Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 09.03.2012
admis

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1705/2012

HOTĂRÂRE
09.03.2012
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1705/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra cauzei civile de față, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița la data de 14 octombrie 2009, astfel cum a fost precizată ulterior, reclamantul N.C.O. a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitând obligarea acestuia la plata de daune morale, în cuantum de 782.800 euro, ca urmare a condamnării politice a tatălui său, precum și la plata de daune materiale, în cuantum de 217.200 euro, reprezentând contravaloarea a 3 ha teren livadă cu meri și a salariului neîncasat de autor. Prin sentința civilă nr. 915 din 26 mai 2010, Tribunalul Dâmbovița, secția civilă, a respins acțiunea. În motivarea acestei soluții, tribunalul a reținut că reclamantul a făcut dovada doar a faptului cauzator de prejudiciu, respectiv a condamnării cu caracter politic a tatălui său, în prezent decedat, nu și a prejudiciului moral și material suferit.

Prin decizia nr. 82 din 22 martie 2011, Curtea de Apel Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a admis apelul declarat de reclamant împotriva sentinței susmenționate, pe care a schimbat-o în tot, în sensul admiterii în parte a acțiunii și obligării pârâtului la plata către reclamant a sumei de 5.000 euro despăgubiri morale. Pentru a decide astfel, curtea a reținut că prejudiciul moral cauzat prin condamnarea cu caracter politic este prezumat, fiind de notorietate suferințele la care condamnații politici au fost supuși. În raport de valorile morale lezate, de perioada de detenție, de consecințele negative pe plan fizic și psihic suportate de autorul reclamantului ca urmare a condamnării, de faptul că acesta nu a beneficiat de măsuri reparatorii în baza altor acte normative, curtea a apreciat că suma de 5.000 euro reprezintă o satisfacție echitabilă pentru prejudiciul moral încercat de autorul reclamantului.

Cât privește daunele materiale, s-a reținut că acestea trebuie dovedite cu certitudine, spre deosebire de daunele morale care sunt prezumate și lăsate la aprecierea instanței sub aspectul cuantumului. În cauză însă, nu s-au făcut dovezi cu privire la daunele materiale, așa cum corect a reținut și prima instanță, astfel că această critică nu poate fi primită. Decizia curții de apel a fost atacată cu recurs, în termen legal, de către pârât, care a invocat inexistența temeiului legal pentru acordarea daunelor morale, urmare a declarării ca neconstituționale a dispozițiilor art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009.

Intimatul - reclamant a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului, cu motivarea că decizia Curții Constituționale prin care s-a declarat neconstituțional art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 nu produce afecte retroactive, așa încât nu poate fi aplicată acțiunii ce face obiectul prezentului litigiu, care a fost formulată înainte de publicarea respectivei decizii. Recursul este fondat, potrivit celor ce succed. Problema de drept care se punea în speță și pe care curtea de apel nu a sesizat-o era aceea dacă art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 mai poate fi aplicat cauzei deduse judecății, în condițiile în care a fost declarat neconstituțional, printr-un control a posteriori de constituționalitate, prin decizia Curții Constituționale nr. 1358 din 21 octombrie 2010, publicată în M. Of.

al României nr. 761 din 15 noiembrie 2010. Astfel, potrivit art. 147 alin. (1) din Constituție, dispozițiile din legile în vigoare, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale, dacă în acest interval, Parlamentul nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile legii fundamentale, pe durata acestui termen respectivele dispoziții fiind suspendate de drept. La alin. (4) al articolului menționat se prevede că deciziile Curții Constituționale, de la data publicării în M. Of. al României, sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor, aceleași dispoziții regăsindu-se și în textul cuprins la art. 31 din Legea nr. 47/1992 referitoare la organizarea și funcționarea Curții Constituționale, cu modificările și completările ulterioare.

În raport de această reglementare, constituțională și legală, s-a pus problema dacă declararea neconstituționalității unui text de lege prin decizie a Curții Constituționale, care produce efecte pentru viitor și erga omnes, se aplică și acțiunilor în curs sau numai situației celor care nu au formulat încă o cerere în acest sens. Această problemă de drept a fost dezlegată prin decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011 pronunțată de Înalta Curte în soluționarea recursului în interesul legii, publicată în M. Of. al României nr. 789 din 7 noiembrie 2011, dată de la care a devenit obligatorie pentru instanțe, potrivit dispozițiilor art. 330 7 alin. (4) C. proc. civ. Astfel, s-a stabilit că decizia nr. 1358/2010 a Curții Constituționale produce efecte juridice asupra proceselor în curs de judecată la data publicării acesteia în M. Of., cu excepția situației în care, la această dată, era deja pronunțată o hotărâre definitivă.

Cu alte cuvinte, urmare a deciziei nr. 1358/2010 a Curții Constituționale, dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziei instanței de contencios constituțional în M. Of. Or, în speță, la data publicării în M. Of. nr. 761 din 15 noiembrie 2010 a deciziei Curții Constituționale nr. 1358/2010, nu se pronunțase în apel decizia atacată, cauza nefiind deci soluționată definitiv la data publicării respectivei decizii. Nu se poate spune că, fiind promovată acțiunea la un moment la care era în vigoare art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, aceasta ar presupune că efectele textului de lege să se întindă pe toată durata desfășurării procedurii judiciare, întrucât nu suntem în prezența unui act juridic convențional ale cărui efecte să fie guvernate după regula tempus regit actum.

Dimpotrivă, este vorba despre o situație juridică obiectivă și legală, în desfășurare, căreia îi este incident noul cadru normativ creat prin declararea neconstituționalității, ivit înaintea definitivării sale. Cum norma tranzitorie cuprinsă la art. 147 alin. (4) din Constituție este una imperativă, de ordine publică, aplicarea ei generală și imediată nu poate fi tăgăduită, deoarece altfel ar însemna ca un act neconstituțional să continue să producă efecte juridice, ca și când nu ar fi apărut niciun element nou în ordinea juridică, ceea ce Constituția refuză în mod categoric. Pe de altă parte, împrejurarea că deciziile Curții Constituționale produc efecte numai pentru viitor dă expresie unui alt principiu constituțional, acela al neretroactivității, ceea ce înseamnă că nu se poate aduce atingere unor drepturi definitiv câștigate sau situațiilor juridice deja constituite.

În speță, nu există însă un drept definitiv câștigat, iar reclamantul nu era titularul unui bun susceptibil de protecție în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, câtă vreme la data publicării deciziei Curții Constituționale nr. 1358/2010 nu exista o hotărâre definitivă, care să fi confirmat dreptul său la despăgubiri. Concluzionând, prin intervenția instanței de contencios constituțional, urmare a sesizării acesteia cu o excepție de neconstituționalitate, s-a dat eficiență unui mecanism normal într-un stat democratic, realizându-se controlul a posteriori de constituționalitate.

De aceea, nu se poate susține că, prin constatarea neconstituționalității textului de lege și lipsirea lui de efecte erga omnes și ex nunc, ar fi afectat procesul echitabil, pentru că acesta nu se poate desfășura făcând abstracție de cadrul normativ legal constituțional, ale cărui limite au fost determinate în respectul preeminenței dreptului, al coerenței și al stabilității juridice. Față de toate aceste considerente, reținute prin raportare la decizia în interesul Legii nr. 12/2011 a Î.C.C.J., urmează a se constata că, în mod nelegal, curtea de apel și-a întemeiat soluția privind acordarea daunelor morale pe un text de lege declarat neconstituțional printr-o decizie a instanței de contencios constituțional, publicată anterior soluționării definitive a litigiului.

Critica formulată de recurentul-pârât pe acest aspect este, așadar, fondată și face aplicabil cazul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Așa fiind, în baza art. 312 alin. (1)-(3) cu referire la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recursul pârâtului va fi admis, iar decizia recurată va fi modificată, în sensul respingerii apelului declarat de reclamant, urmând astfel a fi menținută soluția primei instanțe de respingere a acțiunii, față de inexistența temeiului juridic pentru acordarea daunelor morale.

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâtul Statul Român, reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Dâmbovița împotriva deciziei nr. 82 din 22 martie 2011 a Curții de Apel Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Modifică decizia recurată, în sensul că respinge apelul declarat de reclamant împotriva sentinței civile nr. 915 din 26 mai 2010 a Tribunalului Dâmbovița, secția civilă, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 martie 2012.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2012-05-02
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2915/2012
ile art. 274 C. proc. civ. și de soluția de admitere în parte a acțiunii, tribunalul a admis cererea reclamantului de acordare a cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul de apărător. Prin Decizia nr. 94 din 30 martie 2011, Curtea de
ÎCCJ 2012-11-22
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7187/2012
securitate și a unei inerente condamnări politice. Prin apelul formulat de Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice Dâmbovița, s-a arătat că infracțiunea prevăzută de art. 20 C.
ÎCCJ 2012-02-23
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1235/2012
biri ar avea un impact semnificativ asupra bugetului de stat și s-a stabilit o sumă maximă de 10.000 euro pentru persoana care a suferit astfel de măsuri cu caracter politic. Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanta P.P., Parc
ÎCCJ 2010-10-25
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1548/2012
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele: La data de 21 aprilie 2010, reclamanta T.E. a chemat în judecată pe pârâtul S.R. prin M.F.P., pentru ca prin hotărâre judecătorească să se constate caracterul politic al condamn
ÎCCJ 2011-03-23
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1949/2012
elementele de fapt astfel cum sunt conturate ele de depozițiile martorilor și înscrisurile de la dosar, respectiv de prejudiciul produs prin suportarea acestor măsuri administrative cu caracter politic, de durata măsurilor, de intensitatea
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă