ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 12.05.2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2716/2011

HOTĂRÂRE
12.05.2011
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2716/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

deduse judecății

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de

Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta

M.C.G. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin C.C.S.D.,

obligarea autorității pârâte să înainteze Dosarul administrativ nr. x unui

evaluator autorizat care să efectueze lucrarea de specialitate în vederea

stabilirii cuantumului măsurilor reparatorii prin echivalent.

În motivarea cererii,

reclamanta a arătat că prin Dispoziția Primarului com. Berceni, jud. Buzău, 601

din 15 noiembrie 2004 s-a dispus acordarea către reclamantă de măsuri

reparatorii constând în despăgubiri pentru imobilul construcție distrus ca

urmare a unei calamități naturale și pentru terenul aferent, solicitate prin

notificarea nr. y/2001, formulată în baza Legii nr. 10/2001.

A arătat reclamanta

că dispoziția menționată anterior a fost transmisă, împreună cu dosarul

aferent, C.C.S.D. și înregistrată sub nr. x, dar până la data înregistrării

acțiunii pârâta nu a parcurs nici o etapă din procedura administrativă

prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005.

de Apel

Prin Sentința civilă

nr. 1617 din data de 2 aprilie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, a admis cererea reclamantei M.C.G., și, în

consecință, a obligat pârâtul Statul Român prin C.C.S.D. să transmită Dosarul

administrativ nr. x către un evaluator pentru efectuarea raportului de

evaluare.

A respins Curtea

cererea pârâtului Statul Român prin C.C.S.D. privind chemarea în garanție a

Comunei Berceni, prin primar.

Pentru a hotărî

astfel, prima instanță, analizând situația de fapt și dispozițiile legale

incidente, prin prisma art. 6 și a art. 1 din Protocolul 1 la Convenția

Europeană a Drepturilor Omului, a reținut, în esență, că dreptul de creanță

născut în favoarea reclamantei prin emiterea Dispoziției nr. 601/15 noiembrie

2004 reprezintă o valoare patrimonială și are deci caracteristicile unui bun,

iar, în speță, prin nesoluționarea într-un termen rezonabil a cererii

privitoare la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, autoritatea

administrativă a încălcat în mod nejustificat dreptul reclamantei la

respectarea bunurilor sale.

exercitată

Împotriva acestei

sentințe a formulat recurs, în termenul legal, pârâtul Statul Român prin

C.C.S.D., solicitând modificarea acesteia în sensul respingerii cererii

reclamantei ca neîntemeiată.

În motivarea cererii

sale, recurentul a invocat dispozițiile Titlului VIII din Legea nr. 247/2005 și

Deciziile nr. 2/2006, nr. 815/2008 și nr. 2815/2008 privind circuitul dosarelor

înregistrate la Secretariatul C.C.S.D. și trimiterea acestora spre evaluare.

A arătat că dosarul

reclamantei, fiind înregistrat înainte de intrarea în vigoare a O.U.G. nr.

81/2007, trebuie respectată ordinea de înregistrare a dosarelor.

Recurenta a susținut

că, în urma analizării dosarului sub aspectul legalității, s-a constatat că în

cuprinsul Dispoziției nr. 601/2004 nu se identifică imobilul pentru care s-au

propus măsuri reparatorii sub aspectul suprafeței, dosarul aferent fiind, de

asemenea, incomplet, motiv pentru care, prin adresa din 02 decembrie 2009

acesta a fost remis autorității emitente în vederea completării.

A mai învederat că în

speță nu poate fi reținută obligația sa de a soluționa cererea reclamantei în

termenul de 30 de zile, așa cum impune Legea nr. 554/2004, fiind vorba de o

procedură administrativă prevăzută de o lege specială, pentru considerentele de

mai sus neputând fi reținut nici refuzul nejustificat de soluționare a cererii

sau nerespectarea termenului rezonabil.

Recurenta a mai

arătat că instanța de fond a nu a motivat decizia de a respinge cererea de

chemare în garanție a Comunei Berceni, prin primar, cerere formulată de către

pârâta-recurentă.

instanței de recurs

Analizând actele și

lucrările dosarului, Înalta Curte constată următoarele:

Intimata-reclamantă a

supus controlului instanței de contencios administrativ refuzul nejustificat al

autorității administrative de a trimite spre evaluare dosarul aferent Deciziei

nr. 601 din 15 noiembrie 2004, emisă de către Primarul Comunei Berceni, jud.

Buzău, prin care s-a dispus acordarea către intimată de măsuri reparatorii,

dosar înregistrat la Secretariatul C.C.S.D.

Prin dispoziția

sus-menționată a fost soluționată notificarea înregistrată sub nr. x/2001.

Legea nr. 247/2005

stabilește procedura administrativă și etapele din cadrul acesteia care trebuie

parcurse în vederea emiterii unei decizii de către C.C.S.D., reprezentând

titlul de despăgubire.

Astfel fiind, în

acord cu prevederile art. 16 din Legea nr. 247/2005 deciziile/dispozițiile

emise de entitățile învestite cu soluționarea notificărilor, a cererilor de

retrocedare sau, după caz, ordinele conducătorilor administrației publice

centrale învestite cu soluționarea notificărilor și în care s-au consemnat sume

care urmează a se acorda ca despăgubire, însoțite, după caz, de situația

juridică actuală a imobilului obiect al restituirii și întreaga documentație

aferentă acestora, inclusiv orice înscrisuri care descriu imobilele construcții

demolate depuse de persoana îndreptățită și/sau regăsite în arhivele proprii,

se predau pe bază de proces-verbal de predare-primire Secretariatului Comisiei

Centrale, pe județe, conform eșalonării stabilite de aceasta, dar nu mai târziu

de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi. Dispozițiile

autorităților administrației publice locale vor fi centralizate pe județe la

nivelul prefecturilor, urmând a fi înaintate de prefect către Secretariatul

C.C.S.D., însoțite de referatul conținând avizul de legalitate al instituției

prefectului, ulterior exercitării controlului de legalitate de către acesta.

Deciziile/dispozițiile sau, după caz, ordinele prevăzute la alin. (2) vor fi însoțite

de înscrisuri care atestă imposibilitatea atribuirii, în compensare, total sau

parțial, a unor alte bunuri sau servicii disponibile, deținute de entitatea

învestită cu soluționarea notificării.

Alin. (3) al

aceluiași articol prevede că în termen de 30 de zile de la data intrării în

vigoare a prezentei legi, Biroul Central va proceda la predarea, pe bază de

proces-verbal de predare-primire, către Secretariatul C.C. a tuturor

documentațiilor depuse de către titularii deciziilor/dispozițiilor motivate prin

care s-a stabilit ca măsură reparatorie acordarea de titluri de valoare

nominală și care nu au fost soluționate până la data intrării în vigoare a

prezentei legi.

Pe baza situației

juridice a imobilului pentru care s-a propus acordarea de despăgubiri, Secretariatul

C.C. procedează la analizarea dosarelor prevăzute la alin. (1) și (2) în

privința verificării legalității respingerii cererii de restituire în natură.

Secretariatul C.C. va proceda la centralizarea dosarelor prevăzute la alin. (1)

și (2), în care, în mod întemeiat cererea de restituire în natură a fost

respinsă, după care acestea vor fi transmise, evaluatorului sau societății de

evaluatori desemnate, în vederea întocmirii raportului de evaluare.

Este adevărat că

dispozițiile sus-menționate nu prevăd termene pentru parcurgerea procedurii

administrative. Cu toate acestea, cererea întemeiată pe dispozițiile legale mai

sus-menționate având ca obiect emiterea deciziei reprezentând titlul de

despăgubire trebuie să fie soluționată într-un interval de timp rezonabil,

calculat de la data sesizării autorității publice competente, în cadrul

procedurii administrative preliminare și până la momentul finalizării

procedurilor judiciare, prin pronunțarea hotărârii judecătorești irevocabile.

Omisiunea legiuitorului

de a stabili un termen în interiorul căruia să se deruleze fiecare etapă din

procedura administrativă pentru acordarea despăgubirilor statuată de Legea nr.

247/2005 nu poate conduce la ideea ca autoritatea publică să determine ea

însăși acest interval de timp printr-un criteriu aleatoriu.

Astfel, intimata a

început procedurile de recuperare a bunului sau contravalorii acestuia prin

notificarea formulată în anul 2001, dosarul cu dispoziția de acordare a

despăgubirilor, împreună cu documentația aferentă, a fost înregistrat de către

pârâtă la data de 17 octombrie 2006, iar până la data înregistrării cererii

intimatei pe rolul instanței de contencios administrativ, 3 august 2009,

autoritatea pârâtă nu desemnase încă evaluator.

Față de situația de

fapt astfel conturată, Înalta Curte constată că intervalul mare de timp pe

parcursul căruia s-a derulat procedura de acordare a reparaților pentru

imobilul preluat abuziv, conferă consistență concluziei la care a ajuns

instanța de fond, în sensul încălcării principiului soluționării cauzelor

într-un termen rezonabil consacrat de art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a

Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale.

Având în vedere

dispozițiile art. 20 din Constituția României, normele interne cuprinse în

legislația primară și secundară având ca obiect de reglementare procedura de

acordare a despăgubirilor nu pot fi interpretate și aplicate într-un sens care

să nu concorde cu dreptul la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil,

consacrat în art. 6 parag. 1 din Convenție ca o garanție a dreptului la un

proces echitabil și aplicabil nu numai în procedura judiciară, ci și în cadrul

procedurii administrative și, de asemenea, în etapa executării hotărârilor sau

deciziilor definitive.

Soluționarea cauzelor

în mod imparțial, echitabil și într-un termen rezonabil constituie și un

element al dreptului la o bună administrare, drept fundamental al cetățeanului

Uniunii Europene, consacrat în art. 41 al Cartei proclamate solemn la data de 7

decembrie 2000 de către Parlamentul European și Consiliul Uniunii Europene.

Complexitatea

etapelor procedurale poate constitui un criteriu de apreciere a respectării

termenului rezonabil, dar nu poate fi invocată pentru justificarea unei

conduite arbitrare, a unei totale pasivități a autorității publice, în

condițiile în care din înscrisurile depuse la dosar rezultă că nu a fost

parcursă nici măcar etapa inițială a procedurii de emitere a titlului de

despăgubire.

De aceea, Înalta

Curte constată că sentința primei instanțe nu este criticabilă nici sub

aspectul pretinsei ignorări a regulilor de stabilire a ordinii de soluționare a

dosarelor, prevăzute în Decizia nr. 2815/2008.

Apărarea

recurentei-pârâte în sensul că dosarul de despăgubire este incomplet nu poate

fi reținută, față de faptul că adresa din 02 decembrie 2009 a C.C.S.D., prin

care solicita completarea dosarului, apare a fi fost întocmită pro causa,

ulterior introducerii acțiunii reclamantei.

În plus, nici Legea

nr. 247/2005, anterior citată, nici normele metodologice, nu prevăd posibilitatea,

pentru autoritatea recurentă, de a restitui dosarele aferente dispozițiilor

administrative privind acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent.

Toate aceste elemente

conturează cu pregnanță caracterul nejustificat al refuzului de emitere a

actului administrativ de către C.C. și depășirea limitelor termenului rezonabil

de soluționare a cererilor prin prisma criteriilor cristalizate în

jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului.

Pentru considerentele

de mai sus, și față de normele legale menționate, chemarea în garanție a

autorității emitente a dispoziției administrative privind acordarea de măsuri

reparatorii prin echivalent apare inadmisibilă.

În acest context,

soluția Curții de apel este legală și se impune a fi menținută.

În consecință, pentru

considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C.

proc. civ. Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

Respinge recursul

formulat de către Statul Român prin C.C.S.D. împotriva Sentinței civile nr.

1617 din data de 2 aprilie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 12 mai 2011.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2010-09-14
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2718/2011
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Obiectul cererii deduse judecății Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, recl
ÎCCJ 2010-11-11
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4922/2010
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Soluția instanței de fond. Prin sentința nr. 287 pronunțată în data de 19 ianuarie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administr
ÎCCJ 2011-10-27
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4983/2011
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta Ș.M. a chemat în judecată pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților - Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, s
ÎCCJ 2012-04-24
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2007/2012
pentru imobilul respectiv, de la momentul preluării, cu precizarea cuantumului și a datei încasării lor. I. Hotărârea Curții de apel Prin sentința nr. 3568 din 18 mai 2011, Curtea de Apel București a admis în parte acțiunea formulată de rec
ÎCCJ 2011-06-24
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3706/2011
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1.Procedura în fața primei instanțe Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios admin
Sursă