 alin. (2) C. proc.

civ., va constata nulitatea cererii de recurs în temeiul art. 302 1 lit. c) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Constată nulitatea cererii de recurs declarat de recurentul-reclamant P.D. împotriva deciziei nr. 123 din 30 noiembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Alba-Iulia, secția a II-a Civilă, în temeiul art. 302 lit. c) C. proc. civ. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică, astăzi 20 noiembrie 2012.