ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2716/2011
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2716/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra recursului de
față;
Din examinarea
lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Obiectul cererii
deduse judecății
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de
Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta
M.C.G. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin C.C.S.D.,
obligarea autorității pârâte să înainteze Dosarul administrativ nr. x unui
evaluator autorizat care să efectueze lucrarea de specialitate în vederea
stabilirii cuantumului măsurilor reparatorii prin echivalent.
În motivarea cererii,
reclamanta a arătat că prin Dispoziția Primarului com. Berceni, jud. Buzău, 601
din 15 noiembrie 2004 s-a dispus acordarea către reclamantă de măsuri
reparatorii constând în despăgubiri pentru imobilul construcție distrus ca
urmare a unei calamități naturale și pentru terenul aferent, solicitate prin
notificarea nr. y/2001, formulată în baza Legii nr. 10/2001.
A arătat reclamanta
că dispoziția menționată anterior a fost transmisă, împreună cu dosarul
aferent, C.C.S.D. și înregistrată sub nr. x, dar până la data înregistrării
acțiunii pârâta nu a parcurs nici o etapă din procedura administrativă
prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005.
Hotărârea Curții
de Apel
Prin Sentința civilă
nr. 1617 din data de 2 aprilie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a
contencios administrativ și fiscal, a admis cererea reclamantei M.C.G., și, în
consecință, a obligat pârâtul Statul Român prin C.C.S.D. să transmită Dosarul
administrativ nr. x către un evaluator pentru efectuarea raportului de
evaluare.
A respins Curtea
cererea pârâtului Statul Român prin C.C.S.D. privind chemarea în garanție a
Comunei Berceni, prin primar.
Pentru a hotărî
astfel, prima instanță, analizând situația de fapt și dispozițiile legale
incidente, prin prisma art. 6 și a art. 1 din Protocolul 1 la Convenția
Europeană a Drepturilor Omului, a reținut, în esență, că dreptul de creanță
născut în favoarea reclamantei prin emiterea Dispoziției nr. 601/15 noiembrie
2004 reprezintă o valoare patrimonială și are deci caracteristicile unui bun,
iar, în speță, prin nesoluționarea într-un termen rezonabil a cererii
privitoare la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, autoritatea
administrativă a încălcat în mod nejustificat dreptul reclamantei la
respectarea bunurilor sale.
Calea de atac
exercitată
Împotriva acestei
sentințe a formulat recurs, în termenul legal, pârâtul Statul Român prin
C.C.S.D., solicitând modificarea acesteia în sensul respingerii cererii
reclamantei ca neîntemeiată.
În motivarea cererii
sale, recurentul a invocat dispozițiile Titlului VIII din Legea nr. 247/2005 și
Deciziile nr. 2/2006, nr. 815/2008 și nr. 2815/2008 privind circuitul dosarelor
înregistrate la Secretariatul C.C.S.D. și trimiterea acestora spre evaluare.
A arătat că dosarul
reclamantei, fiind înregistrat înainte de intrarea în vigoare a O.U.G. nr.
81/2007, trebuie respectată ordinea de înregistrare a dosarelor.
Recurenta a susținut
că, în urma analizării dosarului sub aspectul legalității, s-a constatat că în
cuprinsul Dispoziției nr. 601/2004 nu se identifică imobilul pentru care s-au
propus măsuri reparatorii sub aspectul suprafeței, dosarul aferent fiind, de
asemenea, incomplet, motiv pentru care, prin adresa din 02 decembrie 2009
acesta a fost remis autorității emitente în vederea completării.
A mai învederat că în
speță nu poate fi reținută obligația sa de a soluționa cererea reclamantei în
termenul de 30 de zile, așa cum impune Legea nr. 554/2004, fiind vorba de o
procedură administrativă prevăzută de o lege specială, pentru considerentele de
mai sus neputând fi reținut nici refuzul nejustificat de soluționare a cererii
sau nerespectarea termenului rezonabil.
Recurenta a mai
arătat că instanța de fond a nu a motivat decizia de a respinge cererea de
chemare în garanție a Comunei Berceni, prin primar, cerere formulată de către
pârâta-recurentă.
Considerentele
instanței de recurs
Analizând actele și
lucrările dosarului, Înalta Curte constată următoarele:
Intimata-reclamantă a
supus controlului instanței de contencios administrativ refuzul nejustificat al
autorității administrative de a trimite spre evaluare dosarul aferent Deciziei
nr. 601 din 15 noiembrie 2004, emisă de către Primarul Comunei Berceni, jud.
Buzău, prin care s-a dispus acordarea către intimată de măsuri reparatorii,
dosar înregistrat la Secretariatul C.C.S.D.
Prin dispoziția
sus-menționată a fost soluționată notificarea înregistrată sub nr. x/2001.
Legea nr. 247/2005
stabilește procedura administrativă și etapele din cadrul acesteia care trebuie
parcurse în vederea emiterii unei decizii de către C.C.S.D., reprezentând
titlul de despăgubire.
Astfel fiind, în
acord cu prevederile art. 16 din Legea nr. 247/2005 deciziile/dispozițiile
emise de entitățile învestite cu soluționarea notificărilor, a cererilor de
retrocedare sau, după caz, ordinele conducătorilor administrației publice
centrale învestite cu soluționarea notificărilor și în care s-au consemnat sume
care urmează a se acorda ca despăgubire, însoțite, după caz, de situația
juridică actuală a imobilului obiect al restituirii și întreaga documentație
aferentă acestora, inclusiv orice înscrisuri care descriu imobilele construcții
demolate depuse de persoana îndreptățită și/sau regăsite în arhivele proprii,
se predau pe bază de proces-verbal de predare-primire Secretariatului Comisiei
Centrale, pe județe, conform eșalonării stabilite de aceasta, dar nu mai târziu
de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi. Dispozițiile
autorităților administrației publice locale vor fi centralizate pe județe la
nivelul prefecturilor, urmând a fi înaintate de prefect către Secretariatul
C.C.S.D., însoțite de referatul conținând avizul de legalitate al instituției
prefectului, ulterior exercitării controlului de legalitate de către acesta.
Deciziile/dispozițiile sau, după caz, ordinele prevăzute la alin. (2) vor fi însoțite
de înscrisuri care atestă imposibilitatea atribuirii, în compensare, total sau
parțial, a unor alte bunuri sau servicii disponibile, deținute de entitatea
învestită cu soluționarea notificării.
Alin. (3) al
aceluiași articol prevede că în termen de 30 de zile de la data intrării în
vigoare a prezentei legi, Biroul Central va proceda la predarea, pe bază de
proces-verbal de predare-primire, către Secretariatul C.C. a tuturor
documentațiilor depuse de către titularii deciziilor/dispozițiilor motivate prin
care s-a stabilit ca măsură reparatorie acordarea de titluri de valoare
nominală și care nu au fost soluționate până la data intrării în vigoare a
prezentei legi.
Pe baza situației
juridice a imobilului pentru care s-a propus acordarea de despăgubiri, Secretariatul
C.C. procedează la analizarea dosarelor prevăzute la alin. (1) și (2) în
privința verificării legalității respingerii cererii de restituire în natură.
Secretariatul C.C. va proceda la centralizarea dosarelor prevăzute la alin. (1)
și (2), în care, în mod întemeiat cererea de restituire în natură a fost
respinsă, după care acestea vor fi transmise, evaluatorului sau societății de
evaluatori desemnate, în vederea întocmirii raportului de evaluare.
Este adevărat că
dispozițiile sus-menționate nu prevăd termene pentru parcurgerea procedurii
administrative. Cu toate acestea, cererea întemeiată pe dispozițiile legale mai
sus-menționate având ca obiect emiterea deciziei reprezentând titlul de
despăgubire trebuie să fie soluționată într-un interval de timp rezonabil,
calculat de la data sesizării autorității publice competente, în cadrul
procedurii administrative preliminare și până la momentul finalizării
procedurilor judiciare, prin pronunțarea hotărârii judecătorești irevocabile.
Omisiunea legiuitorului
de a stabili un termen în interiorul căruia să se deruleze fiecare etapă din
procedura administrativă pentru acordarea despăgubirilor statuată de Legea nr.
247/2005 nu poate conduce la ideea ca autoritatea publică să determine ea
însăși acest interval de timp printr-un criteriu aleatoriu.
Astfel, intimata a
început procedurile de recuperare a bunului sau contravalorii acestuia prin
notificarea formulată în anul 2001, dosarul cu dispoziția de acordare a
despăgubirilor, împreună cu documentația aferentă, a fost înregistrat de către
pârâtă la data de 17 octombrie 2006, iar până la data înregistrării cererii
intimatei pe rolul instanței de contencios administrativ, 3 august 2009,
autoritatea pârâtă nu desemnase încă evaluator.
Față de situația de
fapt astfel conturată, Înalta Curte constată că intervalul mare de timp pe
parcursul căruia s-a derulat procedura de acordare a reparaților pentru
imobilul preluat abuziv, conferă consistență concluziei la care a ajuns
instanța de fond, în sensul încălcării principiului soluționării cauzelor
într-un termen rezonabil consacrat de art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a
Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale.
Având în vedere
dispozițiile art. 20 din Constituția României, normele interne cuprinse în
legislația primară și secundară având ca obiect de reglementare procedura de
acordare a despăgubirilor nu pot fi interpretate și aplicate într-un sens care
să nu concorde cu dreptul la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil,
consacrat în art. 6 parag. 1 din Convenție ca o garanție a dreptului la un
proces echitabil și aplicabil nu numai în procedura judiciară, ci și în cadrul
procedurii administrative și, de asemenea, în etapa executării hotărârilor sau
deciziilor definitive.
Soluționarea cauzelor
în mod imparțial, echitabil și într-un termen rezonabil constituie și un
element al dreptului la o bună administrare, drept fundamental al cetățeanului
Uniunii Europene, consacrat în art. 41 al Cartei proclamate solemn la data de 7
decembrie 2000 de către Parlamentul European și Consiliul Uniunii Europene.
Complexitatea
etapelor procedurale poate constitui un criteriu de apreciere a respectării
termenului rezonabil, dar nu poate fi invocată pentru justificarea unei
conduite arbitrare, a unei totale pasivități a autorității publice, în
condițiile în care din înscrisurile depuse la dosar rezultă că nu a fost
parcursă nici măcar etapa inițială a procedurii de emitere a titlului de
despăgubire.
De aceea, Înalta
Curte constată că sentința primei instanțe nu este criticabilă nici sub
aspectul pretinsei ignorări a regulilor de stabilire a ordinii de soluționare a
dosarelor, prevăzute în Decizia nr. 2815/2008.
Apărarea
recurentei-pârâte în sensul că dosarul de despăgubire este incomplet nu poate
fi reținută, față de faptul că adresa din 02 decembrie 2009 a C.C.S.D., prin
care solicita completarea dosarului, apare a fi fost întocmită pro causa,
ulterior introducerii acțiunii reclamantei.
În plus, nici Legea
nr. 247/2005, anterior citată, nici normele metodologice, nu prevăd posibilitatea,
pentru autoritatea recurentă, de a restitui dosarele aferente dispozițiilor
administrative privind acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent.
Toate aceste elemente
conturează cu pregnanță caracterul nejustificat al refuzului de emitere a
actului administrativ de către C.C. și depășirea limitelor termenului rezonabil
de soluționare a cererilor prin prisma criteriilor cristalizate în
jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului.
Pentru considerentele
de mai sus, și față de normele legale menționate, chemarea în garanție a
autorității emitente a dispoziției administrative privind acordarea de măsuri
reparatorii prin echivalent apare inadmisibilă.
În acest context,
soluția Curții de apel este legală și se impune a fi menținută.
În consecință, pentru
considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C.
proc. civ. Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul
formulat de către Statul Român prin C.C.S.D. împotriva Sentinței civile nr.
1617 din data de 2 aprilie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a
contencios administrativ și fiscal.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 12 mai 2011.